Cuvant pentru suflet !

[cristiboss56]

PĂRINTELE PORFIRIE :

Dragostea dumnezeiască
Dragostea dumnezeiască e o nebunie care, odată ce-l stăpânește pe om, îi schimbă sufletul și trupul. Am văzut asta la mine însumi. Fața și sufletul mi s-au transformat prin iubirea lui Hristos. Într-o zi, pe când alergam cu ravnă dumnezeiască, la treburile la care eram trimis, mi-am zărit chipul într-un geam și m-am minunat de felul cum viața întru Hristos pe care o trăiam la Sfântul Munte mă influențase și în exterior, înfrumusetându-mi chipul. Aceasta o spune și Scriptura: „Inima, bucurându-se, luminează și fața”. Așa și tu, iubește-L pe Hristos, și vei simți toate acestea înlăuntrul tău. Dăruiește-ți inima lui Hristos, iar de restul Se va îngriji chiar El.”.

[cristiboss56]

Dragostea: durerea ta in inima mea !


Clipe dulci, dar si amare,trec zilnic pe langa noi.Unele cioplesc in lemnul ori in piatra fiintei noastre, altele sunt sunete ale unei simfonii divine.Cu gandurile ori cu faptele incercam sa scoatem, fiecare in parte, cuiele din scandurile vietii noastre.In fiecare dintre noi este clipa si vesnicia.Cu gurile acestea spunem rugaciuni.Cu gurile acestea scuipam venin in jurul nostru.Cu gurile acestea primim pe Hristos Euharistic.Cu gurile acestea ranim.Cu gurile acestea zambim.Cu gurile acestea ne sarutam copiii la culcare.Oare ii place lui Dumnezeu ce gust are Cuvantul meu ?!Cum traiesc eu acum ?!Dumnezeu Isi poate face autoportretul in chipul meu?!


Se cuvine sa vedem pe cei din jurul nostru asa cum ii vede Dumnezeu si nu asa cum ii vede omul.Dumnezeu si nu isi bate niciodata joc de om.Sa avem rabdare cu aproapele nostru pana cand va descoperi si el darurile si dragostea Domnului.Caci Dumnezeu este al tuturor, nu numai al nostru.Dragostea universala nu mai intreaba:"Cine este aproapele meu ?", ci in fiecare om vede in celalalt pe aproapele sau.Asa cum Dumnezeu ii iubeste pe toti oamenii si ii asteapta pe Cale, se cuvine si noi sa invatam Porunca Iubirii.Sa iubim pe cei din jurul nostru atunci cand merita cel mai putin, atunci au cea mai mare nevoie de Iubire !Mamele iubesc cu inima Domnului.Indiferent daca puiul e cuminte sau obraznic, are patru clase sau doua masterate, este cioban sau avocat, este talhar sau desfranat, este mic sau mare;este copilul ei, carne din carnea ei si iubeste oricum, neconditionat si mult.


In aceasta viata toti suferim pe drept, numai Hristos a suferit pe nedrept.Sufar pentru mine, pentru tata, pentru mama, pentru neamul meu.Suferim pentru ca nu stim sa iubim frumos, bine si curat.Ne legam de lucruri vremelnice.Ne risipim in trairi mici.Avem o placere bolnava sa osandim, sa judecam.Suferim pentru ca nu ne-am imprietenit cu timpul.Si mai presus de toate ne place sa impartim "dreptatea";dar nu dreptatea Domnului, ci dreptatea omului.Uitam ca la Dumnezeu dreptate inseamna iertare si iubire nemarginita.Sa invatam sa deschidem cerul cu lucruri marunte.Daca ierti, iarta totul ! Altfel n-ar mai fi iertare.Cand suntem unii in inimile altora intotdeauna o lacrima curge.Aceasta este Biserica, prezenta unora in inimile altora.Dragostea nu este nimic altceva decat durerea ta in inima mea, plangerea cu cei ce plang si bucuria cu cei ce se bucura.


Viata este darul lui Dumnezeu pentru noi, modul cum o traim este darul omului pentru Dumnezeu.Dumnezeu vrea sa faca din fiecare dintre noi o lumina in intuneric si din spin un trandafir.Daca olarul stie cat sa tina oala in foc ca sa arda fara sa se sparga, tot asa si Dumnezeu stie masura suferintelor noastre fara ca sa sparga lutul fiintei noastre.Desaga cu necazuri, greutati, incercari, ispite se va deserta odata.Nu poate fi un sac fara fund.


Doamne, Te regasesc si astazi in copilul ce rade curat si in mosul care plange incet...


Ieromonah Hrisostom Filipescu

[cristiboss56]

by Admin

[Yasmina]

- Gheronda, Îngerul păzitor ne ajută totdeauna?
- De noi depinde cât de mare va fi ajutorul lui. Dacă vom păși puțin pe pământ tare, poate va păși și Îngerul și ne va scăpa de vreo primejdie. Dacă noi facem ceea ce trebuie să facem, atunci şi Îngerul va face ceea ce trebuie să facă. S-au săvârșit multe minuni cu ajutorul Îngerilor. S-a întâmplat la unii tineri să fie scăpați într-o clipă din cine știe ce păcat. Câtă putere are un Înger! Ajută chiar și cu tăcerea lui.
Odată mă aflam într-o situație fară ieșire. Din pricina mâhnirii simțeam că parcă îmi dă cineva cu o daltă în cap ca să-mi spargă fruntea. Aproape că-mi ieșeau ochii din orbite. Mă durea mai ales ochiul drept. Durere, durere insuportabilă! Mă învârteam ca un titirez, mă zvârcoleam de durere. Nu știam ce să fac.
M-am rugat și am cerut de la Dumnezeu să găsească un chip de a ieși din acea situație. Și deodată îl văd la umărul drept pe Îngerul meu păzitor. Era ca un copil de doisprezece ani. Avea o față frumoasă rotundă cu niște ochișori rotunzi. Ce chip! Strălucea! Simpla lui prezență mi-a alungat și durerea și toate; durerea mi-a pierit nu din cauza bucuriei, ci datorită dumnezeiescului Har. Bucuria nu alungă durerea; te bucuri, dar ai și durerea în același timp. Însă dumnezeiescul Har! Mare lucru! Nu se poate descrie. „Dacă este așa, am spus, atunci nu cu dalta, ci cu barosul să mă lovească în cap!”. Chiar și numai pentru acest lucru merită să-mi spargă capul. După aceasta s-a găsit şi rezolvarea care, omenește, nu exista.
- V-a vorbit, Gheronda?
- Nu, ci numai m-a privit.
- Gheronda, când îl vezi pe Înger, vezi chipul său, dar în realitate cum este? Îl vezi ca și cum ar avea materie?
- Este ceva foarte subțire ...
(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti, Vol. VI, Despre rugăciune, Editura Evanghelismos, București, 2013, pp. 91-92)

[cristiboss56]

pildă de adevărată mângâiere şi sprijin pe care ne-au dat-o bătrânii noştri sfătuitori, pentru ambele părţi, în momentele dificile este: „Nu uitaţi niciodată prima săptămână a căsătoriei voastre”. Sunteţi amândoi aceiaşi ca şi atunci. Nimic nu vă desparte. Le reamintim bărbaţilor spusa: „Trăiţi înţelepţeşte cu femeile voastre, ca fiind făpturi mai slabe” (I Petru 3, 7). Aceasta înseamnă că abaterea soţiei de la cale se vindecă cu dragoste şi tandreţe, mai curând decât prin ceartă şi mânie. Să nu-i faci observaţie soţiei tale în cazul în care a greşit, mai cu seamă în momentele ispitei şi ale presiunii maxime. Să pui în lucrare cuvintele lui David: „Iar eu ca un surd nu auzeam şi ca un mut ce nu-şi deschide gura sa” (Psalmul 37, 13). Într-un alt moment, când sunteţi numai voi, departe de copii, dacă ei există, ia-o cu tandreţe pe soţia ta în braţe şi spune-i: „Iubita mea, nu ştii cât de mult te iubesc? Eu voiesc ca tu să fii o doamnă cu demnitate. Ceea ce ai făcut nu-ţi face cinste”. Numai atunci va accepta că a greşit şi-şi va cere în mod conştient iertare. Acestea sunt roadele experienţei. Dacă o vei mustra în momentul greşelii sau al pagubei, se va încăpăţâna, va răspunde împotrivă, se va posomori, va invoca pretexte şi va spune minciuni! Înţelepciunea prinde doar dacă este folosit medicamentul iubirii. Din puţina noastră cercetare, din cele pe care le-am auzit şi le-am văzut, tragem concluzia că cea mai mare responsabilitate pentru orice fel de rău care se întâmplă în căsătorii o au bărbaţii, pentru că nu le arată dragoste soţiilor lor. Ei iubesc femeile, dar din păcate nu pe ale lor. Aceasta este rădăcina răului. Atunci începe să încolţească gelozia şi suspiciunea – împreună cu consecinţele binecunoscute –, mai cu seamă când şi cei din jur pretind că ceva pare să se întâmple!
Spusele scripturistice „Iertaţi şi vi se va ierta vouă” şi „Unii altora daţi-vă întâietate întru milostivirea lui Iisus Hristos” trebuie să stăpânească în chip necesar, ca să existe normalitate în familie. Multe greşeli şi cruzime au bărbaţii. În mod obişnuit au foarte multă neatenţie şi cedează în problemele morale, care în vremurile noastre au întrecut măsura. Dacă ceva asemănător i se întâmplă femeii, atunci securea certării şi a răzbunării va cădea cu greutate asupra ei.
Iubirea faţă de soţie este în ceea ce-l priveşte pe bărbat şi dreptate, deoarece singura persoană care practic şi nedespărţit va rămâne alături de el este soţia sa, de vreme ce toate persoanele din mediul său vor dispărea, în timp ce căsătoria soţilor evlavioşi continuă şi în veşnicie.
Gheronda Iosif Vatopedinul

[cristiboss56]

Harul lui Dumnezeu, într-adevăr, lucrează. Pe toţi, chiar şi pe cei mai bolnavi, Dumnezeu poate să-i lecuiască de orice boală, într-o singură clipită. Pe cei şchiopi poate să-i îndrepte. Celor orbi poate să le redea vederea. Pe cei nebuni, să-i facă normali, fără doar şi poate. Însă de ce Dumnezeu nu vrea să facă una ca aceasta? Iată, eşti şchiop şi vei şchiopăta toată viaţa. Pentru ce? Pentru că Domnul te smereşte astfel; această cruce ți-a fost aşezată de către El. Dar poate că şi singur ţi-ai ales această cruce cândva. Este pe deplin posibil. Trebuie să ne smerim. Iată pentru ce ţie nu ţi-a fost dat să vezi cu amândoi ochii, ci doar cu unul singur.
Tu poate eşti surd..., dar toţi suntem într-un fel: surzi, saşii, orbi, schilozi, şi fiecare dintre noi trebuie să-şi poarte crucea sa. În acelaşi mod, şi bolnavul psihic trebuie să-şi poarte crucea lui.
Eu am tensiunea arterială ridicată; trebuie să iau pastile. Domnul poate să mă tămăduiască, să am o tensiune normală. Însă El socoteşte că trebuie să iau pastile, şi nu să primesc vindecare în chip minunat. Nu sunt vrednic pentru o asemenea minune.Este de neapărată trebuinţă să ne smerim şi să ne recunoaştem în fiecare zi neputinţa şi limitele, să purtăm acest jug şi să fim răbdători în suferinţa noastră.
Aşa se întâmplă cu orice altă boală, aşa e şi cu boala psihică. Domnul poate să te tămăduiască, numai că, pentru o vreme ori poate chiar pentru întreaga ta viaţă, El doreşte ca tu să iei pastile. Aceasta nu înseamnă că nu trebuie să te împărtăşeşti şi că medicamentele vor înlocui împărtăşania. Eu însumi mă împărtăşesc, trăiesc cu harul lui Dumnezeu, însă una ca aceasta nu înseamnă că nu trebuie să iau medicamente pentru tensiunea arterială ridicată. Sunt necesare. Domnul poate să mă vindece, însă nu mă vindecă.
Protoiereu Vladimir Vorobie

[cristiboss56]

Să nu uităm de îndatorirea pe care o avem să ne amintim de mama noastră și după ce moare, adică să nu uităm să-i împlinim ultimele dorințe bineplăcute lui Dumnezeu. Să ne amintim de virtuțile și de luptele ei, dar și de durerile pe care le-a suferit pentru noi. Dumnezeu ne poruncește: „Nu uita niciodată durerile mamei tale!” (Înțelepciunea lui Isus Sirah 7, 28). Să ne rugăm pentru odihna sufletului mamei, să dăm o liturghie, să facem un parastas, o ectenie și o rugăciune la mormântul ei, căci așteaptă să-i ardem la mormânt tămâie și să-i aprindem lumânări, ca să primim binecuvântarea ei. Prin acestea ne vom aminti ca niște fii recunoscători de ea și buzele noastre vor șopti din adâncul sufletelor noastre: „Mamă neuitată, mamă pururi pomenită!”.
Atanasie I. Skarmoghiani