Sarcina Violului- Dilema crestina sau rationala ...

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de CristianR

Iartă-mă, frate, dar nu pot pentru ca să subscriu.
Sigur că în multe cazuri este valabil ce spui, dar nu în toate. Cum vezi situațiile de război, când hoardele nestăpânite de atacatori ard, ucid copii și violează tot ce prind? Îmi este greu să descopăr complicitatea victimei în astfel de situații.

Desigur, în astfel de cazuri ar putea exista o scuză... Şi totuşi, rămân la poziţia mea - femeia care nu vrea să fie violată nu va fi violată. În faţa agresorului poţi face şi altceva decât să îţi cauţi scuza că e război. S-ar găsi multe exemple de femei care au preferat să moară decât să fie violate dar, în fine, nu voiesc să insist.
Dincolo de acest aspect care ar putea duce la o polemică separată (şi nu cred că are rost s-o purtăm), mi se pare mai important ce se întâmplă acolo unde nu e război. Cum rămâne cu violurile din timp de pace? Şi, lucrul cel mai important pentru mine: cum rămâne cu copiii născuţi în urma unui viol? Nu e firesc să îi scutim de povara unei discuţii privind modul în care au fost concepuţi? Nu e folositor să ne centrăm pe îngrijirea lor, fără să facem vreo diferenţă pe vreun plan în raport cu alţi copii? Eu găsesc că mai degrabă merită să vorbim despre educaţia copilului decât despre filosofia violului.
Un copil are nevoie ca, indiferent din ce motive sau pe ce căi a fost conceput, să fie acceptat între oameni, să fie iubit şi să înveţe să devină om. Dacă se poate chiar om creştin, întrucât viaţa lui nu se opreşte aici între blocuri şi stadioane, între discuţii morale şi filosofii burgheze, ci abia începe...
Altminteri, vorba colegului Alin, ne rămâne alternativa facilă, nu-i aşa, să-i scutim de griji înainte de a se naşte... Or, asta e exclus, nu doar pentru un creştin ci, cred eu, pentru orice om care nu şi-a pierdut cu totul judecata omenească şi simţământul minunat al vieţii.