Postul la musulmani

[Yasmina]

În prealabil postat de Hartford

Tot mergand pe la benzinarii am aflat ca musulmanii sint in post. Ei spun la toata lumea cum postesc si cit postesc si cind se apuca de mancat(dupa asfintitul soarelui) voi ce ziceti e bine ca zic la toata lumea despre postul lor?

Nu este bine! Cu ce ma intereseaza pe mine personal,treaba lor personala cu Divinitatea?
Postul este jerta personala pt Dumnezeu,nu o modalitate de a te fali in fata oamenilor.

[sophia]

În prealabil postat de Yasmina

Nu este bine! Cu ce ma intereseaza pe mine personal,treaba lor personala cu Divinitatea?
Postul este jerta personala pt Dumnezeu,nu o modalitate de a te fali in fata oamenilor.

Ultima fraza este superba. Asa ar trebui sa fie. Postul ar trebui sa fie personal si individual.

Stam si judecam aici pe altii. Dar si la crestini cat tam-tam se face cu postul!
Mereu se face opinie separata (cand esti intr-un grup), trebuie sa ni se gateasca separat, la restaurant analizam ce are mancarea in ea, ne ducem in vizita si facem probleme...
Mie nu-mi place asa. Toata lumea trebuie sa stie ca postim, sau suntem vegani si trebuie sa ne gateasca noua special.

Eu daca sunt invitata undeva in zi in care postesc ori nu ma duc, ori ma incadrez cu lumea si respect gazda.

Eu stiu cum imi este mie. Cand altii mananca orice sau au sarbatoare si eu post, inghit in sec si imi vad de ale mele, dar nu este usor. Mai ales de Craciun am aceasta problema.
Acasa la mine, este altceva.

Si da, postul este (pentru multi) greu de tinut.

[DragosP]

În prealabil postat de sophia

Dar si la crestini cat tam-tam se face cu postul!

Cât dom'le? Cât?

[Yasmina]

În prealabil postat de sophia

Ultima fraza este superba. Asa ar trebui sa fie. Postul ar trebui sa fie personal si individual.

Stam si judecam aici pe altii. Dar si la crestini cat tam-tam se face cu postul!
Mereu se face opinie separata (cand esti intr-un grup), trebuie sa ni se gateasca separat, la restaurant analizam ce are mancarea in ea, ne ducem in vizita si facem probleme...
Mie nu-mi place asa. Toata lumea trebuie sa stie ca postim, sau suntem vegani si trebuie sa ne gateasca noua special.

Eu daca sunt invitata undeva in zi in care postesc ori nu ma duc, ori ma incadrez cu lumea si respect gazda.

Eu stiu cum imi este mie. Cand altii mananca orice sau au sarbatoare si eu post, inghit in sec si imi vad de ale mele, dar nu este usor. Mai ales de Craciun am aceasta problema.
Acasa la mine, este altceva.

Si da, postul este (pentru multi) greu de tinut.

Eu sincer,nu am vazut tam-tam la postul ortodoxilor.
Ca vorbim pe forum ,asta cumva atenueaza situatia de a vb in real ,fata catre fata.
Nu ne stim,nu ne cunoastem,forumul ne ofera o semi-anonimitate iar in acest climat suntem mai deschisi sa dezbatem subiecte care intr-un colectiv real ar ramane ocolite.


La restaurant ai dreptul sa intrebi ce ingredient se folosesc,unele sunt ascunse.Multi oameni din lumea civizilata au tot felul de alergii la alimente;daca in Romania nu auzisem decat de alergie la penicilina sau intepatura de albina ,aici le-am auzit pe toate: alergie la lapte,la ceapa,la rosii,la castraveti,la capsuni,la mango,la banane,la avocado,la peste,la fructe de mare,la vin ,la paine etc etc etc etc
Toata lumea pune intrebari la restaurant sau taie si adauga ingrediente;este normal,daca businessul permite nu avem de ce sa ne plangem ca este o practica anormala sau iesita din comun.

Intotdeauna intreb ce mi se pune in mancare,ar fi culmea sa nu intreb din moment ce eu platesc pt ea,dar niciodata nu specific ca am intrebat din cauza ca sunt ortodoxa si tin un post aspru.Nici nu-I fac pe altii sa plateasca ca tin eu post,nu-i grabesc,nu fac scene ,nu cer sa fiu servita in mod exclusiv si inaintea tuturora pt ca eu sunt o urgenta iar ei nu sunt!
Nu sunt sigura ca toata lumea intelege aceste lucruri marunte care au totusi o deosebita insemnatate in intelegerea situatiei propriu-zise.

Ar fi totusi cam aiurea sa-mi planific viata dupa posturile mari,posturile mici si zilele de miercuri si vineri,sa nu calatoresc sau sa nu mananc inafara casei in perioadele astea. Iau viata si oportunitatile de calatorie asa cum mi se ofera.
Daca Dumnezeu face minuni mai mari decat asta,cum sa nu ma ajute pe mine sa-mi gasesc ceva de mancare de post la drum,inafara casei?

Este normal ca locuind in afara tarii,oamenii de aici sa aiba alte traditii si credinte(sau sa nu aiba mai bine zis) si atunci o sa intalnesti serbare de Craciun la lucru chiar inainte de Craciun cu de toate,iar tu care tii post sa mananci o salata si paine sau ce s-o mai gasi pe acolo. Adio prajituri,Tiramisu,placinta cu lamaie ,friptura,chiftele si peste,oua umplute si aperitive.
Asta face parte si din antrenamentul nostru spiritual,hai sa vedem cat de tare putem rezista tentatiilor?

Am si eu momente cand cedez ,cand situatiile devin chiar neplacute adica gazda chiar este un fan al carnii si produselor lactate,cum s-a intamplat anul trecut de thanksgiving ,in postul Craciunului cand toate care s-au servit aveau ba unt,ba branza.Nici paine nu puteai sa mananci ca facuse niste chifle cu lapte/smantana,cartofii aveau unt si parmesan iar salata avea oua si jumari/sunca.

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de Yasmina

Asta face parte si din antrenamentul nostru spiritual,hai sa vedem cat de tare putem rezista tentatiilor...

Prostii, surioară, prostii.
Asta face parte din antrenamentul nostru zădărnicesc, mai degrabă.
Nu aşa se pune problema, nu aşa gândim creştineşte! Nu-i vorba nici de ambâţ, nici de provocarea de sine, nici de zgândărirea unui nou tip de orgoliu narcisist, nici de vreo încercare autoinventată sau facil preluată de la alţi zgândărici.

Pe linia asta se dezvoltă de obicei nevrozele, nu duhul creştinului.
Să fim atenţi, că lipsa rugăciunii ne face să pricepem prost pe toate! Şi să practicăm în van, aiuristic, păgubitor.

[Yasmina]

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Prostii, surioară, prostii.
Asta face parte din antrenamentul nostru zădărnicesc, mai degrabă.
Nu aşa se pune problema, nu aşa gândim creştineşte! Nu-i vorba nici de ambâţ, nici de provocarea de sine, nici de zgândărirea unui nou tip de orgoliu narcisist, nici de vreo încercare autoinventată sau facil preluată de la alţi zgândărici.

La ce anume te referi fratioare?

[sophia]

@Yasmina

Uite pentru mine tam-tam la postul ortodocsilor inseamna asa:

- discutii pe forum si in alte parti cu judecarea celorlalti. Ca unul posteste, tot postul si toate posturile si altul nu, ca altul tine post negru nu stiu cat si altul nu poate.
- chiar si cand se discuta la biserica si se anunta cu lasat de sec, cu reguli pe care le spune preotul. Da, este firesc poate, dar stie cineva (nici macar preotul) cat se nevoieste un om acasa la e. Ce probleme are si ce mananca el in mod obisnuit (poate tine regim si asa, poate nu are bani si mananca mai modest si vede carnea cine stie cand), ce probleme are cu sotul/sotia (poate traiesc frateste din diverse motive) etc.
- sa fii invitat undeva sau sa calatoresti etc. si sa trebuiasca sa se tina cont ca tu postesti n-ai voie sa mananci mai nimic.

Pentru mine postul este asa cum a spus cineva mai sus o jertfa personala, individuala. Nu cu grupul.
Nu trebuie sa stie nimeni, tii cand si cat poti si atunci cu tot sufletul.
Stai mai retras, la tine acasa, te rogi.
Eu cred ca asa are cea mai mare valoare.

Legat de postit in afara tarii. Nu sunt de acord cu tine (pe de o parte). Da, este o nevointa. Spuneam ca mai ales la Craciun este greu. Pentru ca aceasta este o perioada de bucurie. Si toata lumea petrece si se bucura si tu nu ai voie nimic. Si poate nici in rest nu ai asa bucurii si astepti Craciunul ala ca pe un balsam pentru suflet.
Si vine Craciunul si ai voie sa te bucuri fix 2 zile. Si pe urma eventual de Anul Nou (ca unii nici atunci).
Si mai ales cand ai si copii si ei tin la toate atractiile astea cu balci si Mosi si dulciuri si cadouri.

De Pasti este altceva.

Am auzit ca in tarile musulmane (nu stiu exact unde) toata lumea, pana si turistii au de respectat Ramadanul si pe cei care il tin.
Nu ai voie ziua sa mananci sau sa bei si totul este inchis. Poate ca este mai corect asa.

Iar cu cumparatul din magazine si de la restaurant ma referam ca trebuie sa ai grija mereu si sa intrebi: Da e de post? Da ce are inauntru?
Ba unii isi mai pun si intrebarea si cum au fost facute produsele respective in fabrica: daca au fost in masina urme de lapte, sau de ou?

Si cu inlocuitorii astia si cate si mai cate.

Fiecare pentru sine, in sufletul lui tine un post, o jertfa. Nu neaparat cu lista de produse in mana. Orice jertfa ar trebui sa conteze. Poate ca pentru un om bucatica aia la care renunta inseamna foarte mult.

[DragosP]

Moamăă, da' ce nasol e să ţii post. Să poţi tu o pomana porcului de Ignat, să nu poţi tu o "tradiţională" fasole cu ciolan de 1 decemvrie...
Să nu poţi tu o chestie cu soaţa sau soţul...
Naşpa.

[Hartford]

În prealabil postat de sophia

@Yasmina

Uite pentru mine tam-tam la postul ortodocsilor inseamna asa:

- discutii pe forum si in alte parti cu judecarea celorlalti. Ca unul posteste, tot postul si toate posturile si altul nu, ca altul tine post negru nu stiu cat si altul nu poate.
- chiar si cand se discuta la biserica si se anunta cu lasat de sec, cu reguli pe care le spune preotul. Da, este firesc poate, dar stie cineva (nici macar preotul) cat se nevoieste un om acasa la e. Ce probleme are si ce mananca el in mod obisnuit (poate tine regim si asa, poate nu are bani si mananca mai modest si vede carnea cine stie cand), ce probleme are cu sotul/sotia (poate traiesc frateste din diverse motive) etc.
- sa fii invitat undeva sau sa calatoresti etc. si sa trebuiasca sa se tina cont ca tu postesti n-ai voie sa mananci mai nimic.

Pentru mine postul este asa cum a spus cineva mai sus o jertfa personala, individuala. Nu cu grupul.
Nu trebuie sa stie nimeni, tii cand si cat poti si atunci cu tot sufletul.
Stai mai retras, la tine acasa, te rogi.
Eu cred ca asa are cea mai mare valoare.

Legat de postit in afara tarii. Nu sunt de acord cu tine (pe de o parte). Da, este o nevointa. Spuneam ca mai ales la Craciun este greu. Pentru ca aceasta este o perioada de bucurie. Si toata lumea petrece si se bucura si tu nu ai voie nimic. Si poate nici in rest nu ai asa bucurii si astepti Craciunul ala ca pe un balsam pentru suflet.
Si vine Craciunul si ai voie sa te bucuri fix 2 zile. Si pe urma eventual de Anul Nou (ca unii nici atunci).
Si mai ales cand ai si copii si ei tin la toate atractiile astea cu balci si Mosi si dulciuri si cadouri.

De Pasti este altceva.

Am auzit ca in tarile musulmane (nu stiu exact unde) toata lumea, pana si turistii au de respectat Ramadanul si pe cei care il tin.
Nu ai voie ziua sa mananci sau sa bei si totul este inchis. Poate ca este mai corect asa.

Iar cu cumparatul din magazine si de la restaurant ma referam ca trebuie sa ai grija mereu si sa intrebi: Da e de post? Da ce are inauntru?
Ba unii isi mai pun si intrebarea si cum au fost facute produsele respective in fabrica: daca au fost in masina urme de lapte, sau de ou?

Si cu inlocuitorii astia si cate si mai cate.

Fiecare pentru sine, in sufletul lui tine un post, o jertfa. Nu neaparat cu lista de produse in mana. Orice jertfa ar trebui sa conteze. Poate ca pentru un om bucatica aia la care renunta inseamna foarte mult.

Am vazut musulmani care postesc la mancare si apa in schimb fumeaza si atunci cum?

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de sophia

Legat de postit in afara tarii. Nu sunt de acord cu tine (pe de o parte). Da, este o nevointa. Spuneam ca mai ales la Craciun este greu. Pentru ca aceasta este o perioada de bucurie. Si toata lumea petrece si se bucura si tu nu ai voie nimic. Si poate nici in rest nu ai asa bucurii si astepti Craciunul ala ca pe un balsam pentru suflet.
Si vine Craciunul si ai voie sa te bucuri fix 2 zile. Si pe urma eventual de Anul Nou (ca unii nici atunci).
Si mai ales cand ai si copii si ei tin la toate atractiile astea cu balci si Mosi si dulciuri si cadouri.

De Pasti este altceva.

Fiecare pentru sine, in sufletul lui tine un post, o jertfa. Nu neaparat cu lista de produse in mana. Orice jertfa ar trebui sa conteze. Poate ca pentru un om bucatica aia la care renunta inseamna foarte mult.

Fără vreo intenţie polemică, Sophia, întrucât am înţeles că asta nu îţi place iar eu de atâtea ori am avut un ton poate prea mustrător, din păcate, cu tine (îmi cer iertare).
Îţi zic doar câte ceva din ce cred eu, precizînd din început că e doar opinie personală şi e posibil să greşesc tare.

1) Mai întâi, delimitezi problema postitului în afara ţării. Poate că e ceva special asta, nu ştiu, nu am trăit experienţa. Îmi pare însă că nu ar trebui să conteze prea mult locul, grupul de oameni, contextul în care postim. De ce? Pentru că, asemenea rugăciunii, postul e o atitudine interioară mai întâi, abia apoi o chestiune exterioară. Dar, în fine, nu ştiu cum e să posteşti când trăieşti printre americani ori vesteuropeni. Să fie ei mai dificili pentru postitul nostru decât sunt în România proprii concetăţeni nepostitori? Se poate, nu insist.

2) Faţă de nevoinţă în general eu găsesc două presiuni, să zicem, sau înrâuriri: una externă şi normativă (aşa zice legea locului, tradiţia, preotul, confratele etc.) şi alta bazată pe aplecarea inimii, pe înţelegere, pe nevoie - nevoia interioară de a posti. La fel e şi cu postul şi cu rugăciunea şi cu faptele milei în general. Cred că în viaţa noastră curentă facem nevoinţă, câtă facem, dintr-un amestec al acestor două influenţe principale. Mai cred că unii oamni se nevoiesc din adâncă dragoste şi înţelegere. Au descoperit că starea de nevoinţă perpetuă este o binecuvântare şi nu renunţă la ea în ruptul capului. Ei duc o viaţă ascetică din descoperire, din raţiuni ale găsirii şi căutării neîncetate a Mărgăritarului. Pentru ei curăţia nu este o cerinţă exterioară, ci însăşi condiţia interioară, legea tare a fiinţei lor. Modul lor firesc de a fi. Sunt adevăraţii creştini, oamenii îmbunătăţiţi deja. Au învăţat să se înfrâneze şi nu mai găsesc nici un motiv pentru a face altceva. Ei gustă bucuriile adevărate ale credinţei.

3) Crăciunul este o perioadă a bucuriei. Drept este, aşa se obişnuieşte.... Pentru mine e curios că oamenii împart timpul vieţii în perioade de bucurie sau de tristeţe, aşa, la comandă externă. Ori prin mecanisme de contagiune socială.
Mă întreb ce fel de bucurie trăiesc oamenii de Crăciun.
Am văzut că sunt două tipuri de bucurie: una exterioară, un pic cam ciudăţică şi parcă hrănită din contagiune şi raţiuni exterioare (tot lumescul participă la ea, e o adevărată tehnologie a fabricării acestei bucurii externe, bine comercializate, întreţinute), cu nevoi subiacente dintre cele mai de neînţeles pentru mine şi, mărturisesc, dintre cele mai stupide şi dăunătoare pentru suflet; şi una interioară, ca rod al unui demers care se poartă în toate cele fireşti - rugăciune, slujbe, postire, meditaţie etc.

4) Eu mă mir şi încă aştept lămuriri, de unde vor fi fiind ele, legat de raţiunea postului. Nu pot cu nici un chip să văd postul ca desprins de rugăciune.
Am sesizat că avem tendinţa să rupem nevoinţele de rugăciune, de taina rugăciunii mai exact. Şi să prezentăm nevoinţa, postul, ca pe o performanţă atletică, cumva... Ori ca pe o condiţie din care ar veni calitatea rugăciunii şi alte fapte binecuvântate. Mai întâi isprăvile mele "creştineşti", că apoi, văzînd Domnul cât mă silesc, îmi dă Domnul şi rugăciunea adevărată, ca o răsplată pentru strădania mea. Pe măsura strădaniilor....
Aşa să fie, oare?....
Dar cred că nu există viaţă duhovnicească şi nici vreun alt lucru ori strădanie folositoare pentru om decât, invers, adică tocmai pe temeiul rugăciunii.
Starea interioară de rugăciune neîncetată, aplecarea minţii (ori ridicarea) la Dumnezeu, în inimă adică, faptele şi atmosfera de rugăciune în care omul se simte mai în firea lui ca în orice altă ipostază - sunt modul de a trăi cel mai sănătos şi mai fertil pentru om.
Dacă postul şi orice nevoinţă se sprijină ori se împletesc pe starea de rugăciune, pe aplecarea (sau ridicarea?) iubitoare faţă de Hristos şi Biserică, atunci postul nu mai e o problemă de context ori contagiune exterioară. Ci o dimensiune firească a vieţii interioare, un conţinut al stării de a fi a duhului însănătoşit ori care trage la sănătate şi spor.

Mă întreb mereu de ce înţelegem toate ca pe ceva exterior ori atîrnînd atât de semnificativ de exterior. Nu ştiu, continui să întreb şi să mă întreb... O fi atât de important de ce şi cum se alipeşte sufletul omului?...:)
Şi o fi atât de decisiv ca omul creştin să fie permanent în aplecarea minţii către inimă? În rugăciune, adică?... Oare e chiar adevărat că toate cele bune şi folositoare ne vin din rugăciune, cu rugăciune mai întâi?

Toate cele bune,
Doamne ajută!