Confesiunile unui fost ateu

În prealabil postat de TINERI PENTRU ROMANIA

Ar fi bine ca ştiinţa să admită că sunt lucruri pe care nu le poate explica şi că e preferabil pentru ea să se limiteze la domeniul său specific.

Pai... cam asta face stiinta de mii de ani... explica ce se credea a fi supranatural...

[Reborn]

Foarte frumoase, foarte laudabile confesiuni si de interes pentru toti crestinii.

[Patrie si Credinta]

În prealabil postat de abaaaabbbb63

Pai... cam asta face stiinta de mii de ani... explica ce se credea a fi supranatural...

Nu poate, filozofic vorbind.
Poate sa demonteze falsuri evidente din punct de vedere rational, dar doar atat.
Tot pe axiome e bazat.
Un sistem nu se poate demonstra pe sine.

În prealabil postat de Patrie si Credinta

Nu poate, filozofic vorbind.
Poate sa demonteze falsuri evidente din punct de vedere rational, dar doar atat.
Tot pe axiome e bazat.
Un sistem nu se poate demonstra pe sine.

Pai cuvintele cheie sunt "ce se credea". Cine ar fi crezut acum 5000 de ani ca exista o explicatie perfect rationala pentru fulger?

[Patrie si Credinta]

În prealabil postat de abaaaabbbb63

Pai cuvintele cheie sunt "ce se credea". Cine ar fi crezut acum 5000 de ani ca exista o explicatie perfect rationala pentru fulger?

Mai multi decat crezi(ca nu au avut raspunsul in sine pana mai tarziu e altceva). Oamenii tind sa subestimeze inteligenta stramosilor nostri. Creierul e acelasi de cand a aparut omul moden acum mult timp
Nu cadea in teoriile naturaliste are unora, ca "vai, uite ce explicatii ridicole aveau pentru fulgere si vulcani atunci, si traiau in frica. Noi pe de alta parte suntem mult mai luminati de rasare soarele din fundul nostru de cat de destepti suntem", ca e stanjenitor.

[Citadel]

Nu știam. Mersi!

[Dumitru73]

În prealabil postat de Patrie si Credinta

Un sistem nu se poate demonstra pe sine.

Biblia se poate demonstra pe sine?

[TINERI PENTRU ROMANIA]

CONFESIUNILE UNUI FOST ATEU (7)

Păcatul strămoșesc

-I-

Admitem apariţia unui spic dintr-un bob de grâu, a unui stejar dintr-o ghindă şi în general existenţa concretă a firii deoarece simțurile nu ne permit să ne îndoim de ele.

Or tradiția, ochiul secolelor trecute, ne spune că primii oameni au fost un bărbat şi o femeie făcuţi de Dumnezeu împreună cu toate câte sunt.

Ştiința respinge creaţionismul. Fiindcă nu reuşeşte să-l cuprindă într-o formulă matematică, ea îl neagă. E incontestabil, în ce-o priveşte, că nu poate dovedi contrarul sau găsi o altă soluţie cât de cât satisfăcătoare.

-II-

Iniţial păcatul strămoşesc m-a nedumerit. Eram surprins că Dumnezeu nu i-a împiedicat pe Adam şi pe Eva să greşească şi că-i pedepseşte pe copii pentru ce au comis părinţii. Mi se părea că-I lipseşte fie preştiinţa, fie bunătatea. Vedeam aşadar nişte contradicții în felul cum e concepută Divinitatea. Iată de ce nu am dat dovadă de religiozitate de la bun început.

Cu timpul mi-am schimbat felul de a gândi. Neputând pune la îndoială nici existenţa lui Dumnezeu, nici existenţa relelor din lume, am căutat în cercetarea omului un răspuns la nedumeririle mele referitoare la dogmă. Aşa am ajuns la o cunoaştere care a modificat aspectul problemei şi m-a făcut s-o privesc altfel.

-III-

Dumnezeu i-a dat omului libertate. Esenţa omului e voinţa sa neîngrădită. Libertatea admisă permite răsplata sau pedeapsa. Omul răspunde deci pentru purtarea sa şi sancționarea vinovatului e consecinţa dreptății divine care nu exclude mila.

Să recunoaștem că doar Sfânta Scriptură ne arată exact cauza nenorocirilor noastre. Ce ne face să suferim e într-adevăr aici şi nu contrazice Biblia. Depindem unii de alţii. Faptele părinților se răsfrâng asupra copiilor. Istoria nu e decât o enumerare a ceea ce li s-a întâmplat Popoarelor ca urmare a comportamentului lor şi al predecesorilor lor.

Predescu Virgil

Celelalte articole din seria „Confesiunile unui fost ateu” le găsiţi la adresa: http://tineriptromania.blogspot.com/

[TINERI PENTRU ROMANIA]

CONFESIUNILE UNUI FOST ATEU (8)

Credinţă, raţiune, simţire

-I-

Am considerat mult timp raţiunea infailibilă. Imposibilitatea de a demonstra ceva fără ea sau contra ei mi se părea un argument imbatabil. Apoi, cugetând, am constatat că nu dădusem răspunsuri la unele întrebări cum ar fi: Ce e raţiunea? E o aptitudine? Poate da singură verdicte valabile?

Mi s-a spus la orele de filozofie din liceu că raţiunea nu e doar capacitatea minţii noastre de a judeca, ci şi o însuşire a sufletului ca sensibilitatea sau voinţa. Mă aflam deci în faţa unei treimi psihice ale cărei părţi erau diferențiate pentru analiză, dar care formau de fapt un tot indivizibil.

-II-

Personal cred că sufletul îşi are instinctele sale asemenea corpului. Ele provin din simțire fiind într-o oarecare măsură prelungirea rațiunii, partea ei înaripată. Datorită lor vedem adevăruri ce altfel ne-ar rămâne ascunse şi suntem feriți de pericole ce nu ne pot fi semnalate de gândire.

Abordarea marii probleme a apariției omului şi a destinului său numai cu raţiunea rece echivalează cu aruncarea în luptă a unui soldat pe jumătate înarmat. Am fi lipsiţi de cea mai bună armă, fiindcă sentimentul ne arată direcția de urmat, ne conturează țelul înainte de a-l întrezări. Ar fi o nebunie să nu-i folosim flacără şi lumina.

-III-

Un adevărat filozof gândește şi cu mintea, şi cu inima. El îşi construiește sistemul
bazându-se pe sinele său, pe Neamul său, pe pământul Ţării, pe vii, pe morți. El se raportează permanent la Dumnezeu, principiu, sprijin şi regulă a oricărui concept. Căutarea adevărului cu un suflet schilodit e de neînţeles.

Raţionalismul pretinde Religiei să-şi dovedească adevărurile pe care le predică. Există un singur fel de cunoștințe, spune el, cele al științei, iar fundamentele credinței nu sunt admisibile fără confirmare experimentală sau rațională. Timpul m-a ajutat să văd ce greșeală enormă e contestarea importanței sentimentului în cunoaștere.

-IV-

Sufletul înclină spre credinţă, dar nu poate ajunge la ea fără smerenie, susțineau teologii din Evul Mediu. În acea epocă aşa-zis întunecată firea umană era mai bine cunoscută ca acum. Nulla ratio si non sit oratio (Nu există raţiune fără rugăciune) se spunea pe atunci, ceea ce înseamnă că raţiunea se rătăceşte dacă nu se înclină în faţa unui principiu superior ei.

Raţiunea din zilele noastre, concepută ca ruptă de Dumnezeu, de tradiții, de pământul natal, e contrarul rațiunii superioare de altădată care medita rugându-se. Ea nu e decât zeificarea eului în marea lui diversitate şi cum raţiune pentru fiecare e propria raţiune, nu a altuia, e uşor de constatat ce dezordine rezultă de aici.

-V-

Creștinii nu resping raţiunea, ci numai folosirea sa exclusivă în căutarea adevărului. Ei apreciază că sunt două feluri de cunoaştere, una la care se ajunge prin raţiune şi una la care se ajunge prin credinţă.

Neavând nici timp, nici posibilitatea să verificăm cunoștințele pe care le primim de la alţii, le luăm de bune. În afară de fizicieni, câți pot, de exemplu, să-şi dea seama de raporturile exacte dintre energie, masă şi viteza luminii? În afară de astronomi, câți au motive serioase să considere că galaxiile se îndepărtează unele de altele? Drept urmare putem spune pe bună dreptate că învăţarea cere la fel de multă credinţă ca Religia.

-VI-

E o dovadă de trufie să se pretindă că nu e nevoie să se țină cont de tradiții. Înfrânarea voluntară, supunerea la reguli cărora timpul le-a confirmat utilitatea e cel mai bun mod de exercitare a rațiunii.

Temperarea în gândire e justificată de propriile noastre reflecții şi de realitate. Cine are o judecată mai echilibrată, cel care nu acceptă nicio limită, nicio superioritate, nicio măsură sau cel care, convins de cunoașterea propriilor limite, de experiența vieții, de puterea necunoscutului, ţine cont de tradiții, de taine, de influența religioasă?

-VII-

E evident că sunt o mulțime de lucruri mai presus de înțelegerea noastră. Totuşi ne grăbim să știm, să legăm vizibilul de invizibil, materia de spirit. Credința e o necesitate a minții noastre, o nevoie a inimii noastre. Să crezi înseamnă să te bizui pe Dumnezeu, înseamnă pace sufletească într-o stare de spirit superioară, înseamnă să trăieşti un fel de viaţă supranaturală. Dovadă e faptul că Religia a apărut spontan peste tot unde a existat o societate umană.

Am văzut că raţiunea şi simțirea corespund unor nevoi la fel de mari, cea de a gândi şi cea de a crede. Aceste două facultăţi se completează reciproc fără a se exclude una pe alta.

Când raţiunea se trezește, ne ispitește cu bețiile şi cu atracțiile ei eclipsând simţirea. Mai târziu aceasta din urmă se manifestă la rândul său reintrându-şi în drepturi. Încercările vieții dau naștere unor cerințe pe care raţiunea nu le poate satisface şi provoacă o schimbare morală în urma căreia sentimentul religios devine preponderent.

Predescu Virgil

[stefan florin]

În prealabil postat de abaaaabbbb63

Pai... cam asta face stiinta de mii de ani... explica ce se credea a fi supranatural...

sau crede ca explica...