Lumanarea

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de zaharia_2009

Asemenea idei la un ortodox, practicant sau nu, arata proasta calitate a pastorului, a duhovnicului, lucru care este si mai grav decit primul.

Aici nu știu ce să spun, frate Zaharia. Într-un fel ai dreptate, în alt fel, nu. Tot cu tristețe observăm în jurul nostru că deși avem același duhovnic, avem trăiri diferite. Ba mai mult, unii nici nu se mulțumesc să aibă duhovnic un preot mirean, ci își aleg unul "mai cu har" după unele opinii demne de luat în seamă, și acolo merg regulat să se spovedească. Dacă o fac asa cum trebuie nu știm noi. Si nici ce înțeleg ei din glasul plin de blândețe al bătrânului monah, dar rezultatul este total diferit de la un credincios la altul. Oare nu se roagă duhovnicul la fel pentru toți?
Am văzut deasemenea și preoți oarecum controversați, având anumite metehne... Si în timp ce unii ii judecă și ii evită, alții spun cu mâna pe inima că au simțit mare ajutor prin rugăciunile lor. Eu cred că ține de ce-i inima fiecăruia, pentru a ajunge să se bucure de tot ce-i oferă Dumnezeu. Dacă avem (încă) un anumit duhovnic, probabil ne este îndeajuns pentru strădania, osteneala și smerenia noastră. Dar de cele mai multe ori nici măcar nu merităm duhovnicul pe care îl avem, întrucât nu-l "vedem" cu inima, ca pe un real slujitor al lui Dumnezeu, ci ca pe un seamăn al nostru cu care eventual ne putem întâlni la plajă sau la fitness.

[zaharia_2009]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Aici nu știu ce să spun, frate Zaharia. Într-un fel ai dreptate, în alt fel, nu. Tot cu tristețe observăm în jurul nostru că deși avem același duhovnic, avem trăiri diferite. Ba mai mult, unii nici nu se mulțumesc să aibă duhovnic un preot mirean, ci își aleg unul "mai cu har" după unele opinii demne de luat în seamă, și acolo merg regulat să se spovedească. Dacă o fac asa cum trebuie nu știm noi. Si nici ce înțeleg ei din glasul plin de blândețe al bătrânului monah, dar rezultatul este total diferit de la un credincios la altul. Oare nu se roagă duhovnicul la fel pentru toți?
Am văzut deasemenea și preoți oarecum controversați, având anumite metehne... Si în timp ce unii ii judecă și ii evită, alții spun cu mâna pe inima că au simțit mare ajutor prin rugăciunile lor. Eu cred că ține de ce-i inima fiecăruia, pentru a ajunge să se bucure de tot ce-i oferă Dumnezeu. Dacă avem (încă) un anumit duhovnic, probabil ne este îndeajuns pentru strădania, osteneala și smerenia noastră. Dar de cele mai multe ori nici măcar nu merităm duhovnicul pe care îl avem, întrucât nu-l "vedem" cu inima, ca pe un real slujitor al lui Dumnezeu, ci ca pe un seamăn al nostru cu care eventual ne putem întâlni la plajă sau la fitness.

Si daca de multe ori pe duhovnic nu il vedem cu inima(fara ghilimele deloc!), atunci cind este doar in postura de preot slujitor si trebuie sa se impartaseasca fara post, fata de mireni care trebuie sa tina post, cum il mai vedem ?
Ca pe cumatrul nostru sau ca pe cumatrul de cuscru vitreg ?
De la emulatia simandicoasa si ochii dati peste cap si pina la pacatul invederat nu este decit o palma de timp si gind !

În Biserică suntem toţi una, iar Hristos este capul ("Ne vorbeşte părintele Porfirie" pag. 151 - 153)

"Hristos se descoperă în unirea dintre noi şi în iubirea Lui, în Biserică. Biserica nu sunt sunt numai eu, ci voi împreună. În trupul Bisericii sunt cuprinşi toţi. Suntem toţi una, iar Hristos capul. Un trup, trupul lui Hristos: voi sunteţi trupul lui Hristos şi mădulare fiecare în parte. (I Cor. 12, 27). Suntem cu toţi una, pentru că Dumnezeu este Tatăl nostru şi este pretutindeni. Când trăim aceasta, suntem înlăuntrul Bisericii. Aceasta cere Domnul în rugăciunea Sa arhierească, ca toţi să fie una, penru mădularele Bisericii. Ei, aceasta numai prin har o poate înţelege cineva. Trăim bucuria unităţii, a iubirii. Şi devenim una cu toţi ceilalţi. Nu există ceva mai frumos!"

"Când ne separăm pe noi înşine, nu suntem creştini. Creştini adevăraţi suntem atunci când simţim adânc că suntem mădulare ale tainicului trup al lui Hristos, ale Bisericii, într-o necurmată legătură a iubirii. Atunci când trăim uniţi în Hristos, adică atunci când trăim unitatea înlăuntrul Bisericii Sale, cu simţământul că suntem una. Pentru aceasta, Hristos Se roagă Tatălui ca toţi să fie una. O spune şi o repetă, iar Apostolii stăruie asupra acestui lucru pretutindeni. Este adâncimea cea mai mare, cel mai înalt înţeles pe care îl are Biserica. Aici se află taina: să se unească toţi precum un singur om în Dumnezeu. O altă asemenea religie nu există. Nici o religie nu spune astfel de lucruri. Spun ceva, dar nu această taină, această subţirime a tainei pe care o cere Hristos, zicându-ne că aşa trebuie să devenim, că voieşte să fim ai Lui."

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de zaharia_2009

Si daca...

Printr-un exercitiu de imaginatie, doar atat: cand primim sfanta impartasanie, ce-ar fi sa spunem... "Si daca..."

[sophia]

Of si iar of.

1. Este foarte usor sa se scrie tot felul de "Asa nu!", in schimb vad ca nu prea scrie lumea "Asa da".
Daca totul este gresit, macar scrieti si cum ar trebui sa se faca totusi corect.

2. Nu ne comparam cu preotul. Totusi trebuie sa-l avem de model.
Pe de o parte, asa cum a citat cineva mai sus, in biserica suntem toti la fel, macar noi mirenii.
Teoretic. Dar din pacate practic se cam face deosebire.
Iar preotul trebuie sa fie mai bun decat noi si sa ne fie model.
De aceea pentru el si canoanele sunt mai severe. Eu asa am citit.

Un preot se presupune ca are fata de Dumnezeu indatoriri si raspunderi mai mari. Ne are pe noi si mantuirea noastra in grija si raspundere.
Si el trebuie sa ne arate cum trebuie sa fim noi practic, cum ne doreste Dumnezeu si sa ne invete credinta. Ori pentru asta trebuie sa fie de zeci de ori mai bun decat noi.
Cati sunt asa? Nu stiu. Eu am cunoscut unul singur.
Si ca sa se ceara atata de la noi, pe cat scriu unii si altii, mai intai trebuie sa fim invatati, sa ni se explice. Dar la biserica nu exista nici un moment, timp sau parte din activitate, cum sa o numesc, in care preotul sa dea lectii poporului despre cum se face aia si aia si aia. Nu este prevazut asa ceva.
Ca se cheama cateheza, sau in alt fel, nu exista.
Si toata lumea stie asta prea bine, ca doar se vede la biserica fiecaruia. Si totusi ne dam mari pe forum.

Pe de alta parte preotul este totusi si el un om. Nimic nu-l poate face Dumnezeu, nimic nu-l poate face fara de greseala.

Acestea fiind spuse eu tot n-am inteles cum este corect cu lumanarea, macar la Sf. Impartasanie.
Ca sa nu mai spun ca exista reguli diferite in biserici.
La unele nu es voie sa se aprinda in biserica, sa nu se afume peretii si picturile.
La Sf. Impartasanie e risc si cu lumanare in mana si potirul si trebuie sa tii si sub barbie panza aceea. Si totusi trebuie s-o ai aprinsa.
Si n-am inteles rostul lumanarii la impartasit, din moment ce am aprins cand am ajuns la biserica lumanari.

Si pentru ca tot mai punea cineva problema. In mod normal exista scopuri pentru aprins lumanarea: pentru vii, pentru morti, la parastas, se tin lumanari la cununie, la botez.
La lumanarile pentru vii poti sa aprinzi mai multe, pentru familie, pentru bolnavi, pentru altii in alte situatii etc.

Acasa cand te rogi poti sa aprinzi o lumanare sau candela.
Atata stiu, atata spun.

[zaharia_2009]

Nihilismul acesta ne va minac pe toti pina la os!
Nu stim nimic, nici nu ne bagam la ceva ca nu suntem noi autorizati, nu voim noi saaa..., nu intelegem caaa... nu stim de ceee..., nu putem noi saaa...,nu avem noi cea maiii...nu obisnuim noi saaa..., nu stim daca este bine sau potrivit saaaa...,nu judecam noi caaaa...!
Dar cutoate acestea, asa simandicos si cu multa smereneie mindra ne facem cumpana lumii in cunintenie si smerenie de ni se rup nadragii in fund de atita tirsiala si nihilism dind cu tifla vopsita ezact pe unde nici nu ne asteptam.
Asta este, sa fim buni ce Dumnezeu... sa fim buni si sa nu facem nimic... nimic ! Celalalt este... Eu Doamne, vezi bine ca dau zeciuiala de bani, de marar, de macar, ma inchin cind lucrurile nu sunt cum vreau eu , vin la templu... eu sunt smerit si credincios ! Celalalt este stricat !
Lumea nu incepe cu mine, ci cu celalalt !

Preotul este "doar" un om, asa cum noi suntem "doar" fiinte umane.
Are Initierea Sacerdotala, asa ca noi NU putem si nu trebuie sa mijlocim Prefacerea, insa deosebirile dintre laici si preot se opresc la iesirea din biserica.
Stiu domniile voastre ce post ocupa Arie? Preot. Macedonie? Preot.
Eretici mireni importanti, adica devastatori? Zero, dupa cunostintele mele.
Cu cit cazi de mai sus, cazi mai rau. Daca te sumetesti ca preot sau ierarh, si cazi din credinta, aduci o mare paguba de suflete.
Asa ca mai incet cu osanalele hierolatre, domnule doctor Zaharia. Prea mult clericalism ii transforma pe laici intr-o masa fara initiativa, dupa cum se vede cu ochiul liber.
Ah, de ar fi reusit Sf. Kyril Loukaris o reforma partiala a BO!...
"Vise, taica, vise!...".
Dumnezeu ne mantuieste, nu niste oameni, fie ei preoti sau episcopi.
Ne putem mantui, daca imprejurarile vietii sunt de asa natura, si fara preoti sau ierarhi. Ce treaba/nevoie e de un om in costum ritual, in raport cu relatia personala cu Dumnezeu?!

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de zaharia_2009

Lumea nu incepe cu mine, ci cu celalalt !

In principiu, cam toti exprimam o parere, dar suntem suspectati ca altceva am vrut sa spunem.
Iarta-ma, frate Zaharia! Sa-mi dea Dumnezeu atata bucurie si liniste sufleteasca pe cat iti doresc eu tie!

[forever...]

credeam că lumea începe şi se sfârşeşte cu Dumnezeu, alpha şi omega...

În prealabil postat de sophia

2. Nu ne comparam cu preotul. Totusi trebuie sa-l avem de model.

Nu poți cere altuia ceea ce tu nu faci, dacă vrei să fii model, iar modelul se descoperă prin fapte.

În prealabil postat de sophia

Acestea fiind spuse eu tot n-am inteles cum este corect cu lumanarea, macar la Sf. Impartasanie.

Nu prezența lumânării ne este folos când ne împărtășim, ci starea de pocăință și nevrednicie pe care ar trebui să o simțim, toate acestea în adâncul inimii noastre (adică o interiorizare a celui care se împărtășește). În acest caz, lumânarea este o formă exterioară, un simbol (al vieţii veşnice) și ține doar de formă și nu de fond. Ea nu ne ajută să fim mai ”vrednici”, dar nici nu ne împiedică în a ne împărtăși.