Te cunosti pe tine?

[forever...]

În prealabil postat de tabitha

Eu nu cred că facem lucruri pe care nu ni le dorim. Ah, că mai târziu le regretăm (unele), e altceva.
Si nu cred că ar trebui să dăm vina pe faptul că nu ne cunoastem îndeajuns. Părerea mea..

Mi-a adus aminte Delia de epistola Sfântului Apostol Pavel către Romani, capitolul 7:
"15. Pentru că ceea ce fac nu ştiu; căci nu săvârşesc ceea ce voiesc, ci fac ceea ce urăsc.
16. Iar dacă fac ceea ce nu voiesc, recunosc că Legea este bună.
17. Dar acum nu eu fac acestea, ci păcatul care locuieşte în mine.
18. Fiindcă ştiu că nu locuieşte în mine, adică în trupul meu, ce este bun. Căci a voi se află în mine, dar a face binele nu aflu;
19. Căci nu fac binele pe care îl voiesc, ci răul pe care nu-l voiesc, pe acela îl săvârşesc.
20. Iar dacă fac ceea ce nu voiesc eu, nu eu fac aceasta, ci păcatul care locuieşte în mine.
21. Găsesc deci în mine, care voiesc să fac bine, legea că răul este legat de mine.
22. Că, după omul cel lăuntric, mă bucur de legea lui Dumnezeu;
23. Dar văd în mădularele mele o altă lege, luptându-se împotriva legii minţii mele şi făcându-mă rob legii păcatului, care este în mădularele mele.
24. Om nenorocit ce sunt! Cine mă va izbăvi de trupul morţii acesteia?"

Nu încerc să evit responsabilitate pentru faptele mele rele, ci recunoşteam doar că uneori îmi pierd controlul, răbdarea - iar astea sunt neputinţe... de a-mi stăpâni mânia, de exemplu. Nicicum nu vreau să fiu pradă acesteia, sau altor patimi, dar mi se întâmplă, uneori, şi de asta ziceam că nu mă cunosc îndeajuns.