Poezii preferate...

[cristiboss56]

Plouă peste noi cu gânduri
de Lelia Mossora
Plouă trist şi plouă rar,
Plouă fără de hotar,
Plouă veșnic peste noi
Ca și cum am fi doar doi
Deznădăjduite ploi
Osândite la tăcere
Și la mult,
Prea mult… durere.
Plouă peste noi cu gânduri
Ostenite printre rânduri.
Plouă des și plouă, plouă
Dându-ni-se numai nouă
Acel verde busuioc,
Și iubire… mai deloc.
Plouă trist şi plouă rar,
Plouă fără de hotar…

[Mihnea Dragomir]

Poemul esentelor

Treceau orele, treceau norii, treceau mamelucii,
Iar eu am visat azi-noapte ca mi-am pierdut papucii...
Desi stiam înca din lenesa tinerete
Ca naratiunea, ironia, imaginile glumete
N-au ce cauta în cadente:
Ca poezia tine de esente.
Eu însa, elev fiind, ca toti naucii,
Îmi pierdusem - pe coridoare ori în sali – papucii
Si-i cautam, desi era ora de fizica,
Desi acuzat eram ca nu ma dedau la metafizica,
De catre ceilalti versificatori din urbe,
Ci ca tot umblam prin scaieti, grohotisuri si turbe.
Îmi cautam, deci, papucii cu pompoane albastrii
Pe sub banci, pe sub catedre, pe sub sepcarii
(Adica sirurile de sepci atârnate de cuiere,
Daca-mi îngaduiti aceasta putere
De a da cuvântului o semnificatie
Alta decât cea oferita spre consumatie),
Stiind prea bine ca la o anumita etate
Se poate cauta un nasture cazând în eternitate,
Sa poti asa-ntr-o doara sa chemi pe Cineva,
Prin candeluri o raza silind a furnica
Si ca poti sari raiului ulucii
Cautându-ti papucii,
Noaptea prin sali de marmura multicolora,
Cuprins de spaima ca n-ajungi la ora,
Ca poti culege zilnic în geanta
Câte-un bulgare ori piatra boanta,
Precum a facut acel factor postal –
(Cu numele piesei de sah numita cal)
Ducând locuitorilor telegrama ori chitanta –
Un palat de-a pus jos toata Franta.

L. Dimov

[cristiboss56]

Unde sunt cei care nu mai sunt?
de Nichifor Crainic
Intrebat-am vantul, zburatorul
Bidiviu pe care-alearga norul
Catre-albastre margini de pământ:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Zis-a vantul: Aripile lor
Mă doboara nevazute-n zbor.
Intrebat-am luminata ciocarlie,
Candela ce legana-n tarie
Untdelemnul cantecului sfant:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Zis-a ciocarlia: S-au ascuns
In lumina celui nepatruns.
Intrebat-am bufnita cu ochiul sferic,
Oarba care vede-n intuneric
Tainele necuprinse de cuvant:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Zis-a bufnita: Când va cadea
Marele-ntuneric, vei vedea.

[cristiboss56]

Nostalgie
de Boris Ioachim

O veche nostalgie, îmi picură pe gene,
Venind din depărtare, dintr-un trecut uitat --
S-alerg, în miez de noapte, pe-un câmp cu sânziene,
Unde, ferit de lume, să redevin curat.


Măcar, pentru o noapte, să redevin copil,
Să simt miros de iarbă, miros de flori de câmp...
Să uit de toate cele -- de traiul meu umil --
Să fug în amintire, din veacul sterp şi tâmp.


Să mă aşez, agale, pe-o margine de râu --
O salcie să-mi fie tovarăş de tăceri;
Şi-n clipocit de valuri, tristeţii să-i pun frâu,
Ca să ascult ce-mi spune, vânt cald, printre-adieri.


Pierdut în reverie, să simt cum stă pe loc.
A timpului mişcare, pentru o clipă, doar --
În vremurile-acelea, cu vise de noroc,
Când toate păreau simple, când totul părea clar.


Dar timpul -- timp nu are, de-a mele reverii,
De viaţa mea, de mine -- ci-şi face, nesmintit,
Temeinic, rece, munca -- căci n-are datorii --
De-a preschimba în abur şi vis şi trai căznit.


...O veche nostalgie, îmi picură pe gene --
Din gene se prelinge o rouă caldă, grea --
S-alerg, în miez de noapte, pe-un câmp cu sânziene,
Să mă întorc -- o clipă-n copilăria mea...

[cristiboss56]

Imn iubirii de Boris Ioachim


Viaţa, pân’ la urmă, e doar scrum,
E, mai mult, cădere şi-njosire…
Poţi trăi oriunde şi oricum –
Dar nu poţi trăi fără iubire.


Un copil priveşte-n viitor,
Un bătrân scrutează-n amintire…
Poţi trăi plenar – sau fără spor –
Dar nu poţi trăi fără iubire.


Anotimpurile-ţi pot fi reci,
Sau scăldate-n caldă strălucire…
Poţi trăi plângând, sau să petreci –
Dar nu poţi trăi fără iubire.


În colibă viaţa poţi să-ţi duci,
Ca un câine, poţi lătra-n neştire…
Pe cărări greşite poţi s-apuci –
Dar nu poţi trăi fără iubire.


Cine-i, oare, în lume acel om
Să nu cadă, o dată-n rătăcire?!
Poţi fi mărăcine, poţi fi pom –
Dar nu poţi trăi fără iubire.


Poţi trăi-n picioare – sau pe brânci,
Laş sau brav poţi fi-n nenorocire…
Poţi şi din gunoaie să mănânci –
Dar nu poţi trăi fără iubire.


Poţi, cum creşte iarba, să asculţi,
Sau, nepăsător fiind - din fire,
Poţi trăi în văi sau vârf de munţi –
Dar nu poţi trăi fără iubire.


S-ar putea, de nimenea dorit,
Să trăieşti în neagră părăsire…
Dar, oricât ai fi de părăsit –
Tot nu poţi trăi fără iubire.


Fericirea-i, cel mai des, un vis,
Ce sfârşeşte în dezamăgire…
Poţi trăi pe nori sau în abis –
Dar nu poţi trăi fără iubire.


Hei, prietene, priveşte-n sus,
Cerul lumii, soarbe-l în privire…
Poţi fi răsărit, poţi fi apus –
Dar nu poţi trăi fără iubire.


Poţi pleca, în viaţa de-apoi,
Liniştit gândind la nemurire,
Floare dac-ai fost – sau un gunoi –
Doar o dată – de-ai simţit iubire.


…Viaţa, pân’ la urmă, e doar scrum,
E-un coşmar – sau albă nălucire…
Poţi păşi pe drept sau silnic drum –
Dar nu poţi trăi fără iubire…

[cristiboss56]

Radu Beligan - Balada Chiriasului Grabit
O interpretare de exceptie!

[cristiboss56]

În cinstea celei care a plecat
de Ion Minulescu

Azi-noapte a plouat ca de-obicei,
Că Dumnezeu face ce vrea...
O noapte plouă-n cinstea mea...
O noapte plouă-n cinstea ei...
Azi-noapte, însă, a plouat
În cinstea celei care-a plecat!
A plecat?...
Cine-a plecat?
N-am plecat nici eu, nici ea -
A plecat altcineva!...
Dar cine-a fost nu ştim nici noi!...
Ştim doar c-am găzduit-o amândoi
Şi-am găzduit-o fiindcă ne-a plăcut.
Pesemne Dumnezeu aşa a vrut!...
Că şase săptămâni în şir,
Din ziua când ne-am întâlnit,
O clipă nu ne-am despărţit...
Şi le-am trăit la fel tustrei.
Sorbind doar din parfumul ei -
Parfum de trandafir!...
A stat cu noi,
Şi-am stat cu ea,
Ca doi pantofi pe-o Buhar? ,
Ca două mâini într-un manşon.
Ca două flori de crin pe un blazon!...
Şi totdeauna-am fost aşa -
Ea tot cu noi,
Noi tot cu ea...
Şi totdeauna-am fost la fel -
Un trio de violoncel.
Cu care ea ne sincopa,
Ne-ndepărta,
Ne-apropia
Şi, mână-n mână cu-amândoi,
Se destrăma
Şi se-ntregea
Cu fiecare dintre noi!...
Şi totuşi...
Iat-o c-a plecat!...
De ce-a plecat?...
Nici Dumnezeu nu ştie!...
Ştim doar atât -
Că n-are să mai vie
Chiar dac-ar fi s-o-ntoarcem iar din drum!...
Şi norii plini şi grei de-o ploaie nouă
Au hotărât solemn să nu mai plouă
În cinstea nimănuï de-acum!...