Transformarea de dupa pocainta

[Seraphim7]

În prealabil postat de dobrin7m

Toata lumea este pacatoasa. Toti purtam pacate. Si logic ar fi sa fim dezamagiti de noi insine nu de Dumnezeu. Cum sa fi dezamagit de Dumnezeu cand noi suntem , ca si stare sufleteasca, rezultatul propriilor noastre dorinte si alegeri? Noi, cu ratiunea noastra, decidem in fiecare clipa, decidem ce gandim si cum gandim, ce facem si cum facem.

Oamenii astazi, cad in mari greseli pentru ca nu sunt invatati sa fie atenti la propriile ganduri si judecati. Orice gand il ia in seama si si-l insuseste fara sa il analizeze daca este un gand bun sau nu. Mai grav este ca de foarte multe ori nici macar nu isi da seama cand un gand este inutil. Sta ceasuri, omul, si deapana ganduri desarte. Si apoi cade in dezamagiri si deznadejdi. Asta este lipsa rugaciunii, lipsa gandului la Dumnezeu.

O alta cauza a caderii este si influenta nefasta a societatii din ce in ce mai secularizate. Omul este atat de slab incat la vederea pacatului celorlalti , el insusi cade in pacat, smintindu-se. Singura cale de a sta neclintit in credinta este rugaciunea. Oamenii astazi nu se mai roaga. Nu se mai roaga din suflet, cu convingerea ca Dumnezeu il vede si il aude.

Iata ce spune acelasi parinte Dumitr Staniloaie in cartea sa Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant:

"Nevoia de rugaciune a omului credincios este in afara de orice indoiala. Cu cat este mai puternica credinta, cu atat este mai puternica si nevoia sa de rugaciune. Pe de alta parte, credinta unei persoane este sustinuta de credinta altor persoane. In aceasta apare importanta Liturghiei si a fiecarui cult public.
Dar in societatea de astazi constatam o slabire a credintei. Prin urmare si un fel de indiferenta fata de rugaciune. Poate ca notiunea de societate secularizata nu indica o societate total necredincioasa, ci o societate in care majoritatea mnembrilor nu mai practica rugaciunea decat foarte rar, in momente exceptionale.
Pentru cel care doreste sa-si mentina vigoarea credintei prin rugaciune se pune deci astazi o dubla problema: aceea de a-si apara credinta impotriva influentei nefaste a unui mediu slabit in credinta si aceea de a apara practica rugaciunii in cadrul unei societati care a pierdut in mare parte uzul rugaciunii.
Astazi omul credincios trebuie sa caute intr-o mare masura , el insusi motivatii care sa ii poata sustine credinta si propria sa practica a rugaciunii. Si tocmai aceasta ar putea face credinta sa mai profunda si rugaciunea sa mai fierbinte, dat fiind ca, intr-o mare masura, ele nu mai sunt sustinute de mediul social.
Prin urmare, omul care reuseste sa isi intareasca credinta si rugaciunea prin motivatii personale, reflectate, poate deveni el insusi un focar pentru intarirea credintei si innoirea rugaciunii in mediul sau social. Prin aceasta, el poate ajuta societatea sa iasa din viata superficiala, saturata de plictiseala, care este cauza slabirii credintei si a rugaciunii."

Iti recomand sa citesti aceasta carte, incearca sa o gasesti, ca te va ajuta foarte mult in neintelegerile tale.

Sa stii ca am mare nevoie de o literatura duhovniceasca adecvata necesitatilor mele,bineinteles pe langa rugaciune,marturisire...Simt o sete a Duhului,intrucat i-am refuzat din incapatanare,ignoranta etc,apa vie,l-am hranit doar cu iluzii,otravuri .

[Doriana]

În prealabil postat de Seraphim7

Nu ma refeream la generalizari:sa postesti,sa citesti Biblia,sa mergi la biserica etc..Asta e crestinismul formal.Ma refeream la transfigurarea interioara.Ce simti,nu cum te comporti.Si intrebarea vizeaza mai degraba crestinii neoprotestanti.Probabil din jena nu isi dezvaluie trairile,pentru ca imediat apar ultraortodocsii si ii jignesc.

Nu este vorba de trairile crestinilor dintr-un anume cult ci de trairea cu Hristos. In orice cult sunt crestini transformati de intalnirea cu El si crestini care vorbesc din auzite; plus cei pe care nici nu ii intereseaza aspectul. Cele din urma categorii sunt responsabile in general cu pietrele, dar au si pietrele rostul lor.

Intalnirea cu Hristos transforma deoarece deschide o viziune noua. E ca si cum ai intelege in sfarsit cum gandeste Dumnezeu (cel putin in cazul tau), ca si cum ai privi de sus "the big picture". Esti in sfarsit impacat cu tine si cu Dumnezeu si hotarasti sa asculti orice ar spune si sa Il urmezi oriunde va merge. Esti implinit pentru ca in sfarsit ai gasit ce ai cautat si intri in odihna de care spune in Evrei 4, caci vei uita de oboseala pricinuita de pacatul atat de greu de purtat, pe care l-ai lasat la picioarele crucii Lui. Esti ca o apa linistita, plin de pace si bucurie in Duhul Sfant. Inima este atinsa si ea cu o dulce pocainta, cu nepretuita mangaiere de a fi alaturi de Hristos, de a-L simti langa tine, de a-i vorbi deschis, stiind ca asculta si ca nu te judeca, ci te intelege. De acum stii ca nu mai esti singur, ca Dumnezeu are privirea indreptata asupra ta ca sa-ti faca bine, stii ce vei face maine si ce drum vei apuca, deoarece El ti l-a aratat. Este atingerea unei tinte de mult cautate si in acelasi timp inceputul unui drum cu mult mai frumos si maret; este intalnirea cu Adevarul.

[dobrin7m]

Nu in orice cult crestin te intalnesti cu Hristos cel adevarat. Unul singur este Hristos cel adevarat si multi sunt hristosii mincinosi. Daca nu ar fi asa, inseamna ca am desconsidera Scriptura. Iar daca este asa, atunci nu putem spune ca in orice cult este acelasi Hristos. Caci iarasi ne-am contrazice pentru ca se cuvine sa punem intrebarea: daca toti se intalnesc cu Hristos cel adevarat atunci unde sunt hristosii cei mincinosi?

Satana a cazut pentru ca din mandrie a vrut sa fie ca Dumnezeu. Si de atunci asta face , incearca sa insele oamenii facandu-i sa creada ca el e Hristos. Si imbraca diferite fatete si umple mintea omului cu diferite inchipuiri. Cele mai indemana inchipuiri si stari - trairi sunt cele de bine pentru sine, (omul in egoismul sau cauta sa ii fie lui bine: si astfel daca se linisteste si are starea lui de bine socoteste ca l-a gasit pe Hristos). Diavolul stie foarte bine ce cauta omul. Cu atat mai mult cu cat omul este obosit de greutati, necazuri si suferinte. Diavolul stie ca omul cauta sa se linisteasca, sa se simta bine si confortabil in sinea lui. Diavolul insa stie tot atat de bine ca omul , uzat sufleteste de suferinte, este egoist in sine. Voieste tot binele in acel moment, caci e satul de suferinta si nu mai are rabdare. Si vine si inseala omul, dandu-i o aparenta liniste si bunatate, insa unde: in alta parte, in barca pierzaniei, facandu-l sa se abata de la calea cea dreapta.
Uite, ii spune, aici e blandetea si ajutorul, aici e pacea si sfarsitul suferintei. Si omul, inselat in simturile sale crede si se pierde.

"Ti-a venit vreun gand bun? Opreste-te: sa nu tinzi spre implinirea lui fara chibzuiala, pe negandite. Simti in inima vreo insuflare buna? Opreste-te, nu indrazni sa te lasi dus de ea. Ia Evanghelia ca indreptar. Cerceteaza: se potrivesc oare gandul tau cel bun si insuflarea cea buna a inimii tale cu atotsfanta invatatura a Domnului? Curand vei vedea ca nu este nici o potrivire intre binele evanghelic si binele firii omenesti cazute. Binele firii noastre cazute este amestecat cu raul, si de aceea insusi acest bine s-a preschimbat in rau, la fel cum se preface in otrava mancarea gustoasa si sanatoasa , atunci cand este amestecata cu otrava. Pazeste-te de a savarsi binele firii cazute! Savarsind acest bine, vei hrani caderea ta, vei hrani in tine parerea de sine si trufia, vei atinge cea mai apropiata asemanare cu demonii.
Dimpotriva, savarsind binele evanghelic, ca un ucenic adevarat si credincios al Dumnezeului-Om, te vei face asemenea Dumnezeului-Om. Cel ce isi iubeste sufletul sau - a zis Domnul - si-l va pierde iar cel ce isi uraste sufletul sau in lumea aceasta il va pastra in viata vesnica." Sf. Ignatie Briancianinov - Despre inselare

Iata ca transformarea de dupa pocainta nu inseamna liniste si pace ci plans pentru pacatele ce le-ai facut si pe care le ai in mintea ta mereu. (4. Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea.) . De ai trait starea de pocainta , atunci pacatele ce le-ai savarsit iti sunt povara vietii tale, spre pocainta ta continua , spre smerenia ta. Ce simplu inseala diavolul: gata oameni, ati desertat pacatele la cruce, sunteti liberi si fericiti. Vai aici e pierzania: libertatea aceasta nu e libertate ci lant greu de fier ferecat.
Transformarea de dupa pocainta inseamna iubirea lui Hristos pentru oameni: acesta este binele evanghelic pe care trebuie sa il infaptuim.
Transformarea de dupa pocainta inseamna iubirea si smerenia.

Dar bucuria unde e? Ce bucurie poate fi mai mare ca aceea ca L-am gasit pe Hristos?!
Sa ne bucuram, deci!

[dobrin7m]

În prealabil postat de crinrin

Dar bucuria unde e? Ce bucurie poate fi mai mare ca aceea ca L-am gasit pe Hristos?!
Sa ne bucuram, deci!

Sigur, ne bucuram, dar oare stim sa pastram ce am gasit?

Nu poate fi bucurie in lumea aceasta, unde vesnic pacatuim. Bucuria cea mai mare este atunci cand traim intru Hristos. Dar traim intru Hristos?

Cand Il gasesti pe Hristos, simti o mare recunostiinta si o mare iubire pentru El. Bucurie? cand stiu si sunt constienta de starea mea? Bucuria vine la liman de drum. Cred ca adevarata bucurie este doar sus in cer daca ne-om invrednici de mantuire.

Imi amintesc ca plangeam incontinuu, fara oprire, mai ales in Biserica, la Sfanta Liturghie, plangeam mereu. Era coplesitor: eu marunta si nenorocita, si El Bunul Cel desavarsit.
Acum nu mai plang, si acesta este semnul meu ca sunt intr-o mare cadere. Am pierdut ce-am avut, din nevrednicia mea. Deci a gasi pe Hristos nu e totul. A-L pastra cu tine, aceasta este totul.
Sunt bucurii si bucurii. Insa bucuria cea trecatoare aceea este omeneasca, bucuria cea vesnica aceea trebuie cautata.

[iustin10]

În prealabil postat de crinrin

Dar bucuria unde e? Ce bucurie poate fi mai mare ca aceea ca L-am gasit pe Hristos?!
Sa ne bucuram, deci!

"Fericiti cei ce plang ,caci aceia se vor mangaia "
Bucuria este plansul , faptul ca esti capabil sa plangi pentru pacatele tale.Nu toti ajung la acest har ,si multi suntem oarecum indiferenti ,calduti,dupa ce ne spovedim, in loc ca de abia de atunci incolo ,sa se trezeasca si mai mare durere pentru pacatele noastre . caci odata ce am gusytat din Hristos, si mai mare este ura fata de viata desfranata si netrebnica cu care I-am murdarit chipul sau in noi.
Este darul de care vorbea si Mihaela ,ca urmeaza adevaratei spovedanii.
Desigur ,pot fi si momente de liniste si de bucurie in fata frumusetii lumii, nu trebuie sa umblam mereu tristi
dar cu cat gustam mai mult frumusetea fapturii lui Dumnezeu,cu atat mai mult ne apuca sfasierea ca nu am daruit atata frumusete cat am fi putut ,si ne am murdarit viata in patimi joase
Tristetea aceasta nu vine din suparare ci din prea multa dragoste si admiratie de faptura si armonia lui Dumnezeu ,in care noi si vointa noastra parem ca o musca neagra si urata intr-o mare de dantela alba

[Cornel Urs]

În prealabil postat de Doriana

Nu este vorba de trairile crestinilor dintr-un anume cult ci de trairea cu Hristos. In orice cult sunt crestini transformati de intalnirea cu El si crestini care vorbesc din auzite; plus cei pe care nici nu ii intereseaza aspectul. Cele din urma categorii sunt responsabile in general cu pietrele, dar au si pietrele rostul lor.

Intalnirea cu Hristos transforma deoarece deschide o viziune noua. E ca si cum ai intelege in sfarsit cum gandeste Dumnezeu (cel putin in cazul tau), ca si cum ai privi de sus "the big picture". Esti in sfarsit impacat cu tine si cu Dumnezeu si hotarasti sa asculti orice ar spune si sa Il urmezi oriunde va merge. Esti implinit pentru ca in sfarsit ai gasit ce ai cautat si intri in odihna de care spune in Evrei 4, caci vei uita de oboseala pricinuita de pacatul atat de greu de purtat, pe care l-ai lasat la picioarele crucii Lui. Esti ca o apa linistita, plin de pace si bucurie in Duhul Sfant. Inima este atinsa si ea cu o dulce pocainta, cu nepretuita mangaiere de a fi alaturi de Hristos, de a-L simti langa tine, de a-i vorbi deschis, stiind ca asculta si ca nu te judeca, ci te intelege. De acum stii ca nu mai esti singur, ca Dumnezeu are privirea indreptata asupra ta ca sa-ti faca bine, stii ce vei face maine si ce drum vei apuca, deoarece El ti l-a aratat. Este atingerea unei tinte de mult cautate si in acelasi timp inceputul unui drum cu mult mai frumos si maret; este intalnirea cu Adevarul.

Mai bine te-ai spovedi unui preot.
Cu texte din astea rasuflate, ai jumulit de bani biserici de naivi, pe care i-ati rupt de Domnul Iisus Hristos si i-ati scos din Biserica Sa, cooptandu-i in secta voastra penticostala.

[Cornel Urs]

În prealabil postat de Doriana

Nu In orice cult sunt crestini transformati de intalnirea cu El

Cu alte cuvinte, toate cultele sunt la fel de bune. MINCIUNĂ!

[anita]

În prealabil postat de Seraphim7

Nu ma refeream la generalizari:sa postesti,sa citesti Biblia,sa mergi la biserica etc..Asta e crestinismul formal.Ma refeream la transfigurarea interioara.Ce simti,nu cum te comporti.Si intrebarea vizeaza mai degraba crestinii neoprotestanti.Probabil din jena nu isi dezvaluie trairile,pentru ca imediat apar ultraortodocsii si ii jignesc.

Daca implinesti cele spuse de Ioan-Cezar cu timpul va veni si transformarea.
Pe aici neoprotestanti nu intra sau daca vin vor sa demoleze ceea ce reprezinta ortodoxia.O pocainta fara iertarea pacatelor savarsita prin oameni alesi ai lui Dumnezeu -preotii se transforma in remuscari ,deci la protestanti pocainta e de fapt o parere de rau care ramane la acest nivel.
Iertrea pacatelor se savarseste si prin sfanta Taina a Euharistiei sau Impartasanie in termeni mai pe inteles.
De ortodoxie nu ar trebui sa fii dezamagit ci poate de ortodocsi ,dar asta nu trebuie sa afecteze relatia ta cu Dumnezeu.Un Dumnezeu viu nu poti gasi decat in ortodoxie.
Noi ortodocsii simtim o bucurie dupa ce ne spovedim ,dupa ce ne impartasim.Simtim ca am scapat de o greutate .