Gânduri sincere... comune şi simple, curate şi vii... !

[Mosh-Neagu]

Frate Cezar, din pacate privim neputinciosi, nu peste umar, ci in imediata noastra apropiere cum unul dintre noi, frate crestin, are o manifestare care ne pune pe ganduri. De fapt nu manifestarea in sine, ci lipsa de acceptare a unei realitati atat de simple si sensibile in acelasi timp. Dar privind in oglinda sufletului, incerc sa inteleg care-i rolul nostru in tot acest angrenaj. Fiecare dintre cei ce se implica intr-un fel sau altul, oare cum este privit, nu doar din exterior, ci de ce nu, de Dumnezeu? Sa fie oare si pentru noi niste ispite la care nu ne putem stapani si in urma carora mai adaugam niste pietroaie in balanta pacatelor? Cate din toate flecarelile noastre au ceva ziditor si cate ar trebui macar amintite la sfanta spovedanie? Cred ca uneori fiecare din noi, in dorinta de a ne face utili, facem un pas in fata si luam atitudine, dar chiar daca in primul moment, poate ideea n-a fost deloc rea, pe parcurs lucrurile se complica, iar noi (multi dintre noi), cadem in abatere, tulburand suflete, ravasind sentimente... Am observat cum, de-a lungul timpului, cei ce altadata erau comentatori activi (dar si extrem de incisivi, uneori), au devenit tacuti si am toate motivele sa cred ca... mai intelepti. Cel putin, tacerea e mai putin vulnerabila decat un comentariu, de orice natura ar fi el!... Si ma intreb vinovat: noi cand ne vom intelepti? Cand vom avea putere sa ne abtinem sa jalonam mantuirea celorlalti?... Dar iarasi ma intreb: Cum ne vrea Dumnezeu, oare? Tacuti sau activi? Probabil ca nu exista o regula anume. Daca am asculta bine vocea ingerului pazitor, am sti cand, cum si cat sa vorbim, dar mai ales am intelege exact momentul cand cel mai intelept lucru este abtinerea si tacerea. Suntem mai putin vinovati cand tacem decat atunci cand vorbim si stii de ce: fara voia noastra ne pomenim victime, parti importante din gandurile spuse din suflet, ori sunt rastalmacite, ori trecute cu vederea reprosandu-ti-se mai tarziu: "Cand mi-ai spus mie asta? Cand? Arata-mi unde?" Polemica fara temei si fara rod. Asta facem pe parcursul a zeci si sute de pagini, si nu poti sa nu concluzionezi: "Cui bono"? Daca taceam si eu, si tu, si X si Y, nu era mai bine? Si totusi, desi ratacitul ramane ratacit in indaradnicia lui, poate altii nestiuti de noi, afla lucruri noi pe care probabil si-ar fi dorit sa le afle, iar Dumnezeu in felul Lui special, le pune la dispozitie. De cate ori, datorita unor polemici am aflat detalii importante despre sfinti sau sfinte invataturi? De cate ori nu vedem la ceilalti greseli evidente si intr-o zi realizam cum ca nici noi nu facem abstractie la acest capitol? Nimic nu-i intamplator, nimic nu-i numai rau sau numai bine. Dar, Doamne, daca am avea macar putina smerenie adevarata, multe lucruri s-ar simplifica in vietile noastre.

Mesajul tau ma umple de bucurie, fiindca ai un ton ca o mangaiere. Am mai spus-o si cu alta ocazie; nu vreau sa te tulbur, ci dimpotriva, s-o tii cel putin asa, fiindca intre fratele Cezar cel de-acum si fratele Cezar de acum ceva ani, e un progres uimitor...
Doamne-ajuta!

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

De cate ori, datorita unor polemici am aflat detalii importante despre sfinti sau sfinte invataturi? De cate ori nu vedem la ceilalti greseli evidente si intr-o zi realizam cum ca nici noi nu facem abstractie la acest capitol?

Asta cam aşa e, Moshule - să ne fie spre luare aminte, cu bun folos.
Doamne ajută!

P.S. Şi să ne străduim, totuşi, să ne iertăm unii pe alţii. Uite, mie deja îmi pare rău că nu am găsit cuvinte încă şi mai blânde pentru Igor. I-am scris, bag seamă, cu supărare, deh... Deşi nu sesizam atunci.