Predica de azi

[Mihnea Dragomir]

Predica de azi a fost tesuta in jurul episodului alungarii vanzatorilor din Templu, parintele dand acestei pericope o turnura la care nu ma asteptam.

Omilia a inceput cu...ipoteza unor broaste incalzite in marmite. Daca broastele vor fi aruncate in apa calduta, ele vor sari imediat. Dar, daca broastele vor fi puse in marmite cu apa rece, nu vor sari, ci se vor simti in elementul lor. Apoi, incalzind incet marmita, exista o mare sansa ca broastele sa ramana acolo. Se vor simti bine, chiar confortabil. Cand apa ajunge la o temperatura periculoasa, chiar daca instinctul de conservare le va da impulsul sa sara, nu vor mai putea, fiind prea slabite de destinderea si confortul dinainte.

Aceasta este tehnica preferata de diavol: o tehnica a pasilor marunti. Daca pastram un ritm regulat al vietii de credinta, daca ne rugam seara si dimineata, daca mergem la slujba ori de cate ori Biserica ne porunceste spre binele sufletelor noastre, atunci, chiar daca s-ar ivi ispita unui adulter de exemplu, am sari ca arsi, rezistandu-i. Diavolul stie asta. Mai intai, isi va indrepta tot efortul in directia slabirii practicii de credinta. Ce daca nu mergem intr-o Duminica la slujba ? Nu e vorba ca nu am vrut, dar a trebuit sa ne reparam masina, ori am avut alt motiv la fel de "binecuvantat". De ce sa mai spunem rugaciunea de seara, cand suntem atat de obositi ? Doar am spus rugaciunea la masa de seara. Pe urma, rugaciunea de seara nu e o porunca, ci numai un lucru recomandat. De fapt, decat sa o spunem in dodii din pricina oboselii si lipsei de concentrare ori liniste, nu ar fi mai bine sa nu o spunem de loc ?

Cu astfel de idei incepe, aproape intotdeauna, incalzirea marmitei. Acestia sunt negustorii cei din Curtea Strainilor. Din mila pentru sufletele noastre, Cristos ne cere sa alungam pe acesti negustori. Ei sunt cei ce transforma Templul, care se cuvine a fi templul Duhului Sfant, in pestera de hoti. Sa il lasam pe Cristos sa alunge negustorii din templul nostru, iar, ca sa facem acest lucru, sa luam masa cu El macar o data pe saptamana. Sa dialogam cu El, in rugaciune, macar de doua ori pe zi. Sa crestem in El aprofundand ceea ce El ne-a spus in Evanghelie si ceea ce ne spune prin gura celor pe care i-a trimis sa ne invete. Daca il vom lasa, El ne va curati negresit de toti negustorii strecurati spre ruina noastra. Asa cum a facut-o atunci. Atunci, garzile Templului au fost ca paralizate, fiindca El vorbea despre Casa Tatalui ca unul care avea autoritate.

[Mihnea Dragomir]

Excelenta predica de azi, cu toate ca pericopa evanghelica este arhicunoscuta parabola a bunului samaritean. Este uimitor cum, de fiecare data, un preot cu harul explicarii Cuvantului Domnului stie sa croiasca o haina noua cu acelasi material care se repeta an dupa an. Ca de obicei, am aflat lucruri la care nu ma gandisem, despre o parabola care credeam ca nu imi mai poate rezerva surprize.

Astfel, cei doi dinari pe care Bunul Samaritean (in care il vedem pe Preotul Cristos) ii da hangiului reprezinta Vechiul si Noul Testament. In baza lor, hangiul ii va ingriji, ramanand ca orice plata va mai trebui facuta, va fi facuta cand Domnul se va intoarce. Pana atunci, hangiul ii va ingriji in contul Lui. "Cine este aproapele meu ?" intrebase invatatorul de Lege (e vorba de Legea cea Veche, adica Vechiul Testament). "Toti oamenii" raspunde, in esenta, Domnul. Asta inseamna multa lume! Suntem cateva miliarde. Toti oamenii sunt "aproapele meu", fiindca toti poarta in ei chipul lui Cristos, iar Domnul vrea sa se oglindeasca in fiecare. Si totusi, exista o anumita ierarhie. Insusi cuvantul "aproapele" poarta in el ideea de proximitate.

Mai intai, aproapele meu inseamna noi insine. Eu insumi sunt culmea proximitatii fata de mine. "Iubeste aproapele ca pe tine insuti" spune porunca iubirii. Deci, trebuie sa ne iubim, mai intai, pe noi insine. Acest lucru nu trebuie sa ne mire, facandu-ne sa credem ca este o invitatie la egoism. Iubirea crestina fata de mine insumi inseamna ca eu imi doresc mie insumi mantuirea si sunt gata sa fac eforturi de dragul meu in aceasta directie. In contextul in care intrebarea care I se pusese era despre iubirea de aproapele, Domnul da un exemplu de ingrijire a unui ranit. Ranile sale reprezinta, evident, pacatul. Aceasta inseamna iubirea de noi insine: mai intai, sa veghem bine asupra noastra, ca sa nu cadem prada talharilor. Apoi, daca, totusi, am cazut, sa ingrijim de ranile noastre, fiindca vedem bine, din parabola, ca pot aduce moartea.
Pe urma, aproapele meu inseamna celalalt. Mai cu seama cel in nevoie. Flamandul, insetatul, bolnavul, calatorul, cel detinut. In ceea ce priveste aproapele, exista o ierahie, care este dupa trei criterii, fiindca proximitatea poate fi inteleasa in trei feluri.

Un criteriu de proximitate este proximitatea geografica. Asta inseamna vecinul. Cel din blocul meu, din cartierul meu, din orasul sau satul meu. Desi sunt solidar cu toti oamenii, fiindca ceva ma uneste cu toti, fata de acela simt o solidaritate speciala. Vedem ca Bunul Samaritean nu se aseaza in fata laptop-ului, nu tasteaza dupa cuvintele cheie "saraci din Australia", ca sa vada pe cine poate sa ajute. El indeplineste Porunca Iubirii fata de cineva pe care il intalneste fata catre fata. Si aici avem un alt fel de proximitate, care e tot geografica, dar nu e data de vecinatate. Cei doi nu se cunosteau, nu stim daca erau din acelasi bloc, cartier, sat sau oras. Ar fi putut fi, sau nu. Spune Evanghelia: "intalnindu-se pe cale", adica, la un moment dat, drumurile lor s-au intersectat. Aici poate fi o manevra a lui Dumnezeu. De cate ori El ne indreapta noua, ranitilor, pasii astfel incat sa primim bun ajutor! De cate ori ne scoate in cale noua, celor chemati a fi buni samariteni, ocazia de a castiga o comoara in Cer ajutandu-l pe aproapele!

Al doilea criteriu de proximitate este proximitatea naturala. Asta inseamna ca simt o solidaritate speciala cu cei din familia mea, chiar daca ei sunt departe acum. Simt in mod natural o solidaritate speciala cu prieteni actuali sau cu fosti prieteni: chiar daca nu am pastrat, din neglijenta, legatura cu ei, timpul si distanta separandu-ne, exista ceva care ii face sa fie "aproapele meu" inaintea altora. Tot de proximitate naturala vorbim si in cazul solidaritatii speciale pe care o simt, sau ar trebui sa o simt, fata de cei din breasla mea sau cu care am orice alt fel de preocupari comune.

Al treilea criteriu de proximitate este proximitatea supranaturala. Ma doare cand aflu, de la radio, din ziare, ca multi oameni sunt jefuiti, chinuiti, batuti si omorati de agentii celor care isi spun "statul islamic", "fratia musulmana" sau in alte feluri. Am aflat ca unele dintre victimele lor sunt chiar islamici. Dar pe mine, cel mai mult ma doare de Asia Bibi. Desi toti sunt aproapele meu, fata de cei care au primit darul supranatural al Botezului simt o solidaritate speciala. Pentru Asia Bibi, pentru salvarea ei de la a fi asasinata de talhari, eu ma rog special.

In sfarsit, sa observam ca Parabola Bunului Samaritean vine dupa ce Isus le spusese ucenicilor: "Fericiţi sunt ochii care văd cele ce vedeţi voi! Căci zic vouă: Mulţi prooroci şi regi au voit să vadă ceea ce vedeţi voi, dar n-au văzut, şi să audă ceea ce auziţi, dar n-au auzit." Noi avem obiceiul ca ne tot plangem. Am face mai bine sa realizam cat suntem de fericiti. Apostolii erau oameni saraci sau relativ saraci. Si totusi, cati regi si-ar fi dorit sa se bucure de ce s-au bucurat ei! Sa stai de vorba cu Dumnezeu fata catre fata, ucenicind in mod direct Lui timp de mai bine de trei ani, asta e ceva la care cei mai mari regi nici nu visau!
Noi impartim aceasta mare avere cu apostolii. Avem acces la Dumnezeu asa cum nici proorocii, nici regii Vechiului Testament nu au avut. Avem, datorita Lui, o intelegere asupra Vechiului Testament de care ei nu s-au putut bucura.

Lauda lui Dumnezeu pentru toate!

[tabitha]

La noi la ortodocși a fost altă predică ieri, cea a datornicului nemilostiv.

[Mihnea Dragomir]

Noutatea (pentru mine) din predica de azi, axata pe pericopa evanghelica a vindecarii celui suferind de hidropica in zi de Sabat este accea ca nu intamplator era vorba tocmai de un bolnav de hidropica.

Suntem in contextul in care Isus statea de vorba cu fariseii. Este in legatura cu parabola pe care o da referitor la ocuparea locurilor la ospat (ocuparea locurilor din sinagoga), fiindca, din orgoliu, din umflarea propriului ego, fariseii aveau obiceiul sa se infiinteze in primele randuri.

Ei bine, bolnavul pe care il vindeca Isus, ca din intamplare, sufera de hidropica. Aceasta e o boala care consta in umflarea trupului. Boala (echivalentul din terminologia medicala de azi ar fi "oedem") pleaca de la picioare. Si urca. Intr-o prima faza, capul e scutit. Pana cand ajunge si la cap. Bolnavul de hidropica ajunge atat de umflat, incat nu mai poate face nimic (prima functie pe care o pierde e aceea de a putea sa umble). Avem aici o paralela intre o boala trupeasca si una spirituala: pacatul diabolic al orgoliului. Asa cum, cu alt prilej, avem o paralela intre vindecarea orbului si cei care se facusera singuri orbi sufleteste.

Doamne, lumineaza tot mai mult in noi invatatura Ta!

[GMihai]

Eu in lectionarul de astazi am vazut alta pericopa...

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de GMihai

Eu in lectionarul de astazi am vazut alta pericopa...

Lectionarul este altul la Liturghiile Novus Ordo. Acolo este vorba de un ciclu intins pe trei ani si nu pe un an, ca la Liturghiile in forma extraordinara sau ca la cele din ritul rasaritean.

Lectionarul Novus Ordo cuprinde "anul A", "anul B" si "anul C", in fiecare dintre cei trei ani citindu-se din cate o evanghelie dintre cele sinoptice. Evanghelia Sf Ioan e rezervata pentru sarbatori si timpuri speciale liturgice.

Mai simplu spus, pericopele se succed la date diferite, in functie atat de ritul, cat si de forma Liturghiei.

[Mihnea Dragomir]

Nimic care sa fie si nou, si fundamental la predica de azi. Totusi, am retinut o speculatie care mi s-a parut interesanta:

Nimeni nu poate spune ca il Iubeste pe Domnul daca nu are dorinta cunoasterii si aprofundarii Sfintei Doctrine. Aceasta, deoarece un alt nume al Celei de A Doua Persoane, pe langa "Fiul lui Dumnezeu", este "Cuvantul". Intr-adevar, vedem in liturgica adeseori scris "Cuvantul", uneori la vocativ "Cuvinte" (ca in Prohodul Domnului) cu majuscula initiala. Semn ca acest cuvant al lui Dumnezeu, caruia ii mai spunem "invatatura" (gr: "dogma", lat: "doctrina") nu este ceva, ci este Cineva. Anume, este Fiul lui Dumnezeu. Dumnezeu si invatatura Sa sunt de nedisociat. Ca sa il putem iubi pe Dumnezeu, trebuie mai intai sa Il cunoastem, adica trebuie sa cunoastem Cuvantul si sa il aprofundam, adapandu-ne din el ca dintr-o fantana care nu seaca niciodata.

Aceasta idee mi-a amintit de un comentariu (al Sf Augustin ? nu mai tin minte) la Psalmul 1. Acolo avem un crescendo in primul vers:
"Fericit bărbatul, care n-a umblat în sfatul necredincioşilor şi în calea păcătoşilor nu a stat şi pe scaunul hulitorilor n-a şezut; "

care se reflecta, oarecum simetric, in al doilea:
"Ci în legea Domnului e voia lui şi la legea Lui va cugeta ziua şi noaptea"

Diferenta dintre prima parte si a doua a acestui verset e mai evidenta in latina:
"2. sed in lege Domini voluntas eius et in lege eius meditabitur die ac nocte"

Altfel spus, e bine daca cineva vrea sa urmeze legea Domnului (Cuvantul, Sfanta Doctrina, Dogma), precum tanarul bogat din parabola, dar suntem chemati la ceva mai mult decat atat: sa aprofundam, cercetam, meditam la Cuvantul lui Dumnezeu "die ac nocte".

Doamne, invata-ne pe noi indreptarile Tale! Fie mie dupa Cuvantul Tau!