GANDIREA PATRISTICA sau VIATA IN HRISTOS

[AlinB]

Multam, de mare folos :)

[Mihailc]

Să le fie de folos celor cărora le bâzâie zgomotos musca pe căciulă! Şi încă un text pentru edificare:

“Nu este nimeni pe pământ asemănător cu femeia cea rea de gură şi nicio fiară nu este întocmai cu femeia cea înşelătoare. Cine este mai rău, între cele cu patru picioare, decât leul? Sau ce este mai cumplit decât şarpele, dintre târâtoare? Şi, totuşi, nimic nu sunt toate acestea, faţă de femeia cea rea de gură. Mărturiseşte despre cuvintele mele chiar Înţeleptul Solomon, zicând: “Mai bine este a vieţui cu leul împreună, sau cu şarpele în pustie, decât a trăi cu femeia cea rea de gură şi certăreaţă”. Să nu socoteşti că Solomon a zis acestea fără de minte, pentru că, şi din fapte, vei pricepe acestea. De Daniil, în groapă, leii s-au ruşinat, iar pe dreptul Nabot, Isabela l-a ucis. Chitul pe Iona în pântece l-a păzit, iar Dalila, pe bărbatul său Samson, tunzându-l, l-a dat celor de alt neam. Balaurii şi viperele se temeau de Ioan Botezătorul în pustie, iar Irodiada, la ospăţ, i-a tăiat capul. Corbii, pe Ilie, în pustie şi în munte, îl hrăneau, iar Isabela, după darul cel de ploaie, pe Ilie la moarte hotărăşte să-l dea. Şi ce zicea ea: “Aşa să-mi facă mie Dumnezeu şi acestea să-mi dea mie, dacă mâine, în acelaşi ceas, nu voi pune sufletul lui cu sufletul celor ucişi”. Şi, temându-se, Ilie a fugit în pustie. Vai mie, Proorocul se teme de o femeie. Cel ce ploaia a toată lumea o purta pe limba sa şi foc din cer a pogorât şi morţi a înviat. O, cât de rea este arma cea ascuţită a diavolului! Pentru femeie, Adam a fost izgonit din Rai. Pentru femeie, David cel blând s-a înşelat şi l-a ucis pe Urie. Prin femei, diavolul l-a surpat pe Înţeleptul Solomon, aducându-l la călcare de Lege.
Femeia cea fără de ruşine nu se sfieşte de nimeni; nici pe preot nu cinsteşte, nici de levit nu se ruşinează, nici de prooroc nu se teme. O, ce răutate! Femeia cea rea este mai rea decât toate răutaţile. Dacă este săracă, pe toţi îi osândeşte. Sau, de are bogaţie, pe toţi îi ocărăşte. Îndoită este răutatea şi grea este viaţa, neîmblânzită este fiara. Eu am văzut vipere neîmblânzite, îmblânzindu-se, şi lei şi urşi şi rinoceri domesticindu-se, dar femeia rea niciodată nu se îmblânzeşte. Mai uşor este a bate fierul, decât a învăţa pe femeia rea. Deci, să stiţi aceasta, că cel ce are femeie rea, şi-a luat plata pentru păcatele sale, pentru că femeia rea niciodată nu se smereşte. Fiind pedepsită, se îndrăceşte, lăudată, se înalţă şi nu ştie să păzească obiceiurile dragostei."(Sfântul Ioan Hrisostom, Cuvânt despre femeile cele rele)

Sfantul Siluan Despre Har si Pace


https://www.youtube.com/watch?v=kv0gSaE-4Fs

[tabitha]

În prealabil postat de AlinB

Multam, de mare folos :)

Aline, ai femeie certăreată si limbută?? sau e ceva mai nou apărut pe forum? că n-am prea urmărit :)

[Yasmina]

În prealabil postat de mirela.t

Aline, ai femeie certăreată si limbută?? sau e ceva mai nou apărut pe forum? că n-am prea urmărit :)

Mi-ai luat vb din gura :)
La asta ma gandeam si eu cand am vazut comentariul lui Alin dar nu cred ca este cazul la el acasa,ci mai degraba pe forum sau prin cercul de cunoscuti :)

[Mihailc]

Lasă-te răstignit şi nu răstigni. Lasă-te bârfit şi nu bărfi. Fii blând şi nu fi zelos în rău…Veseleşte-te cu cei ce se veselesc şi plângi cu cei ce plâng, căci acesta este semnul curăţiei. Fii bolnav cu cei bolnavi. Plângi cu cei păcătoşi. Fii prieten cu toţi oamenii, dar fii singur în cugetul tău. Fii părtaş la pătimirea tuturor, dar cu trupul tău să fii departe de toate. Nu mustra pe cineva şi nu osândi nici chiar pe cei foarte răi în vieţuirea lor. Întinde haina ta peste cel ce a greşit şi acoperă-l; şi dacă nu poţi lua asupra ta greşelile lui şi nu poţi primi cercetarea şi ruşinea în locul lui, rabdă-l măcar şi nu-l ruşina…
De nu te linişteşti cu inima, linişteşte-te măcar cu limba. Şi dacă nu poţi pune rânduială în gânduri, pune rânduială măcar în simţuri. Și de nu eşti singur în cugetul tău, fii singur măcar cu trupul tău. Şi de nu poţi lucra cu trupul tău, întristează-te măcar în cugetul tău. Şi de nu poţi sta la priveghere, priveghează măcar şezând pe patul tău sau chiar întins pe el. Şi de nu poţi posti două zile, posteşte măcar până seara. Şi de nu poţi măcar până seara, posteşte măcar să nu te saturi.
De nu eşti curat în inima ta, fii măcar curat în trupul tău. De nu plângi în inima ta, îmbracă-ţi în jale măcar faţa ta. De nu poţi milui vorbeşte măcar cu un păcătos. De nu eşti făcător de pace, fii măcar iubitor de îmbunare. De nu te poţi strădui, fă-te măcar în cuget netrândav. De nu eşti biruitor (asupra păcatelor), măcar să nu te mândreşti faţă de cei vinovaţi. De nu izbuteşti să închizi gura celui ce bârfeşte pe soţul tău, păzeşte-te măcar să nu te faci părtaş în aceasta cu el…
De iubeşti blândeţea, rămâi în pace. Şi de te vei învrednici de pace, te vei bucura în toată vremea. Caută înţelepciunea şi nu aurul. Îmbracă-te în smerenie şi nu în mătase. Caută să dobândeşti pacea şi nu stăpânia…
Iată, frate, îndemnul meu: mila să-ţi sporească în suflet până când vei simţi în inima ta aceeaşi milă pe care Dumnezeu o are faţă de lume!(Sfântul Isaac Sirul- Cuvinte către singuratici)

[Mihailc]

Cel ce face milostenie imitând pe Dumnezeu nu cunoaşte deosebire între rău şi bun, între drept şi nedrept, când e vorba de cele ce sunt de trebuinţă trupului, ci împarte tuturor la fel, după trebuinţă, chiar dacă cinsteşte mai mult, pentru buna aplecare a voii, pe cel virtuos decât pe leneş.

Precum Dumnezeu, fiind prin fire bun şi fără patimă, iubeşte pe toţi la fel, ca făpturi ale sale, dar pe cel virtuos îl slăveşte, ca pe unul ce şi-a însuşit cunoştinţa şi prin aplecarea voii, iar pe cel leneş îl miluieşte pentru bunătatea Sa şi îl întoarce în veacul acesta prin certare, tot aşa şi cel bun fără patimă în aplecarea voii sale iubeşte pe toţi oamenii la fel: pe cel virtuos pentru fire şi pentru buna aplecare a voii lui, iar pe cel leneş îl miluieşte pentru fire şi din compătimire, ca pe un lipsit de minte ce umblă în întuneric.

Dragostea se face cunoscută nu numai prin dăruirea de bani, ci cu mult mai mult prin împărtăşirea cuvântului lui Dumnezeu şi prin slujirea trupească.

Cel ce s-a lepădat cu adevărat de lucrurile lumii şi slujeşte nefăţarnic aproapelui prin iubire se slobozeşte degrabă de orice patimă şi se face părtaş de iubirea şi cunoştinţa dumnezeiască.

Când vei fi ocărât de cineva, sau dispreţuit în vreo privinţă oarecare, fii cu luare aminte dinspre gândurile mâniei, ca nu cumva, despărţindu-te de dragoste din pricina supărării, să te aşezi în ţinutul urii.

Când vei suferi pentru vreo ocară sau necinste, să ştii că te alegi cu un folos. Căci prin ocară e alungată de la tine slava deşartă.

Precum amintirea focului nu încălzeşte trupul, aşa credinţa fără dragoste nu lucrează în suflet iluminarea cunoştinţei.

Dacă propriu iubirii este să rabde îndelung şi să fie cu bunătate, cel ce se luptă cu mânie şi plănuieşte vicleşug vădit este că se face străin de Dumnezeu, dacă Dumnezeu este dragoste.

Roadele iubirii sunt: a face bine aproapelui din toată inima, a răbda îndelung, a fi cu îngăduinţă şi a folosi lucrurile cu dreaptă judecată.

Cel ce iubeşte pe Dumnezeu trăieşte pe pământ viaţă îngerească, postind şi priveghind, cântând şi rugându-se şi gândind pururea numai lucruri bune de tot omul.

Nu da urechea ta limbii celui ce defaimă, nici limba ta urechii iubitorului de ponegrire, ascultând sau grăind cu plăcere cele rele împotriva aproapelui, ca să nu cazi din dragostea dumnezeiască şi să te afli străin de viaţa veşnică.

Să nu suferi bănuieli, sau măcar oameni care îţi aduc sminteli împotriva altora. Căci cei ce primesc smintele în orice chip, faţă de cele ce se întâmplă cu voie sau fără voie, nu cunosc calea păcii, care duce prin dragoste la cunoştinţa lui Dumnezeu pe cei ce o iubesc pe ea.
Sfântul Maxim Mărturisitorul - Capete despre dragoste (selecţie 1)

[Mihailc]

Cei ce ne ispitesc cu îngăduinţa lui Dumnezeu, sau încălzesc partea poftitoare, sau tulbură iuţimea, sau întunecă partea raţională, sau învelesc trupul în dureri, sau ne jefuiesc de cele trupeşti.

Dracii sau ne ispitisc prin ei înşişi, sau înarmează împotriva noastră pe cei ce nu se tem de Domnul. Prin ei înşişi ne ispitesc când vieţuim despărţiţi de oameni, ca pe Domnul în pustie; prin oameni, când ne aflăm împreună cu oamenii, ca pe Domnul prin Farisei. Dar noi, căutând la Cel ce ne este pildă, să-i respingem din amândouă părţile.

Când începe mintea să înainteze în dragostea de Dumnezeu, atunci şi dracul hulirii începe să o ispitească, şi-i şopteşte astfel de gânduri, pe care nu le poate născoci nici un om, ci numai diavolul, tatăl lor. Iar aceasta o face pentru că pizmuieşte pe cel iubitor de Dumnezeu. El vrea ca aceasta, venind la deznădejde, pentru că a cugetat unele ca acestea, să nu mai îndrăznească să se avânte către Dumnezeu prin rugăciunea obişnuită. Dar cu nici un folos nu se alege din aceasta ticălosul pentru scopul său, ci şi mai tari ne face. Căci războiţi fiind de ei şi războindu-ne împotriva lui, ne aflăm mai cercaţi şi mai adevăraţi în dragostea lui Dumnezeu.

Mintea, aplecându-se spre cele văzute, înţelege lucrurile potrivit cu firea, prin mijlocirea simţurilor. Şi nici mintea nu e rea, nici înţelegerea cea după fire, nici lucrurile, nici simţurile. Căci acestea sunt lucrurile lui Dumnezeu. Ce este rău atunci? Vădit este că patima asociată la înţelesul cel după fire, şi deci ea poate să lipsească din cugetarea înţelesurilor, dacă mintea priveghează.

Patima este o mişcare a sufletului împotriva firii fie spre o iubire neraţională, fie spre o ură fără o judecată a vreunui lucru, sau din pricina vreunui lucru din cele supuse simţurilor. De pildă e o mişcare spre iubirea neraţională a mâncărurilor, sau a femeii, sau a avuţiei, sau a slavei trecătoare, sau a altui lucru din cele supuse simţurilor, sau din pricina acestora. Sau e o mişcare spre ura fără judecată a ceva din cele spuse mai înainte, sau din pricina acestora.

Unii dintre oameni se reţin de la patimi de frica omenească; alţii pentru slava deşartă; alţii de dragul înfrânării; şi în sfârşit alţii se izbăvesc de ele de teama judecăţilor dumnezeieşti.

Plata înfrânării este nepătimirea, iar a credinţei cunoştinţa. Nepătimirea la rândul ei naşte discernământul; iar cunoştinţa dragostea către Dumnezeu.

Mintea deprinsă cu făptuirea înaintează la dreapta judecată; iar deprinsă cu contemplaţia înaintează la cunoştinţă. Propriu celei dintâi este să ducă pe cel ce se străduieşte la puterea de-a deosebi virtutea şi păcatul. Propriu celei de-a doua este să ducă pe cel părtaş de ea la raţiunile fiinţelor netrupeşti şi a trupurilor. Iar de harul cunoştinţei de Dumnezeu se va învrednici atunci când, străbătând toate cele spuse mai înainte prin aripile iubirii şi ajungând în Dumnezeu, va scruta prin duhul raţiunea privitoare la El, atât cât este minţii omeneşti cu putinţă.
Sfântul Maxim Mărturisitorul - Capete despre dragoste (selecţie 2)

[tabitha]

În prealabil postat de Mihailc

Roadele iubirii sunt: a face bine aproapelui din toată inima, a răbda îndelung, a fi cu îngăduinţă şi a folosi lucrurile cu dreaptă judecată.
[...]
Să nu suferi bănuieli, sau măcar oameni care îţi aduc sminteli împotriva altora. Căci cei ce primesc smintele în orice chip, faţă de cele ce se întâmplă cu voie sau fără voie, nu cunosc calea păcii, care duce prin dragoste la cunoştinţa lui Dumnezeu pe cei ce o iubesc pe ea.
Sfântul Maxim Mărturisitorul - Capete despre dragoste (selecţie 1)

M-am inspirat mult. Multumesc!

[Mihailc]

Să vă fie de folos! Aveam nevoie şi eu să aflu că nu mă ostenesc chiar degeaba să trec textele acestea în digital.