Cum sa Il imaginez pe Dumnezeu

În prealabil postat de Wryetui

Evreii si musulmanii au un Dumnezeu pe care mintile lor il pot cuprinde. Este mult mai usor sa crezi ca un Dumnezeu fiind o singura persoana este cauza tuturor lucrurilor, si desi noi avem acelasi Dumnezeu ca si evreii, ei nu recunosc atributele sale trinitare. Este simplu, un singur Dumnezeu intreit in trei persoane. Trei persoane care au o singura natura si sunt in eterna comuniune una cu alta, dar ele sunt un singur Dumnezeu. La fel ca si noi oamenii, miliarde de oameni sunt pe glob, dar avem toti o singura natura, cea umana. Desi in Sfanta Treime este diferenta de numar, asta nu o face diferenta de fel sau de fapt. Si vei vedea ca toti lucreaza pentru acelasi scop, prin Duhul Sfant descoperim pe Fiul care ni-l arata pe Tatal, aceasta este eterna relatie de iubire in Sfanta Treime.

Deci, mergand pe exemplul dat de tine, sunt 3 oameni care arata diferit dar gandesc la fel?

Eh, evreii o faceau cu mult timp inainte sa o "inteleaga" crestinii, si aparent stiau si ei de asta, din moment ce au scris in Tora ce ai zis Mihnea mai sus? Pai daca evreii au scris asta in cartea lor sfanta, atunci de ce nu cred in asta? Absurzi....

[Wryetui]

Sunt pasaje in Biblie care denota existenta Sfintei Treimi, spre exemplu: "Sa facem om dupa chipul si asemanarea NOASTRA" sau "SA COBORAM si sa le INCURCAM limbile", sau cum spun ingerii din cer: "Sfant, Sfant, Sfant" referindu-se la Dumnezeu. Evreii nu cred asta pentru ca ei nu inteleg ca dogma treimii si cred ca noi suntem politeisti, dar faptul ca nu intelegi un lucru nu inseamna ca acesta este de neinteles. Ei cred ca acele pronume sunt un fel de pronume de politete, ca si cum ne referim la "maiestatea Sa", dar Hristos ne-a dezvaluit treimea in Noul Testament.

[florin.oltean75]

Cred ca inteleg cu ce problema de confrunti.


Dificultatea intelegerii Trinitatii survine pe fondul neelucidarii dogmatice a naturii “persoanei” si a substantei “fiintei”, doi termeni limita, de frontiera (uzitati dogmatic) in literatura patristica, cu care se opereaza simultan la extremitatile logice.

Din acest punct de vedere, definitia Trinitatii ar putea fi inclusa intr-un curriculum de koan-uri.

In mod normal, unei singure persoane ii corespunde o singura fiinta - o singura baza pe care imputam persoana, care ne face sa ii recunoastem unicitatea.

In lumea noastra obisnuita, atunci cand o singura fiinta este baza mai multor personalitati distincte – afirmam ca aceasta are personalitate multipla. Aceste personalitati se manifesta pe baza aceleasi substante – sunt consubstantiale. Sunt diferite dar impreunate in aceeasi fiinta.

Ideea unui singur Dumnezeu cu personalitate multipla, bineinteles ca nu este confortabila, prin asociere cu ideea de disfunctionalitate a intregului.

Pentru ca in realitatea imediata nu avem exemple de fiinte cu personalitate multipla, pe care sa le catalogam ca normal operationale.

Problema are, in fond, o rezolvare simpla – coerenta multiplului in singularitate poate fi stabilita doar printr-o abordare apofatica a Trinitatii.

Iar daca Trinitatea, in mod necesar, trebuie abordata apofatic, atunci si pilonii cognitivi prin care concepem Trinitatea trebuie abordati apofatic, adica “persoana” si “fiinta” in ambele planuri simultan: divin si uman.