Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

Preabunul, Preaînduratul, Preamilostivul şi Atotştiitorul Dumnezeu nu cere de la om cele ce sunt peste puterea lui. Aşadar, de la cel bolnav şi neputincios El nu cere post, privegheri, mătănii şi altele de acest fel, pentru a se putea împărtăşi cu Sfintele Taine, nici de la cel sărac nu pretinde milostenie, ci numai trei lucruri:
– spovedanie curată şi împăcare cu toţi
– smerenie a inimii, cu umilinţă
– rugăciune de mulţumire, adică să se roage în toată vremea lui Dumnezeu şi să-I mulţumească pentru boala, suferinţa, neputinţa şi sărăcia ce i s-au dat, căci atât sărăcia, cât şi boala şi suferinţa smeresc inima omului: „Inima înfrântă şi smerită, Dumnezeu nu o va urgisi".
Arhimandrit Cleopa Ilie

[cristiboss56]

– Părinte, ce este dreptatea dumnezeiască?
– Dreptatea dumnezeiască este să faci ceea ce îl odihnește pe aproapele tău. Dacă, de pildă, ai de împărțit ceva cu cineva, dă-i nu numai jumatate din ceea ce ai, ci cât vrea acela. Să-l intrebi: „Câte vrei? Două și jumătate? Trei? Ia-le!”. Să dai cele bune și să ții cele stricate. Să dai pe cele mai multe și să le ții pe cele mai puține. Iată, să zicem că o soră ne aduce zece prune. Dacă eu, din pricina lăcomiei pântecelui, mănânc opt și-ți las ție două, te nedreptățesc. Dacă spun: „Deoarece suntem doi, voi mânca eu cinci și-ți voi lăsa ție pe celelalte cinci”, atunci fac dreptate omenească. Iar dacă văd că-ți plac prunele și eu mănânc numai una și-ți spun: „Fă dragoste și mănâncă-le tu pe celelalte, pentru că mie nu-mi prea plac și mă deranjez și la intestine”, atunci fac dreptate dumnezeiască.
– Dar care este dreptatea omenească?
– Dreptatea omenească este atunci când, de pildă, trebuind să împarți ceva cu cineva, dai jumătate și tu ții cealaltă jumătate.
– Părinte, ce loc are dreptatea omenească în viața duhovnicească?
– Dreptatea omenească nu este pentru oamenii duhovnicești; ea este doar frână pentru oamenii lumești. Omul duhovnicesc este lipsit de minte dacă o folosește numai pe ea, pentru că înaintea dreptății dumnezeiești, dreptatea omenească este zero. Dar și omul lumesc, dacă reușește ceva în viața aceasta punând în lucrare numai dreptatea omenească, nu va ajunge la adevărata bucurie și odihnă.


Fragment din Nevoință duhovnicească – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos – 2009.

[cristiboss56]

Rugăciunea ne învață cum este Dumnezeu. De pildă, Împărate Ceresc ni-L descoperă pe Dumnezeu prezent aici: Care pretutindenea ești și pe toate le împlinești. Ești aici, și în mine, și pentru mine și cu mine. Iartă-mă, curățește-mă, sălășluiește întru mine!
Când Îl chem așa, sigur mi se liniștesc gândurile. Însă să le rostim din toată inima, știind că astea nu sunt cuvinte deșarte! Fiindcă cel care nu crede și le rostește, acela grăiește în deșert. Și acela ia numele Domnului în deșert, ispitește pe Dumnezeul său și, în loc de milă, se osândește pe sine, săracul. Prin cuvinte sfinte se osândește.
Nu vă mirați că mulți dintre creștini sunt iritați, se tulbură. Unul ca acesta s-a rugat și iese mai tulburat decât mai înainte. Probabil că a făcut-o în tulburare, a ispitit, n-a rostit cuvintele din toată inima, cu nădejde, cu dragoste și și-a adunat osândă.
Asta zic, trezvia vine din gândul că Dumnezeu este aici și pretutindenea, că ne ascultă, că ne aude. El ne-a poruncit să ne rugăm. Nu de la noi facem gândul ăsta.
Ieromonah Savatie Baștovoi

[cristiboss56]

Prin post au îmblânzit Ninevitenii pe Dumnezeu. Prin acesta, Israilitenii au aflat „ajutor în necazurile lor”. Cu postul cei trei tineri au biruit focul. Prin acesta, Ilie se cunoaşte purtat de căruţa de foc. Prin el a primit Moisi legea de la Dumnezeu.
Și ce să zic mai mult? Prin post, Stăpânul Hristos s-a pregătit spre propovăduirea Evangheliei, ca să ne arate pildă cât este de folositor postul. Aşadar, cine doreşte să slujească Domnului, să facă izbândă împotriva vrăjmaşilor săi şi să dobândească toate cele de mai sus vrednicii, să se înarmeze cu o „sfântă urâciune de sine”, adică, să-şi pedepsească trupul cu post, cu privegheri şi cu rugăciuni şi cu oricât de multe şi aspre petreceri va putea. Căci cu acest chip, nu numai pe Dumnezeu îl îmblânzeşte, dar desăvârşit biruieşte şi pe cel mai puternic vrăjmaş, şi se fac sufletul împreună cu trupul lăcaş al Sfântului Duh.
Acestea toate, câte le-am arătat, să se facă cu dreapta socoteală cuvenită, adică: să le faci cât poţi, fără să te omori, fiindcă mulţi au întrebuinţat înfrânarea mai mult decât puterea lor şi s-au îmbolnăvit, încât pe urmă au lăsat-o cu totul ca să-și dobândească sănătatea. Pentru aceasta să facă fiecare după puterea sa, că altul poate să postească trei zile fără vătămare, iar altul nu poate nici o zi. Prin urmare, mai bună decât toate faptele este dreapta socoteală.
(Agapie Criteanul, Mântuirea păcătoșilor, Editura Egumenița, 2009, pp. 356-357)

[cristiboss56]

Există o judecată particulară și una universală? De ce?
Există. Cea particulară e pentru judecarea omului, așa cum se prezintă la moarte, și cea universală este și pentru judecarea consecințelor faptelor lui rele, după ce el nu mai este în această lume.
De exemplu, cineva a scris o carte care derutează de la credință, cartea se răspândește și după moartea scriitorului și-atunci face multe victime. La Judecata de Apoi se vor ști și consecințele faptelor omului în societatea în care a trăit, dacă au fost bune sau rele.
Părintele Teofil Părăian

[cristiboss56]

Văduva a aruncat în vistieria Templului doi bănuţi, iar Domnul a zis că ea a pus mai mult decât toţi, chiar dacă ceilalţi aruncau bani cu nemiluita. Deci, ce a dat preţ bănuţilor ei? Starea sufletească cu care şi-a adus ea prinosul. Vezi ce deosebire e între fapta bună lipsită de suflet, făcută pentru că „aşa e obiceiul” şi fapta bună în care omul pune suflet şi inimă?
Nu felul în care se arată pe dinafară îi dă unei fapte preţ, ci starea sufletească a făptuitorului. Aşa se întâmplă că o faptă minunată în toate privinţele poate să nu aibă nici un preţ înaintea lui Dumnezeu, iar alta, neînsemnată la arătare, să afle la El înaltă preţuire. Ce reiese de aici, poate vedea oricine. Totuşi, să nu cugete nimeni că poate lepăda cele din afară, mărginindu-se doar la cele lăuntrice. Acea văduvă n-ar fi fost lăudată dacă şi-ar fi zis: „Aş vrea şi eu să dau, dar ce să fac? N-am decât doi bănuţi. Dacă îi dau, rămân fără o leţcaie”. Însă ea, precum a dorit, aşa a şi făcut, încredinţându-şi viaţa în mâinile lui Dumnezeu. Şi dacă n-ar fi dat nimic, nimeni nu ar fi osândit-o: nici oamenii, nici Dumnezeu; însă atunci nu ar fi dat dovadă de acea întocmire sufletească ce a deosebit-o de ceilalţi şi a făcut-o slăvită în întreaga lume creştină.
Sfântul Teofan Zăvorâtul

[cristiboss56]

Dragostea Starețului Paisie pentru semenul său era atât de mare, cugetarea sa jertfelnică avea o astfel de putere, încât atunci când se ruga pentru cei bolnavi de cancer, se ruga ca să „ia” el însuși cancerul.
Într-un caz asemănător, voind să-l imit și eu pe Stareț, m-am rugat lui Dumnezeu nu să-mi dea cancerul care chinuia trupul unei persoane iubite, ci, dacă ar fi fost cu putință, să-i dau în dar viața mea. Greșeală și puținătate de suflet.
Și știți de ce? Pentru că în aceste cazuri, de multe ori moartea lucrează în chip izbăvitor, eliberator, chiar și pentru manifestarea „jertfitoare” a egoismului nostru, dacă se poate spune așa ceva.
Cancerul, precum și orice altă boală asemănătoare, nu aduce numai moartea, ci înainte de ea premerg multe altele. Premerg durerea multă, lacrimile, mâhnirea, agonia, lupta lăuntrică cu disperarea și deznădejdea, împăcarea și acceptarea sfârșitului vieții pământești.
Așadar, chiar dacă poți primi moartea, omule păcătos, cine va primi însă cele amintite mai sus, care nu au limită de vreme? Cum va primi cineva mucenicia care sângerează și rănește sufletul și trupul? Numai unul sfânt sau unul nebun. Mai degrabă un nebun pentru Hristos, un crestin autentic și adevărat, care a stabilit ca rațiune a vieții sale cele mai presus de cuvânt, cele mai presus de fire, cele mai presus de înțelegere. Pentru că unul ca acesta nu nădăjduiește în veșnicia pe care o dăruiește Hristos, nu așteaptă în chip simplu învierea morților, ci el trăiește încă de acum și de aici Raiul, ca un alt înger trupesc și om ceresc.
Știți ce este cancerul pentru unul ca acesta? Floare bine mirositoare, care răspândește mireasma Cerului, revărsare de veșnicie, suflare de viață.
Dumnezeul meu, dăruiește putere și credință fiecăruia care se luptă zilnic pentru binele vieții și umple cu nădejde sufletele lor, că „Tu ești Viața și Învierea noastră”. (Papadopulos Theologos, biolog)
Sursa: http://www.marturieathonita.ro