Contradictie dogmatica ?

[bogdan81]

În prealabil postat de GMihai

Nu mai folosi termenul "merite". Foloseşte termenul "răsplată", semantic este cel mai apropiat de ceea ce se înţlege în engleză prin "merit".

Deci: a promis Dumnezeu că va da răsplată pentru faptele bune ?

Incerc sa duc discutia la un alt nivel. Fiindca nici termenul rasplata nu e deloc fericit. Ce vreau sa spun ? Sa spunem ca Dumnezeu daruieste harul, nemeritat, nu pentru ca faptele noastre bune l-ar indatora, ci fiindca asa a promis iar El isi tine promisiunea. Pana aici suntem cu totii de acord. Bun. Dar chiar daca admitem ca Dumnezeu acorda mantuirea in virtutea promisiunii Sale ca o rasplata, totusi aceste fapte bune nu se pot tezauriza. Fiindca abia aici intervine mentalitatea juridica dupa parerea mea, in credinta ca aceste fapte devin un tezaur, ceva care prisoseste. Si astfel ajugem iar la conceptul de merit.
Aici ma intereseaza pe mine acest aspect. Accept ca Dumnezeu poate acorda mantuirea nemeritata ca un fel de rasplata pentru faptele bune in virtutea promisiunii Sale. Dar atunci, daca e doar promisiunea Lui libera si mantuirea ramane totusi dar infinit superior faptelor noastre, atunci nu mai poate fi vorba de tezaur.

[GMihai]

Bogdan, mergem atunci la doua alte concepte: comuniunea crestina si rugaciunile sfintilor.

Noi spunem: Sfinte X, roaga-te pentru noi. Sau: Pentru rugaciunile Sfantului X, ajuta-ne pe noi, Doamne.

Intrebare: De ce tocmai pentru rugaciunile sfintilor ? De ce tocmai de la ei asteptam ajutor ? De ce tocmai pe ei ne asteptam ca Dumnezeu sa-i asculte, in numele nostru ?

[bogdan81]

În prealabil postat de GMihai

Bogdan, mergem atunci la doua alte concepte: comuniunea crestina si rugaciunile sfintilor.

Noi spunem: Sfinte X, roaga-te pentru noi. Sau: Pentru rugaciunile Sfantului X, ajuta-ne pe noi, Doamne.

Intrebare: De ce tocmai pentru rugaciunile sfintilor ? De ce tocmai de la ei asteptam ajutor ? De ce tocmai pe ei ne asteptam ca Dumnezeu sa-i asculte, in numele nostru ?

Gandesc ca si atunci cand sfintii ne ajuta, puterea lor de a ne ajuta tot de la Dumnezeu vine si nu se constituie intr-un fel de tezaur sau depozit al lor personal. Sigur ca Dumnezeu ii iubeste pe sfinti, ne iubeste si pe noi si vrea ca noi sa ne iubim unii pe altii. Dar trebuie sa avem in vedere, cred eu, ca iubirea e ceva gratuit. Ea exclude conceptul de rasplata, merit ori supra-merit. Mai demult am citit ceva la un ganditor catolic francez, Gustave Thibon.
Spune el ca faptele noastre sunt un dar gratuit, ca raspuns la un alt dar gratuit care este infinit mai presus, harul Sau. Deci totul e dar. Conceptul de cantarire, de balanta, de supra-merit, e exclus prin insasi natura relatiei. Faptele nu se pot cantari. Cantarul implica o masura comuna. Or nu exista masura comuna intre faptele noastre si harul lui Dumnezeu. Ceea ce nu inseamna ca nu trebuie sa facem fapte bune. Am explicat inainte de ce. Sigur ca noi vedem pictate pe bisericile noastre, la Voronet sau in alta parte, cantare si balante care masoara. Dar aceasta e o metafora. Ea nu are mai multa realitate decat cazanele cu smoala si furcile diavolilor.