Dupa moarte

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Andrei-Vlad

Am citit despre ispitele diavolului si despre asocierea lui cu fiecare gand rau si ori ce alt pacat .
N-am vazut nicaieri sa se precizeze despre generarea unui gand rau fara sa i se atribuie " meritele" diavolului .
Sau cel putin am trait mereu cu ideea formata ca gandurile rele vin de la diavol , excluzand astel posibilitatea de a creea un gand rau fara ajutorul diavolului , si am interpretat ca atare de fiecare data cand auzeam de ganduri rele .

Gandurile rele pot avea trei surse: diavolul, noi insine si lumea.

Noi insine, adica pulsiunile noastre rele, puternica aplecare pe care o avem fata de pacat (="concupiscenta", cum e denumita in teologia apuseana). Lumea inseamna nu lumea cu frumusetile ei, cu comorile ei de arta, etc, ci oameni, uneori apropiati noua, care ne insufla credinte gresite despre Dumnezeu, sau credinta ca Dumnezeu nu ar exista si sunt rele exemple pentru noi.

Sa revenim mereu la studiul pacatului ancestral, fiindca e paradigmatic pentru toate pacatele. Diavolul nu apare de la inceput in arena. Eva singura s-a plasat intr-un loc in care nu trebuia sa se plaseze: in vecinatatea pomului oprit, in singurul loc rau din acel rai pe pamant. Diavolul a aparut dupa aceea, pe cand statea ea asa, si se uita la roadele rele, contempland deja ideea de a gusta din ele.

Iar diavolul actioneaza prin clatinarea credintei. "A spus Dumnezeu ca veti muri ?" intreaba el insidios. "Nu, nu veti muri" raspunde tot el, un verset mai incolo. Dupa care il vedem teolog, explicand Evei de ce ar fi dat Dumnezeu aceasta porunca foarte simpla.

Vedem, deci, ca diavolul are, in pacatul originar, un rol in acelasi timp fundamental si accesoriu. Fundamental, fiindca "justifica" incalcarea poruncii, o face sa para normala, ba chiar omul are mult de castigat incalcand-o: va fi asemenea lui Dumnezeu. Accesoriu, fiindca rolul lui este de "trigger factor" in raport cu ceva ce Eva era oricum pe cale de a face.

In speranta ca ajuta,
M.D.