Gânduri sincere... comune şi simple, curate şi vii... !

[Igor_Paslusnik]

NU vreau să ştiu cât îi ceasul... Ce oră este...
Vreau să exist înafara timpului, ştiu că sună absurd, şi e copilăresc ce spun. Dar e realitate. Vom exista, înafara timpului. Când vom muri, spun ateii: moarte; sau când vom pleca din viaţa asta, în viaţa cea adevărată, veşnică, vom exista în afara timpului.

Fiindcă, timpul e temporar. La fel şi păcatul.

Răutatea nu e temporară. E alegere. E veşnică. A te lipsi veşnic de Dumnezeu? Ce iad mai mare decât ăsta să fie? Să te lipseşti de Dumnezeu de bună voie?

N-am nimic cu nimeni, dar cred că în milioanele de dovezi şi argumente care atestă că Dumnezeu există, unul ar fi, banalul... creşte iarba.
Iarba ne arată că Dumnezeu există.
Poţi face tu să crească iarbă din senin? Nici în laborator nu e posibil. Trebuie seminţă, pământ, apă, soare.
Poftim! Iarba cea verde ne arată că există Dumnezeu.
Iarba arată că suntem temporari şi trecători. Iarba cea care creşte des şi mult şi frumos, nu ierburi halucinogene. Ci limpezimea minţii. Constantă.

Ăsta e adevăratul drog: limpezimea minţii...
Iarba ne arată că totul se naşte şi moare, prin timp, şi se vor termina la un moment dat, odată cu timpul şi va începe veşnicia.

Nu vreau să ştiu câte minute au trecut. Din viaţă, din ziua aceasta, de când scriu aceste rânduri... Mă face să mă gândesc la timp, şi să pierd esenţialul: pe Dumnezeu.

Vreau să fiu cu Dumnezeu Treime Iubire. Atât... E tot ce îmi doresc. Aici, pe pământ şi în viaţa veşnică. Să fiu cu Dumnezeu.

Nu vreau de la Dumnezeu nimic, n-am ce să-i cer; serios... fiindcă nu am dorinţe, am primit totul şi nu am cerut nimic. Ce să mai vreau altceva?
Sunt fascinat, de fiecare secundă care trece peste mine, descopăr şi simt tot mai mult. Înţeleg şi trăiesc tot mai adânc şi mai înalt. Asta primesc de la Dumnezeu. Ce să-i mai cer altceva?
Sunt fascinat de toată omenirea, de toată natura... de stele, de planete, de Univers... Ce-aş putea să-i cer Domnului? Când eu nu mă pot opri din a mă minuna?
Nu pot decât să mulţumesc încontinuu, să-L slăvesc încontinuu... Merită? Doamne... Tu! Eşti totul.
Ce să-i cer? Decât să mă lase să fiu lângă El, cu El, sau în El, dacă e posibil, nu ştiu, că sunt taine. Şi astfel, spun: cu Dumnezeu.

Nu am nimic împotriva noii ordini mondiale, nu am nimic împotriva unui guvern mondial, împotriva masoneriei, a iluminaţilor şi a oricărei societăţi secrete, nu am nimic împotriva nimănui. Aşa ar trebui să fie toţi creştinii.
Cer un singur lucru: lăsaţi-ne pe cei ce vrem să credem, să credem. Lăsaţi-ne să iubim pe Hristos, să fim creştini, să descoperim, să ne minunăm şi să trăim Ortodoxia.
Nu am nimic împotriva ereticilor, păgânilor, sau a ateilor, a oamenilor de ştiinţă, a nici unui om, nici satanist, nimănui. Dar oricine ar fi, îi cer doar două lucruri: să iubească şi să nu facă rău nici unui om şi să fie sincer, astfel încât să putem vorbi, eu cu el, oricine ar fi, sau noi, ortodocşii cu ei, oricine ar fi.
Să dialogăm, să comunicăm, omeneşte, să vorbim din Biblie şi din afara ei, din bunul simţ, raţiune, logică, conştiinţă. Dacă vrea. Dacă nu, să ne evite, să ne lase în pace să fim ortodocşi. Că eu unul, mult mă bucur să fiu ortodox. Asta fiindcă am studiat intensiv din multe credinţe. Mai pură, mai iubitoare, mai loială, mai cu discernământ, dar fără compromis, decât Biserica lui Hristos, Ortodoxia, nu am întâlnit altă grupare de oameni mai minunaţi, decât pe creştinii ortodocşi.

Mă simt liber. Mai liber ca niciodată. Când iubeşti pe oamenii care te bagă în puşcărie, când slujeşti unui alt om, nu din orice obligaţie, ci să îl slujeşti fiindcă îl iubeşti, atunci eşti liber.
Atunci Îl primeşti pe Hristos în inima ta şi cinaţi cu el. Atunci vezi pe Sfinţi, la masa lui Hristos, cea nematerialnică şi veşnică, vorbind, înţelegând, bucurându-se, atunci... devi ortodox, devi creştin.

Şi văzându-i pe ei, îi vezi cum te cheamă să vi lângă ei, dar o chemare fără gesturi, o chemare din priviri, care îţi spune să stai să lupţi pentru iubire în viaţa asta trecătoare, oricât îţi este dat să trăieşti şi apoi vei veni lângă ei.
E o chemare din Sfintele lor Icoane, pline de Duhul Sfânt Dumnezeu.
Luptând deci cu ei, cu Sfinţii lui Dumnezeu, cu Hristos alături, biruieşti.
Trebuie doar să vrei să lupţi.
E greu puţin, dar e aparenţă, nu-i imposibil, căci aceaşi luptă este purtată de toţi oamenii, doar că nu toţi biruiesc. Doar cei ai lui Hristos. Căci El ne spune: luaţi jugul Meu, că nu este greu, luaţi povara Mea că este uşoară.
Iată ! Doamne, slavă Ţie !

Bucuria, pacea, discernământul, iubirea, căinţa de păcate, care o simt în inimă, nu o pot reda în cuvinte, dar vă spun doar: nu încetaţi a mulţumi şi a slăvi pe Dumnezeu. Niciodată. Merită.
Şi vi se va arăta, fie şi pentru o secundă, Împărăţia Cerurilor înăuntru vostru şi veţi trăi ce n-aţi trăit vreodată, fie chiar şi o secundă. E foarte rară grea de ajuns stare şi se pierde cel mai repede, dar pentru acea secundă merită, consumată toată viaţa dacă e nevoie.

Iertaţi-mă dacă v-am smintit, e din cauza neputinţelor mele. Dumnezeu să vă întărească.

Doamne.. ajută...