Postul la musulmani

[Yasmina]

În prealabil postat de delia31

Curiozitatea mea e legata de data asta nu de ce a inteles sau nu Sophia din toate discutiile despre post sau pe alte teme, ci de atitudinea celor care ii raspund de fiecare data.

Daca peste o luna, doua, vine iar vorba de post, credeti ca interventiile si convingerile Sophiei vor fi radical diferite in urma explicatiilor pe care i le-ati dat azi? Si daca nu, cum va ganditi sa abordati iar chestiunea?
Cum trebuie pusa problema legaturii stranse dintre asceza si credinta, teoretic vorbind (ca e clar ca nepracticand-o nu poti vorbi de ea), intr-o discutie cu cineva care nu vede nicio legatura intre ele?

Aceeasi intrebare pentru AlinB, Yasmina, Mirela, Florin-Ionut, Ioan Cezar si oricine care citeste pe aici.

Salutari Delia!

Eu una,intervin mai putin(si tind catre niciodata)atunci cand vine vb despre catehizare sau corectii dpdv ale dogmei ortodoxe.
Este foarte simplu,nu ma pot lauda ca sunt experta :)
Dar cand am nelamuriri personale,exista internet si librarii online care mai salveaza situatia.

Ceea ce stiu este prea putin ca sa am pretentii pt indreptarea altora.
Totusi intervin cand se incalca chestiuni de bun simt care sunt prea enorme pt a fi trecute cu vederea.


Sunt niste useri(cateva femei) care ma smintesc intotdeauna cu postarile lor;ma smintesc atat de tare incat nu ma pot abtine sa nu le raspund- si de fiecare data fara sa folosesc duhul blandetii,deoarece lipsa lor de considerare si cateodata de logica primara,ma infurie,ma chinuie.
Dar asta este problema mea. Probabil ca ar fi trebuit sa nu-mi pese sau sa ma straduiesc mai mult sa le raspund cu binete.

Totusi,discutiile capata pagini peste pagini iar cel care are nedumerirea ramane nedumerit si peste ani deoarece problemele sale nu sunt neaparat asa cum apar in forum,superficiale/minore ci sunt cu totul altceva. Sunt persoane carora le place sa se planga,ca un soi de descarcare nervoasa;vin aici isi fac un jurnal zilnic si doresc sa fie ascultate,eventual sa atraga simpatie si sa-si faca un stadion cu fani care le spuna exact ceea ce doresc sa auda si sa mearga in viata mai departe,tot asa.
Nimic mai facil.

Insesi persoanele respective sunt rezistente la schimbare si nu doresc cu una cu doua sa-si schimbe conditia desi se plang peste tot cat le este de greu.
Abia asta devine o reala problema!


In rest,rabdare cu altii sa ne dea Dumnezeu,caci eu una,de asta duc mare lipsa :)

Şi smerenia poate fi falsă

"Pe cât este de folositor să te mustri pe tine şi să te învinuieşti de păcătoşenie în faţa lui Dumnezeu în taină, în cămara sufletului, pe atât este de dăunător să faci aceasta în faţa oamenilor. In caz contrar vom avea despre noi o părere amăgitoare cum că suntem smeriţi", spune Sfântul Ignatie. Iată şi contextul din care am extras acest citat:

"Foarte asemanatoare cu gandirea smerita este si vorbirea smerita. In mare masura actiunile ei par a fi aceleasi, se vad din exterior la fel, dar pe dinauntru este complet diferita. Vorbirea smerita are alt scop. Ea doreste sa se arate oamenilor drept smerenie si cu acest scop ia infatisare smerita, isi ascunde privirea, rosteste cuvinte modeste, aratand linistea si retinerea, sau vorbeste despre sine fraze de mustrare - toate acestea sunt demonstrative, de dragul parerii omenesti. "Pe cat este de folositor sa te mustri pe tine si sa te invinuiesti de pacatosenie in fata lui Dumnezeu in taina, in camara sufletului, pe atat este de daunator sa faci aceasta in fata oamenilor. In caz contrar vom avea despre noi o parere amagitoare cum ca suntem smeriti", spune Sfantul Ignatie. El remarca un lucru interesant: lumii nu-i place sa vada adevarata smerenie in oameni, ci este atrasa de cea falsa, de cea prefacuta. Sfantul scrie: "Cei care au reusit in viata monahala dobandesc o deosebita libertate si simplitate a inimii, care nu pot sa nu iasa la iveala in relatia lor cu apropiatii. Ei nu sunt pe placul lumii! Ea ii acuza pe ei de mandrie... Lumea cauta linguseala, iar in ei vede sinceritate, care ei nu-i foloseste, intalneste mustrare, pe care ea o dispretuieste."

S-a observat ca oamenii cu adevarat smeriti, care il iubesc pe aproapele, nu se ingrijesc de impresia exterioara, ci iau aminte la sufletul lor si sunt ocupati sa indeplineasca poruncile lui Hristos; adresarea exterioara a unor oameni ca acestia este foarte retinuta, uneori pare peste masura de aspra sau nemiloasa. Dar singur timpul descopera ca acesti oameni au manifestat grija sincera pentru aproapele, l-au compatimit si i-au acordat ajutor. Iar fatarnicii, prefacutii, cei fals smeriti sunt la vedere neobisnuit de bucurosi, milosi, slujitori; dar de se va intampla o durere, un necaz, o greutate ei se vor dovedi reci si straini, indiferenti fata de suferintele apropiatilor. Acesta este aluatul fariseic, de care Domnul lisus Hristos le-a poruncit ucenicilor Lui sa se pazeasca."

(Arhimandritul Lazar, "Despre bolile tainice ale sufletului" pag. 209-210)

ps: Am postat acest cuvânt în special pentru cei care mereu se mustră public, vai eu păcătosul, vai eu cel lipsit de iubire, răbdare, blândeţe, pace...mai exact pentru cei care insistă să vorbească de sine. Ţin să precizez că cei vizaţi, de altfel, sunt dintre cei mai dragi. :)

[sophia]

Ziceam ca am scris ieri ultimul meu mesaj aici, dar uite ca unii mai au probleme.

Pe scurt:

1. Si eu sunt deranjata de unii useri la modul la care scrieti voi. Uneori le mai raspund cateva vorbe, dar de obicei ii las in pace. Nu stiu ce este cu adevarat cu ei si ce probleme au si nici nu pot sa-i schimb eu. Le pot da niste sfaturi de baza.
Dar n-am dat de pamant pe aici cu nimeni.

2. Da, exista si "copilul rebel" dar si oboseala sufleteasca. Si da, multe lucruri tin de anumite traume din copilarie sau de mai tarziu. Ioan Cezar a explicat bine.
Nu demult am vazut la televizor in discutii cam la ce poate sa ajunga un copil rebel.
Daca la mine sa facea referire, diagnosticul nu e bun.
Si fraza cu trecutul puntii nu mi se pare potrivita.
Un "copil rebel" "striga" in felul lui dupa libertate, dupa recunoastere. Nu intotdeauna foloseste drumul, uneltele potrivite, dar se face cumva auzit.
In fine, aici nu este locul de psihologie.

3. Da fratilor, m-ati omorat cu bucuria asta a postului si a mortii. Stiu, am citit teoria cum ca in ortodoxie moartea este bucurie si viata. Da, se duc la cer si este frumos.
Dar practic eu vad oameni care plang la inmormantarea omului drag si se imbraca in haine cernite si nu petrec si nici nu rad.
Daca voi va bucurati cand pierdeti pe cel drag si petreceti, este altceva. Eu nu pot.

4. Da, stiu ce criticati voi la sarbatorile din vest. Inteleg. Partial sunt de acord.
Dar eu traiesc aici, in mijlocul lor. Voi nu.
Ca sa -i raspund Deliei: vorbesc mult despre conotatia religioasa a Craciunului. Am mai spus, spre
deosebire de noi au sub brad Familia Sfanta. Copiii serbeaza in biserica scena Nasterii Domnului. La noi nu.
Da, au mult partea comerciala si nu au postul, dar in rest poate ca (acei care sunt in credinta, ca multi nu sunt),
au unele lucruri in plus fata de noi.
Ceea ce spuneam si imi doresc eu este sa fie unitate si respect. Nu pentru unii asa si pentru altii altfel.
Daca tot il sarbatorim pe Acelas.

Iar cu asceza...este greu de explicat aici. Dar eu vad (si) alte valori care ridica mai sus credinta.
Tocmai ca exista multe articole si scrieri despre post si credinta, dar voi nu cititi ca acolo nu scrie de
infometare sau restrictii, ci despre multe altele care trebuie sa le insoteasca.
Si poate ca un bun credincios dar care se nevoieste in alt fel, o fi mai bun decat unul care nu mananca 40 zile.
Inteleg asceza pana la un punct. Ma socheaza extremele (ca in Patericul Atonit) si nu le inteleg.

Aici nu discutam ca eu sunt sau nu de acord cu anumite lucruri teoretice. Voi (multi) le-ati invatat pe de rost si le purtati asa. Daca asa le si traiti si sunteti fericiti, este alta discutie.
Si eu postesc si stiu cum ma simt atunci. Si stiu pentru ce o fac. Si o fac de buna voie. Poate ca asta este bucuria duhovniceasca. Aia trupeasca este alta si fiecare o are sau nu.
Eu sunt om si plang la patimile Domnului si ma bucur ca un copil la Nasterea Sa. Este rau?

Si nu, nu scriu aici nici jurnale si nici alte chestii despre mine sau familia mea. Dimpotriva. Scriu despre neputinte duhovnicesti, despre om cu greutatile lui.

Si pe mine ma sminteste multa lume pe aici si inca rau. Dar cel mai rau ma deranjeaza aceia care niciodata nu au intrebari, framantari, nelamuriri si care vin aici numai ca sa vaneze greselile si neputintele altora. Sunt pe aici ceva sfinti si zei care stiu si pot totul...

[Yasmina]

În prealabil postat de sophia

Si nu, nu scriu aici nici jurnale si nici alte chestii despre mine sau familia mea. Dimpotriva. Scriu despre neputinte duhovnicesti, despre om cu greutatile lui.

Si pe mine ma sminteste multa lume pe aici si inca rau. Dar cel mai rau ma deranjeaza aceia care niciodata nu au intrebari, framantari, nelamuriri si care vin aici numai ca sa vaneze greselile si neputintele altora. Sunt pe aici ceva sfinti si zei care stiu si pot totul...

Este simplu ,daca nu scrii jurnale nu esti tu cea vizata!
De ce crezi ca se vorbeste sau scrie mereu numai despre tine?

Problemele sufletesti si neputintele duhovnicesti intime ale unora pot fi extrem de smintitoare pt altii .
Si cei care se autovictimizeaza sau isi expun viciile in toata splendoarea lor ar trebui sa stie in primul rand ca si ceilalti au nevoie de protectie. De protectia de a nu stii ce le trece prin cap in fiecare zi sau ora.
Este si asta un aspect...nu stiu.

[Heurtebise]

În prealabil postat de sophia

3. Da fratilor, m-ati omorat cu bucuria asta a postului si a mortii. Stiu, am citit teoria cum ca in ortodoxie moartea este bucurie si viata. Da, se duc la cer si este frumos.
Dar practic eu vad oameni care plang la inmormantarea omului drag si se imbraca in haine cernite si nu petrec si nici nu rad.
Daca voi va bucurati cand pierdeti pe cel drag si petreceti, este altceva. Eu nu pot.

Dumneavoastra ati spus ca in timpul postului si in timpul anumitor praznice (a unor sfinti, sau a Adormirii Maicii Domnului) se presupune ca noi, crestinii trebuie sa simtim tristete. Cu aceasta afirmatie nu sunt oamenii de acord. In niciun caz nu am spus ca saltam de bucurie la inmormantari. Insa praznicul, sarbatoarea este, prin definitie, prilej de bucurie.

Nu sunteti singura care percepe ortodoxia ca pe o credinta trista; mi s-a intamplat o data, la biserica ortodoxa din Paris, sa fiu certata de o batrana care statea ingenuncheata si spunea "Doamne miluieste". Eu stateam in picioare, langa ea, si ea s-a uitat dezaprobator la mine si i-a spus altei doamne "uite, eu stau in genunchi, pe cand tanara asta...". Alta data, la catedrala din Arad, am ingenucheat si am vazut niste pernite puse sub icoana Maicii Domnului. M-am gandit ca sunt puse la dispozitie de catre biserica si am luat una. Dupa nici un minut, a venit spre mine o femeie de vreo 50 de ani, furioasa, a luat pernita si mi-a zis cu foarte mare asprime "Sa-ti aduci perna de-acasa! Astea sunt ale mele si sunt pentru batrani!"

Dupa fazele astea am fost foarte trista (chiar ingretosata) si confuza cu privire la credinta noastra, la felul in care ne comportam unii cu altii etc.

Si foarte recent am aflat, dintr-un interviu pe care Sorin Dumitrescu i l-a luat lui Christos Yannaras, ca de fapt, exista un canon care interzice sa ingenunchezi Duminica in biserica tocmai din cauza ca Duminica este praznic, este sarbatoarea Invierii si atitutidea de tristete, cainta, regret exprimata ba in cuvinte, ba in postura corpului, este total neadecvata pentru un asemenea eveniment.

Sper ca interventia mea nu a suparat pe nimeni. Eu intru foarte des pe forum ca sa citesc insa scriu extrem de rar pentru ca mi-e teama sa nu spun prostii. Sunt destule prostiile pe care le-am scris in trecut. Nu cred ca mai e nevoie de altele noi. :)

P.S: interviul de care am vorbit se gaseste pe youtube.

[Mihailc]

În prealabil postat de Heurtebise

Si foarte recent am aflat, dintr-un interviu pe care Sorin Dumitrescu i l-a luat lui Christos Yannaras, ca de fapt, exista un canon care interzice sa ingenunchezi Duminica in biserica tocmai din cauza ca Duminica este praznic, este sarbatoarea Invierii si atitutidea de tristete, cainta, regret exprimata ba in cuvinte, ba in postura corpului, este total neadecvata pentru un asemenea eveniment.

Dacă tot ai amintit de acel interviu, voila:

https://www.youtube.com/watch?v=sopERQBgPoM

Canonul 20 al Sinodului I ecumenic:

"Deoarece sunt unii care îşi pleacă genunchii (îngenunchează) duminica şi în zilele Cincizeciniii - pentru ca toate să se păzească în acelaşi fel în fiecare parohie (eparhie), sfântului sinod i s-a părut ca rugăciunile să fie aduse (făcute) lui Dumnezeu stând ei în picioare."

În prealabil postat de Heurtebise

Sper ca interventia mea nu a suparat pe nimeni. Eu intru foarte des pe forum ca sa citesc insa scriu extrem de rar pentru ca mi-e teama sa nu spun prostii.

O intervenţie binevenită, într-adevăr Sfânta Liturghie este bucuria Învierii şi nu se cade a sta în genunchi, deşi sunt oameni neputincioşi, nevoiţi să stea stea în genunchi în lipsa unei strane sau a unui scaun. Din păcate, efectul de turmă funcţionează perfect pe fondul neştiinţei, şi astfel, o serie de practici şi obiceiuri necanonice au intrat în sânul Bisericii din rândul credincioşilor "evlavioşi". Un topic potrivit în acest sens ar fi "Dogme băbeşti".

[delia31]

În prealabil postat de ovidiu b.

Şi smerenia poate fi falsă

"Pe cât este de folositor să te mustri pe tine şi să te învinuieşti de păcătoşenie în faţa lui Dumnezeu în taină, în cămara sufletului, pe atât este de dăunător să faci aceasta în faţa oamenilor. In caz contrar vom avea despre noi o părere amăgitoare cum că suntem smeriţi", spune Sfântul Ignatie. Iată şi contextul din care am extras acest citat:

"Foarte asemanatoare cu gandirea smerita este si vorbirea smerita. In mare masura actiunile ei par a fi aceleasi, se vad din exterior la fel, dar pe dinauntru este complet diferita. Vorbirea smerita are alt scop. Ea doreste sa se arate oamenilor drept smerenie si cu acest scop ia infatisare smerita, isi ascunde privirea, rosteste cuvinte modeste, aratand linistea si retinerea, sau vorbeste despre sine fraze de mustrare - toate acestea sunt demonstrative, de dragul parerii omenesti. "Pe cat este de folositor sa te mustri pe tine si sa te invinuiesti de pacatosenie in fata lui Dumnezeu in taina, in camara sufletului, pe atat este de daunator sa faci aceasta in fata oamenilor. In caz contrar vom avea despre noi o parere amagitoare cum ca suntem smeriti", spune Sfantul Ignatie. El remarca un lucru interesant: lumii nu-i place sa vada adevarata smerenie in oameni, ci este atrasa de cea falsa, de cea prefacuta. Sfantul scrie: "Cei care au reusit in viata monahala dobandesc o deosebita libertate si simplitate a inimii, care nu pot sa nu iasa la iveala in relatia lor cu apropiatii. Ei nu sunt pe placul lumii! Ea ii acuza pe ei de mandrie... Lumea cauta linguseala, iar in ei vede sinceritate, care ei nu-i foloseste, intalneste mustrare, pe care ea o dispretuieste."

S-a observat ca oamenii cu adevarat smeriti, care il iubesc pe aproapele, nu se ingrijesc de impresia exterioara, ci iau aminte la sufletul lor si sunt ocupati sa indeplineasca poruncile lui Hristos; adresarea exterioara a unor oameni ca acestia es-te foarte retinuta, uneori pare peste masura de aspra sau nemiloasa. Dar singur timpul descopera ca acesti oameni au manifestat grija sincera pentru aproapele, l-au compatimit si i-au acordat aiutor. Iar fatarnicii, prefacutii, cei fals smeriti sunt la vedere neobisnuit de bucurosi, milosi, slujitori; dar de se va intampla o durere, un necaz, o greutate ei se vor dovedi reci si straini, indiferenti fata de suferintele apropiatilor. Acesta este aluatul fariseic, de care Domnul lisus Hristos le-a poruncit ucenicilor Lui sa se pazeasca."

(Arhimandritul Lazar, "Despre bolile tainice ale sufletului" pag. 209-210)

ps: Am postat acest cuvânt în special pentru cei care mereu se mustră public, vai eu păcătosul, vai eu cel lipsit de iubire, răbdare, blândeţe, pace...mai exact pentru cei care insistă să vorbească de sine. Ţin să precizez că cei vizaţi, de altfel, sunt dintre cei mai dragi. :)

Mno, acuma, nici daca cei vizati zic ca se simt cu musca pe caciula, nu-i bine. Nu?
Complicat betesug!

În prealabil postat de delia31

Mno, acuma, nici daca cei vizati zic ca se simt cu musca pe caciula, nu-i bine. Nu?

Da, nu e bine, ţinând cont de învăţătură. :)

...................