Contradictie dogmatica ?

[florin.oltean75]

În prealabil postat de iliegh

Cred ca sunteti toti la curent cu sintagma "cel mai umil dintre pamanteni", sau "cel mai pacatos". E o stare de spirit pe care crestinii ortodocsi ar fi bine sa o castige, cel putin asa zice parintele Cleopa, si cred ca am mai gasit-o prin ceva carti ale parintilor pustnci. Precis multa lume de aici poate sa precizeze exact in ce carti si ce sfinti parinti au abordat aceasta idee.

Probabil samanta provine din exemplul lui Isus cu intoarcerea celuilalt obraz.

Numai ca e posibil sa apara o contradictie, mai precis, dorinta de a fi cel mai umil sa apara din mandrie, adica, cand crezi ca esti cel mai pacatos, sau umil, deja crezi ca esti ceva, cand de fapt trebuie sa crezi ca nu esti nimic.

Al doilea punct in care sintagma are sincope este urmatorul: cand spui ca esti cel mai pacatos, inseamna ca ai atins un grad de evolutie spirituala destul de avansat, nu ai cum sa fi cel mai pacatos, asa ca afirmatia devine o minciuna. Tu minti.

Ca sa fi intradevar cel mai pacatos trebuie sa dovedesti asta. Trebuie ca lumea sa aiba motive sa te loveasca peste un obraz sau sa te scuipe. Trebuie sa fi INTRADEVAR cel mai pacatos. Trebuie sa te cobori la limita e jos a conditiei umane , sa te dezgusti pana si pe tine insuti realmente, nu din vorbe doar. Pana nu ai coborat acolo, nu o sa intelegi adevaratul sens al umilintei.

Cum ai putea sa faci asta ? Care e solutia ? Sa ucizi ? Sa furi ? Nu prea cred.

Are cineva idee?

Smerenia este o stare launtrica care rezulta in urma unor observatii corecte pe trei paliere: cu privire la ceilalti, Dumnezeu si propriul sine.


In primul rand, trebuie sa constientizam ca, fundamental, nu suntem diferiti de ceilalti. Ca avem aceleasi necesitati de baza, ca alergam dupa fericire ca si ceilalti, si fugim de durere, la fel ca si ceilalti.

Ca fundamental nu suntem mai valorosi decat nicio alta fiinta. Ca nu posedam nicio calitate intrinseca noua insine. Ca tot ce avem, ne este de fapt daruit.

Daca cineva are impresia ca este mai special decat ceilalti pentru ca apartine unei anumite familii, ca are o anumita pregatire, culoare a pielii, o anumita credinta sau abilitate - pierde din vedere adevarul fundamental - iar aceasta parere despre "un sine privilegiat, special" alunga smerenia din inima lui.

Cel care nu se vede pe sine mai special sau important decat ceilalti, deja a parcurs jumatate de drum pana la smerenia adevarata.

Insa omul este atat de coruptibil incat se agata chiar de nimicuri pentru a se inalta un pic fata de ceilalti. Iar aceste impresii sunt atat de fine cateodata incat este nevoie de un mare efort introspectiv pentru a le descoperi si extirpa.

De exemplu, una este sa apreciezi valoarea religiei tale si alta sa crezi ca esti mai special decat ceilalti pentru ca tu o validezi.

Nu sunt putini cei care cad in "mandrie de factura religioasa".

====

Cand spunem "sunt pacatos"! - trebuie sa fie exclamatia descoperirilor rezultate in urma unor atente observatii asupra sinelui, a miscarilor noastre exterioare si interioare, a calitatii interactiunilor clipa de clipa.

O repetare mecanica nedublata de realizare inteligibila poate fi contraproductiva - cu posibile efecte negative asupra psihicului.


Deci mare atentie, nu ne jucam cu cuvintele pentru ca au forta (constructiva si distructiva).


Sfintii spun "sunt cel mai mare pacatos" pentru ca intr-atat si-au curatat inima lor, incat pe ceilalti ii vad complet curati, puri - nu este o imaginatie sau constructie mentala, pentru ca fundamental toata faptura este perfecta (creata perfect).

Deci sfintii vad limpede miscarile pacatoase dinlauntrul lor si perfectiunea dinafara.

Spunem ca sunt "sfinti" pentru ca aceasta forma de vedere este pe deplin corecta, o vedere care identifica si exorcizeaza toate miscarile launtrice impure. Pentru ca acestia au in ei insisi Vederea Lui Dumnezeu.

----

De mandrie nu putem scapa complet (inclusiv de "mandria celui ce i se pare ca se smereste" - o forma mai insidioasa de mandrie care apare reflex atunci cand percepem ca facem ceva bun) decat atunci cand eradicam cu totul "parerea de sine".

Iar aceasta nu se poate decat realizand direct, inteligibil, natura fundamentala a sinelui ( in mod apofatic).