Datoria crestinului fata de semenii sai

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de alex190

Am inteles: vizitele la psiholog/psihiatru(cu antidepresivele necesare), grup de suport(unde dupa ce trece entuziasmul inceputului ajunge de undeva pkecat), prezenta unui parinte duhovnic( in care e greu sa te increzi, daca esti facut tandari pe dinauntru din copilarie, nu ca nu ai vrea) etc..Si daca toate astea nu merg?Cum poate fi ajutat cineva, ce i-am putea spune pentru a capata o speranta pe care niciodata nu a avut-o.Cred ca atunci cand folosim cuvinte atat de frumoase, plini de entuziasm,de fapt le spunem tot pentru noi.Pentru cei aflati in situatia asta e prea putin.

1. Nu, nu e vorba de vizite. De vizitat putem vizita Muzeul Ţăranului Român, casa Poporului sau Luvrul. Când un om e bolnav nu concepe relaţia cu terapeutul ca pe o vizită, ci cam aşa cum făceau cei de la scăldătoarea din Vitezda. Vorbim aici de o terapie. Asta e o treabă serioasă. Uneori poate dura ani de zile. Asta e realitatea.
2. Entuziasmul începutului poate fi o capcană pentru mulţi. Faptul că după entuziasm pacientul se întoarce de unde a plecat se numeşte recădere şi se tratează, iarăşi, în cabinet şi în biserică. E o problemă specifică a psihoterapiei şi a psihiatriei, precum şi a relaţiei duhovniceşti. Nu e de flecărit în publicul de gură-cască.
3. Duhovnic în care e greu să te încrezi? Păi, unde l-aţi dus doamnă? La vraci? La Miţa ghicitoarea? Păi de încrezut în duhovnic e vorba? De când punem aşa problema în Biserică?

Una peste alta, eu nu înţeleg ce vreţi de fapt. Ridicaţi o problemă de strictă specialitate (pacient depresiv cu tentative de suicid şi care acuză lipsă de speranţă, lipsă de sens al vieţii etc.) şi ne oferiţi următoarele:
1. Psihoterapie, nu merge.
2. Psihiatrie, nu merge.
3. Duhovnic, nu merge.

Şi ce vreţi de fapt? Să spunem şi noi, cu dvs. în cor: nimic nu merge! Dar ştim noi mai bine, forumiştii lu peşte prăjit (sau fiert?) cum facem să meargă! Credeţi că posedăm reţete miraculoase?

Problema e una de strictă specialitate şi nu se rezolvă cu aiureli esperantiste şi bonomie siropoasă "creştină", ci exact cum am spus: în relaţii terapeutice concrete, faţă către faţă cu: psihiatru, psihoterapeut, duhovnic. Iar dacă pacientul nu vrea să coopereze, atunci să-i fie de bine. Primeşte fix ce a ales.
Vrea cumva atenţie şi afecţiune pe o cale morbidă, de şmecheraş care se hrăneşte, sub masca lui îndurerată, cu energia vie a celor dispuşi să îl compătimească?
Se ţine de lamentaţii nesfârşite şi şantaj cu suicidul?
Atunci să avem în vedere că sunt şi alţi oameni bolnavi, care stau la coadă la cabinet ori în tinda bisericii. Şi care chiar vor să trăiască şi să se însănătoşească! Aceştia, da, merită să fie ajutaţi şi primesc deja ajutorul prin atitudinea lor deja smerită.

Vedeti, nu intelegeti si judecati.Si nu sunteti singurul.Doar cine a trait ceva asemanator poate intelege.Dvs. ar trebui sa stiti ca nu in toate situatiile functioneaza partea care tine de vointa.Sunt oameni care vor sa se recupereze dar nu pot.Si asta nu inseamna va nu merita compasiunea noastra si ajutorul, atunci cand il cer.Nu ineamna ca in fata unui bolnav de diabet, care e cronic si de multe ori iremediabil, are intaietate unul bolnav de gripacare e mai usor.Amandoi vor sa se vindece, unul poate, altul nu.In fine, nu mai are rost sa despicam firulde par in patru.Daca l-ati fi cunoscut pe Robin Williams, nu v-ar fi parut rau ca nu ati incercat sa il ajutati, dupa ce ati fi aflat de gestul fatal pe care l-a facut?A facut ani de terapie psihologica si tratament, si tot degeaba.Oare sa fie un pic de vina si indiferenta celor din jurul lui?E doar o intrebare.

Si aveti dreptate cu vizitele la terapeut.E nevoie de ani.Problema ramane problema si mai mare, cand nu sunt bani(ca te usuca), si atunci cand mergi totusi, cand dai peste un incompetent plictisit de viata, care face experiente pe tine si cand acasa poate ai o familie care in loc sa te sustina, mai rau te distruge.Sunt foarte multe variabile, e usor sa judecam.S

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de alex190

Vedeti, nu intelegeti si judecati.Si nu sunteti singurul.Doar cine a trait ceva asemanator poate intelege.Dvs. ar trebui sa stiti ca nu in toate situatiile functioneaza partea care tine de vointa.Sunt oameni care vor sa se recupereze dar nu pot.Si asta nu inseamna va nu merita compasiunea noastra si ajutorul, atunci cand il cer.Nu ineamna ca in fata unui bolnav de diabet, care e cronic si de multe ori iremediabil, are intaietate unul bolnav de gripacare e mai usor.Amandoi vor sa se vindece, unul poate, altul nu.In fine, nu mai are rost sa despicam firulde par in patru.Daca l-ati fi cunoscut pe Robin Williams, nu v-ar fi parut rau ca nu ati incercat sa il ajutati, dupa ce ati fi aflat de gestul fatal pe care l-a facut?A facut ani de terapie psihologica si tratament, si tot degeaba.Oare sa fie un pic de vina si indiferenta celor din jurul lui?E doar o intrebare.

Si aveti dreptate cu vizitele la terapeut.E nevoie de ani.Problema ramane problema si mai mare, cand nu sunt bani(ca te usuca), si atunci cand mergi totusi, cand dai peste un incompetent plictisit de viata, care face experiente pe tine si cand acasa poate ai o familie care in loc sa te sustina, mai rau te distruge.Sunt foarte multe variabile, e usor sa judecam.S

Hai, duduie, haide, valea! Mergi, mergi cu Domnul, du-te unde îţi e locul.
Pace ţie!

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Hai, duduie, haide, valea! Mergi, mergi cu Domnul, du-te unde îţi e locul.
Pace ţie!

Vai, vai!Ce anume v-a cauzat reactia asta?Nu imi pot crede ochilor ce citesc, din partea dvs.Daca ati luat ceva personal din tot ce am spus, rau ati facut.Pentru ca vorbeam in general si intotdeauna am apreciat foarte mult postarile dvs., pana astazi.Nu sunt "duduie" si locul meu e aici, nu o sa ma duc nicaieri.

[AlinB]

În prealabil postat de alex190

Vedeti, nu intelegeti si judecati.Si nu sunteti singurul.Doar cine a trait ceva asemanator poate intelege.Dvs. ar trebui sa stiti ca nu in toate situatiile functioneaza partea care tine de vointa.Sunt oameni care vor sa se recupereze dar nu pot.

Pentru asta exista terapie, terapeut.
Nu au poate foarte multa vointa, dar cu cat mai au trebuie sa coopereze.
Daca nu coopereaza, evident nu indreptare cauta.

Si asta nu inseamna va nu merita compasiunea noastra si ajutorul, atunci cand il cer.

Depinde ce fel de ajutor cer.
Daca zice cineva "da-mi 10 lei pentru tigari ca nu pot sa ma las de fumat" ii dai?

Nu ineamna ca in fata unui bolnav de diabet, care e cronic si de multe ori iremediabil, are intaietate unul bolnav de gripacare e mai usor.Amandoi vor sa se vindece, unul poate, altul nu.In fine, nu mai are rost sa despicam firulde par in patru.

Oricat de paradoxal ar parea, nu toti bolnavii vor sa se vindece.
Adica da, nu i-ar deranja sa se intample ceva miraculos, sa fie sanatosi si sa-si reia stilul de viata vicios care i-a dus acolo.
Dar sa faca un efort, sa renunte la ceea ce i-a dus acolo, sa tina un regim, post, asta NU.
Prefera sa moara desi nu e garantat ca atunci cand lucrul asta devine o certitudine se vor impaca cu aceasta alegere.

Daca l-ati fi cunoscut pe Robin Williams, nu v-ar fi parut rau ca nu ati incercat sa il ajutati, dupa ce ati fi aflat de gestul fatal pe care l-a facut?A facut ani de terapie psihologica si tratament, si tot degeaba.Oare sa fie un pic de vina si indiferenta celor din jurul lui?E doar o intrebare.

Tu l-ai cunoscut?
Cine a zis ca "terapia psihologica" e solutia universala?
Functioneaza pana la un anumit nivel.

Si aveti dreptate cu vizitele la terapeut.E nevoie de ani.Problema ramane problema si mai mare, cand nu sunt bani(ca te usuca), si atunci cand mergi totusi, cand dai peste un incompetent plictisit de viata, care face experiente pe tine si cand acasa poate ai o familie care in loc sa te sustina, mai rau te distruge.Sunt foarte multe variabile, e usor sa judecam.S

Sigur ca sunt, si e mult mai usor sa nu citesti ce-ti scrie celalat si sa vorbesti pe langa avand iluzia unui dialog.

El a prezentat un anumit tip de situatii, tu vorbesti de altceva.
Pana la urma, atat timp cat nu e vorba de un caz concret, cunoscut, e "dialogul" surzilor.

[delia31]

În prealabil postat de AlinB

Oricat de paradoxal ar parea, nu toti bolnavii vor sa se vindece.
Adica da, nu i-ar deranja sa se intample ceva miraculos, sa fie sanatosi si sa-si reia stilul de viata vicios care i-a dus acolo.
Dar sa faca un efort, sa renunte la ceea ce i-a dus acolo, sa tina un regim, post, asta NU.

Bine zici!
Uite un subiect greu...Patologia vointei. De aici, cred eu, trebuie inceput in cazul de care vorbeste Alex.
Ioan Cezar sigur stie si poate face si pe altii sa inteleaga mai multe.

Alex, ce crede persoana respectiva despre situatia in care e? Care crede ca sunt motivele imbolnavirii sufletesti? Considera sau nu, ca e important sa-si faca o anamneza impreuna cu cineva care se pricepe la asta, pentru a da la o parte tot ce si-a( i s-a) adaugat nefiresc pe suflet de l-a instrainat atat de tare de adevarata lui fire?
Stie ca stagnarea inseamna inrautatirea situatiei, iar dupa separarea partii lui vizibile de cea invizibila, durerea de acum se amplifica la infinit? Crede asta, sau are speranta falsa ca moartea (si inca prin sinucidere) i-ar oferi neantul si somnul vesnic al non-simtirii?

Cred ca in fond, dorinta cuiva de a se vindeca de o asemenea stare ca si cea descrisa de Alex, porneste de la credinta. Credinta in ce va fi cu tine insuti dupa despartirea sufletului de trup. Daca cineva aflat in starea aceea, crede in neantul non-simtirii durerii post-mortem, de ce sa-si doreasca vindecarea? Din contra, il atrage irezistibil moartea prin sinucidere.

Sa nu fie! Doamne miluieste!

[AlinB]

În prealabil postat de delia31

Cred ca in fond, dorinta cuiva de a se vindeca de o asemenea stare ca si cea descrisa de Alex, porneste de la credinta. Credinta in ce va fi cu tine insuti dupa despartirea sufletului de trup. Daca cineva aflat in starea aceea, crede in neantul non-simtirii durerii post-mortem, de ce sa-si doreasca vindecarea? Din contra, il atrage irezistibil moartea prin sinucidere.

E o abordare prea pompoasa si nerealista.

Lucrurile la baza sunt simple, un om nu-si doreste moartea decat atunci cand nu intrevede alte solutii pentru crizele din viata lui.

Daca tu reusesti sa-i oferi speranta, alternative rezonabile si inspirate, ideea de sinuciderea trece in planul doi.

Chestii cu viata de dupa moarte e un pas prea mare, prea filosofic si care cu certitudine va esua daca va fi pus in discutie ca singura "alternativa".

Oamenii, mai ales in situatia asta, reactioneaza la chestii mult mai concrete, hrana, adapost, siguranta, afectiune, etc.

[Mihailc]

În prealabil postat de AlinB

E o abordare prea pompoasa si nerealista.

Lucrurile la baza sunt simple, un om nu-si doreste moartea decat atunci cand nu intrevede alte solutii pentru crizele din viata lui.

Daca tu reusesti sa-i oferi speranta, alternative rezonabile si inspirate, ideea de sinuciderea trece in planul doi.

Chestii cu viata de dupa moarte e un pas prea mare, prea filosofic si care cu certitudine va esua daca va fi pus in discutie ca singura "alternativa".

Oamenii, mai ales in situatia asta, reactioneaza la chestii mult mai concrete, hrana, adapost, siguranta, afectiune, etc.

Total de acord! Nu ajuţi un om aflat într-o asemenea situaţie, băgându-i pe gât traforaje retorice din lemnul putred pe care-l foloseşti ca suport pentru propriul sistem de iluzii. Când cineva e în pericol de înec, fie sari după el să-l aduci la mal, fie îţi vezi de drumul tău, mulţumind lui Dumnezeu ca un bun fariseu ce eşti, că nu te-au înghiţit pe tine apele ca pe nenorocitul acela. A treia variantă e de o cruzime barbară: să-i predici de pe mal vrăjeli răsuflate despre cum să se salveze învăţând singur să înoate şi despre ce soartă naşpa îl aşteaptă când ajunge în empireul lui Platon, imediat după ce se îneacă.

[delia31]

În prealabil postat de Mihailc

Total de acord! Nu ajuţi un om aflat într-o asemenea situaţie, băgându-i pe gât traforaje retorice din lemnul putred pe care-l foloseşti ca suport pentru propriul sistem de iluzii. Când cineva e în pericol de înec, fie sari după el să-l aduci la mal, fie îţi vezi de drumul tău, mulţumind lui Dumnezeu ca un bun fariseu ce eşti, că nu te-au înghiţit pe tine apele ca pe nenorocitul acela. A treia variantă e de o cruzime barbară: să-i predici de pe mal vrăjeli răsuflate despre cum să se salveze învăţând singur să înoate şi despre ce soartă naşpa îl aşteaptă când ajunge în empireul lui Platon, imediat după ce se îneacă.

Mai este o varianta. Cand salvatorul chiar sare in apa sa-l salveze de la inec, dar muribundul ii spune ceva de genul:
"Vezi-ţi de drum, păcătosule, că n-am nevoie de mila ta. Cară-te, nevrednicule!"
Ca in intamplarea de mai jos:

În prealabil postat de Mihailc

Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon, şi a căzut între tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au rănit, au plecat, lăsându-l aproape mort. Din întâmplare un preot cobora pe calea aceea şi, văzându-l, s-a oprit şi, punându-şi patrafirul a început să-i vorbească amărâtului: "Frate, roagă-te sincer, fă acatiste şi o să vezi ce bine-ţi va fi pe lumea ailaltă. Pentru orice eventualitate, poţi să te spovedeşti dacă tot m-am oprit să te păstoresc un pic." Dar văzând că omul nu putea grăi şi nici la cucernicele sale sfaturi lua aminte, a trecut pe alături.
De asemenea şi un levit, ajungând în acel loc şi văzându-l, s-a uitat de sus la dânsul, zicând: "Vezi ce păţeşti dacă nu te rogi zi şi noapte cu rugăciunea minţii, nu te înfometezi şi nu te castrezi? Te bate Dumnezeu şi te lasă în mâna tâlharilor. Pocăieşte-te şi roagă-te, ca să ai parte de vindecare, prăpăditule!" Şi văzând că rănitul abia de mârâia ceva fără noimă, scârbindu-se, a trecut pe alături.
(uitai să vă spui că levitul era un dreptmăritor catehet de ocazie, uns cu toate alifiile evlaviei teoretice).
Iar un samarinean, mergând pe cale, a venit la el şi, văzându-l, i s-a făcut milă. Şi, apropiindu-se să-i lege rănile, turnând pe ele untdelemn şi vin, tâlhăritului i-a venit din senin un pic de vlagă şi certându-l, i-a zis: "Vezi-ţi de drum, păcătosule, că n-am nevoie de mila ta. De mine are grijă Dumnezeu personal, ce vii tu să-mi strici isihia şi rugăciunea. Cară-te, nevrednicule!" Şi întristându-se, samarineanul a plecat în treaba lui.
Aşa a rămas omul singur abia respirând, aşteptând zăpăcit de durere şi cu rănile sângerânde să se întâmple ce i-a promis popa şi cu levitul catehet de ocazie, dacă se pocăieşte şi cere cu credinţă să fie tămăduit.
Oare dacă se întoarce samarineanul îl va alunga din nou, aşteptând în continuare scamatoria paranormală care să-l pună pe picioare?

Adica exact genul de om aflat in pericol de moarte, care nu doreste sa fie salvat, de care spunea Alin. Esti de acord ca exista si de astia. Nu?

În prealabil postat de AlinB

Oricat de paradoxal ar parea, nu toti bolnavii vor sa se vindece.

În prealabil postat de Mihailc

Nu ajuţi un om aflat într-o asemenea situaţie, băgându-i pe gât traforaje retorice din lemnul putred pe care-l foloseşti ca suport pentru propriul sistem de iluzii. Când cineva e în pericol de înec, fie sari după el să-l aduci la mal, fie îţi vezi de drumul tău, mulţumind lui Dumnezeu ca un bun fariseu ce eşti, că nu te-au înghiţit pe tine apele ca pe nenorocitul acela. A treia variantă e de o cruzime barbară: să-i predici de pe mal vrăjeli răsuflate despre cum să se salveze învăţând singur să înoate şi despre ce soartă naşpa îl aşteaptă când ajunge în empireul lui Platon, imediat după ce se îneacă.

Asta am incercat sa spun de la inceputul topicului, dar nu am reusit asa bine.