![]() |
![]() |
|
|
#1
|
||||
|
||||
![]() Citat:
Dacă vrei să îți iei femeie, nu alerga la oameni, ci aleargă la Dumnezeu. Spune-I: „Pe cine vrei Tu, pe aceea să mi-o și rânduiești cu Pronia Ta”. Încredințează-I lucrul acesta lui Dumnezeu, și El te va răsplăti pentru că I-ai dat o cinstire atât de înaltă. Sfaturi de la părintele Ilie Cleopa - Pentru căsătorie, necaz, boală, deznădejde se face următoarea rânduială: 1. Se spovedește din copilărie până la zi cel bolnav, după ce a postit timp de 5 zile; 2. Împărtășanie, de nu este oprit de canoane; 3. Miercuri și Vineri mâncare odată în zi, de post, după orele 16; 4. 40 de Sfinte Liturghii, cu scoaterea de părticele de la Proscomidie pentru cel în cauză; 5. Citirea Psaltirii timp de 40 de zile; 6. La Miezul nopții, de 33 de ori “Tatăl nostru”, după fiecare câte o metanie; 7. Dimineața Acatistul Maicii Domnului, iar seara, Paraclisul Maicii Domnului; 8. Rugăciunea continuă: “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul !”; 9. Taina Sfântului Maslu cu 3 sau 7 Preoți. Rânduiala acesta se face timp de 40 de zile, atât de cel în cauză, cât și de cei din casă și toate neamurile, dând milostenie la săraci după putere. Doamne ajută! |
#2
|
||||
|
||||
![]()
De cate ori dau de titlul acestui topic, care revine mereu cap de afis prin adaugarea de noi postari, imi amintesc de versurile poetului din Bacau:
De-atitea nopti aud plouind, Aud materia plingind... Sint singur, si ma duce un gand Spre locuintele lacustre. Un gol istoric se intinde, Pe-acelasi vremuri ma gasesc... Si simt cum de atita ploaie Pilotii grei se prabusesc. De-atitea nopti aud plouind, Tot tresarind, tot asteptind... Sint singur, si ma duce-un gand Spre locuintele lacustre
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc ! www.catehism.com http://regnabit.wordpress.com |
|