Rabdarea

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de florin.oltean75

De exemplu, Noul Testament este un altoi al Vechiului Testament.
Se retin principii din cel vechi, dar este imbogatit cu revelatia dragostei nemarginite dumnezeiesti pentru tot omul.
NT genereaza o alta perspectiva asupra Lui Dumnezeu.

Un altoi al Noului Testament ar fi talcuirile patristice.
Acestea maresc rezolutia intelesurilor, reveleaza noi profunzimi.

Un altoi al talcuirilor patristice ar fi talcuirea rămânerii fără patimă faţă de înţelesurile (chipurile) lucrurilor, esenta nepatimirii.
Ea este enuntata, dar nu este explicata.

Nu, nu...:) Cred că tu confunzi aici altoirea cu dezvoltarea.
Şi cum să nu fie explicată despătimirea? Nu ai citit nici o carte creştină? Or, dacă ai citit, chiar nu pricepi nimic?
Florine, toată viaţa Bisericii este şi explicaţie şi aplicaţie şi descriere şi tot ce ar mai dori sufletul omenesc să fie.
Sau, poate, înţelegi ceva special prin termenul "explicaţie"... Chiar aşa, ce este pentru tine explicaţia? De nu o găseşti în Biserică, unde sufletul îşi află limanul, odihna în Domnul...

Binule, daca pentru tine valoarea vietii on sine nu este infinita, atunci nu ai inteles nimic din ce predici. Stii, exista Cineva Care ne atrage atentia ca nu ptem face un fir de par alb sau negru. Repet, creeaza tu viata, si fa-o praf: ca zeu, ai logic tot dreptul asupra lucrarii tale.
Ma ingrozeste modul in care fanatismele eclesial-dogmatice si politico-ideologice isvorasc din aceeasi mlastina imunda a subiectivismului care isi are propria ingustime ca idol, ingustimea confesional-organizationala privita ca arhetip al perfectiunii.
Cu fiecare postare precum a ta citita, mai moare in mine si in altii ca mine o cuanta din ceea ce, candva, era "credinta"... Partea buna e ca nu imi pare rau, dimpotriva.
Partea rea este ca exact ca tine gandeau inchizitorii in Roma, Calvin in Geneva, Robespierre la Paris si Stalin la Kremlin. "Dogma Bisericii/doctrina Partidului e mai presus de viata".
Acest mod de gindire miroase sulfuros: este semnatura Lordului Intunecat, de la Care aceste pulsiuni totalitare origineaza.

În prealabil postat de Barsaumas

Calvin in Geneva.

Calvin despre rabdare: ,, Daca nenorocirile se abat asupra voastra si moartea va impresoara din toate partile, aveti nadejde in Cel care invie mortii. Intrucat este de datoria noastra sa suferim, ar trebui sa ne supunem smeriti; caci este voia lui Dumnezeu ca Biserica Lui sa treaca prin astfel de imprejurari incat dupa cum plugul trece peste ogor si cei pacatosi au voie sa-si treaca sabia peste noi toti, de la cel mai mic pana la cel mai mare. Asa cum spune in psalm, sa ne pregatim pentru lovituri. Daca starea aceasta este grea si dureroasa, sa fiti multumiti ca Tatal nostru ceresc, desi ne aduce fata in fata cu moartea, o intoarce spre binele nostru vesnic. Si in adevar este mai bine pentru noi sa suferim pentru Numele Sau, fara sovaire, decat sa avem Cuvantul Sau fara sa fim incercati de suferinta.

Caci in prosperitate nu traim valoarea ajutorului Sau si puterea Duhului Sau, ca atunci cand suntem asupriti de oameni. Lucrul acesta ne pare straniu dar Cel care vede mai limpede decat noi stie mult mai bine ce este spre folosul nostru. Iar cand EL ingaduie suferinta pentru copii Sai fara doar si poate ca aceasta este spre binele lor. Astfel intelegem ca orice hotaraste EL este lucrul cel mai bun pe care l-am putea dori" (Tracts and Letters)

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Calvin despre rabdare: ,, Daca nenorocirile se abat asupra voastra si moartea va impresoara din toate partile, aveti nadejde in Cel care invie mortii. Intrucat este de datoria noastra sa suferim, ar trebui sa ne supunem smeriti; caci este voia lui Dumnezeu ca Biserica Lui sa treaca prin astfel de imprejurari incat dupa cum plugul trece peste ogor si cei pacatosi au voie sa-si treaca sabia peste noi toti, de la cel mai mic pana la cel mai mare. Asa cum spune in psalm, sa ne pregatim pentru lovituri. Daca starea aceasta este grea si dureroasa, sa fiti multumiti ca Tatal nostru ceresc, desi ne aduce fata in fata cu moartea, o intoarce spre binele nostru vesnic. Si in adevar este mai bine pentru noi sa suferim pentru Numele Sau, fara sovaire, decat sa avem Cuvantul Sau fara sa fim incercati de suferinta.

Caci in prosperitate nu traim valoarea ajutorului Sau si puterea Duhului Sau, ca atunci cand suntem asupriti de oameni. Lucrul acesta ne pare straniu dar Cel care vede mai limpede decat noi stie mult mai bine ce este spre folosul nostru. Iar cand EL ingaduie suferinta pentru copii Sai fara doar si poate ca aceasta este spre binele lor. Astfel intelegem ca orice hotaraste EL este lucrul cel mai bun pe care l-am putea dori" (Tracts and Letters)

Foarte frumos text!
Să mă ierţi, că îl găsesc cu totul ... ortodox......:)

Este foarte greu de trait un asemenea sfat.Cand ne trece Dumnezeu prin cuptorul incercarilor..putini reactionam asa de...ortodox :)

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Este foarte greu de trait un asemenea sfat.Cand ne trece Dumnezeu prin cuptorul incercarilor..putini reactionam asa de...ortodox :)

Categoric! Şi tocmai aici e măreţia...

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Categoric! Şi tocmai aici e măreţia...

Asa este, maretia puterii lui Dumnezeu. Rabdarea in suferinta nu este o cruce usoara si nu poate fi purtata oricum, asta este concluzia mea. Sunt multe clipe cand nu reusim sa intelegem rostul suferintei noastre dar in Imparatia Lui, cand cei ajunsi acolo vor privi in urma, se va sterge orice lacrima, durere, totul isi va arata sensul cutremurator si izbavitor iar moartea nu va mai fi. Adesea,una dintre cele mai greu de acceptat realitati in suferinta, si cu asta inchei, este ca nici un suflet nu este lipsit de importanta in fata lui Dumnezeu. Insa ceea ce la noi este cu neputiinta...la Dumnezeu toate sunt cu putiinta :) A Lui sa fie slava pentru tot.Mi-a parut bine sa te revad Ioane.

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Foarte frumos text!
Să mă ierţi, că îl găsesc cu totul ... ortodox......:)

Uneori imi pun o intrebare naiva: "Unde-i ortodoxia"? Sa fie oare in mod strict, doar la cei ce nu s-au rupt de Biserica Ortodoxa? Astazi, in biserica, in timpul "fericirilor", mi-am amintit pentru o clipa de o scena atunci cand se intona "Fericiti, facatorii de pace!" Eram in curte, la tara, impreuna cu majoritatea dintre frati, veniti in vizita de vara, la parinti, asezati cu totii in jurul mesei discutand cele obisnuite. Din pozitia mea, puteam vedea ce se intampla pe strada in anumite locuri, unde imaginea nu era obturata de pomi sau tufele de liliac sau iasomie, plantate de mama strategic de-alungul gardului lung de peste 50 de metri De la coltul strazii am zarit un consatean mergand agale spre casa care era situata mai sus de a noastra cu vreo doua sute de metri. Il cunoasteam bine si stiam ca e un om linistit, dar "pocait", (nu stiu la ce secta), ceea ce pentru satul noastru era oarecum ciudat. Dar el era un tip OK, casatorit si cu copii. Pentru o clipa, am devenit subit interesat de acel om si nu mai auzeam absolut nimic din ce se discuta la masa. Parca cineva imi striga sa fiu pregatit sa intervin cat mai urgent posibil, iar eu nu intelegeam de ce, dar ma supuneam acelui gand. Cand omul a ajuns exact in dreptul portii noastre, din sensul opus i-a aparut un individ certat cu legea si cu bunul simt, care facuse cunostinta si cu penitenciarul, pentru o vreme. Si fara nicio explicatie, i-a aplicat acelui om o lovitura de i-a sarit sapca de pe cap. Si cum eu eram "in asteptare", nu mi-a trebuit decat doua secunde sa ajung intre ei, fara sa spun nimic alor mei. Ciudat era faptul ca la doar cativa metri in spatele tanarului certat cu legea, venea plin de mandrie tatal lui, care ma dojenea pe mine fiindca intervin. Cu siguranta, tanarul purta si cutit la el, dar cel putin in sat n-am reusit sa supar pe cineva vreodata si cred ca din respect nimeni nu mi-ar face vreun rau, dar atunci simteam cum acel tanar ar fi avut un chef teribil de bataie, si nu avea cui sa i-o administreze.
De multe ori m-am gandit, daca acel om, rupt de Biserica Ortodoxa, L-ar fi suparat pe Dumnezeu atat de mult, de ce m-ar mai fi avertizat din timp pe mine, sa sar in ajutorul lui? Pentru ca eu sunt incredintat ca "am fost avertizat" din momentul in care l-am vazut la colt. Oare nu are Dumnezeu mila si grija de toata fiinta zidita de El? Nu ma refer la mine, fiindca as fi intervenit oricum, ci la "mesajul" pentru el!

[florin.oltean75]

Nu, nu...:) Cred că tu confunzi aici altoirea cu dezvoltarea.


Şi cum să nu fie explicată despătimirea?

Nu ai citit nici o carte creştină? Or, dacă ai citit, chiar nu pricepi nimic?


Florine, toată viaţa Bisericii este şi explicaţie şi aplicaţie şi descriere şi tot ce ar mai dori sufletul omenesc să fie.
Sau, poate, înţelegi ceva special prin termenul "explicaţie"...

Chiar aşa, ce este pentru tine explicaţia?

De nu o găseşti în Biserică, unde sufletul îşi află limanul, odihna în Domnul...

Cezar, poti sa o denumesti cum doresti.

Important de retinut, ca literatura patristica este o colectie de explicatii suplimentare.

Sunt ca niste meditatii date in particular unor elevi care nu pot sa surprinda din prima sensul corect al lectiei.

Acestea modeleaza gandirea si simtirea in directia corespunzatoare pentru a revela intelesurile incapsulate in cateva simboluri scrijelite pe tabla.

=============

Nu ce este pentu mine explicatia in general, ci explicatia nepatimirii mai precis, pentru ca in literatura patristica avem foarte multe explicatii-talcuiri, revelarea unor sensuri profunde;
unde cei neinvatati inteleg literal, cei incercati vad simboluri, portaluri spre trairi intelegatoare mai inalte.

La alta scara, un raspuns similar poate fi dat si de protestanti - care considera ca Biblia este suficienta.


Sau asa cum a condensat Iisus toata intelegerea in cele doua porunci:

"'Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, şi cu tot cugetul tău.'
Aceasta este cea dintâi, şi cea mai mare poruncă.
Iar a doua, asemenea ei, este: 'Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.'
În aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi Proorocii."

Daca in aceste doua porunci este cuprinsa toata Legea - ce nevoie mai avem de alte explicatii, formulari si ritualuri?

Iisus se exprima limpede: iL Iubesti pe Dumnezeu si aproapele atunci ai indeplinit Toata Legea. Aceasta stare a inimii este completa.
Acestea doua sunt suficiente. Ar putea fi postulata ca Dogma Suficientei.
Nu spune ca mai trebuie indeplinite si alte conditii, cum ar fi: sa apartii unui cult, sa nu lucrezi duminica...

Insa ce ne facem, ca noi de fapt si de drept nu iubim, suntem incapacitati destul de serios in acest sens.

Avem nevoie de meditatii in particular, pentru ca surprinderea sensului "iubirii" nu este un lucru usor asa cum s-ar parea la prima vedere.

Pentru ca noi in mod natural suntem egoisti, nu altruisti si iubitori.
Pentru ca iubirea este rodul convergentei multor virtuti pe care omul cu truda trebuie sa le practice.

Cu cat explicatiile sunt mai clare (si elevul silitor) cu atat rezultatele sunt mai bune.
Degeaba elevul este silitor daca acesta nu are acces la o invatatura corecta si detaliata, care sa surprinda toate aspectele in mod logic. Sa fie evitata invatarea dupa ureche, mecanica.

Dar daca invatura este limpede, ceea ce va intelege va avea o baza solida,
o cauzalitate clarificata, care-i va permite sa-si adanceasca intelegerea intr-un mod coerent, in siguranta.

Nimanui nu-i place o materie care pare absconsa, cu termeni si simboluri care nu sunt intelesi clar.
Care produc confuzie si perceptii contradictorii.

O putem aborda, incercam sa o invatam, dar fara tragere de inima. Pentru ca nu este suficient de bine clarificata.

De exemplu, cand rugaciunea este fara tragere de inima ,atunci avem, in primul rand, probleme de intelegere, de abordare corecta.

O materie pe care o intelegi, o practici cu mare placere. Esti intr-o permanenta stare de entuziasm.

Ce nu s-a explicat in literatura patristica, un aspect critic, nodal, fundamental din punctul meu de vedere, este
esenta nepatimirii - ramanerea fără patimă faţă de înţelesurile (chipurile) lucrurilor.

Caci fara nepatimire, dragostea care se cere de la noi este imposibila.

Un principiu fundamental enuntat, dar neexplicat.

Una este sa-i spui elevului, mai citeste odata lectia de la clasa si alta sa-i descoperi printr-o pedagogie speciala sensul nepatimirii.

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de florin.oltean75

Important de retinut, ca literatura patristica este o colectie de explicatii suplimentare.

.

Doar atât?