GANDIREA PATRISTICA sau VIATA IN HRISTOS

[forever...]

(findcă veni vorba despre Botez)

După sfântul Marcu Ascetul, Hristos se aşează la botez în altarul inimii, sau în partea cea mai din lăuntru a fiinţei noastre, fără să ne dăm la început seama de acest fapt, ci devenindu-ne conştient abia prin preschimbarea treptată a noastră. Acelaşi lucru îl spune şi Diadoh al Foticeii, după care, din momentul botezului, harul "se ascunde în adâncul minţii", satana fiind scos afară şi înrâurindu-ne de aici înainte prin simţurile trupului şi prin dulceaţa poftelor iraţionale. De aici urmează că există un adânc sau un interior al minţii noastre neştiut de noi, dar devenindu-ne conştient treptat, dacă ne străduim să ne curăţim viaţa.

[forever...]

Norul trecător întunecă soarele, şi gândul ţinerii de minte a răului întunecă mintea.

Privelişte desfătată e marea liniştită, dar nu e nimic mai desfătat decât starea paşnică a minţii; căci într-o mare liniştită se zbenguie delfinii, iar în starea paşnică a minţii înoată înţelesuri cuvenite lui Dumnezeu.

Hristos îşi pleacă capul Său (cf. Mt 8, 20) în duh îndelung răbdător, şi cugetul paşnic se face sălaş al Sfintei Treimi (In 14, 23).

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de forever...

Privelişte desfătată e marea liniştită, dar nu e nimic mai desfătat decât starea paşnică a minţii; căci într-o mare liniştită se zbenguie delfinii, iar în starea paşnică a minţii înoată înţelesuri cuvenite lui Dumnezeu.

Priveliştea mării liniştite poate să se ivească, nebănuită, înaintea ochilor tăi... Dealtfel, eu aşa am cunoscut marea, la Constanţa, copil. Eram cu tata şi mergeam spre mare şi încă n-o vedeam, deşi mirosul ei mă anunţa că e aproape. Şi deodată, fără altă ştire, ea s-a ivit întreagă ochilor mei, ca un alt cer... Era mai întunecată decât cerul, era nesfârşită.
Marea cealaltă, cu mult mai liniştită, mi s-a arătat iarăşi înaintea ochilor, o singură dată. S-a ivit de data aceasta fără vreo mireasmă vestitoare, s-a ivit pe drumul cuvintelor, care m-au lăsat să mă bucur singur, tăcut, de privelişte. Nu e puţin lucru să vezi, înaintea ta la o lungime de braţ sau la o mie, într-un spaţiu pe care nu poţi călca cu piciorul ci numai cu privirea, nu e puţin lucru aşadar să vezi marea aceasta cu delfini şi cu soare... În mijlocul tabloului este soarele, care se ridică mare şi blând într-o mişcare abia ghicită, o legănare a renaşterii lui continue. În jur zburdă delfinii, se ascund vesel şi se ivesc parcă rîzând, cu adevărat fericiţi. Soarele îţi poate părea un bătrân robust, amintind de un zeu al mării, poate... Nota pregnantă a tabloului este mila şi bucuria ori veselia bună, paşnică. Nu poţi face decât să plângi. Plângi îndurerat pentru că te doare acea frumuseţe, acea splendoare. Plângi fericit că ai parte, pentru câteva momente în viaţa ta, de un asemenea dar. Plângi ca şi marea, veselindu-te totodată că în tine, iată, cine răsare şi se joacă... Plângi şi simţi nevoia să împărtăşeşti unui prieten ceea ce ţi se întâmplă. Dar nu poţi, pentru că abia ce se ivesc cuvintele şi lumea vedeniei tale se desfiripă ca un abur sau ca un nor.
Delfinii, da, pot fi semne văzute ale unor înţelesuri tainice care vor să vină, mai târziu, în viaţa ta.
Sunt plini de înşelesuri, gestanţi.

[cristiboss56]

Insă tu păzeşte vrednicia cea dată, căci ai fost zidit stăpân, stăpân peste patimi. Stăpâneşte fiarele, stăpâneşte pe cele târâtoare, stăpâneşte pe cele zburătoare! Nu te înălţa cu gândul, nu fi uşor la minte şi nestatornic! Căci ai fost pus să stăpâneşti cele zburătoare, nu să te asemeni cu cele zburătoare. Să nu te îngâmfezi deci, să nu te înalţi, să nu cuget›i mai înalt decât firea omenească şi pământească! Nu te înfumura lăudându-te, nu te slăvi pe tine însuţi, nici nu mări ale tale, ca să nu fii socotit împreună cu cele zburătoare, înălţându-te deopotrivă cu acelea, învârtindu-te de ici-colo cu întrariparea! Stăpâneşte gândurile din tine, ca să te faci stăpân peste toate cele ce sunt! Astfel, stăpânirea ce ni s-a dat asupra animalelor ne determină să ne stăpânim pe noi înşine. Căci este lucru nepotrivit ca acela ce este supus în casa sa să stăpânească peste neamuri şi cel ce este înăuntru sub altă stăpânire să fie înaintestătător în mulţime. Căci trebuie ca, după ce mai întâi a rânduit bine cele ale casei şi pe cele dinăuntru le-a împodobit cu bună rânduială, astfel să ia cârmuirea celor dinafară şi străine. Fiindcă se va întoarce cuvântul de la cei supuşi: €žDoctore, vindecă-te pe tine însuţi!€ (Luca 4, 23).
De acum, să ne sârguim să ne tămăduim întâi pe noi înşine! Căci nu a fost mustrat nimeni vreodată pentru că nu a vânat vreun leu, dar pentru că nu şi-a stăpânit furia a fost batjocorit de fiecare. Fiindcă cel ce nu a putut să biruiască fiare sălbatice încă nu este vrednic de condamnat, dar cel ce e fără vlagă în a-şi stăpâni patima care îl supără este cu adevărat sub osândă. Căci aceea nu-l ajută cu nimic pe cel ce s-a învrednicit de stăpânirea cea cuvântătoare, iar aceasta este trebuincioasă şi folositoare.
Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la facerea omului. Omilie despre Rai

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de cristiboss56

Insă tu păzeşte vrednicia cea dată, căci ai fost zidit stăpân, stăpân peste patimi. Stăpâneşte fiarele, stăpâneşte pe cele târâtoare, stăpâneşte pe cele zburătoare! Nu te înălţa cu gândul, nu fi uşor la minte şi nestatornic! Căci ai fost pus să stăpâneşti cele zburătoare, nu să te asemeni cu cele zburătoare. Să nu te îngâmfezi deci, să nu te înalţi, să nu cuget›i mai înalt decât firea omenească şi pământească! Nu te înfumura lăudându-te, nu te slăvi pe tine însuţi, nici nu mări ale tale, ca să nu fii socotit împreună cu cele zburătoare, înălţându-te deopotrivă cu acelea, învârtindu-te de ici-colo cu întrariparea! Stăpâneşte gândurile din tine, ca să te faci stăpân peste toate cele ce sunt! Astfel, stăpânirea ce ni s-a dat asupra animalelor ne determină să ne stăpânim pe noi înşine. Căci este lucru nepotrivit ca acela ce este supus în casa sa să stăpânească peste neamuri şi cel ce este înăuntru sub altă stăpânire să fie înaintestătător în mulţime. Căci trebuie ca, după ce mai întâi a rânduit bine cele ale casei şi pe cele dinăuntru le-a împodobit cu bună rânduială, astfel să ia cârmuirea celor dinafară şi străine. Fiindcă se va întoarce cuvântul de la cei supuşi: €žDoctore, vindecă-te pe tine însuţi!€ (Luca 4, 23).
De acum, să ne sârguim să ne tămăduim întâi pe noi înşine! Căci nu a fost mustrat nimeni vreodată pentru că nu a vânat vreun leu, dar pentru că nu şi-a stăpânit furia a fost batjocorit de fiecare. Fiindcă cel ce nu a putut să biruiască fiare sălbatice încă nu este vrednic de condamnat, dar cel ce e fără vlagă în a-şi stăpâni patima care îl supără este cu adevărat sub osândă. Căci aceea nu-l ajută cu nimic pe cel ce s-a învrednicit de stăpânirea cea cuvântătoare, iar aceasta este trebuincioasă şi folositoare.
Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la facerea omului. Omilie despre Rai

Măi, boscoridorule hărnicuţ, să te bată Dumnezeu cu flori!
Mi-oi aminti de tine, frate Cristian. Voia Domnului!

[cristiboss56]

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Mi-oi aminti de tine, frate Cristian. Voia Domnului!

In Veci: AMIN !

http://www.crestinortodox.ro/credint...ut-150047.html