Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

Orbii au rostit cuvintele „Fiul lui David, ai milă de noi” (Matei 20, 30), ceea ce înseamnă „Iisuse, ai milă de noi” şi le-a fost redată vederea; leproşii au spus-o şi s-au vindecat de lepra lor (Luca 4, 27) etc. Rugăciunea „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul” are două puncte de sprijin: cel dogmatic – recunoaşterea Dumnezeirii lui Hristos – şi cel de cerere – rugăciunea pentru mântuirea noastră. Cu alte cuvinte, mărturisirea credinţei în Hristos este legată de mărturisirea neputinţei noastre de a fi mântuiţi doar prin puterea noastră. Aceasta spune totul, şi întreaga luptă a creştinului îşi are temelia pe aceste două lucruri: credinţa în Hristos şi cunoştinţa păcătoşeniei noastre. Astfel, rugăciunea lui Iisus arată în câteva cuvinte toată strădania credinciosului şi sintetizează întreaga învăţătură dogmatică a Bisericii noastre Ortodoxe.
Ajungem la această îndoită cunoaştere prin rugăciunea lui Iisus. Sfântul Maxim arată că patima mândriei stă în a nu lua în seamă două lucruri: a nu lua în seamă puterea dumnezeiască şi slăbiciunea omenească. Şi această dublă nesocotinţă dă naştere unei „minţi dezordonate”. Prin urmare, cel mândru este omul nesocotinţei, în timp ce dimpotrivă, cel smerit este omul îndoitei cunoaşteri. Ultimul îşi cunoaşte propria slăbiciune şi puterea lui Hristos. Aşadar, prin rugăciunea lui Iisus, noi cunoaştem şi mărturisim puterea lui Hristos (Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu) ca şi propria noastră slăbiciune (miluieşte-mă pe mine, păcătosul). Atingem în acest fel starea binecuvântată a smereniei. Unde este smerenia este şi harul lui Hristos, şi acest har este Împărăţia Cerurilor. Vezi atunci valoarea rugăciunii lui Iisus? Vezi că putem câştiga Împărăţia Cerurilor prin puterea ei?
Mitropolitul Ierothei Vlahos

[redemptor]

˝Mărturisirea ș™™i împărtăș™™ania deasă îl fac pe creș™™tin să sporească cel mai mult în viaț››a duhovnicească. Credinciosului pregătit după putere, potrivit învățăturii Bisericii noastre Ortodoxe, nu i se poate refuza niciodată Sfînta Împărtăș™™anie. Rostul Sfintei Liturghii tocmai acesta este: ca să ofere cele sfinte nu numai preotului slujitor, ci și credincioș™ilor bine pregătiți.˝






Sursa: Convorbiri Duhovniceș™™ti I Arhim. Ioanichie Bălan - Editura Episcopiei Romanului ș™™i Huș™ilor 1993

[cristiboss56]

Pregătirea ce avem a face în vederea acestei Sfinte Taine se împarte în trei: înainte, în timpul şi după împărtăşire. Înainte de împărtăşire se cuvine a ne curaţi cu taina pocăinţei şi a mărturisirei de întinăciunea păcatului de moarte cât şi a celorlalte păcate ce am săvârşit. Trebuie păzit canonul dat de duhovnic.
Apoi, cu toată inima şi cu tot sufletul, trebuie să ne dăm lui Iisus Hristos şi la tot ce îi place Lui, căci şi El în această Taină ne dă Trupul şi Sângele său, cu sufletul şi cu Dumnezeirea. Mai mult, având în vedere că darul nostru comparat cu al Lui nu e nimic, ori este foarte mic, se cade să dorim a avea un dar atât de mare cât i-ar aduce toate făpturile omeneşti şi cereşti şi să-l dăm dumnezeestii Lui măriri.
De aceea, când vrei să primeşti această Taină, pentru a fi biruit vrăjmaşul tău şi al Lui, înainte de împărtăşire, de cu seară sau şi mai înainte, cugetă la pofta Fiului lui Dumnezeu a-i da loc să intre în inima ta prin această Taină, a se uni cu Tine şi a-ţi ajuta să învingi orice pasiune.
Această poftă a Domnului e atât de mare şi nemărginită, încât nu poate fi cuprinsă deplin de mintea creată.
Pentru a te face cumva încăpător ei, du-te cu mintea la două lucruri: unul e plăcerea inexprimabilă a prea bunului Dumnezeu a se afla cu noi, căci această unire cu oamenii a numit-o desfătarea şi răsfăţarea Lui: „Desfătarea mea cu fiii oamenilor” (aceasta o spune şi Fericitul Augustin în Rugăciunile lui, dar în ce parte a Scripturii este deşi am căutat, nu ştiu unde anume se găseşte), iar cealălaltă este a socoti că Dumnezeu urăşte foarte mult păcatul, căci e potrivnic unirii Lui cu noi cea atât dorită, şi potrivnic dumnezeeştilor Lui săvârşiri. Din fire desăvârşită, bunătate, lumină curată şi nemărginită frumuseţe, Domnul nu poate decât să urască din fire păcatul. Acesta nu este decât răutate desăvârşită, întuneric, lipsă şi grozavă nesuferire a sufletelor noastre.
Această urâciune a lui Dumnezeu este atât de arzătoare şi mare contra păcatului, încât pentru stricăciunea lui s-au rânduit şi s-au făcut de la început până la sfârşit toate lucrurile aşezământului vechi și nou. Mai ales ale Patimilor Lui.
De aceea, unii teologi şi dascăli zic că Iisus Hristos pentru a şterge de la noi toată greşeala, până la cea mai mică, dacă ar fi fost nevoie, era gata ca iar să primească nenumărate morţi.
Oricât de puţin ai înţelege din aceste cugetări marea dorinţă a lui Dumnezeu de a intra în inima ta, pentru a zdrobi pe ai tăi şi ai Lui vrăjmaşi, se va aprinde în tine o mare dorinţă de a-L primi ca să lucreze în tine această desăvârşire. Îmbărbătat şi cu îndrăzneală din nădejde, că la tine va veni cerescul tău voievod, cheamă de multe ori la luptă acea patimă ce voieşti a o birui, să o surpi cu mai multă putere, cu îndoită şi întreită tărie, urându-o şi ridicând virtuţi contra acelei patimi. Aceasta să o faci seara.
Dimineaţa, puţin înainte de Cuminecătură, aruncă o mică privire a gândului la cele făcute, de la ultima Cuminecătură până atunci, toate săvârşite cu atâta nepăsare ca şi când n-ar fi fost Dumnezeu să te vadă şi să te judece, ori n-ar fi suferit pentru tine atâtea patimi pe cruce.
Căci şi tu ai ales şi ai cinstit mai ales poftele urâte, iar nu voinţa lui Dumnezeu. Cugetând astfel spre marea ta ruşine şi sfânta frică, vei fi ruşinat de nerecunoştinţa și nevrednicia ta.
Apoi, meditează că adâncul neajuns al bunătăţii Dumnezeului tău cheamă la ale Lui taine adâncul ingratitudinei tale şi al micii tale credinţe, apropie-te cu îndrăzneală, oferă-i loc desfătat în inimă ca să devină de-a binelea Stăpân şi Domn. Cum? Ce fel?
Când vei smulge din inima ta orice aşezare şi dragoste de creaturi, închide-o pentru a nu intra nimeni altul decât Dumnezeul tău.
Nicodim Aghioritul

[redemptor]

˝Pentru oprirea prozelitismului sectar, atît preoții, cît și călugării trebuie mai întîi să trăiască ei înșiși o viață duhovnicească, evanghelică fără de prihană, ceea ce știu că este foarte greu. Apoi să studieze temeinic abaterile sectelor, să facă vizite acasă credincioșilor loviți de secte; să le vorbească blînd din Sfînta Scriptură, arătîndu-le adevărul, și să le spună de cîte daruri se lipsesc nevenerînd pe Maica Domnului, lipsindu-se de Sfintele Taine, necinstind Sfînta Cruce, icoanele, Biserica și sfinții, toate fiind absolut necesare pentru mîntuire.˝






Sursa: Convorbiri Duhovnicești I Arhim. Ioanichie Bălan 1993

[cristiboss56]

In niciun caz nu trebuie ca soţii să-şi îngăduie grosolănii, violenţe şi jigniri. Adeseori, un mare rău în relaţiile conjugale este reprezentat de limba neînfrânată, atunci când soţii, aprinşi de mânie, îşi aruncă unul altuia jigniri de tot felul. Rănile lăsate în suflet de aceste săgeţi verbale sângerează apoi multă vreme. Cartea Sfântă pune pe seama cuvântului următoarea însemnătate: „Cei nechibzuiţi la vorbă sunt ca împunsăturile de sabie, pe când limba celor înţelepţi aduce tămăduire” (Pilde 12, 18). Când se aprinde răutatea, mai bine să taci puţin şi să te linişteşti (să iei apă în gură), iar pe urmă, rugându-te, să spui pe un ton binevoitor ceea ce poate să aducă folos.
Este mai bine ca tiradele de reproşuri şi de „predici” să fie înlăturate printr-un singur cuvânt magic: „Iartă-mă!”, care, de altfel, este foarte greu de rostit. În general, trebuie spus că mediul familial reprezintă condiţiile în care omul învaţă să trăiască virtuos. Soţii trebuie să vadă în căsătoria lor tocmai asta: o şcoală de viaţă creştină. Iar şcoala nu este întotdeauna uşoară... (Episcopul Alexandru Mileant)

[cristiboss56]

Să zicem: „Bine aţi venit, greutăţilor! Mult câştig duhovnicesc îmi aduceţi! Aţi venit să mă umpleţi de harul lui Dumnezeu, de puterea Domnului... Ce sunteţi voi, greutăţilor, în faţa Crucii lui Hristos?”. Aşadar, vă rog, greul să-l vedem ca pe ceva uşor şi ispita ca pe un prilej de câştig duhovnicesc! Dacă vreunul dintre voi întâlneşte o ispită, spre exemplu, cineva se poartă urât faţă de voi sau nu vă vorbeşte frumos, să zică: „Uite, ce bine! Îţi mulţumesc, Dumnezeul meu! Ai îngăduit aceasta, ca eu să mă pot cunoaşte mai bine pe mine însumi”.
Greu este să absolvim o universitate, o academie sau să învăţăm două-trei limbi străine, dar ca să coborâm Cerul în inimile noastre e foarte uşor. Este de ajuns numai să vrem.
Părintele Eusebiu Giannakakis

[cristiboss56]

Părintele Eusebiu era îngăduitor, dar şi aspru, acolo unde trebuia. Spre exemplu, atunci când, în Ioc de pocăinţă, de părere de rău, vedea egoism şi duh pretenţios, răspundea: – Acestea pe care le spui tu acum, îţi deschid cumva porţile Raiului? Nemulţumirea ascunde în spatele ei egoism. Dumnezeu nu te va întreba dacă te-au iubit ceilalţi. Tu îi iubeşti?... Şi dacă îţi va spune Dumnezeu într-o zi că nu ai dreptate? Pune-ţi jos sinea egoistă şi loveşte-o cu putere... Să ne luptăm cu sinea noastră. „Netrebnico!”, să-i zicem. Să ne fie silă de sinea noastră. Să vezi atunci, se revarsă iubirea peste toţi oamenii!
Egoismul dărâmă toate virtuţile, ca un buldozer. Nemaipomenit de bine este să avem simţământul că suntem un nimic. Altfel, dacă noi credem că avem virtuţi, fie şi numai puţin, ne umflăm de egoism... De egoism nu numai să ne fie silă, ci să-I şi urâm... Domnul este întotdeauna alături de sufletul smerit.
Părintele Eusebiu Giannakakis