Îmi pasă...

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de Mihailc

Mă interesează mai mult experienţa şi înţelegerea pozitivă a tot ceea ce înseamnă "îmi pasă" de pe poziţia celui ce dăruieşte...

Câteva asocieri de suprafaţă care ar putea fi corelative cu atitudinea de compasiune/bunăvoinţă pe care le văd cuprinse în poziţia "îmi pasă":
- a te opri; a face un popas, chiar dacă drumul tău îţi pare singurul care contează pentru tine în acel moment;
- a te reorienta, fie şi pentru o clipă;
- a renunţa la etichetare şi încadrări "mintoase", pentru a afla concret despre ce-i vorba cu semenul tău (aici îmi amintesc de o scenă cu o tânără care ţipa, minute în şir, şi nimeni nu s-a oprit din preocupările personale pentru a întreba, măcar, despre ce-i vorba...; toată lumea "ştia" deja despre ce-i vorba, cazul fusese clasat înainte să fie cercetat);
- a jertfi un scop, o şansă, o oportunitate, un ceva preţios pentru tine atunci când întâlneşti pe aproapele; a petrece împreună cu el un fapt al vieţii tale (şi a lui) în ciuda "importanţei" treburilor (şi persoanei) tale;
- a te decentra de pe poziţia ta de soare şi beneficiar al vieţii tale;
- a împărtăşi;
- a rămâne în ...celălalt, pentru a forma o tovărăşie;
- a te deschide la schimb, cu simţământul că nu ştii dacă dai sau dacă primeşti; taina relaţiei...;
- a face contact în condiţiile unei receptivităţi noncritice (în orice caz, binevoitoare) cu alter;
- a făptui procesul de deschidere şi schimb, asumîndu-ţi riscuri;
- a da mai departe ceea ce ai primit şi crezi că merită dăruit (în baza experienţei valoroase cu acel dar);
- a pune în comun.

"Din întâmplare un preot cobora pe calea aceea şi, văzîndu-l, a trecut pe alături.
De asemenea şi un levit, ajungînd în acel loc şi, văzînd, a trecut pe alături.
Iar un samarinean, mergînd pe cale, a venit la el şi, văzîndu-l..." ( Lc 10, 31-37)

Unul vede şi trece mai departe. Altul vine, mai întâi (adică se angajează într-o relaţie de apropiere) şi abia apoi vede...