Pastorala Sfantului Sinod - Hristos a devenit o persoana omeneasca ???

[Igor_Paslusnik]

Capy, frate, iertare dacă te-am smintit. Am simţit sensibilitatea ta. O împărtăşesc întru totul. Şi eu sunt sensibil. Dar până la o limită. Când vine vorba să fim curajoşi, în lupta cu întunericul, căutăm definiţia şi aplicarea martirajului, nu supunerea la ispite.

Deci când scrii Hristos, oriunde, chiar şi la tastatură, scrii OMUL, om desăvârşit şi Dumnezeu în acelaşi timp. Scrii exemplul suprem. Tâlcuit de Sfinţii Părinţi, pe care, dacă tot aminteşti de ei, citează-i, să-ţi susţii opinia, dacă e greşită sau corectă. Însă nu trebuie citaţi, dacă cunoşti dogma Sfintei Treimi.

Deci Hristos, om adevărat şi Dumnezeu adevărat, este Cel care trebuie urmat, ca exemplu suprem. Reîntâlnit, ontologic, în fiecare din Sfinţii Lui, şi fiecare din creştinii, care, cu cât sunt în ei mai vii, cele creştineşti, cu atât chipul lui Hristos în ei, e mai vădit, mai văzut, mai simţit. Fiindcă, suntem chemaţi ca şi noi să devenim dumnezei, cu "d" mic, îndumnezeiţi, dumnezei după har, numai prin Iisus Hristos, pentru că El e primul în toate; cele spre mânturiea noastră. Deci, da, este persoană umană şi esenţă şi fiinţă divină, Persoană ca Ipostas, în Dumnezeu Cel Unul, spune Sfântul Vasile cel Mare, în Tratatul despre Sfântul Duh, folosind pentru prima dată termenul de ipostas, adică Persoană Dumnezeiască, Sfânta Treime. Să-ţi explic copilăreşte, fiecare din Persoanele Sfintei Treimi, au "atribuţii" diferite, dar natura lor e aceaşi, la care nicio creatură nu va putea vreodată să intre. În esenţă şi natură. Dar ca şi "atribuţii", Hristos, este trimis să ia trup omenesc, persoană umană, termenul care nu l-ai înţeles, fiindcă nu ai citit Filipeni capitolul 2, poate acum îl citeşti că îţi reamintesc să-l citeşti.

În Filipeni, capitolul 2, este "actul chenotic", numit de Sfinţii Părinţi. Sau chenoza lui Hristos. Adică exact ce scrie acolo, ţi-am îngroşat mai sus, ca să citeşti mai uşor, dar n-ai citit. Dacă ai să citeşti despre chenoză, la Sfinţii Părinţi, chiar fără să faci facultatea de teologie, ai să înveţi cei aceea "chenoză", şi cum raportezi chenoza la expresia "persoană omenească"/persoană Dumnezeiască.

Chiar ieri, cu mila Domnului, am citit din Sfântul Vasile cel Mare, Tratatul despre Duhul Sfânt, din PSB, partea a treia, contra pnevmatomahilor, cei mai înverşunaţi arieni, care negau Dumnezeirea Duhului Sfânt. Acolo Sfântul Vasile spune ce e aceea Persoană în Sfânta Treime, ce este Dumnezeu Unul în 3 ipostasuri, care e "rolul" fiecăruia, dar ca Unul, pentru mântuirea noastră şi desigur, de ce pnevmatomahii sau mecedoniştii, nu au dreptate şi sunt eretici. Să nu-mi fie spre laudă, dar te rog să fi atent când faci afirmaţii gratuite. Înţelege sensurile şi abea atunci foloseşte-le, fraţior iubit.

Deci este Persoană umană şi Dumnezeu în acelaşi timp, dar numai cu definiţia termenului "persoană umană" ca persoană desăvârşită, Omul prin excelenţă, după chipul şi asemănarea căruia am fost creaţi, de EL, de Hristos, Cuvântul Tatălui şi la care suntem chemaţi să ajungem înapoi, căzuţi fiind de la starea primordială, stare în care nici atunci nu eram desîvârşiţi, dar prin venirea lui Hristos, Desăvârşirea, care arată Calea, Adevărul şi Viaţa, putem prin mântuirea dată de El, Răscumpărătorul, prin Duhul Sfânt, de la Tatăl, să reintrăm în acea stare, când vom ieşi din trupul material stricăcios, dar, trup care, se face cauza şi posibilitatea "persoanei" noastre umane căzute, să primească şi să trăiască după "Persoana omenească şi Dumnezeiască" a lui Hristos, sfinţindu-ne prin El, ajungând la Tatăl, prin El, de la care am plecat prin Adam.

Înţelegi, Capy? Mi-aş dori să înţelegi. Îmi doresc tare mult să înţelegi.

Ţi-am scris în 10 rânduri o teologie de câteva volume...

Iar Augustin este eretic, cu adevărat. Iar "teologia" celor care îl admit ca sfânt pe ereticul Augustin, mai spun şi că Origen trebuie "reconsiderat" şi alte prostii ale "teologiei" lor şi va sfârşi, acea "teologie" românească, în cea mai mare erezie a tuturor timpurilor, ecumenismul, sau altfel spus, desfiinţarea creştinismului, diluarea întrun "tot unitar", un chiveci de religii, fiecare crede ce vrea şi apoi, venirea lui antihrist. Să nu fie.

Doamne ajută.

[Capy]

În prealabil postat de Igor_Paslusnik

Să-ţi explic copilăreşte, fiecare din Persoanele Sfintei Treimi, au "atribuţii" diferite, dar natura lor e aceaşi, la care nicio creatură nu va putea vreodată să intre. În esenţă şi natură. Dar ca şi "atribuţii", Hristos, este trimis să ia trup omenesc, persoană umană, termenul care nu l-ai înţeles, fiindcă nu ai citit Filipeni capitolul 2, poate acum îl citeşti că îţi reamintesc să-l citeşti.

Baţi câmpii! Se vede că ai aterizat la întâmplare pe acest topic, fără să te fi interesat subiectul, ci doar ca să lansezi atacuri la perosoana mea. Dacă ai fi citit ceea ce s-a discutat până acum, ai fi văzut că s-au dat explicaţii, inclusiv din Dogmatica Sfântului Ioan Damaschin. Trupul omenesc în Hristos indică firea/natura umană a Sa, ci nu o vreo "persoană umană", fiindcă Hristos era deja Persoană/Ipostas divin - Unul din Sfânta Treime, în care s-au unit cele două firi - nu mai era nevoie de vreun ipostas sau de o aşa-zisă "persoană umană" în Hristos, care chipurile, ar fi apărut odată cu Întruparea Sa. Persoana Sa divină posedă simultan ambele firi, şi doar în Această Persoană s-a realizat unirea firilor divină şi umană.

În prealabil postat de Capy

Trebuie specificat de la bun început faptul că, în filozofie, psihologie, sociologie şamd. termenii de persoană (ipostas, ipostasă) şi fire (fiinţa, natură) nu sunt definiţi la fel ca în teologie. Eu mă voi referi doar la înţelesul pe care îl au în teologie aceşti termeni, fiindcă subiectul topicului este strâns legat de teologie.

Termenii persoană şi ipostas sunt sinonime, însă, în funcţie de context îndică realităţi diferite.
De asemenea, termenii fiinţa / esenţă / substanţă / fire / natură au acelaşi înţeles, însă pot indica realităţi diferite .

Persoana divină (dumnezeiască) nu este aceeaşi cu persoana umană (omenească), cum de altfel, nici firea divină (dumnezeiască), nu este aceeaşi cu firea umană (omenească). Divinul (dumnezeiescul) - fie că vorbim despre Fiinţă, fie că vorbim despre Persoane - este Necreat, pe când umanul (omenescul) este creat (făptură, zidire). Aşadar, nu trebuie confundată niciodată Divinitatea cu omenitatea sau Divinul cu umanul. De asemenea, nu trebuie confundate nici Persoanele divine (dumnezeieşti) cu persoanele umane (omeneşti) şi nici firea divină (dumnezeiască) cu firea umană (omenească).

General vorbind, firea (natura, fiinţa) indică ceea ce este comun, pe când persoana (ipostasul, ipostasa) indică ceea ce este distinct. De aceea, există însuşiri ale firii (însuşiri fireşti, naturale) şi însuşiri ale persoanei (însuşiri personale sau ipostatice).

Sf. Ioan Damaschin explică: "Tot ceea ce este comun şi se observă în mulţi, fără ca să fie în unul mai mult, iar în altul mai puţin, se numeşte fiinţă. Prin urmare, pentru acest motiv, se zice o singură fire a oamenilor, pentru că orice om este compus din suflet şi corp."

Vlădica Hierotheos Vlachos explică foarte limpede: "Spunând însă că voinţa este a firii-naturii, nu ignorăm faptul că definim ipostasul ca esenţă caracterizată de anumite însuşiri", "Ipostasul-persoana se defineşte ca esenţă având însuşiri (idiómata). Astfel, energia-lucrarea este mişcare esenţială-fiinţială a firii, dar elementul activ (energón) este persoana."

Când ne referim la ceea ce este Necreat - Divinitate (dumnezeire) avem spre exemplu:

Ceea ce este comun
Persoanele divine (dumnezeieşti) sunt co-eterne, nedespărţite şi de-o-fiinţă - de aceeaşi fiinţă / esenţă / substanţă / fire / natură, de aceeaşi slavă (energie), de o voinţă, de o cinste, de o putere şi nimeni nu este mai mare decât celălalt, adică Fiul şi Duhul Sfânt nu sunt de o mai mică importanţă decât Tatăl. Acestea sunt însuşiri fireşti (naturale) şi indică ceea ce au în comun Persoanele divine (dumnezeieşti). Sf. Ioan Damaschin explică: "Căci cu privire la Sfânta Treime ceea ce o uneşte şi o face una este examinat real din pricina coeternităţii şi din pricina identităţii fiinţei, activităţii şi voinţei, din pricina acordului felului de a gândi şi din pricina identităţii stăpânirii, puterii şi bunătăţii. Nu am spus asemanare, ci identitate şi unitate de mişcare, căci este vorba de o singură fiinţă, o singură bunătate, o singură putere, o singură voinţă, o singură activitate, o singură stăpânire, una şi aceeaşi, nu trei asemenea unele cu altele, ci una şi aceeaşi mişcare a celor trei ipostase. Căci fiecare dintre ele nu are mai puţină unitate faţă de altă ipostasă ca faţă de sine însăşi, în sensul că în toate privinţele Tătal, Fiul şi Sfântul Duh sunt unul, afară de nenaştere, naştere şi purcedere."

Ceea ce este distinct
Deosebirile dintre Persoanele divine (dumnezeieşti) sunt date de însuşirile personale (ipostatice). Tatăl este fără de început, necauzat şi nenăscut, adică existenţa Sa nu este cauzată de ceva anume, Fiul S-a născut din Tatăl, iar Duhul Sfânt purcede din Tatăl. ÎPS Hierotheos Vlachos explică: "Fiecare Persoana din Treime are o insusire neschimbata: Tatal este Tata, si nu Fiu, Fiul este Fiu al lui Dumnezeu, si nu Tata, iar Sfantul Duh este Sfantul Duh, si nu Tata sau Fiu. Aceste insusiri nu se pot schimba, misca sau transforma. Tatal nu putea sa devina Fiu, si nici Sfantul Duh nu putea sa Se nasca, de vreme ce purcedea din Tatal; in schimb, cea de-a doua Persoana a Sfintei Treimi, Care S-a nascut din Tatal mai inainte de timp, putea sa Se nasca si in timp, dupa trup, din Preasfanta Fecioara." Acestea se numesc însuşiri personale (ipostatice) şi indică deosebirea dintre Persoanele divine (dumnezeieşti).

Când ne referim la ceea ce este creat (făptură, zidire) - omenitate (omenire) avem spre exemplu:

Ceea ce este comun
Persoanele umane (omeneşti) sunt de aceeaşi fiinţă / esenţă / substanţă / fire / natură. Astfel, Petru este om, aşa cum este şi Pavel sau cum sunt ceilalţi oameni. Sf. Ioan Damaschin explică: "se examinează logic şi abstract ceea ce este comun între ei, ceea ce îi uneşte, ceea ce îi face unul. Căci gândim cu mintea că Petru şi Pavel sunt de aceeaşi natura şi au o natură comună, deoarece fiecare din ei este animal (fiinţă) raţional şi muritor şi fiecare este trup însufleţit cu suflet raţional şi cugetător. Această natură comună, deci, este examinată logic."

Ceea ce este distinct
De asemenea explică Sf. Ioan Damaschin: "La toate făpturile deosebirea ipostaselor se examinează real. Căci ipostasele nu sunt unele în altele. Fiecare are ceva special şi particular, adică este despărţită în sine şi are multe lucruri care o deosebesc de cealaltă ipostasă. Sunt depărtate în spaţiu, se despart în timp, se deosebesc în felul de a gândi, în putere, în figură, adică înfăţişare, în capacitate, în temperament, în vrednicie, în ocupaţie şi în toate însuşirile caracteristice, dar mai presus de toate în aceea că ipostasele nu sunt unele în altele, ci despărţite. Acest lucru se poate vedea la orice făptură."

Utilizarea sintagmei "persoană umană" cu referire la Hristos, este greşită - ca să nu spun eretică -, deoarece această sintagmă indică prin ea însăşi firea persoanei despre care se face vorbire. Persoana nu este ceva abstract, ci ea este fire (natură, esenţă) caracterizată de anumite însuşiri prin care se deosebeşte de alte persoane. A fi de acord cu această sintagmă înseamnă, ori a introduce o persoană de natură umană în Hristos, ori a denatura caracterul neschimabil/fără schimbare al Ipostasului de natură divină al lui Hristos.

Vlădica Hierotheos Vlachos explică foarte limpede cum este definit ipostasul de către Părinţii Bisericii: "Spunând însă că voinţa este a firii-naturii, nu ignorăm faptul că definim ipostasul ca esenţă caracterizată de anumite însuşiri", "Ipostasul-persoana se defineşte ca esenţă având însuşiri (idiómata). Astfel, energia-lucrarea este mişcare esenţială-fiinţială a firii, dar elementul activ (energón) este persoana."

Putem spune că Hristos este o Persoană în două firi. Putem, de asemenea, spune că Hristos este Persoana a firii umane şi a firii divine. Putem vorbi despre două firi în Persoana lui Hristos. Însă este greşit a spune că Hristos este "persoană umană" fiindcă acestă sintagmă indică natura persoanei în însăşi conţintul ei. Pe când celelalte exprimări de care am amintit, indică unirea celor două firi în Persoana lui Hristos cât şi posesia simultană a firilor de către Aceasta. Posesia simultană a firilor în Persoana lui Hristos, este posibilă tocmai pentru că Persoana Sa este de natură divină - Unul din Sfânta Treime. Iar în alt comentariu am arătat că "intrepatrunderea se face numai de catre firea dumnezeiasca, pentru ca fiind nezidita, aceasta trece prin toate si nimic nu poate sa treaca prin ea." (Vlădica Ierotheos Vlachos)

Dacă Hristos ar fi "persoană umană", după cum au afirmat unii pe aici, atunci ar fi imposibil ca cele două firi să se unească într-o "persoană umană" şi totodată o astfel de persoană să posede simultan ambele firi (divină şi umană), fiindcă întrepătrunderea nu se poate face de către o "persoană umană", ci numai de către Persoana de natură divină a lui Hristos pentru că fiind Nezidita/Necreată, numai aceasta a putut face întrepătrunderea prin care s-a realizat pentru totdeauna unirea celor două firi în Ipostasul Cuvântului.

[Capy]

În prealabil postat de Igor_Paslusnik

Chiar ieri, cu mila Domnului, am citit din Sfântul Vasile cel Mare, Tratatul despre Duhul Sfânt, din PSB, partea a treia, contra pnevmatomahilor, cei mai înverşunaţi arieni, care negau Dumnezeirea Duhului Sfânt. Acolo Sfântul Vasile spune ce e aceea Persoană în Sfânta Treime, ce este Dumnezeu Unul în 3 ipostasuri, care e "rolul" fiecăruia, dar ca Unul, pentru mântuirea noastră şi desigur, de ce pnevmatomahii sau mecedoniştii, nu au dreptate şi sunt eretici.

Nu a negat nimeni dumnezeirea Duhului Sfânt şi deofinţimea lui cu Tatăl şi cu Fiul sau că Dumnezeu nu ar fi Unul în Sfântă Treime (Trei Ipostasuri de aceeaşi esenţă/fiinţă). Aici se discută despre unirea celor două firi în Ipostasul/Persoana de natură/fire divină a lui Hristos.

În prealabil postat de Igor_Paslusnik

Ţi-am scris în 10 rânduri o teologie de câteva volume...

Ai făcut un ghiveci fără să spui de fapt nimic în legătură cu tema discutată.