Pastorala Sfantului Sinod - Hristos a devenit o persoana omeneasca ???

[cristirg]

"cu privire la dumnezeiasca şi inexprimabila întrupare, care depăşeşte orice minte si orice înţelegere a unicului Dumnezeu Cuvântul al Sfintei Treimi, Domnul nostru Iisus Hristos, mărturisim două naturi, cea dumnezeiască şi cea omenească, care s-au legat reciproc şi s-au unit după ipostasă, formând din cele două firi o singură ipostasă compusă. Spunem că se păstrează cele două firi si după unire în singura ipostasă compusă, adică în singurul Hristos.

-Astfel si în întruparea unicului Dumnezeu Cuvântul al Sfintei Treimi spunem că firea întreagă şi desavârsita a Dumnezeirii în una din ipostasele ei s-a unit cu toată firea omenească

-Dumnezeirea a comunicat cu noi în întregime în una din ipostasele ei.

-Spunem, însă, ca s-a unit întreaga fiinţă a Dumnezeirii cu întreaga fire omenească. Dumnezeu Cuvântul n-a lăsat nimic din cele ce a sădit în firea noastră când ne-a plăsmuit la început, ci le -a luat pe toate, corp, suflet gânditor şi raţional si însuşirile acestora

-El în întregime m-a luat pe mine în întregime, El în întregime s-a unit cu mine în întregime, ca să-mi dăruiască mie în întregime mântuirea. Căci ceea ce este neluat este nevindecat.

-Spunem deci că dumnezeiasca ipostasă a Cuvântului lui Dumnezeu a preexistat fără de timp şi veşnic, că este simplă, necompusă, necreată, necorporală, nevăzută, impalpabilă, necircumscrisă şi are pe toate câte le are Tatăl, pentru că este deofiinţă cu El;

-se deosebeşte de ipostasa părintească prin modul naşterii şi prin relaţie, este desavârsită şi nu se desparte niciodată de ipostasa Tatălui, în vremurile din urmă, însă, Cuvântul, fără să se despartă de sânurile părinteşti, a locuit, cum numai El ştie, în pântecele Sfintei Fecioare, în chip necircumscris, fără de sămânţă şi într-un chip incomprehensibil si si -a luat în însăşi ipostasa Lui cea mai înainte de veci corp din Sfânta Fecioară.

-Cuvântul lui Dumnezeu era în toate si mai presus de toate, chiar când era în pântecele Sfintei Născătoare de Dumnezeu

-însăşi ipostasa Cuvântului lui Dumnezeu s-a făcut ipostasa trupului, iar ipostasa Cuvântului, care era mai înainte simplă, a devenit compusă. Compusă din două firi desavârsite, din Dumnezeire şi omenire. Ea are atât însuşirea caracteristică şi determinantă a fiimii dumnezeieşti a Cuvântului lui Dumnezeu, potrivit căreia se deosebeşte de Tatăl si de Duhul, cât şi însuşirile caracteristice şi determinante ale trupului, potrivit cărora se deosebeşte de mamă si de ceilalţi oameni.

Are apoi si însuşirile firii dumnezeieşi, potrivit cărora este unit cu Tatăl şi cu Duhul, şi însuşirile firii omeneşti, potrivit cărora este unit cu Maica Sa şi cu noi. Mai mult, se deosebeşte de Tatăl şi de Duhul, de Maica Sa şi de noi, prin aceea că acelaşi este simultan si Dumnezeu şi om. Căci ştim că aceasta este însuşirea cea mai specială a ipostasei lui Hristos.

-Nu-l propovăduim numai Dumnezeu, lipsit de omenirea noastră, şi nici numai om, lipsindu-l de Dumnezeire. Nu propovăduim două persoane deosebite, ci una şi aceeaşi, şi Dumnezeu şi om în acelaşi timp, Dumnezeu desavârsit şi om desavârsit; în totul Dumnezeu şi în totul om; acelaşi în totul Dumnezeu împreună cu trupul său şi în totul om împreună cu Dumnezeirea Lui mai presus de Dumnezeire. Prin expresia „Dumnezeu desavârsit şi om desavârsit", arătăm deplinătatea si desăvârşirea firilor. Prin expresia „în totul Dumnezeu si în totul om", arătăm unitatea şi indivizibilitatea ipostasei."

"Unul este deci Hristos, Dumnezeu desavârsit şi om desavârsit, căruia împreună cu Tatăl si cu Duhul ne închinăm printr-o singură închinăciune împreună cu preacuratul Lui trup, deoarece nu susţinem că trupului Lui nu i se cuvine închinăciune. Trupul este adorat în singura ipostasă a Cuvântului, care s-a făcut ipostasa trupului. Prin aceasta nu ne închinăm făpturii, căci nu ne închinăm trupului Lui ca unui simplu trup, ci ca unuia unit cu Dumnezeirea, pentru că cele două firi ale Lui se reduc la o singură persoană si la o singură ipostasă a lui Dumnezeu Cuvântul.

Mă închin celor două firi ale lui Hristos din cauza Dumnezeirii unită cu trupul. Căci nu introduc a patra persoană în Treime — să nu fie! —, ci mărturisesc o singură persoană a lui Dumnezeu Cuvântul si a trupului Lui. Căci Treimea a rămas Treime si după întruparea Cuvântului"

[cristirg]

"Dumnezeu s-a făcut om şi că omul s-a făcut Dumnezeu — căci Cuvântul fiind Dumnezeu s-a făcut fără schimbare om.

Căci unul este Hristos si una este persoana Lui, adică ipostasa. Şi totuşi are două firi, a Dumnezeirii şi a omenirii Lui. Aşadar, din Dumnezeire decurge în chip firesc slava care a fost comună fiecăreia din cele două firi din pricina identităţii ipostasei, iar din trup cele smerite, care sunt comune fiec ăreia din cele două firi.

Căci unul este şi acelaşi cel care este aceasta si aceea, adică Dumnezeu şi om, şi ale aceluiaşi sunt atât cele ale Dumnezeirii cât şi cele ale omenirii. Dumnezeirea săvârsea minunile, dar nu le savârsea fără trup; trupul, însă, pe cele smerite, dar nu fără Dumnezeire, în timp ce trupul pătimea, Dumnezeirea era unită cu El, cu toate acestea ramânea impasibilă şi savârsea patimile cele mântuitoare. Şi în timp ce Dumnezeirea Cuvântului lucra, sfânta Lui minte era unită cu ea, gândind şi ştiind cele ce se săvârseau.

Aşadar Dumnezeirea împărtăşeşte corpului măririle sale proprii, dar ea nu participă patimilor trupului. Căci n-a suferit trupul Lui prin Dumnezeire aşa după cum Dumnezeirea a lucrat prin trup. Trupul n-a fost decât un instrument al Dumnezeirii. Aşadar, chiar dacă din primul moment al zămislirii n-a fost nici cea mai mică despărţire între cele două firi, ci faptele fiecăreia din cele două firi au fost continuu ale unei singure persoane, totuşi cu nici un chip nu amestecăm pe acelea care s-au săvârşit în mod nedespărţit, ci cunoaştem din calitatea faptelor ale cărei din cele două firi este fiecare faptă.

Prin urmare, Hristos lucrează potrivit fiecăreia din cele două firi ale lui şi fiecare fire din cele două lucrează în El cu participarea celeilalte. Cuvântul, în virtutea stapânirii şi puterii Dumnezeirii, lucrează cele ce sunt ale Cuvântului, toate câte sunt domneşti şi împărăteşti. Iar corpul lucrează pe ale sale, potrivit voinţei Cuvântului, care s-a unit cu el si căruia îi aparţine.

Corpul nu se mişcă spre efectele fireşti, nici nu se îndepărta si evita de la sine pe cele dureroase sau pe cele care veneau din afară, ci corpul lui lucra aşa potrivit firii sale, prin faptul că voia Cuvântul si îngăduia în vederea mântuirii să pătimească aceasta şi să savârsească propriile sale activităţi pentru ca, prin faptele firii sale, să fie învederat adevărul.

Dar după cum, în chip suprafiinţial, a luat fiinţă născându-se din Fecioară, tot astfel lucrează si cele omeneşti mai presus de om, mergând cu picioare pamânteşti pe apă nestatornica, nu pentru că apa s-a prefăcut în pământ, ci pentru că, prin puterea suprafirească a Dumnezeirii Lui, apa şi-a pierdut calitatea ei de a mai curge si n-a cedat greutăţii picioarelor materiale.

Nu savârsea în chip omenesc pe cele omeneşti, căci nu era numai om, ci si Dumnezeu. Pentru aceea si patimile Lui sunt de viaţă făcătoare şi mântuitoare. Şi nici nu lucra în chip dumnezeiesc pe cele dumnezeieşti, căci nu era numai Dumnezeu, ci şi om. Pentru aceea savârsea minunile prin pipăit, prin cuvânt si prin cele asemenea."

[Ioan_Cezar]

Dar ce este "a deveni persoană"?
Cum adică "a deveni", şi încă mai mult chiar - "a deveni persoană"? Mă refer, evident, deocamdată la oameni, aici, pe pământ, unde doar omul este persoană. Sau poate că omul nu devine persoană (cu atât mai improbabil ar fi astfel să afirmăm în adevăr că Hristos a devenit persoană) ci se naşte aşa - persoană gata constituită?
Eu nu ştiu...

*
Poate aş alege să fiu de acord cu afirmaţia care atribuie Mântuitorului proprietatea de a fi devenit persoană, dacă aş şti ce este aceea a deveni, şi încă persoană.
Dar cum să consider validă asumpţia că Hristos a devenit persoană
sau dimpotrivă, cum să consider falsă o asemenea eventualitate a cugetării
dacă eu nu cunosc mai întâi ce este "a deveni persoană"...

Aşadar, mă ajută cineva să înţeleg ce este (cum este) "a deveni persoană"? Ce fel de devenire mai e şi asta?.....:)
Apoi voi fi mai agil, poate, în efortul de a înţelege dacă şi Hristos a devenit persoană sau, dimpotrivă, voi rămâne convins că nu a devenit persoană.

P.S. Sau, poate, mă înfricoşează gândul, îmi e cu neputinţă să aflu ce înseamnă a deveni persoană (doar) prin cugetare...

[Igor_Paslusnik]

Doamne ai milă...

De ce vă bateţi capul cu prostii? O capcană întinsă de "Capy", care nici nu-i ortodox...

Da, Hristos a devenit persoană omenească, ce-i aşa de mirat pentru un creştin? E ceva normal! A venit să ne mântuiască.

Hristos este Dumnezeu adevărat şi om adevărat. Persoană omenească.

Avem Filipeni capitolul 2:

1. Deci, dacă este vreun îndemn în Hristos, dacă este vreo mângâiere a dragostei, dacă este vreo împărtăşire a Duhului, dacă este vreo milostivire şi îndurare,
2. Faceţi-mi bucuria deplină, ca să gândiţi la fel, având aceeaşi iubire, aceleaşi simţiri, aceeaşi cugetare.
3. Nu faceţi nimic din duh de ceartă, nici din slavă deşartă, ci cu smerenie unul pe altul socotească-l mai de cinste decât el însuşi.
4. Să nu caute nimeni numai ale sale, ci fiecare şi ale altuia.
5. Gândul acesta să fie în voi care era şi în Hristos Iisus,
6. Care, Dumnezeu fiind în chip, n-a socotit o ştirbire a fi El întocmai cu Dumnezeu,
7. Ci S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor, şi la înfăţişare aflându-Se ca un om,
8. S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte pe cruce.
9. Pentru aceea, şi Dumnezeu L-a preaînălţat şi I-a dăruit Lui nume, care este mai presus de orice nume;
10. Ca întru numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor cereşti şi al celor pământeşti şi al celor de dedesubt.
11. Şi să mărturisească toată limba că Domn este Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu-Tatăl.
12. Drept aceea, iubiţii mei, precum totdeauna m-aţi ascultat, nu numai când eram de faţă, ci cu atât mai mult acum când sunt departe, cu frică şi cu cutremur lucraţi mântuirea voastră;
13. Căci Dumnezeu este Cel ce lucrează în voi şi ca să voiţi şi ca să săvârşiţi, după a Lui bunăvoinţă.
14. Toate să le faceţi fără de cârtire şi fără de îndoială,
15. Ca să fiţi fără de prihană şi curaţi, fii ai lui Dumnezeu neîntinaţi în mijlocul unui neam rău şi stricat şi întru care străluciţi ca nişte luminători în lume,
16. Ţinând cu putere cuvântul vieţii, spre lauda mea în ziua lui Hristos, că nu în zadar am alergat, nici în zadar m-am ostenit.
17. Şi chiar dacă mi-aş vărsa sângele pentru jertfa şi slujirea credinţei voastre, mă bucur şi vă fericesc pe voi pe toţi.
18. Asemenea şi voi bucuraţi-vă şi fericiţi-mă.
19. Ci nădăjduiesc întru Domnul Iisus, că voi trimite pe Timotei la voi, fără de zăbavă, ca şi eu să fiu cu inima bună, aflând veşti despre voi.
20. Căci nu am pe nimeni altul, la un gând cu mine şi care să vă poarte grija cu adevărat,
21. Fiindcă toţi caută ale lor, nu ale lui Iisus Hristos.

Mulţi, mai ales protestanţii spun: "sunt salvaaat, sunt mântuiiiit, gata, "domnul isus", m-a salvat, sunt mântuit deja."

Ei bine, Filipeni 2, 12, cum vedem mai sus, arată că cei care spun aşa ceva, sunt în înşelare diavolească.
Nu e nimeni salvat.
Pentru că trebuie "să lucrăm cu frică şi cu cutremur la mântuirea noastră", şi aşa luptând toată viaţa, pentru mânturiea noastră, la sfârşitul vieţii, care noi nu îl cunoaştem, vom putea spune: Doamne, ai milă de mine şi salvează-mă, că uite, am lucrat cu frică şi cu cutremur la mântuirea mea".

Deci, când mai auziţi vreun rătăcit că spune: "sunt mântuit", daţi-i să citească la Filipeni 2, 12, să se convingă.

Deci v-aţi lămurit cu Hristos, personă umană?

Parcă sunteţi copii mici :)

Vine un "Capy", vă dă o gogoaşă, şi fiindcă nu ştiţi ce să faceţi cu ea, o pasaţi de la unu la altu :) şi vă murdăriţi toţi de ulei şi de gem. Gogoaşele nu se mănâncă, decât dacă eşti lihnit de foame, că te îngraşă mult şi nu mai poţi face efort, de nici un fel, nici intelectual, nici fizic :) În fine, iertaţi analogiile, sper că vi-am fost de folos.

Nu mai văd utilitatea topicului.

Nu ştiu dacă a fost util de la început, pate era doar căutarea personală a lui "Capy"...

Post uşor, cu biruinţe, pe mai departe...

[oaie_cugetatoare]

În prealabil postat de Igor_Paslusnik

Doamne ai milă...

De ce vă bateţi capul cu prostii? O capcană întinsă de "Capy", care nici nu-i ortodox...

http://www.crestinortodox.ro/forum/s...6&postcount=53
Eu le-am spus, dar ei fie n-au crezut fie le place sa-si inalte mintea.

În prealabil postat de EzioAuditore

Si din cand in cand, dai peste o oaie creata
Care vrea sa arate, ca poate sa gindeasca,
Ce s-a facut c-a inteles, nimic probabil
Regurgitand prostii din timp indispensabil.

Nu-i nega sa pasca, prostia fara de minte
Zidind idei lanoase perfidiei oseminte,
Ca poate se aprinde si-si arata exuberanta,
Iubind ocazional berbecii si transhumanta.

Sa stii ca si eu pot sa vorbesc in versuri.Dar acum sunt in Postul cel
Mare si nu-mi permit sa-ti dau asa de multa atentie.Dar dupa post iti
garantez ca numai in versuri voi vorbi cu tine.

În prealabil postat de oaie_cugetatoare

Sa stii ca si eu pot sa vorbesc in versuri.Dar acum sunt in Postul cel
Mare si nu-mi permit sa-ti dau asa de multa atentie.Dar dupa post iti
garantez ca numai in versuri voi vorbi cu tine.

În prealabil postat de oaie_cugetatoare

[Capy]

În prealabil postat de Igor_Paslusnik

Vine un "Capy", vă dă o gogoaşă, şi fiindcă nu ştiţi ce să faceţi cu ea, o pasaţi de la unu la altu :) şi vă murdăriţi toţi de ulei şi de gem. Gogoaşele nu se mănâncă, decât dacă eşti lihnit de foame, că te îngraşă mult şi nu mai poţi face efort, de nici un fel, nici intelectual, nici fizic :) În fine, iertaţi analogiile, sper că vi-am fost de folos.

Într-adevăr, nişte analogii habarniste, de influenţă papistaşo-protestantă!!

În prealabil postat de Igor_Paslusnik

Doamne ai milă...

De ce vă bateţi capul cu prostii? O capcană întinsă de "Capy", care nici nu-i ortodox...

De fapt, ai intrat pe subiectul topicului, doar ca să lansezi atacuri la persoana mea, inclusiv că nu sunt ortodox, fără a şti de fapt, nimic despre mine.

În prealabil postat de Igor_Paslusnik

Da, Hristos a devenit persoană omenească, ce-i aşa de mirat pentru un creştin? E ceva normal! A venit să ne mântuiască.

Hristos este Dumnezeu adevărat şi om adevărat. Persoană omenească.

Avem Filipeni capitolul 2:

1. Deci, dacă este vreun îndemn în Hristos, dacă este vreo mângâiere a dragostei, dacă este vreo împărtăşire a Duhului, dacă este vreo milostivire şi îndurare,
2. Faceţi-mi bucuria deplină, ca să gândiţi la fel, având aceeaşi iubire, aceleaşi simţiri, aceeaşi cugetare.
3. Nu faceţi nimic din duh de ceartă, nici din slavă deşartă, ci cu smerenie unul pe altul socotească-l mai de cinste decât el însuşi.
4. Să nu caute nimeni numai ale sale, ci fiecare şi ale altuia.
5. Gândul acesta să fie în voi care era şi în Hristos Iisus,
6. Care, Dumnezeu fiind în chip, n-a socotit o ştirbire a fi El întocmai cu Dumnezeu,
7. Ci S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor, şi la înfăţişare aflându-Se ca un om,
8. S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte pe cruce.
9. Pentru aceea, şi Dumnezeu L-a preaînălţat şi I-a dăruit Lui nume, care este mai presus de orice nume;
10. Ca întru numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor cereşti şi al celor pământeşti şi al celor de dedesubt.
11. Şi să mărturisească toată limba că Domn este Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu-Tatăl.
12. Drept aceea, iubiţii mei, precum totdeauna m-aţi ascultat, nu numai când eram de faţă, ci cu atât mai mult acum când sunt departe, cu frică şi cu cutremur lucraţi mântuirea voastră;
13. Căci Dumnezeu este Cel ce lucrează în voi şi ca să voiţi şi ca să săvârşiţi, după a Lui bunăvoinţă.
14. Toate să le faceţi fără de cârtire şi fără de îndoială,
15. Ca să fiţi fără de prihană şi curaţi, fii ai lui Dumnezeu neîntinaţi în mijlocul unui neam rău şi stricat şi întru care străluciţi ca nişte luminători în lume,
16. Ţinând cu putere cuvântul vieţii, spre lauda mea în ziua lui Hristos, că nu în zadar am alergat, nici în zadar m-am ostenit.
17. Şi chiar dacă mi-aş vărsa sângele pentru jertfa şi slujirea credinţei voastre, mă bucur şi vă fericesc pe voi pe toţi.
18. Asemenea şi voi bucuraţi-vă şi fericiţi-mă.
19. Ci nădăjduiesc întru Domnul Iisus, că voi trimite pe Timotei la voi, fără de zăbavă, ca şi eu să fiu cu inima bună, aflând veşti despre voi.
20. Căci nu am pe nimeni altul, la un gând cu mine şi care să vă poarte grija cu adevărat,
21. Fiindcă toţi caută ale lor, nu ale lui Iisus Hristos.

Mulţi, mai ales protestanţii spun: "sunt salvaaat, sunt mântuiiiit, gata, "domnul isus", m-a salvat, sunt mântuit deja."

Ei bine, Filipeni 2, 12, cum vedem mai sus, arată că cei care spun aşa ceva, sunt în înşelare diavolească.
Nu e nimeni salvat.
Pentru că trebuie "să lucrăm cu frică şi cu cutremur la mântuirea noastră", şi aşa luptând toată viaţa, pentru mânturiea noastră, la sfârşitul vieţii, care noi nu îl cunoaştem, vom putea spune: Doamne, ai milă de mine şi salvează-mă, că uite, am lucrat cu frică şi cu cutremur la mântuirea mea".

Deci, când mai auziţi vreun rătăcit că spune: "sunt mântuit", daţi-i să citească la Filipeni 2, 12, să se convingă.

Deci v-aţi lămurit cu Hristos, personă umană?

Parcă sunteţi copii mici :)

Domnia ta vorbeşti despre sectanţi, însă nu te deosebeşti cu nimic de ei, din moment ce interpretezi Scriptură după ureche, fără să ţii seama de ceea ce au spus Sfinţii Părinţi şi alţii oameni cu pregătire teologică referitor la acest subiect.

Dacă te-ar fi interesat subiectul topicului ai fi venit cu argumente reale, nu cu citate din Scriptura interpretate după ureche, din care nu reiese de fapt nimic.
Care din Sfinţii Părinţi şi care Sinod Ecumenic a afirmat vreodată că Hristos a devenit "presoană umană", ci nu "Om desăvârşit"? La care Sfânt Părinte ai citit aşa ceva, şi la care Sinod Ecumenic?

Ceea ce ai făcut domnia ta prin acest mesaj, este cunoscuta metodă rătăcită, numită "analogia fidei" sau "regula fidei", întâlnită la papistaşi, respectiv la protestanţi, şi nu are nimic de a face cu teologie ortodoxă.
Adică, dai o interpretare personală Scripturii, peste Hotărările Sinoadelor Ecumenice şi peste tâlcuirile Sfinţilor Părinţi, călcându-le în picioare pe acestea din urmă!
Pe lângă asta, îl mai numeşti eretic şi pe Fericitul Augustin, trecut în calendare şi prăznuit în Biserica Ortodoxă. Unde s-a mai pomenit aşa ceva? Cu teologi ca tine, va fi vai de teologia din România.

[Igor_Paslusnik]

Capy, frate, iertare dacă te-am smintit. Am simţit sensibilitatea ta. O împărtăşesc întru totul. Şi eu sunt sensibil. Dar până la o limită. Când vine vorba să fim curajoşi, în lupta cu întunericul, căutăm definiţia şi aplicarea martirajului, nu supunerea la ispite.

Deci când scrii Hristos, oriunde, chiar şi la tastatură, scrii OMUL, om desăvârşit şi Dumnezeu în acelaşi timp. Scrii exemplul suprem. Tâlcuit de Sfinţii Părinţi, pe care, dacă tot aminteşti de ei, citează-i, să-ţi susţii opinia, dacă e greşită sau corectă. Însă nu trebuie citaţi, dacă cunoşti dogma Sfintei Treimi.

Deci Hristos, om adevărat şi Dumnezeu adevărat, este Cel care trebuie urmat, ca exemplu suprem. Reîntâlnit, ontologic, în fiecare din Sfinţii Lui, şi fiecare din creştinii, care, cu cât sunt în ei mai vii, cele creştineşti, cu atât chipul lui Hristos în ei, e mai vădit, mai văzut, mai simţit. Fiindcă, suntem chemaţi ca şi noi să devenim dumnezei, cu "d" mic, îndumnezeiţi, dumnezei după har, numai prin Iisus Hristos, pentru că El e primul în toate; cele spre mânturiea noastră. Deci, da, este persoană umană şi esenţă şi fiinţă divină, Persoană ca Ipostas, în Dumnezeu Cel Unul, spune Sfântul Vasile cel Mare, în Tratatul despre Sfântul Duh, folosind pentru prima dată termenul de ipostas, adică Persoană Dumnezeiască, Sfânta Treime. Să-ţi explic copilăreşte, fiecare din Persoanele Sfintei Treimi, au "atribuţii" diferite, dar natura lor e aceaşi, la care nicio creatură nu va putea vreodată să intre. În esenţă şi natură. Dar ca şi "atribuţii", Hristos, este trimis să ia trup omenesc, persoană umană, termenul care nu l-ai înţeles, fiindcă nu ai citit Filipeni capitolul 2, poate acum îl citeşti că îţi reamintesc să-l citeşti.

În Filipeni, capitolul 2, este "actul chenotic", numit de Sfinţii Părinţi. Sau chenoza lui Hristos. Adică exact ce scrie acolo, ţi-am îngroşat mai sus, ca să citeşti mai uşor, dar n-ai citit. Dacă ai să citeşti despre chenoză, la Sfinţii Părinţi, chiar fără să faci facultatea de teologie, ai să înveţi cei aceea "chenoză", şi cum raportezi chenoza la expresia "persoană omenească"/persoană Dumnezeiască.

Chiar ieri, cu mila Domnului, am citit din Sfântul Vasile cel Mare, Tratatul despre Duhul Sfânt, din PSB, partea a treia, contra pnevmatomahilor, cei mai înverşunaţi arieni, care negau Dumnezeirea Duhului Sfânt. Acolo Sfântul Vasile spune ce e aceea Persoană în Sfânta Treime, ce este Dumnezeu Unul în 3 ipostasuri, care e "rolul" fiecăruia, dar ca Unul, pentru mântuirea noastră şi desigur, de ce pnevmatomahii sau mecedoniştii, nu au dreptate şi sunt eretici. Să nu-mi fie spre laudă, dar te rog să fi atent când faci afirmaţii gratuite. Înţelege sensurile şi abea atunci foloseşte-le, fraţior iubit.

Deci este Persoană umană şi Dumnezeu în acelaşi timp, dar numai cu definiţia termenului "persoană umană" ca persoană desăvârşită, Omul prin excelenţă, după chipul şi asemănarea căruia am fost creaţi, de EL, de Hristos, Cuvântul Tatălui şi la care suntem chemaţi să ajungem înapoi, căzuţi fiind de la starea primordială, stare în care nici atunci nu eram desîvârşiţi, dar prin venirea lui Hristos, Desăvârşirea, care arată Calea, Adevărul şi Viaţa, putem prin mântuirea dată de El, Răscumpărătorul, prin Duhul Sfânt, de la Tatăl, să reintrăm în acea stare, când vom ieşi din trupul material stricăcios, dar, trup care, se face cauza şi posibilitatea "persoanei" noastre umane căzute, să primească şi să trăiască după "Persoana omenească şi Dumnezeiască" a lui Hristos, sfinţindu-ne prin El, ajungând la Tatăl, prin El, de la care am plecat prin Adam.

Înţelegi, Capy? Mi-aş dori să înţelegi. Îmi doresc tare mult să înţelegi.

Ţi-am scris în 10 rânduri o teologie de câteva volume...

Iar Augustin este eretic, cu adevărat. Iar "teologia" celor care îl admit ca sfânt pe ereticul Augustin, mai spun şi că Origen trebuie "reconsiderat" şi alte prostii ale "teologiei" lor şi va sfârşi, acea "teologie" românească, în cea mai mare erezie a tuturor timpurilor, ecumenismul, sau altfel spus, desfiinţarea creştinismului, diluarea întrun "tot unitar", un chiveci de religii, fiecare crede ce vrea şi apoi, venirea lui antihrist. Să nu fie.

Doamne ajută.

[Capy]

În prealabil postat de Igor_Paslusnik

Să-ţi explic copilăreşte, fiecare din Persoanele Sfintei Treimi, au "atribuţii" diferite, dar natura lor e aceaşi, la care nicio creatură nu va putea vreodată să intre. În esenţă şi natură. Dar ca şi "atribuţii", Hristos, este trimis să ia trup omenesc, persoană umană, termenul care nu l-ai înţeles, fiindcă nu ai citit Filipeni capitolul 2, poate acum îl citeşti că îţi reamintesc să-l citeşti.

Baţi câmpii! Se vede că ai aterizat la întâmplare pe acest topic, fără să te fi interesat subiectul, ci doar ca să lansezi atacuri la perosoana mea. Dacă ai fi citit ceea ce s-a discutat până acum, ai fi văzut că s-au dat explicaţii, inclusiv din Dogmatica Sfântului Ioan Damaschin. Trupul omenesc în Hristos indică firea/natura umană a Sa, ci nu o vreo "persoană umană", fiindcă Hristos era deja Persoană/Ipostas divin - Unul din Sfânta Treime, în care s-au unit cele două firi - nu mai era nevoie de vreun ipostas sau de o aşa-zisă "persoană umană" în Hristos, care chipurile, ar fi apărut odată cu Întruparea Sa. Persoana Sa divină posedă simultan ambele firi, şi doar în Această Persoană s-a realizat unirea firilor divină şi umană.

În prealabil postat de Capy

Trebuie specificat de la bun început faptul că, în filozofie, psihologie, sociologie şamd. termenii de persoană (ipostas, ipostasă) şi fire (fiinţa, natură) nu sunt definiţi la fel ca în teologie. Eu mă voi referi doar la înţelesul pe care îl au în teologie aceşti termeni, fiindcă subiectul topicului este strâns legat de teologie.

Termenii persoană şi ipostas sunt sinonime, însă, în funcţie de context îndică realităţi diferite.
De asemenea, termenii fiinţa / esenţă / substanţă / fire / natură au acelaşi înţeles, însă pot indica realităţi diferite .

Persoana divină (dumnezeiască) nu este aceeaşi cu persoana umană (omenească), cum de altfel, nici firea divină (dumnezeiască), nu este aceeaşi cu firea umană (omenească). Divinul (dumnezeiescul) - fie că vorbim despre Fiinţă, fie că vorbim despre Persoane - este Necreat, pe când umanul (omenescul) este creat (făptură, zidire). Aşadar, nu trebuie confundată niciodată Divinitatea cu omenitatea sau Divinul cu umanul. De asemenea, nu trebuie confundate nici Persoanele divine (dumnezeieşti) cu persoanele umane (omeneşti) şi nici firea divină (dumnezeiască) cu firea umană (omenească).

General vorbind, firea (natura, fiinţa) indică ceea ce este comun, pe când persoana (ipostasul, ipostasa) indică ceea ce este distinct. De aceea, există însuşiri ale firii (însuşiri fireşti, naturale) şi însuşiri ale persoanei (însuşiri personale sau ipostatice).

Sf. Ioan Damaschin explică: "Tot ceea ce este comun şi se observă în mulţi, fără ca să fie în unul mai mult, iar în altul mai puţin, se numeşte fiinţă. Prin urmare, pentru acest motiv, se zice o singură fire a oamenilor, pentru că orice om este compus din suflet şi corp."

Vlădica Hierotheos Vlachos explică foarte limpede: "Spunând însă că voinţa este a firii-naturii, nu ignorăm faptul că definim ipostasul ca esenţă caracterizată de anumite însuşiri", "Ipostasul-persoana se defineşte ca esenţă având însuşiri (idiómata). Astfel, energia-lucrarea este mişcare esenţială-fiinţială a firii, dar elementul activ (energón) este persoana."

Când ne referim la ceea ce este Necreat - Divinitate (dumnezeire) avem spre exemplu:

Ceea ce este comun
Persoanele divine (dumnezeieşti) sunt co-eterne, nedespărţite şi de-o-fiinţă - de aceeaşi fiinţă / esenţă / substanţă / fire / natură, de aceeaşi slavă (energie), de o voinţă, de o cinste, de o putere şi nimeni nu este mai mare decât celălalt, adică Fiul şi Duhul Sfânt nu sunt de o mai mică importanţă decât Tatăl. Acestea sunt însuşiri fireşti (naturale) şi indică ceea ce au în comun Persoanele divine (dumnezeieşti). Sf. Ioan Damaschin explică: "Căci cu privire la Sfânta Treime ceea ce o uneşte şi o face una este examinat real din pricina coeternităţii şi din pricina identităţii fiinţei, activităţii şi voinţei, din pricina acordului felului de a gândi şi din pricina identităţii stăpânirii, puterii şi bunătăţii. Nu am spus asemanare, ci identitate şi unitate de mişcare, căci este vorba de o singură fiinţă, o singură bunătate, o singură putere, o singură voinţă, o singură activitate, o singură stăpânire, una şi aceeaşi, nu trei asemenea unele cu altele, ci una şi aceeaşi mişcare a celor trei ipostase. Căci fiecare dintre ele nu are mai puţină unitate faţă de altă ipostasă ca faţă de sine însăşi, în sensul că în toate privinţele Tătal, Fiul şi Sfântul Duh sunt unul, afară de nenaştere, naştere şi purcedere."

Ceea ce este distinct
Deosebirile dintre Persoanele divine (dumnezeieşti) sunt date de însuşirile personale (ipostatice). Tatăl este fără de început, necauzat şi nenăscut, adică existenţa Sa nu este cauzată de ceva anume, Fiul S-a născut din Tatăl, iar Duhul Sfânt purcede din Tatăl. ÎPS Hierotheos Vlachos explică: "Fiecare Persoana din Treime are o insusire neschimbata: Tatal este Tata, si nu Fiu, Fiul este Fiu al lui Dumnezeu, si nu Tata, iar Sfantul Duh este Sfantul Duh, si nu Tata sau Fiu. Aceste insusiri nu se pot schimba, misca sau transforma. Tatal nu putea sa devina Fiu, si nici Sfantul Duh nu putea sa Se nasca, de vreme ce purcedea din Tatal; in schimb, cea de-a doua Persoana a Sfintei Treimi, Care S-a nascut din Tatal mai inainte de timp, putea sa Se nasca si in timp, dupa trup, din Preasfanta Fecioara." Acestea se numesc însuşiri personale (ipostatice) şi indică deosebirea dintre Persoanele divine (dumnezeieşti).

Când ne referim la ceea ce este creat (făptură, zidire) - omenitate (omenire) avem spre exemplu:

Ceea ce este comun
Persoanele umane (omeneşti) sunt de aceeaşi fiinţă / esenţă / substanţă / fire / natură. Astfel, Petru este om, aşa cum este şi Pavel sau cum sunt ceilalţi oameni. Sf. Ioan Damaschin explică: "se examinează logic şi abstract ceea ce este comun între ei, ceea ce îi uneşte, ceea ce îi face unul. Căci gândim cu mintea că Petru şi Pavel sunt de aceeaşi natura şi au o natură comună, deoarece fiecare din ei este animal (fiinţă) raţional şi muritor şi fiecare este trup însufleţit cu suflet raţional şi cugetător. Această natură comună, deci, este examinată logic."

Ceea ce este distinct
De asemenea explică Sf. Ioan Damaschin: "La toate făpturile deosebirea ipostaselor se examinează real. Căci ipostasele nu sunt unele în altele. Fiecare are ceva special şi particular, adică este despărţită în sine şi are multe lucruri care o deosebesc de cealaltă ipostasă. Sunt depărtate în spaţiu, se despart în timp, se deosebesc în felul de a gândi, în putere, în figură, adică înfăţişare, în capacitate, în temperament, în vrednicie, în ocupaţie şi în toate însuşirile caracteristice, dar mai presus de toate în aceea că ipostasele nu sunt unele în altele, ci despărţite. Acest lucru se poate vedea la orice făptură."

Utilizarea sintagmei "persoană umană" cu referire la Hristos, este greşită - ca să nu spun eretică -, deoarece această sintagmă indică prin ea însăşi firea persoanei despre care se face vorbire. Persoana nu este ceva abstract, ci ea este fire (natură, esenţă) caracterizată de anumite însuşiri prin care se deosebeşte de alte persoane. A fi de acord cu această sintagmă înseamnă, ori a introduce o persoană de natură umană în Hristos, ori a denatura caracterul neschimabil/fără schimbare al Ipostasului de natură divină al lui Hristos.

Vlădica Hierotheos Vlachos explică foarte limpede cum este definit ipostasul de către Părinţii Bisericii: "Spunând însă că voinţa este a firii-naturii, nu ignorăm faptul că definim ipostasul ca esenţă caracterizată de anumite însuşiri", "Ipostasul-persoana se defineşte ca esenţă având însuşiri (idiómata). Astfel, energia-lucrarea este mişcare esenţială-fiinţială a firii, dar elementul activ (energón) este persoana."

Putem spune că Hristos este o Persoană în două firi. Putem, de asemenea, spune că Hristos este Persoana a firii umane şi a firii divine. Putem vorbi despre două firi în Persoana lui Hristos. Însă este greşit a spune că Hristos este "persoană umană" fiindcă acestă sintagmă indică natura persoanei în însăşi conţintul ei. Pe când celelalte exprimări de care am amintit, indică unirea celor două firi în Persoana lui Hristos cât şi posesia simultană a firilor de către Aceasta. Posesia simultană a firilor în Persoana lui Hristos, este posibilă tocmai pentru că Persoana Sa este de natură divină - Unul din Sfânta Treime. Iar în alt comentariu am arătat că "intrepatrunderea se face numai de catre firea dumnezeiasca, pentru ca fiind nezidita, aceasta trece prin toate si nimic nu poate sa treaca prin ea." (Vlădica Ierotheos Vlachos)

Dacă Hristos ar fi "persoană umană", după cum au afirmat unii pe aici, atunci ar fi imposibil ca cele două firi să se unească într-o "persoană umană" şi totodată o astfel de persoană să posede simultan ambele firi (divină şi umană), fiindcă întrepătrunderea nu se poate face de către o "persoană umană", ci numai de către Persoana de natură divină a lui Hristos pentru că fiind Nezidita/Necreată, numai aceasta a putut face întrepătrunderea prin care s-a realizat pentru totdeauna unirea celor două firi în Ipostasul Cuvântului.