Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Biserica ortodoxa > Biserica Ortodoxa si Massmedia
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 01.05.2015, 10:57:57
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

La Centrul național pentru formare continuă „Dumitru Stăniloae“ din București s-au desfășurat pe 29 aprilie, ultimele sesiuni (a V-a, a VI-a și a VII-a) ale Simpozionului Național de Pedagogie Creștină „Repere ale educației creștine în teologia Sfântului Ioan Gură de Aur, actualizate în relația Biserică-Familie-Școală din contextul contemporan“.
Sesiunea a V-a de comunicări, intitulată „Educația - realitate constantă și dinamică în viața și misiunea Bisericii“, a fost moderată de pr. lect. dr. Dorin Opriș (Universitatea „1 Decembrie 1918“, Alba-Iulia). La aceasta a fost prezent și Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal. În cadrul sesiunii, pr. prof. dr. Ioan Teșu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iași, a prezentat auditoriului referatul „Educația, între știință și artă“, o temă care a preocupat în anii trecuți spațiul pedagogiei. În cadrul lucrării, autorul a urmărit un întreit aspect: pe de o parte, a arătat actualitatea învățăturii pedagogice a Sfântului Ioan Gură de Aur în contextul contemporan, pe de altă parte, a arătat în ce măsură principiile pedagogice ale Sfântului Ioan Gură de Aur sunt în conformitate cu ultimele descoperiri în domeniul neuroștiinței sau al psihologiei, apoi a evidențiat faptul că și pentru secolul XXI multe dintre învățăturile Sfântului Ioan Hrisostom sunt de-a dreptul revoluționare. „Sfântul Ioan Gură de Aur, pe bună dreptate, a fost numit «rapsod» al familiei creștine. Poate nimeni nu a cântat atât de frumos bogăția familiei creștine precum a făcut-o acest Sfânt Părinte. De altfel, concepția noastră creștină mai largă despre familie cred că dezvoltă cea mai frumoasă învățătură de pe fața pământului, despre rolul pe care bărbatul și femeia, părinții și copiii îl au. În viața unui soț creștin, soția sa reprezintă cea mai frumoasă binecuvântare pe care Dumnezeu i-o poate oferi bărbatului, pentru ca aceasta să-i împodobească viața prin trăsăturile legate mai ales de feminitatea ei: dragostea, bunătatea, delicatețea, tandrețea. Sfântul Ioan Gură de Aur spune despre soție că este «un al doilea eu; liman al bărbatului» (…). Modul în care înțelege Sfântul Părinte educația pe care trebuie să o oferim copiilor este de-a dreptul sublim. El compară sufletul fiecărui copil cu un mărgăritar pur și spune că, așa cum pescarii, care culeg din mare mărgăritarul, îi pot da acestuia o formă la început, deoarece după ce s-a întărit nu se mai poate modela, la fel și părinții pot modela sufletele copiilor. Prin urmare, părinții și educatorii sunt adevărați căutători de comori, care au această vocație de a transforma sufletul copiilor“, a explicat pr. prof. dr. Ioan Teșu.
În continuare, a luat cuvântul pr. conf. dr. Constantin Necula, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna“ din Sibiu, care a prezentat referatul „Antropologia educațională a Sfântului Ioan Gură de Aur, constanta pedagogiei creștine moderne“. Pr. conf. dr. Constantin Necula a arătat că pedagogia divină este unică, în timp ce celelalte pedagogii sunt „schimbătoare și oglindesc din când în când pedagogia divină. Dar ele nu pot să dea niciodată verdictul fundamental asupra pedagogiei divine, care a făcut să se nască în sine ora de religie. În esență, ora de religie trebuie să rămână un spațiu al convertirii, despre care noi nu știm cum să le spunem pedagogilor de meserie și psihopedagogilor și psihopatologilor. Este extraordinar de dificil, în acest context, să înțelegi dacă nu este mai de preț să ne pedagogizăm forțat, sau să ne eliberăm și să ne întoarcem la ceea ce ar trebui să fim cu adevărat, spațiul convertirii în școlile românești (…). E clar că dintre factorii de diluție care au atacat foarte mult ora de religie în ultima vreme este înțelegerea antropologică a orei de religie. Vreau să vă spun că, din punctul meu de vedere, una dintre cele mai periculoase afectări ale biotopului catehumenal al orei de religie este faptul că noi nu mai credem că, în sine, copilul este chipul slavei lui Dumnezeu. Noi nu o să putem uni niciodată într-o pedagogie coerentă, titanică, această definiție a chipului slavei lui Dumnezeu în copil“, a evidențiat pr. conf. dr. Constantin Necula.
Cel de-al treilea vorbitor a fost Costion Nicolescu, scriitor, eseist, teolog, care a prezentat referatul „Frumosul ca învățător“. „Frumusețea are și un caracter dogmatic. Există o legătură clară și evidentă între frumusețe și iubire. Iubirea stârnește frumusețea, o amplifică, iar frumusețea cheamă la iubire. Chiar dacă își are nașterea în gândire și este adresată sufletului, frumusețea pătrunde în ultimă instanță pe calea simțurilor“, a spus Costion Nicolescu.
Sesiunea a V-a a fost încheiată de prof. dr. Cristina Benga, de la Liceul German „Goethe“ din București, care a vorbit despre „Modelul educațional hrisostomic între real și ideal“. „Tot acest ideal pe care îl regăsim la Sfântul Ioan Gură de Aur nu face altceva decât să ne atragă atenția asupra unei pedagogii scripturistice, și anume că pedagogia lui este bazată pe criterii educaționale provenite din textul biblic. De asemenea, regăsim pedagogia simplității, pedagogia exemplului personal, pedagogia eclesială, pedagogia socială, pedagogia creștină existențială și pedagogia vieții veșnice“, a evidențiat Cristina Benga.
A urmat apoi Sesiunea a VI-a de comunicări, în cadrul căreia s-au organizat trei Module de dezbateri: Modulul 1: „Rolul educațional al familiei, asumat și valorificat în contextul ideologic al societății contemporane“; Modulul 2: „Importanța, actualitatea și relevanța educației religioase în școală, pentru societatea contemporană“ și Modulul 3: „Educația - realitate constantă și dinamică în viața și misiunea Bisericii“. În cadrul ultimei sesiuni de comunicări au fost prezentate rapoartele de către moderatorii modulelor, iar de la ora 18:00 invitații au vizitat Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #2  
Vechi 01.05.2015, 11:00:16
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

Racla cu părticele din moaștele Sfântului Ierarh Calinic de la Mănăstirea Cernica, de lângă București, va fi purtată în procesiune în perioada 30 aprilie - 4 mai 2015, la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena“ a Parohiei Valea Cetății din orașul Brașov, Arhiepiscopia Sibiului.
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, părticele din cinstitele odoare ale Sfântului Ierarh Calinic, ocrotitorul Mănăstirii Cernica, vor putea fi cinstite de credincioșii ardeleni din Brașov și împrejurimile acestei urbe. Racla cu sfintele moaște va fi însoțită în acest pelerinaj de o delegație a Arhiepiscopiei Bucureștilor, condusă de arhimandritul Maxim Bădoiu, starețul Mănăstirii Cernica. Din delegație vor mai face parte ieromonahul Teoctist Oprea și ierodiaconul Varsanufie Paraschiv, din obștea Mănăstirii Cernica. Astăzi, delegația Arhiepiscopiei Bucureștilor și racla vor fi întâmpinate la ora 17:00, la intrarea în Brașov, de un sobor de slujitori, în frunte cu părintele Dănuț Gheorghe Benga, protopopul de Brașov. La intrarea în Brașov, racla va fi însoțită de Jandarmerie. În continuare, la această procesiune se vor adăuga slujitorii și credincioșii Parohiei Valea Cetății - Brașov, care vor întâmpina delegația și racla lângă Parcul Trandafirilor, pe bulevardul Muncii. Soborul de slujitori și credincioșii vor avea în frunte icoana și racla cu sfintele moaște ale Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei, și icoana și racla cu sfintele moaște ale Sfinților Mucenici Epictet și Astion de la Halmiris și ale Sfinților Mucenici Zotic, Atal, Camasie și Filip de la Niculițel. În Parcul Trandafirilor din Brașov se va rosti o rugăciune, apoi se va porni în procesiune spre biserica parohială pe traseul: bulevardul Muncii, strada Tâmpei, strada Vasile Alecsandri, strada Alexandru Odobescu. La sosire, procesiunea va ocoli biserica parohială, rostindu-se ectenii și rugăciuni la fiecare oprire. Racla cu sfintele moaște ale Sfântului Ierarh Calinic va fi așezată în biserica Parohiei Valea Cetății - Brașov spre închinare și cinstire, unde va rămâne până în dimineața zilei de luni, 4 mai 2015.
Pe parcursul acestor câteva zile de binecuvântare a Sfântului Ierarh Calinic, credincioșii din Brașov vor putea participa la un program liturgic special.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #3  
Vechi 04.05.2015, 22:18:42
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

Vineri, 1 mai 2015, Angel Tîlvar, ministru delegat pentru Relațiile cu Românii de peste hotare, a vizitat Reprezentanța Patriarhiei Române din Ierusalim. Oficialul român s-a aflat în aceste zile într-o vizită de lucru în Israel și a dorit să viziteze Așezământul Românesc din Ierusalim, unde a fost primit de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfintele și superiorul Așezămintelor Românești de la Ierusalim, Ierihon și Iordan. La întrevedere a participat Andreea Păstârnac, ambasadorul României în Israel. „În cadrul întrevederii au fost discutate mai multe aspecte ale misiunii românești la Locurile Sfinte. Ministrului Angel Tîlvar i-a fost prezentată istoria prezenței românești din aceste locuri și au fost analizate problemele cu care se confruntă românii pelerini. Israelul este țara unde români de pretutindeni vin permanent pentru a merge pe urmele Mântuitorului Iisus Hristos și se întorc în țară sau în diasporă cu bucuria și binecuvântarea Sfintelor Locuri ale credinței noastre“, a transmis părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #4  
Vechi 05.05.2015, 21:37:42
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

Sute de specialiști în arta bisericească din întreaga țară participă în perioada 4-5 mai 2015 la cea de-a treia ediție a Conferinței naționale „Unitate dogmatică și specific național în pictura bisericească“, organizată la Centrul cultural-social „Iustin Patriarhul“ din București de către Comisia de pictură bisericească a Patriarhiei Române. Prima sesiune a conferinței a fost deschisă de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, președintele Comisiei de pictură bisericească, care a rostit cuvântul „Iconografia bizantină - cadru normativ pentru pictura bisericească actuală“.
Tema celei de-a treia ediții a Conferinței naționale „Unitate dogmatică și specific național în pictura bisericească“ este dedicată evidențierii activității complexe a meșterilor iconari și zugravilor „de subțire“, care de multe ori rămân în umbră sau neștiuți.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a subliniat faptul că în prezent Biserica Ortodoxă Română „este singura Biserică Ortodoxă din lume care păstrează arta picturii în frescă“, de aici și responsabilitatea păstrării cu fidelitate a tradiției picturii bizantine, arta „sui generis“ a Bisericii Ortodoxe.
Acest eveniment are menirea de a contribui la conștientizarea și dezvoltarea în țara noastră a tradiției picturii bizantine, care nu este simplă artă religioasă, ci arta proprie a Bisericii. „Punerea semnului egalității între iconografie și artă va duce la diminuarea înțelegerii mesajului spiritual pe care-l transmite spațiul liturgic. Astfel, acest eveniment se adresează, în primul rând, omului modern, artistului bisericesc contemporan care are nevoie de «pământuri» încărcate cu litera Scripturii și a Tradiției, cu duhovnicie și spiritualitate“, a precizat dr. Diana Iuliana Barbu, secretar tehnic al Comisiei de pictură bisericească.
La cele nouă sesiuni de lucru ale conferinței naționale, participanții asistă la diferite prelegeri ale specialiștilor în arta bisericească, aleși dintre istoricii de artă, pictorii, restauratorii și cercetătorii iconografiei bizantine de la noi din țară. Comunicările acestei conferințe vor fi publicate ulterior într-un volum care va fi tipărit la Editura BASILICA a Patriarhiei Române. „Deși, la prima vedere, studiile pot apărea mai puțin unitare, având în față o suită de monografii de artiști, aleși astfel încât fiecare dintre ei să ilustreze o anumită problemă sau un anumit moment din istoria artei sacre și să reprezinte un punct de interes nodal, adică un moment de vârf sau de cotitură care ilustrează fie o direcție, fie o concepție nouă sau chiar o anumită estetică, cei 20 de meșteri iconari, miniaturiști, sau zugravi de «subțire», cum vor fi numiți încă din secolul al XVIII-lea, care sunt protagoniștii acestui eveniment, înscriu adevărate linii de forță cu care se poate construi o adevărată istorie a artei creștine pe pământ românesc. Cercetarea depășește ca-drul formal de analiză și se va interesa în primul rând de conținut, punând accentul pe valorile spirituale și morale ale artei religioase. Inedit este și faptul că volumul va cuprinde primul istoric al Comisiei de pictură bisericească ce va continua, într-o formă mai simplă, lucrarea marelui preot Ștefan Meteș despre zugravii de biserici, enumerând în ordine alfabetică peste 1.000 de pictori, restauratori sau specialiști în arta religioasă, autorizați de Patriarhia Română în peste cei 50 de ani de funcționare. Dorim participanților și celor care vor avea curiozitatea să răsfoiască volumul conferinței să se facă părtași în timp la bucuria pe care au trăit-o acești meșteri știuți și neștiuți când finalizau de zugrăvit în culoare un fragment de Scriptură“, a mai explicat secretarul tehnic al Comisiei de pictură bisericească a Patriarhiei Române.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #5  
Vechi 05.05.2015, 21:39:22
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, marți, 5 mai 2015 - ziua de pomenire a Sfântului Cuvios Mucenic Efrem cel Nou -, credincioșii bucureșteni au posibilitatea să se închine la moaștele Sfântului Efrem aduse de la Parohia Sfântul Mare Mucenic Dimitrie - Oplon din Atena, Grecia, la trei biserici din Capitală, astfel: la Mănăstirea Radu Vodă din București și la Biserica Tuturor Sfinților Români din sectorul 3 Capitală, cartierul Titan, Strada Trapezului nr. 3 A, unde va fi dus un fragment din moaștele Sfântului Efrem cel Nou de la Reședința Patriarhală. Un al treilea fragment din moaștele Sfântului Cuvios Efrem cel Nou se află la Mănăstirea Chiajna - Giulești, sectorul 6 București, cartierul Giulești Sârbi, Drumul Săbăreni nr. 172.
Sfântul Cuvios Mucenic Efrem cel Nou se află înscris în calendarul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului Sinod. El este grabnic ajutător și vindecător de boli.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #6  
Vechi 05.05.2015, 21:43:33
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

În zilele de 1-2 mai 2015 au avut loc, la Nürnberg, Germania, conferința preoțească și Adunarea eparhială anuală a Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, prezidate de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim, cu participarea Preasfințitului Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, și a Preasfințitului Părinte Sofian Brașoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei și Luxemburgului, precum și a preoților și delegaților parohiilor din eparhie.
Lucrările celei de-a 21-a întâlniri anuale a clericilor Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei și Luxemburgului, începute vineri după-amiază, au fost precedate de slujba Sfântului Maslu, săvârșită de cei patru ierarhi și de preoții din arhiepiscopie, la care au participat numeroși credincioși români. Potrivit tradiției eparhiale, seara a continuat cu conferința dedicată edificării duhovnicești a preoților prin invitarea unui ierarh, profesor sau duhovnic renumit. La invitația Înaltpreasfințitului Părinte Serafim, conferențiarul din acest an a fost Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului. Pornind de la tema „Păstorul și turma. Pastorație prin Taina Spovedaniei“, Mitropolitul Andrei a vorbit clericilor și teologilor despre calitățile și responsabilitățile pe care un preot trebuie să le cultive în relația cu păstoriții săi. În primul rând preotul trebuie să aibă o cultură bogată, teologică și laică totodată, pentru a putea să întâmpine provocările unei comunități alcătuite din tot felul de oameni, iar a doua calitate a preotului trebuie să fie cea a tactului pastoral. Cele două calități se desăvârșesc reciproc și, la nevoie, se suplinesc. Însă nici una dintre ele nu poate să convingă în lipsa celei de-a treia, care este viața sfântă.
Sâmbătă dimineața, la Sfânta Liturghie săvârșită în Catedrala Mitropolitană din Nürnberg de cei patru ierarhi, cu participarea preoților din eparhia central-europeană, s-au rugat împreună credincioși din Nürnberg și delegați laici ai parohiilor românești din Germania, Austria și Luxemburg. În contextul multireligios și multicultural din Europa, fiind necesară o identitate clară creștină a preoților în societate, IPS Serafim a dăruit cruci pectorale tuturor preoților din eparhie.
În cadrul lucrărilor Adunării eparhiale, IPS Părinte Serafim a prezentat raportul pastoral-misionar pe anul 2014, amintind de noile parohii și de tinerii preoți, recunoașterea oficială a Mitropoliei în landul Nordrhein-Westfalen, și s-a referit la problemele de ordin practic, liturgic, catehetic și filantropic. Ridicarea de noi locașuri de cult sau cumpărarea acestora și adaptarea la cerințele cultului ortodox, precum și catehizarea tinerilor sunt prioritățile misionare ale arhiepiscopiei în viitorul apropiat.
Adunarea eparhială a continuat cu luările de cuvânt ale responsabililor departamentelor: educație și cateheză, misiune și tipărituri, cultural, tineret. De asemenea, a fost prezentată situația financiară a arhiepiscopiei, precum și bugetul pentru anul viitor, fiind pusă în discuție transformarea tuturor parohiilor din asociații private în asociații de susținere a mitropoliei, care este recunoscută în Germania cu statutul de Corporație de drept public. Termenul acestei schimbări statutare a fost stabilit până la următoarea Adunare eparhială.
În luarea de cuvânt, PS Părinte Macarie a vorbit celor prezenți despre viața religioasă, foarte dinamică, a românilor din tânăra eparhie din nordul Europei, iar PS Părinte Sofian a mulțumit tuturor celor care sprijină proiectul de construcție a bisericii și așezământului de la Centrul Bisericesc din München, lucrările urmând să demareze în luna septembrie. De asemenea, pr. Nicolae Dura, vicar eparhial pentru Austria, s-a referit la modul în care pot fi accesate credite pentru biserici, pr. Iosif Rădulescu, protoiereul de Nordrhein-Westfalen, a prezentat proiectul anual de cateheză pentru copii, intitulat „Prima spovedanie“, aplicat cu succes în Düsseldorf, iar pr. Ioan Forga, protoiereul Germaniei de Est, a prezentat proiectul de transformare al unui complex imobiliar în biserică pentru parohia din Leipzig
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #7  
Vechi 06.05.2015, 18:35:22
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

Dan Hognogi, parohul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului“ din cartierul clujean Mănăștur este noul protopop de Cluj I. El îi urmează, la conducerea protopopiatului, părintelui Ioan Jeler, care a ocupat această funcție timp de 30 de ani.
Noul protopop a fost instalat luni, 4 mai, de către Înaltpresfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, în prezența Preasfințitului Vasile Someșanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a consilierilor eparhiali și a tuturor preoților din Protopopiatul Cluj I. Evenimentul a debutat cu un Te Deum, oficiat la Biserica „Sfânta Treime“ din Cluj-Napoca. Slujba a fost urmată de cuvântul IPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei care i-a mulțumit părintelui Ioan Jeler pentru toată activitatea și l-a încurajat în misiune pe actualul protopop: „Părintele protopop Ioan Jeler și-a îndeplinit misiunea cu vârf și îndesat. În vremurile grele când biserica își desfășura misiunea așa cum putea, părintele a fost un slujitor devotat și a întărit, a mângâiat și i-a ajutat pe cei care aveau trebuință de ajutor. Noi socotim că tot în acest spirit va lucra și următorul protopop. Noul protopop va încerca să fie colegial și frățesc cu toți, dar și ferm, pentru că este nevoie de acest lucru pentru buna desfășurare a protopopiatului“.
În semn de apreciere pentru munca desfășurată timp de 30 de ani la conducerea Protopopiatului Cluj I, IPS Arhiepiscop și Mitropolitn Andrei i-a acordat părintelui Ioan Jeler, distincția „CruceaTransilvană“.
După citirea hotărârii Adunării Eparhiale în ceea ce privește investirea noului protopop, a avut loc slujba de hirotesire a părintelui Dan Hognogi.
Pentru cele aproximativ 80 de parohii din Protopopiatul Cluj I, prioritare sunt activitățile cu tinerii, catehezele parohiale și implicarea în mediul online, a spus noul protopop de Cluj I, părintele Dan Hognogi: „Direcțiile spre care se va îndrepta activitatea protopopiatului nostru în mod special vor fi legate de intensificarea catehezei pe care o consider foarte importantă, apoi munca cu tinerii, care sunt prioritatea cea mai mare a bisericii noastre, deoarece ei sunt viitorul, și fără ei Biserica ar rămâne doar istorică. Nu în ultimul rând, deoarece societatea de astăzi ne obligă să ieșim din biserici nu doar pe stradă, ci și în mediul online, pe internet, vom avea grijă să intensificăm activitatea în așa fel încât să ajungem cât mai mult la sufletele credincioșilor noștri“.
Părintele Dan Hognogi, s-a născut pe 12 aprilie 1976, în comuna Spermezeu, județul Bistrița-Năsăud și a absolvit Seminarul și Facultatea de Teologie la Cluj-Napoca. În perioada 2001-2010 a fost paroh al Bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril“ din comuna Ciceu Giurgești, județul Bistrița-Năsăud, profesor de religie la Colegiul „Andrei Mureșanu“ din municipiul Dej și coordonator al Ligii Tinerilor Ortodocși Dej. Din 2011 a fost numit paroh al Bisericii „Adormirea Maicii Domnului“ din cartierul Mănăștur, unde a desfășurat o frumoasă activitate pastoral-misionară.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
O hotararea noua publicata pe www.basilica.ro mihailt Generalitati 6 14.01.2011 22:11:54
Activitatile saptamanii la Centrul de Formare si Consiliere fragmente Stiri, actualitati, anunturi 0 13.09.2010 09:25:35
Centrul Academic International Eminescu ( 121 de ani in eternitate ) cristiboss56 Resurse ortodoxe on-line 0 14.06.2010 17:59:31
Am noutati: cred ca stiu cine e NOI mq Generalitati 19 02.09.2009 13:54:01
Noutati uimitoare la Altermedia!Tesla a fost roman!Parol! mihailt Generalitati 3 21.05.2009 21:43:39