![]() |
![]() |
|
|
#1
|
||||
|
||||
![]()
Unii pot pune întrebarea legitimă: „Dacă dragostea înseamnă «primește» și-l vom iubi pe om fară să cerem nimic în schimb, nu va veni oare o vreme când el doar va lua fară să ne dea nimic, când va înceta să mai prețuiască dragostea noastră și o va lua ca pe ceva de la sine înțeles?”.
Să începem cu faptul că a aștepta ceva în schimbul dragostei este o abordare cu totul greșită. Dacă omul face gesturi frumoase cu un asemenea sentiment, el nu iubește cu adevărat. Dragostea autentică e dezinteresată, se săvârșește în numele lui Dumnezeu, Care este Dragoste, și în numele aproapelui. Cum spunea o cunoscută a mea, soție de cleric, „soțul îmi trebuie nu ca să bată cuie, ci pentru dragoste”. Al doilea moment: dacă vom dărui dragoste dezinteresat celui iubit și vom face asta în mod corect, va veni momentul când el va vrea să facă ceva la rândul său pentru noi. Omul a fost făcut de Dumnezeu cu necesitatea de a iubi, de a face ceva pentru ceilalți oameni; el nu poate doar să ia la nesfârșit, trebuie să și dea, dacă inima lui n-a fost întunecată definitiv de patimi. În general, altă cale decât cea a iubi fără a aștepta nimic în schimb pur și simplu nu există, toate celelalte nu sunt iubire adevărată. Nimeni nu ne forțează să iubim, aceasta ține de alegerea noastră. Vrei să iubești pe cineva? Iubește-l dezinteresat; nu vrei, nu iubi. Pr. Pavel Gumerov
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#2
|
||||
|
||||
![]()
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#3
|
||||
|
||||
![]()
Viața se naște din iubire. Omul apare pe culmile ierarhiei făpturilor ca un rod al iubirii, al unirii între ceresc și pământesc. Nunta pare a fi prima lui sărbătoare, când, contemplând femeia, zidită din sine, își cântă bucuria celei dintâi creații : Iată, acum os din oasele mele și trup din trupul meu își primește de la Dumnezeu, ca dar de nuntă, paradisul. Viața va renaște mereu în taina nunții și nunta va deveni mereu o aniversare a creației. Bărbatul dorește prin femeie o continuare a sa, a operei sale, pentru a înfrânge fizic moartea; femeia dorește să poarte, să nască fructul trupului său, cu iubire, cu devotament, si mai ales atunci femeia se zidește pe sine continuu, când nu e numai un receptacol, o întrupare pasivă a bărbatului, ci e în stare să răspundă chemării lui printr-o atitudine liberă, fiindu-și unul altuia cale spre plenitudine. Oricum, bărbat si femeie, înseamnă un fapt profund al existenței, mult mai profund decât în aparență. Omul e dualitate, ființă sexuală, cu caractere precis definite. Luat aparte, nici unul pe pământ nu se simte complet, parcă îi lipsește ceva și-l caută pe celălalt, pentru împlinire si creație.
Pr. Galeriu
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#4
|
||||
|
||||
![]()
Toată imnografia sărbătorii este la timpul prezent și la persoana a I-a: „Să mergem dis-de-dimineață și, în loc de mir, cântare să aducem Stăpânului; și să vedem pe Hristos, Soarele dreptății, tuturor viață răsărind!”
Nimeni nu simte nevoia să-și pună întrebări. În alt context poate că mai întreabă oamenii despre cum s-a putut întâmpla acest eveniment, dar în noaptea Învierii nu! Nu analizăm evenimentul Învierii. Nici nu-l putem înțelege, nici nu-l putem descrie. Pur și simplu îl trăim, fiecare după puterea lui! Nici Evangheliile nu descriu cum s-a petrecut Învierea. Ele ne dau numai mărturii ale faptului Învierii: mormântul gol, prezența îngerilor, arătarea lui Hristos cel înviat către femeile mironosițe, către Apostoli și alți martori. Învierea, ca și lumea lui Dumnezeu, nu pot fi accesate prin mijloacele înțelegerii raționale, ci prin cele ale înțelegerii duhovnicești sau ale simțirii înțelegătoare. Sunt de înțeles mai curând la nivelul simțirii decât la cel al minții. De aceea, ne îndemnăm, într-un glas cu imnograful: „Să ne curățim simțirile și să-L vedem pe Hristos strălucind cu neapropiata lumină a Învierii. Și cântându-I cântare de biruință, luminat să-L auzim zicând: Bucurați-vă!”. Cei care vin la biserică se mulțumesc cu această receptare tainică la nivelul experienței, oricât de precară ar fi aceasta. Totul se rezumă și se recapitulează în faptul, de neexplicat și de necuprins cu mintea, al întâlnirii omului cu Dumnezeu. Ne întâlnim cu Hristos cel înviat, într*-un anume fel! Nu putem spune că-L vedem, pentru că nu se vede. Nici nu putem spune că-L pipăim, pentru că nu se poate pipăi. Nici nu putem măsura, în vrun fel anume, prezența Sa. Și totuși, de două mii de ani, această certitudine, sau mai curând această experiență este cea care ne atrage, ca un magnet, în Săptămâna Mare în biserici, iar în noaptea de Înviere în fața bisericilor, ca să primim lumina Învierii și salutul sau provocarea: „Hristos a înviat!”. (Pr. prof. dr. Constantin Coman, Dreptatea lui Dumnezeu și dreptatea oamenilor, Editura Bizantină, pp. 90-91)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#5
|
||||
|
||||
![]()
„Bucurați-vă pururea întru Domnul!Și iarăși zic: Bucurați-vă!“(Filipeni 4, 4)
Hristos a înviat!
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#6
|
||||
|
||||
![]()
Fiii lui Israel, când au ieșit din Egipt și mergeau spre pământul făgăduinței, au fost mușcați de șerpi. Dumnezeu, milostivindu-Se de ei, i-a poruncit lui Moise să înalțe un șarpe de aramă într-un copac înalt, pentru ca oamenii care fuseseră mușcați să privească la acel șarpe, spre vindecarea lor. Și ei, privind astfel, s-au vindecat (Numeri 21, 6-9).
Creștine, noi călătorim spre pământul făgăduinței, spre Patria cerească, făgăduită nouă, și, mergând prin pustia acestei lumi, suferim mult din cauza șarpelui veninos, din cauza diavolului. Când din nepurtarea noastră de grijă acest șarpe crunt ne mușcă, imediat ce simțim în sufletul nostru veninul lui ucigător, să ne ridicăm ochii spre Hristos, Fiul lui Dumnezeu, spre Cel ce șade de-a dreapta lui Dumnezeu-Tatăl, spre Cel ce odinioară a fost înălțat pe lemnul crucii, spre Cel răstignit și omorât pentru păcatele noastre. „Și după cum Moise a înălțat șarpele în pustie, așa trebuie să se înalțe Fiul Omului, ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan 3, 14-15). O, Iisuse, Puterea și Nădejdea mântuirii noastre, Cel ce șezi de-a dreapta Tatălui întru slava Lui! Miluiește-ne pe noi, pe care ne-ai și răscumpărat cu cinstit Sângele Tău! Sfântul Tihon din Zadonsk
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#7
|
||||
|
||||
![]()
Preasfânta Maică se roagă neîncetat pentru noi și este neîncetat lângă noi. Ori de câte ori o căutăm din inimă pe Preasfânta Maică, ea este nelipsită. Ea singură, după Domnul, este apărătoarea neamului nostru. O, câte biserici sunt închinate Preasfintei Născătoare de Dumnezeu pe fața pământului! Ce mulțime de izvoare tămăduitoare, la care oamenii dobândesc multă vindecare - acolo unde s-a arătat Maica Domnului și a binecuvântat acele izvoare spre vindecarea bolnavilor și a celor sănătoși! Ea este neîncetat și necontenit cu noi - dar noi o uităm.
Vedeți și voi, că aici, pe pământ, putem fi părăsiți și de rudele cele mai apropiate. Cu toți avem slăbiciunile noastre, și adesea îi vătămăm și pe cei din neamul nostru, ca să nu mai vorbim despre ceilalți. Iar aceștia pot, din pricina nestatorniciei noastre, să ne disprețuiască și să ne respingă sau ne pot ierta - dar sunt, cu toate acestea, mâhniți. Însă Domnul si Preasfânta Sa Maică? O, cât de mult îi întristăm - prin nestatornicia noastră, aici pe pământ, în viață - pe Domnul și pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu... Dar atunci când cădem către ei din inimă, ne iartă toate! Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|