Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

Soţul ar trebui să se poarte cu soţia lui - potrivit cu împrejurările - o dată ca tată, altă dată ca frate, altă dată ca prieten şi totdeauna ca bărbat al ei. Dacă va face aceasta, va reuşi să sădească netulburare şiarmonie în sufletul soţiei, care, deşi în multe puncte are mai multă mărinimie şi se poartă cu jertfire de sine, în anumite împrejurări se descurajează şi slăbeşte cu sufletul. Manifestarea iubirii soţului faţă de femeia sa nu este exagerare, nici făţărnicie, pentru că numai în căsătoria legitimă se poate manifesta dragostea curată şi adevărată, atâta timp cât „cei doi vor fi un singur trup”. Nici o altă manifestare de tandreţe şi de simpatie nu se poate confrunta cu realitatea €žvor fi cei doi un singur trup”, a căsătoriei legiuite de la care provine însămânţarea vieţii omeneşti. De altfel, şi descrierea părţii femeieşti, care este şi partea mai slabă, reclamă completarea ei practică prin iubirea bărbătească, iar acesta este şi motivul geloziei care prisoseşte în femeie. Cel mai bun mod de îmblânzire a geloziei femeieşti este practic manifestarea curată s™i cu fapta a dragostei soţului faţă de femeia sa.
Gheronda Iosif Vatopedinul

[cristiboss56]

Totdeauna când îţi ajută Dumnezeu să faci un gard, o fântână, un grajd, o casă, o punte, să măriţi o fată, să însori un băiat, să-ţi iei un loc de casă, să-I aduci lui Dumnezeu jertfă de mulţumire şi să-I mulţumeşti din toată inima, căci prin aceasta Îl pleci pe Dumnezeu să-ţi facă mai mare bine în viitor.
Arhimandrit Cleopa Ilie

[cristiboss56]

Arhiepiscopul Ioan Maximovici a definit sfinţenia prin următoarele cuvinte:
„Sfinţenia nu este pur şi simplu dreptatea pentru care drepţii sunt răsplătiţi cu fericirea în Împărăţia lui Dumnezeu, ci acea înălţime a dreptăţii, care îi umple pe oameni într-atât de bucuria de Dumnezeu, încât ea trece de la ei şi vine la aceia care intră în contact cu ei. Mare e bucuria lor care provine din contemplarea slavei lui Dumnezeu. Fiind plini de iubire către oameni, iubire care provine din dragostea de Dumnezeu, ei sunt înţelegători ai nevoilor omeneşti şi rugători, fiind apărători ai lor înaintea lui Dumnezeu.”

[cristiboss56]

Cea mai bogată moștenire pe care părinții pot să o lase copiilor este copilăria fericită, plină de amintiri tandre despre tatăl și mama lor. Aceasta va lumina zilele care vin, îi va păzi de ispite și-i va ajuta în încercările vieții de zi cu zi după ce vor părăsi casa părintească. Părinții trebuie să fie așa cum vor să-i vadă pe copiii lor, nu cu vorba, ci cu fapta. Ei trebuie să-și învețe copiii prin exemplul vieții lor. (Sfânta Muceniţă Alexandra)

[cristiboss56]

Un fiu duhovnicesc l-a întrebat pe părintele Nicodim:
– Creştinul care are râvnă pentru faptele bune şi citeşte cărţile sfinte, dar nu se mărturiseşte regulat şi nu urmează sfatul duhovnicului său se poate mântui?
– De va avea cineva, a răspuns bătrânul, multe cărţi sfinte şi se va sili la împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, fără spovedanie şi fără ascultare faţă de un duhovnic iscusit, nu se poate mântui. Acela este asemenea unui om bolnav ce intră să cumpere medicamente dintr-o farmacie, dar lipseşte farmacistul. Fără cel ce poate să-i dea medicamentele necesare, bolnavul nu se va vindeca.
Duhovnicul este, pentru fiii săi duhovniceşti, doctor, dascăl şi părinte, model de trăire în Hristos, rugător, povăţuitor, garant înaintea Preasfintei Treimi, mijlocitor înaintea Fiului şi izvor prin care se revarsă harul Duhului Sfânt asupra ucenicilor săi. Prin mâinile lui i se dezleagă păcatele, prin cuvintele lui se învaţă cele sfinte şi prin rugăciunea lui se coboară peste el harul mântuirii. Mare rol are duhovnicul bun în viaţa creştinului!
Mai zicea Părintele Nicodim:
– Fraţii mei, să iubim cartea sfântă, începând cu Sfânta Scriptură, Vieţile Sfinţilor şi cărţile de rugăciune şi să le dăm cu inimă deschisă şi altora spre folos şi mântuire. Banii daţi pe o carte sfântă reprezintă o jertfă bineplăcută lui Dumnezeu. Noi ne vom duce de aici mai devreme sau mai târziu, dar, dacă reuşim să lăsăm urmaşilor cât mai multe cărţi sfinte, le lăsăm o zestre de mare valoare pentru ei şi pentru cei care vor urma după ei.
După 55 de ani de aleasă slujire în Biserica lui Hristos, cunoscându-şi dinainte sfârşitul, părintele Nicodim şi-a dat sufletul în mâinile Domnului, duminică, 6 iulie, în anul mântuirii 1975. Obştea maicilor din Agapia şi Văratec i-a aşezat trupul, până la a doua venire, lângă altarul bisericii pe care cu demnitate a slujit-o peste o jumătate de secol.

[cristiboss56]

Simplitatea să te însoţească oriunde şi oricând: fii mai cu seamă simplu (curat) în credinţă, nadejde şi dragoste, fiindcă Domnul este Fiinţă simplă, Unime, pururi închinată şi sufletul nostru este tot simplu. Trupul se împotriveşte sufletului, când îi facem pe plac, de pildă, când mâncăm şi bem peste măsură şi mai mult de plăcere, când fumăm, ne distrăm, în general când cedăm trupului, făcându-l să precumpănească asupra sufletului.
Sfântul Ioan de Kronstadt

[cristiboss56]

- Ce este rugăciunea şi care sunt treptele rugăciunii după Sfinţii Părinţi?
- „Rugăciunea este vorbirea minţii cu Dumnezeu. Rugăciunea este vlăstarul blândeţii şi al lipsei de mânie. Rugăciunea este rodul bucuriei şi al mulţumirii. Rugăciunea este alungarea întristării şi a descurajării”, spune Evagrie Ponticul (Filocalia, vol. I, Sibiu, 1946, p. 74-77). Şi iarăşi: „Rugăciunea este unirea omului cu Dumnezeu; iar după lucrare, este întărirea lumii, împăcarea cu Dumnezeu, maica lacrimilor şi fiică a lor” (Filocalia, vol. IX, Cuv. 28, Despre fericita rugăciune, sfinţitoare maică a tuturor virtuţilor...). „Rugăciunea este cheia împărăţiei cerurilor”, zice Ilie Ecditul (Filocalia, vol. IV), iar Sfântul Teofan Zăvorâtul (sec. XIX) spune că „rugăciunea este suirea minţii şi a gândurilor la Dumnezeu”.
Rugăciunea are trei trepte: treapta întâi este rugăciunea orală, citită, adică rugăciunea trupului; treapta a doua este rugăciunea cugetării, adică a minţii; iar treapta a treia este rugăciunea simţirii, adică a inimii.
Părintele Cleopa