nunta in zi de post

[delia31]

În prealabil postat de lidiap

Am o nedumerire si as avea nevoie de un sfat. Suntem invitati la o nunta de alta religie , nuntasii sunt maghiari, si culmea, nunta e in data de 29 august, zi de post la noi. Ce sa facem? Trebuie sa mergem pentru ca avem o datorie, dar mai departe cum ne comportam? Facem o exceptie de la post?
Va multumesc frumos.

Din Catehism

"Cele 9 porunci bisericesti

1. Sa ascultam cu evlavie Sfanta Liturghie in fiecare Duminica si sarbatoare.

2. Sa tinem toate posturile de peste an.

3. Sa cinstim fetele bisericesti.

4. Sa ne spovedim si sa ne impartasim in fiecare din cele patru posturi mari de peste an, ori, daca in fiecare post nu putem, cel putin odata pe an, in Postul Pastilor.

5. Sa ne rugam pentru cei ce stau in fruntea tarii.

6. Sa tinem posturile pe care le-ar orandui episcopul sau mitropolitul locului in vreme de primejdii, de molime sau alte necazuri.

7. Sa nu citim carti eretice sau ale sectarilor.

8. Sa nu instrainam, nici sa folosim, spre scopuri straine, lucrurile bisericesti sau averea Bisericii.

9. Sa nu facem nunti si ospete, sau alte petreceri, in timpul posturilor.

Ce invata aceasta porunca?

Biserica a randuit anumite zile in care crestinii sa praznuiasca cele mai insemnate evenimente din viata Mantuitorului si a sfintilor. Acestea, fiind unele de bucurie, iar altele de intristare, de buna seama ca cele dintai vor fi praznuite cu bucurie sufleteasca, iar celelalte, cu intristare si cu infranare trupeasca si sufleteasca.

Prin porunca aceasta, Biserica cere crestinului ca in zilele de intristare aratate de ea, in zilele de post, sa nu faca nunta si petreceri, care sunt prilej de veselie si, in genere, sa nu ia parte la distractii si petreceri.

Implinirea acestei porunci sporeste crestinului evlavia si dragostea fata de Dumnezeu. "

[sophia]

Pentru Delia si Mihnea (si altii):

Uite tot din catehism citez si eu ceva, de la cele 9 porunci:

"Biserica a randuit anumite zile in care crestinii sa praznuiasca cele mai insemnate evenimente din viata Mantuitorului si a sfintilor. Acestea, fiind unele de bucurie, iar altele de intristare, de buna seama ca cele dintai vor fi praznuite cu bucurie sufleteasca, iar celelalte, cu intristare si cu infranare trupeasca si sufleteasca. Prin porunca aceasta, Biserica cere crestinului ca in zilele de intristare aratate de ea, in zilele de post, sa nu faca nunta si petreceri, care sunt prilej de veselie si, in genere, sa nu ia parte la bucurii si placeri. Implinirea acestei porunci sporeste crestinului evlavia si dragostea fata de Dumnezeu."

Acum va rog pe voi sa definti care sunt acele zile de intristare si care cele de veselie. Ca sa stim despre ce vorbim.

Pe urma:
La noi ieri s-a cantat axionul obisnuit (Cuvine-se....) si o priceasna speciala dedicata sarbatorii. Am auzit-o prima data si n-am retinut cuvintele.

Eu stiu ce spuneti voi, dar sunt doua lucruri amestecate: o data este tristetea despartirii si apoi este si bucuria ca se duc la cer.
Sf. Apostoli au fost tristi si cand a murit Iisus si cand a murit Maica Sa.
In Saptamana Mare umblam in haine cernite, nu avem voie sa nici sa auzim muzica, se preinchipuie in Vinerea Mare si punerea in mormant, se cand prohodul.

Dar in fine poate definiti voi ceea ce scrie in citatul meu din catehism.

Pentru Yasmina (si altii)

Sunt socata si vad ca aici de fapt este o mare deosebire de gandire aici, pe forum.
Iata ca se mai limpezesc niste lucruri. Exista intelegeri aparte ale elementelor de credinta (sarbatori triste sau nu, moartea etc.) dar si a oamenilor si avietii in general.

Daca voi vedeti o nunta numai ca pe un motiv de desfranare si betie, de profit, de cadouri, imi pare rau.
Numai raul il vedeti.
Eu niciodata nu ma gandesc asa.
Obligatie pentru mine inseamna ceva sufletesc, si cineva din familie, sau prieteni.
Eu stiu ca inviti la nunta oameni cu care ai o legatura afectiva. Nu inviti oameni de pe strada.
Ii inviti sa fie cu tine, sa se bucure cu tine.
Autoarea firului a spus ca are o datorie de a merge acolo. Asta poate insemna inclusiv a fi nasa, sau poate fi o ruda, prieteni, colegi cu care are o anumita legatura.

Acum este drept ca noua ne spune preotul la biserica si altceva si aici am o nelamurire mare:
Ne spune sa ramanem la parastase (aici este de obicei problema, ca pleaca lumea), pentru ca trebuie sa fim impreuna cu cei care trec prin momente triste. Binele de obicei il impartim (nunta, botez), dar sa fim si la parastas, mai ales ca lumea se pregateste special.
Cumva se intelege ca avem obligatia de a ramane la parastase.
La nunti si botezuri...nu. Mi se pare ciudat cumva.

Cu trimisul cadourilor: eu nu stiu ce sens are sa trimiti cadou, dar sa nu te duci.
Acum inchipuiti-va un cuplu care se casatoreste si in loc de cei dragi, au langa ei numai un munte de cadouri. Se simt ei bine?

O invitatie trebuie respectata. Oamenii aceia fac un sacrificiu, au bucuria sa fie impreuna cu invitatii lor. Pregatesc gustari, fac niste cheltuieli.
Ori anunti din timp ca nu te poti duce, ori te duci si respecti pe oamenii aceia si te incadrezi.

In fond este vorba de o zi. Daca in rest tii posturile si faci tot ce trebuie, o zi nu este o nenorocire. Daca chiar nu vrei, atunci nu te duci si gata.
Si nu mai ai nici alte pretentii. Ca da ca azi faci asa la unul, maine la altul si tot asa, atunci se cheama ca-ti bati joc de oameni si iti vor inchide toti usa.

Sigur, in cadrul credintei tale ar trebui ca si ceilalti sa respecte niste reguli bisericesti. Dar de la altii nu poti avea aceste pretentii.
Sau se face odata pentru totdeauna o singura biserica crestina cu aceleasi reguli si gata.

In general este foarte greu in ziua de azi sa organizezi ceva. Parca in trecut nu erau asa probleme, sau erau mai ascunse. Azi unul posteste, altul nu mananca porc, altul nu mananca vita, altul e vegan, altul vegetarian, altul are alergie la gluten, altul la lactate, si uite asa.

Si tu spui ca plangem din egoism la moartea unui om drag.
Mai intai ca nu stium unde ajung raposatii nostri.
Pe urma suntem oameni si traim atata amar impreuna cu ei, a-i plange cand pleaca este ceva normal, omenesc.
Asa suntem facuti. Nu dam petreceri cu lautari cand moare mama, tata, sau altcineva drag.
Daca voi vreti brusc sa schimbati omenirea, sa faca asa, nu cred ca o sa reusiti. Ma intreb daca voi insiva puteti.
Da, uneori ne bucuram ca cineva a scapat de o suferinta si l-a luat Dumnezeu. Dar asta este altceva.

Si s-au intristat unii cand a plecat si Iisus de la ei. Si Maica Lui. Nu se spune ca a trecut sabie prin inima ei? De bucurie oare?
Cata nevoie ar mai fi avut oamenii sa fie El cu ei pe pamant, sa-i mai invete, sa-i mai aline.
E trist sa maoara cineva, mai ales in chinuri si pe nedrept (cum au murit Iisus, Sf. Ioan Botezatorul, etc.). Maica Domnului a murit lin, luata de ingeri la cer.

Pt. Ioan-Cezar
Stiu ce spui. Inteleg ca in credinta este si bucurie si tristete.
Eu n-as numi-o insa bucurie, ci poate mangaiere, bine.
Pentru om credinta este ceva infranator. Trebuie tot timpul sa-ti infranezi trairi, sentimente, neputinte, oboseala, foame, sete, etc.
In loc sa te duci la plimbare sau sa faci altceva te duci la biserica, sau te rogi, nu ai voie sa te duci la petrecere, sa fii cu cei dragi. Uite trebuie sa renunti la a te duce la nunta cuiva drag.

Da, o faci de buna voie, o faci cu pace. Alegi tu singur drumul. Dar nu este usor. Este numai renuntare. Si pentru un om nu este usor.

Nu e nevoie sa ne tot ascundem dupa deget. Daca credinta ar fi fost voie buna si usoara ca fulgul, atunci toti ar fi fost in ea si lumea asta ar fi fost Raiul. Dar nu e asa. Nu pot si nu vor toti infranarile acestea, mai ales daca nu le inteleg rostul.

Am un mare respect pentru cei care se duc la manastire, care aleg aceasta cale si renunta la tot. Absolut la tot.
Nici in lume nu este usor, nici in casnicie. Sa impaci si credinta, rugaciunea si familia si serviciul si pe cei din jur.

Ieri ne spunea parintele la predica despre Marta si Maria.
(M-a surpins si asta, ca nu exista in Sf. Evanghelie un capitol dedicat Adormirii Maicii Domnului.9
Marta si Maria sunt simbolurile credintei in lume (in viata lumeasca, spre deosebire de manastire). Amandoua trebuie sa fie si nici una nu este suficienta...

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de sophia

Pentru Delia si Mihnea (si altii):

Uite tot din catehism citez si eu ceva, de la cele 9 porunci:

"Biserica a randuit anumite zile in care crestinii sa praznuiasca cele mai insemnate evenimente din viata Mantuitorului si a sfintilor. Acestea, fiind unele de bucurie, iar altele de intristare, de buna seama ca cele dintai vor fi praznuite cu bucurie sufleteasca, iar celelalte, cu intristare si cu infranare trupeasca si sufleteasca. Prin porunca aceasta, Biserica cere crestinului ca in zilele de intristare aratate de ea, in zilele de post, sa nu faca nunta si petreceri, care sunt prilej de veselie si, in genere, sa nu ia parte la bucurii si placeri. Implinirea acestei porunci sporeste crestinului evlavia si dragostea fata de Dumnezeu."

Bun. Deci, porunca Bisericii despre care vorbim este sa nu faci nunta in zile de post. Intr-o interpretare mai larga: sa nu faci ori sa participi la petreceri cu dans IN ZI DE POST.

Intrebari:
1. Adormirea Maicii Domnului este sau nu este zi de post ?
Daca nu este, atunci va pot invita la un vals.

2. Taierea capului sf Ioan Botezatorul este sau nu este zi de post ?
Daca este, atunci valsul din acea zi va trebui sa-l amanam pentru cand se va putea.

De ce spuneti ca e complicat, cand e asa de simplu ?

Acuma, renuntarile de care vorbiti: din cauza consecintelor temporale ale lacomiei mele, practic a trebuit sa renunt la paine. In primele doua zile a fost teribil. Id-ul din mine se revolta contra superego-ului, care ii spunea "Nein! Kein mehr Brot essen!"
Dupa o scurta abreactie, nu numai ca m-am obisnuit, dar am constatat ca mancarea are un cu totul alt gust fara paine. Mai precis, am realizat cat de mult painea egalizeaza gusturile diferitelor mancaruri, facand ca toate sa para la fel. Inainte, era ca si cum, pe acelasi fond de zgomot, ascultam un solo de oboi, apoi unul de saxofon. Nu le puteam deosebi. Acum, fara paine, am aflat ca intre hatmantuchi si marar este o deosebire enorma, precum intre oboi si saxofon.
Ei bine, sunt fericit ca am renuntat la paine. Si inainte ma bucuram cand imi umpleam burdihanul, dar, fara sa realizez, ma simteam greu si ma tragea la somn, ajungand sa sufar de boala porcului. Acum, bucuria mea este de o natura mult mai rafinata. Mananc pe saturate si ma simt usor si in forma. Nu realizam aceste lucruri inainte, ci eram convins ca, daca nu ai paine la fiecare masa, atunci nu ai ce manca. Este atat de bine acum, incat in niciun caz nu m-as mai intoarce la o franzela si jumatate pe zi.

[DragosP]

Pour le non connaisseurs, boala porcului e: mananci, dormi, faci cácäta si o iei de la capát.

[Copacel]

Dar pana la urma de ce nu le spui adevarul ? Spune-le adevarul si du-te la
nunta lor ca sa-ti indeplinisti "obligatiile" iar la petrecere daca te intreaba
de ce nu mananci le spui adevarul.

S-ar putea sa exagerez insa tare imi este ca acest eveniment este de fapt
o incercare a Lui Dumnezeu.Dumnezeu va testeaza credinta marturisitoare
fata de alti oameni din alta religie.

Daca n-o s-o treceti cred ca va veni la scurt timp un alt eveniment care o
sa va puna iarasi la testare credinta marturisitoare.

Sau s-ar putea sa nu fie nimic din cele ce-am spus.

[AlinB]

În prealabil postat de DragosP

Pour le non connaisseurs, boala porcului e: mananci, dormi, faci cácäta si o iei de la capát.

De fapt toti facem chestiile astea. Singura diferenta e ce mai faci intre.

[delia31]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Acuma, renuntarile de care vorbiti: din cauza consecintelor temporale ale lacomiei mele, practic a trebuit sa renunt la paine. In primele doua zile a fost teribil. Id-ul din mine se revolta contra superego-ului, care ii spunea "Nein! Kein mehr Brot essen!"
Dupa o scurta abreactie, nu numai ca m-am obisnuit, dar am constatat ca mancarea are un cu totul alt gust fara paine. Mai precis, am realizat cat de mult painea egalizeaza gusturile diferitelor mancaruri, facand ca toate sa para la fel. Inainte, era ca si cum, pe acelasi fond de zgomot, ascultam un solo de oboi, apoi unul de saxofon. Nu le puteam deosebi. Acum, fara paine, am aflat ca intre hatmantuchi si marar este o deosebire enorma, precum intre oboi si saxofon.
Ei bine, sunt fericit ca am renuntat la paine. Si inainte ma bucuram cand imi umpleam burdihanul, dar, fara sa realizez, ma simteam greu si ma tragea la somn, ajungand sa sufar de boala porcului. Acum, bucuria mea este de o natura mult mai rafinata. Mananc pe saturate si ma simt usor si in forma. Nu realizam aceste lucruri inainte, ci eram convins ca, daca nu ai paine la fiecare masa, atunci nu ai ce manca. Este atat de bine acum, incat in niciun caz nu m-as mai intoarce la o franzela si jumatate pe zi.

E posibil sa vorbiti de doua forme ale pacatului lacomiei. Una grosiera, neinfranarea pantecelui, alta, mai subtila si mai rafinata, cea a papilelor gustative.
Ambele sunt forme ale aceleiasi patimi; dorinta de a manca de dragul placerii si desfatarii.

Aceasta distinctie intre cele doua forme o face Avva Dorotei de Gaza.
Atunci cand accentul cade pe cantitate, pe dorinta de a manca mult de dragul placerii, in literatura ascetica se cheama "gastrimarghie" (tradus mot a mot – nebunia/neinfranarea pantecelui).

In timp ce, atunci cand ne orientam pe latura calitativa a mancarii, adica sa fie fina, delicata, rafinata, subtila, o adevarat simfonie a aromelor, ascetii o diagnosticheaza drept "laimarghie" (nebunia/neinfranarea gurii, a gustului).

Mai exista o forma a acestei dorinte de a manca de dragul placerii: dorinta de a manca haotic, de cate ori ne vine chef, sau cum se zice in indreptarele de spovedanie, " a manca inainte de vreme".

Acuma, in cazul de fata, numai dvs. si duhovnicul puteti sesiza daca n-ati inlocuit forma grosiera a lacomiei, "umplerea burdihanului", cum autoironic ii ziceti, cu cea subtila, dezmierdarea papilelor. Gastrimarghia cu laimarghia.

De luat aminte, ca in patima lacomiei, nu hrana in sine e problema, ci modul patologic in care ne folosim de ea: "Pacatul nu sta in hrana, ci in modul in care o primesti. De aceea se poate sa mananci feluri gustoase si gatite cu grija, fara sa pacatuiesti in vreun fel si sa inghiti mancaruri de rand si sa te intinezi cu ele" (Sf. Grigorie cel Mare, Comentariu la Iov).

Cu alte cuvinte, putem sa mancam doar paine goala, dar multa si pe saturate, fara ca asta sa insemne c-am tinut post.

"Mancarea s-a dat pentru doua pricini: pentru hrana si pentru tamaduire. Iar cei ce se impartasesc de ele in afara de aceste pricini se vor osandi ca unii ce s-au dedat desfatarilor, folosind rau cele date de Dumnezeu spre trebuinta". (Sf. Maxim Marturisitorul, Capete despre dragoste).

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de delia31

Ambele sunt forme ale aceleiasi patimi; dorinta de a manca de dragul placerii si desfatarii.

Aceasta distinctie intre cele doua forme o face Avva Dorotei de Gaza.
Atunci cand accentul cade pe cantitate, pe dorinta de a manca mult de dragul placerii, in literatura ascetica se cheama "gastrimarghie" (tradus mot a mot – nebunia/neinfranarea pantecelui).

In timp ce, atunci cand ne orientam pe latura calitativa a mancarii, adica sa fie fina, delicata, rafinata, subtila, o adevarat simfonie a aromelor, ascetii o diagnosticheaza drept "laimarghie" (nebunia/neinfranarea gurii, a gustului).

Mai exista o forma a acestei dorinte de a manca de dragul placerii: dorinta de a manca haotic, de cate ori ne vine chef, sau cum se zice in indreptarele de spovedanie, " a manca inainte de vreme".

Da, si limba franceza opereaza cu aceste distinctii. Un om care mananca mult, pantagruelic, este un gourmand. Unul care se deda placerilor gastronomiei ca arta, visand la produse de haute cuisine, devenind eventual el insusi aidoma unui chef artisan si unui sommelier este un gourmet. Mai avem cazul celui care nu rezista sa nu manance atunci cand vede mancare, fiind capabil sa consume mai mult cand se fac bucatele decat atunci cand is servite. Acela este un glouton.

Cine vrea sa studieze geniul francez al desfatarii papilelor trebuie sa inceapa prin a citi "Fiziologia gustului" a lui Brillat-Savarin. Jurist si politician de nivel mediu, daca nu cumva mediocru, acest Pastorel Teodoreanu al Senei a ramas in istoria literaturii pentru scrierile sale gastronomice. In onoarea lui cofetarii parizieni, urmati de cei ai Micului Paris, au elaborat savarinele, astfel incat de binefacerile lui pentru omenire ne bucuram si azi.
Locul unde parerile mele se despart de cele ale lui Savarin e dat de putina consideratie pe care o are fata de rasol. In "Fiziologie" el foloseste cele mai aspre cuvinte despre acest minunat fel de mancare, gasindu-l de speta inferioara. Parerea mea este ca acest lucru se explica prin aceea ca inca nu descoperise hreanul, mijlocul fundamental care, combinat (desi nu obligatoriu) cu usturoiul si smantana, da har rasolului. Numai hreanul, aceasta dumnezeiasca buruiana, care face parte, nu intamplator, din familia cruciferelor, adica purtatoarelor de cruce, poate innobila rasolul de care Savarin si-a batut joc in nemuritoarele lui pagini. Este un betesug al artei culinare franceze, care, totusi, nu duce lipsa de minunate mirodenii: aici nu s-a descoperit hreanul nici pana in ziua de azi. Cu exceptia unei regiuni, Alsacia de influenta germana, in rest hrean nu se gaseste, iar precupetii nici macar nu stiu ce-i aia, scotandu-si Larousse-ul de sub taraba deindata ce-i intrebi de raifort. Aceasta atitudine refractara a francezilor fata de miraculoasa crucifera se explica, in opinia mea, prin aceea ca folosirea ei exclude nobletea vinului, facand ca un Chateau Lafite sa nu poata fi deosebit de o posirca. Dar atunci, oare nu cu atat mai mare ar trebui sa fie gloria hreanului ?

Si eu am renuntat la paine, mult mai tarziu si greu decat fratele Mihnea. Nu mai sunt porcul pe care l-au vazut Mihnea si Ioan Cezar. Insa nu pot renunta la antricoate, jumari, peste fript, compoturi fara zahar sau miere, si mai ales multe fructe si legume crude. De pilda, cred ca doar un ciudat ca mine ar manca dovlecei cruzi. Nu e mai putin adevarat ca era post, atunci.

În prealabil postat de delia31

E posibil sa vorbiti de doua forme ale pacatului lacomiei. Una grosiera, neinfranarea pantecelui, alta, mai subtila si mai rafinata, cea a papilelor gustative.
Ambele sunt forme ale aceleiasi patimi; dorinta de a manca de dragul placerii si desfatarii.

Aceasta distinctie intre cele doua forme o face Avva Dorotei de Gaza.
Atunci cand accentul cade pe cantitate, pe dorinta de a manca mult de dragul placerii, in literatura ascetica se cheama "gastrimarghie" (tradus mot a mot – nebunia/neinfranarea pantecelui).

In timp ce, atunci cand ne orientam pe latura calitativa a mancarii, adica sa fie fina, delicata, rafinata, subtila, o adevarat simfonie a aromelor, ascetii o diagnosticheaza drept "laimarghie" (nebunia/neinfranarea gurii, a gustului).

Mai exista o forma a acestei dorinte de a manca de dragul placerii: dorinta de a manca haotic, de cate ori ne vine chef, sau cum se zice in indreptarele de spovedanie, " a manca inainte de vreme".

Acuma, in cazul de fata, numai dvs. si duhovnicul puteti sesiza daca n-ati inlocuit forma grosiera a lacomiei, "umplerea burdihanului", cum autoironic ii ziceti, cu cea subtila, dezmierdarea papilelor. Gastrimarghia cu laimarghia.

De luat aminte, ca in patima lacomiei, nu hrana in sine e problema, ci modul patologic in care ne folosim de ea: "Pacatul nu sta in hrana, ci in modul in care o primesti. De aceea se poate sa mananci feluri gustoase si gatite cu grija, fara sa pacatuiesti in vreun fel si sa inghiti mancaruri de rand si sa te intinezi cu ele" (Sf. Grigorie cel Mare, Comentariu la Iov).

Cu alte cuvinte, putem sa mancam doar paine goala, dar multa si pe saturate, fara ca asta sa insemne c-am tinut post.

"Mancarea s-a dat pentru doua pricini: pentru hrana si pentru tamaduire. Iar cei ce se impartasesc de ele in afara de aceste pricini se vor osandi ca unii ce s-au dedat desfatarilor, folosind rau cele date de Dumnezeu spre trebuinta". (Sf. Maxim Marturisitorul, Capete despre dragoste).

OK, pai mancarea trebuie sa aiba gust. E normal, de aceea ni s-au dat papile gustative. Ascetii sunt...asceti. Doar nu o sa fie, pentru mireni, niste calugari, si inca eremiti sau stalpnici, model! Imi pare exagerat. Nu trebuie sa traim ca ei, caci nu suntem sub voturile monahale. Nu stiu, e parerea mea. Sper ca nu exagerez eu, la randul meu.