Ce faci atunci cand nu mai gasesti sens ?

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Din câte înţeleg te referi la prevenţia prin modestie, la paza de sine şi luare aminte, la prudenţă. De acord, desigur.

*
Spuneam că a oferi ajutor implică să mori niţel. Sau mai mult...:) Mi-ar fi plăcut să dau curs acestei idei dar între timp interesul meu s-a evaporat. Ideea rămâne, totuşi, poate voi reveni la ea întrucât aş avea câte ceva de spus, din practica dificilă şi complexă a acordării ajutorului în plan profesional, mai ales.
Deocamdată spun, cu anticipaţie, că profesioniştii acordării ajutorului tocmai asta au grijă să nu se întâmple: să nu moară prea mult....:) Sunt instruiţi special în acest sens, uneori ani la rând... Şi sunt supervizaţi periodic, pentru a vedea ce a mai rămas din ei după acordarea sistematică a ajutorului...:)

*
În Biserică întâlnim legea tare că nu ajutăm noi, sau nu ajutăm singuri, ci suntem asistaţi şi sprijiniţi de Dumnezeu, Care este adevăratul Samarinean şi Doctor. Cu cât ne dăm seama mai bine de acest lucru, cu atât participăm mai eficient la ajutor şi murim mai cu folos, cred eu.
Dar o piedică serioasă e tendinţa de a intra mereu în rolul de Salvator, din triunghiul dramei, rol care nu e nici sănătos nici folositor etc.

Vroiam sa spun ceea ce ati redat dvs. mult mai bine decat mine.Nu oricine poate fi Salvator, sau poate am putea fiecare, dar nu in orice moment al vietii noastre.Pentru ca daca o facem nechibzuit, compulsiv, egoist(adica daca ne folosim de durerea aproapelui pentru a ne ridica tot pe noi, in ochii nostri si ai celorlalti, asumandu-ne acest rol premiat dpdv social etc) s-ar putea sa agravam situatia: fie il impingem pe cel pe care vrem sa il ajutam si mai tare intr-o directie negativa, fie ne "inecam" inaintea lui sau o data cu el.Adica sunt situatii in care trebuie sa pasim usor, pe varfuri, cu delicatete, cu prudenta..Vorbesc despre ce am trait eu, nu alte persoane.