Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

Încercările care ne vin sunt uneori „antibioticul” pe care ni-l dă Dumnezeu pentru bolile sufletului nostru şi care ne ajută mult duhovniceşte. (...) Dumnezeu ştie foarte bine în ce stare duhovnicească se află fiecare dintre noi, dar fiindcă noi nu ştim, îngăduie să fim ispitiţi ca să ne cunoaştem pe noi înşine, să ne aflăm patimile ce sunt ascunse înlăuntrul nostru şi să nu avem pretenţii nesăbuite în Ziua Judecăţii. Pentru că, de ar trece cu vederea patimile noastre şi ne-ar lua în Rai aşa cum suntem, şi acolo am crea probleme. De aceea, Dumnezeu îngăduie diavolului să creeze aici ispite, ca să ne scuture, astfel încât să se smerească şi să se curăţe sufletul nostru prin mâhniri, după care ne umple de har.
Cuviosul Paisie Aghioritul

[cristiboss56]

O, cum spune David: „Una singură am voit de la Domnul, ca să locuiesc în casa Ta în toate zilele vieții mele”. Iată cât de des trebuie să mergem. Dar, fiecare cum poate să împlinească.
Sufletul care a iubit pe Domnul asta vrea: în toate zilele vieții sale să stea în casa Lui. Nu este binecuvântare mai mare pentru el. El a cunoscut asta. Dar nu toți pot îndeplini. Să meargă măcar când este slujbă. Biserica ne-a lăsat duminicile, să mergem la praznicele mari pe care le avem. Dacă cineva are dragoste și are o vreme liberă, o zi, poate să meargă și peste săptămână, foarte bine.
Dacă cineva are biserica nu departe, poate să treacă măcar să se închine. E mare binecuvântare dacă cineva, în drum spre serviciu sau eu știu, spre altele, intră și face o închinăciune și cere de la Dumnezeu binecuvântarea Lui, pentru că acolo este harul.
Și n-ați văzut cât de repede și dintr-odată ne astâmpără simțurile numai când intrăm în biserică, mai mult decât dacă ne rugăm un ceas în camera noastră? Pentru că aici este rugăciunea nu doar a unui om, aici este Duhul Sfânt Care se pogoară în inimile noastre.
Ieromonah Savatie Baștovoi

[cristiboss56]

Când auzim de paza minţii sau trezvia atenţiei sau liniştea minţii sau privegherea minţii, este exact acelaşi lucru cum ai zice pâine, bucată de pâine sau felie de pâine. Dar să auzim pe Sfântul Isihie Sinaitul în Filocalie ce spune: „Paza minţii este cale şi poartă a toată virtutea şi a toată fapta bună înaintea lui Dumnezeu”.
Trezvia atenţiei se naşte din frica lui Dumnezeu, iar frica lui Dumnezeu se naşte din credinţă, după cum spune dumnezeiescul Părinte Maxim: „Cel ce crede se teme, iar cel ce se teme se trezeşte”.
În ce constă paza minţii? În trei lucruri:
- în a ne trezi cu mintea la cele ce gândim;
- în a ne împotrivi păcatului cu mintea;
- în a chema pe „Doamne Iisuse...”, prin rugăciunea minţii.
Arhimandrit Cleopa Ilie

[cristiboss56]

Începutul ostenelilor sunt virtuțile.
Începutul virtuților este floarea vieții duhovnicești.
Floarea virtuții este începutul lucrării duhovnicești.
Lucrarea duhovnicească este odrasla virtuții, și odrasla acesteia este continuitatea și frecvența lucrării.









Micșorarea răului naște lepădarea răului.
Lepădarea răului este începutul pocăinței.
Începutul pocăinței este începutul mântuirii.
Începutul mântuirii este dispoziția cea bună a inimii.
Dispoziția cea bună (râvna) naște ostenelile.
Începutul ostenelilor sunt virtuțile.
Începutul virtuților este floarea vieții duhovnicești.
Floarea virtuții este începutul lucrării duhovnicești.
Lucrarea duhovnicească este odrasla virtuții, și odrasla acesteia este continuitatea și frecvența lucrării.
Roada și odrasla lucrării continue și stăruitoare este deprinderea (adică obișnuința durabilă).
Odrasla deprinderii este obișnuința (adică să devină virtutea una cu sufletul, starea lui naturală)
Obișnuința în bine naște frica de Dumnezeu.
Frica de Dumnezeu naște păzirea poruncilor, fie a celor cerești, fie a celor pământești.
Păzirea poruncilor este dovada iubirii față de Dumnezeu.
Începutul iubirii este mulțimea smereniei.
Iar mulțimea smereniei este fiica nepătimirii.
Și dobândirea nepătimirii este deplinătatea dragostei.
Adică deplina sălășluire a lui Dumnezeu în cei care au devenit prin nepătimire „curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu”.
Istoria noastră pe pământ este lucrarea unei îndelungate nașteri. Aici jos se țese încet trupul nostru duhovnicesc, așa cum s-a țesut trupul cel firesc în sânul maicii.
Dar spre deosebire totuși de pruncul din pântecele maicii, omul în mersul lui spre curățire primește multe descoperiri cu privire la viața întru care așteaptă să se nască.
(după Ioan al Scării și Nicolae Cabasila)

[cristiboss56]

Mai întâi, osândirea de sine pe care ne-o cere Dumenzeu nu este o culpabilizare nevrotică și umilitoare, ci o conștientizare lucidă a a părții noastre de responsabilitate în relația respectivă. Nimeni, niciodată, nu este victimă nevinovată într-un conflict. Con înseamnă împreună. De fiecare dată noi avem o contribuţie şi, de multe ori, chiar iniţiativa violenţei care declanşează şi întreţine conflictul, doar că ne scapă, nu suntem conştienţi de asta. De exemplu, tu îmi ceri ceva şi eu fac o mică grimasă ca urmare a refuzului sau neplăcerii lăuntrice dar răspund „drăguț” sau neutru. Apoi tu devii agresivă și eu mă revolt că ce ai cu mine că doar... În plus, eu nu văd deloc cum arăt eu și nu văd nimic din ce vezi tu! Apoi, prin neuronii noștri oglindă percepem cele ascunse ale celui din fața noastră și putem să răspundem unei violențe mai mult sau mai puțin bine camuflată de noi...
Așadar, osândirea de sine înseamnă să primim harul lui Dumnezeu pe care îl cerem în rugăciunea Sfântulu Efrem: „Așa Doamne, Împărate, dăruiește-mi să-mi văd greșalele mele și să nu osândesc pe fratele meu!”. Aici nu e vorba de alte greșeli ale mele, de greșeli de altă dată, ci de greșelile de acum, din clipa în care îmi acuz aproapele. Duhul Sfânt îmi va arăta ce fac eu greșit când eu aleg să-l acuz pe aproapele. E uluitor ce descoperim! Dar merită! Pentru că bucuria vine prin crucea lepădării de sine, a lepădării de păruta noastră dreptate.
Să zicem așadar, când cineva ne învinovățește: „Iarta-mă! Nu mi-am dat seama”. Sau: „Iartă-mă, n-am putut să fac altfel!”. Dar mai ales: „Doamne, dă-mi să văd partea mea și vindecă sufletul meu!”.
Iar acum, în acest Sfânt și Mare Post, să spunem după rânduiala Bisericii și chiar mai des, Rugăciunea Sfântului Efrem.
Da, e greu, Copila mea, pentru că avem un ego umflat de mândrie și plin de otrava ținerii de minte a răului. Dar de îndată ce ne îndurăm să spunem DA acestei porunci, harul face minuni cu noi! Doar ai gustat și tu puțin din asta!
Cu drag și rugăciune, și binecuvântare.
Maica Siluana

[cristiboss56]

Avem noi oare înțelepciunea de a priveghea la hotarul minții împotriva gandurilor? Înainte de toate ar trebui să înțelegem cât este de folositor acest lucru pentru noi și pentru cei de lângă noi, apoi prin rugaciune și exercițiu să stăm de veghe astfel încât să nu fim păcăliți căci ce grâu bagi în moară așa făină iese. Depinde ce măcinăm în moara minții și sufletului nostru. Sfântul Nicolae Velimirovici ne arată câteva repere în scrisoare sa către: Monahului Avacum despre păcatele cu gândul – Sfântul Nicolae Velimirovici
Mă întrebi dacă sunt primejdioase păcatele cu gândul. Ca monah, tu o știi cel mai bine. Știi că oarecare dintre bărbații sfinți a zis că esența monahismului stă în curățirea minții de gândurile rele. Știi și că Biserica numără trei feluri de păcate: cu lucrul, cu cuvântul, cu gândul. De aceea ne și rugăm Părintelui minunilor pentru cei răposați, ca să le ierte toate păcatele, fie cu lucrul, fie cu cuvântul, fie cu gândul. Iar că Dumnezeu dă în vileag și gândurile păcătoase, citești în Evanghelie: „Și văzând Iisus gândurile lor, a zis: Pentru ce cugetați cele rele în inimile voastre?” Satana nici nu a păcătuit altfel decât cu gândurile trufașe. De aceea a și fost lepădat dinaintea feței lui Dumnezeu și prăvălit în iad.
Gândurile rele sunt sămânța a tot răul. Din această sămânță cresc cuvintele păcătoase, dorințele păcătoase și faptele păcătoase. Adu-ți aminte de altă pildă a lui Hristos, despre semănător: „Un om a ieșit să semene în țarina sa. Iar când oamenii dormeau, a venit vrăjmașul lor și a semănat neghină printre grâu.” Dumnezeu seamănă gânduri bune în sufletul fiecărui om. Dacă cineva se lenevește și nu străjuiește asupra sufletului său ca asupra unei țarine semănate, este ca adormit. Și în timp ce el doarme astfel, vine duhul rău, vrăjmașul lui Dumnezeu și al omului, și seamănă în suflet neghină, adică gânduri rele. Iar de la gândurile rele până la cuvintele rele și faptele rele nu e mare depărtare ca de la sămânță până la rădăcină. Adică nu e nici o depărtare între ele, ci toate stau într-o legătură organică unele cu celelalte.
Ca atare, să străjuiești asupra ta. Închide-ți mai des ochii și, precum spune sfântul Nichita Stithatul; „cearcă gândurile care plutesc pe marea minții”.
În regulile monahismului, nevoința cea mai însemnată este dezrădăcinarea gândurilor rele până ce nu cresc, și se fac mari, și pun stăpânire pe suflet, și trec pănă la urmă și în faptă. Strivește-le de piatră. Precum spune Psalmistul: „Fiica Babilonului, ticăloasa, fericit cel ce va apuca și va zdrobi pe pruncii tăi de piatră!”
Pricepi înțelesul duhovnicesc al acestor spuse? Babilonul este împărăția diavolului, iar copiii lui sunt gândurile rele. Piatra este Hristos. Fericit, așadar, cel ce va zdrobi de la început răul în sine și îl va sfărâma de piatra veșnică, Hristos. De vreme ce cunoaștem lucrul acesta și tu și eu, nu ne rămâne decât să facem întocmai. Bucură-te în Domnul!
Sfântul Nicolae Velimirovic

[cristiboss56]

Te plângi că Dumnezeu nu îţi ascultă rugăciunile. În multe restrişti te-ai rugat lui Dumnezeu şi niciodată nu te-a izbăvit! Cum nu te-a izbăvit, mă mir, când, iată, tu ai supravieţuit restriştilor, nu ele ţie? Îngăduie-mi însă o întrebare: tu Îl asculţi pe Dumnezeu? În amândouă Testamentele, atât în cel Vechi cât şi în cel Nou, Cel Preaînalt a făgăduit să-i asculte pe oameni cu condiţia ca oamenii să asculte de El. Îl asculţi tu pe Dumnezeu atunci când cauţi ca Dumnezeu să te asculte pe tine? Împlineşti tu legile Lui Dumnezeu şi ţii tu rânduielile Lui? De nu faci asta, e de mirare cererea ta ca Dumnezeu să te audă şi să te asculte. Dumnezeu S-a pogorât pe pământ şi a spălat picioarele celor ce Îl iubesc. Mult se bucură Ziditorul nostru să-i asculte pe copiii Săi cei ascultători. Pe Moise, pe Avraam şi pe Iacov, Ziditorul i-a ascultat în toate câte L-au rugat. Şi prin lucrări fireşti şi mai presus de fire, El Şi-a revărsat mila asupra celor care împlineau legea Lui. Dacă nu a vrut să asculte rugăciunile mele şi ale tale, asta se întâmplă ori fiindcă nu am vrut să ascultăm poruncile din legea Lui, ori rugăciunile noastre nu au fost aşa cum trebuie. Domnul a grăit prin Isaia poporului neascultător: „De veţi înmulţi rugăciunea voastră, nu vă voi asculta”, şi puţin mai încolo: „De veţi vrea şi Mă veţi asculta, bunătăţile pământului veţi mânca” (Isaia l, 15,19).Aşadar, Dumnezeu ne ascultă când suntem ascultători şi nu ne ascultă când suntem neascultători. Nu ascultă nici când cerem ceva păgubitor şi lipsit de noimă. Apostolii Iacov şi Ioan L-au rugat odată pe Domnul să pogoare foc din cer asupra satului unde nu voiseră să le dea găzduire. „Iar El, întorcându-Se, i-a certat” (Luca 9, 55). Nu numai că nu le-a ascultat rugăciunea, ci i-a şi certat. Gândeşte-te şi tu dacă rugăciunile tale au fost vrednice de un om şi vrednice de Dumnezeu.
Încă ceva. De ce te rogi lui Dumnezeu numai în restrişte? Prin aceasta pe tine te înjoseşti, iar pe Dumnezeu Îl jigneşti. Ziditorul nostru cere de la noi să simţim neîncetat că suntem în faţa Lui şi să avem neîncetat împărtăşire cu El prin rugăciune. Neîncetat rugaţi-vă! Rugându-te lui Dumnezeu numai atunci când dă peste tine nenorocirea, faci din tine un cerşetor oarecare, iar pe Dumnezeu Îl ruşinezi, fiindcă Îl chemi ca pe un pompier, numai atunci când îţi arde casa. Hristos ne-a dat dreptul să Îl numim pe Tatăl Lui Tată al nostru. Ce e mai dulce decât asta? Şi ce este mai dulce pentru copii decât a fi în faţa părinţilor? Să ne străduim neîncetat şi noi, deci, să fim în faţa Tatălui nostru Ceresc cu inima şi gândurile şi rugăciunile. Rugăciunea noastră în vreme de propăşire şi bucurie e ca un capital duhovnicesc care ne foloseşte la vreme de nevoie şi suferinţă mai mult ca rugăciunea de o clipă făcută când vin zilele de restrişte. Pace ţie de la Domnul!
Sfântul Nicolae Velimirovici