Tragedie fără precedent in Capitală!

[cristiboss56]

ntrarea lui Costin Mincu în afacerile cu spectacole are legatura cu câteva concerte organizate în colaborare cu EMAGIC ENTERTEINMENT. Actualul patron al Clubului Colectiv era în 2008 administratorul unei companii la care organizatorul de evenimente care i-a adus în România pe Madonna, Mettalica, Iron Maiden ori Lenny Kravitz era, la rându-i, acţionar.

În 2013, Costin Mincu devine partener de afaceri cu Alin Anastasescu, al doilea proprietar al clubului Colectiv. Alin Anastasescu are 28 de ani şi este, potrivit propriului CV, producător de clipuri publicitare. Ca şi Costin Mincu, a făcut parte dintre organizatorii de evenimente angajaţi ai Emagic ENTERTEINMENT.

În cei doi ani de funcţionare, Clubul Colectiv merge în pierdere. În 2013, înregistrează un minus de aproape 50 de mii de euro, iar în 2014 - de aproape 8 mii.

La finalul anului trecut, în afacere intră Cătălin Gancea. Cel mai nou acţionar al clubului şi proprietar a două agenții de publicitate.

Printre activităţile înregistrate de noua firmă, Colectiv Club SRL, se află, pe lângă comerţ, şi organizarea de spectacole. De asemenea, în portofoliul companiilor deţinute de Costin Mincu există mai multe firme autorizate pentru activităţi de creaţie şi de interpretare artistică ori pentru organizarea de spectcole.

Chiriașii ruinelor din centrul Capitalei

Pentru cei 425 de metri pătrați închiriați în fostul atelier al fabricii de încălțaminte, COLECTIV CLUB SRL plătea firmei Pionierul SA 1488 de euro pe lună plus TVA, adică 3,5 euro pe metru pătrat. Prin contract, chiriaşul se obliga să achite facturile la utilităţi şi să îşi asigure mijloacele pentru stingerea unor eventuale incendii. În schimbul acestor bani, primea libertatea de a-şi amenaja spaţiul şi chiar de a-l subînchiria cu acordul proprietarilor.

3,5 euro plus TVA pe metru pătrat este preţul minim cu care PIONIERUL SA, aflată azi în insolvenţă, închiriază, în general, rămăşiţele fostei fabrici.

Sergiu Dură, administrator judiciar la PIONIERUL SA: „Se pot închiria în orice fel de modalitate. Sunt efectiv nişte clădiri care se închiriază. Nu contează cum vine clientul: că vine personal, că vine prin agenţie. Ce face acolo chiriaşul, el este obligat să îşi obţină toate avizele.”

Avocata unor firme chiriașe: „Spaţiile se închiriau. Nu sute, exagerez, dar sunt multe firme acolo. Toate construcţiile sunt în picioare, mai mult sau mai puţin”.

Sergiu Dură, administrator judiciar la PIONIERUL SA: „Sunt nişte preţuri care se încadrează pe piaţa liberă, având în vedere şi faptul că sunt efectiv nişte hale industriale. Şi preţul fără amenajări şi fără investiţii care să îi crească valoarea, astea sunt preţurile pe piaţă: între 3,5 euro şi 4 euro, maxim 5 euro”.

De la cluburi la săli de dans pentru copii, de la service-uri auto la tipografii, chiriaşii închid ochii în faţa degradării, ca să plătească, în centrul Capitalei, un preţ mic. Numărul exact al firmelor care au contracte de închiriere în fosta fabrică „Pionierul” rămâne, în acest moment, o necunoscută.

Sergiu Dură, administrator judiciar la PIONIERUL SA: „Sunt contracte de închiriere, sunt niște spații care pot fi folosite. Societatea nu mai are ca obiect de activitate decât închirierea unor spaţii din locul respectiv, atât şi nimic mai mult, nu mai desfăşoară alte activităţi de producţie sau alte chestiuni de felul acesta. Există şi spaţii libere”.

La Registrul Comeţului sunt înregistrate, oficial, 44 de firme care au sediul principal sau secundar în strada Tabăcărilor 7. Altele 10, radiate în prezent, au avut puncte de lucru aici. Dintre ele, trei au ca obiect de activitate spectacole. Teoretic, aici, în fiecare weekend sunt sute de oameni.

Preţul mic al chiriei a fost, în permanenţă, motivul pentru care patronii de mici afaceri au căutat Pionierul.

Patronul unei săli de sport în fosta fabrică „Pionierul”: „Este cel mai mic din Bucureşti, cumva. Dar în fabricile astea vechi, pentru că tu amenajezi spaţiul, cam ăsta este preţul. Restul, ca să iei cât de cât amenajat, începe de la 10. Eu, având o chirie de 1400, sar la 3000. Vă dați seara că e infernal. Adică e misiune imposibilă”.

Afaceri-fantomă în hale dezafectate

Din evidenţele Primăriei Sectorului 4 rezultă, însă, că doar două dintre firmele care activează în Tăbăcarilor 7 au, în prezent, autorizaţie de funcţionare. Ambele sunt cluburi: COLECTIV CLUB SRL şi 4EVER MC CLUB SRL. O a treia, DINAMIC MARKET COM IMPEX SRL, apare de asemenea ca avizată de primărie.

După incendiu, chiriaşii din celelalte spaţii nu se mai văd făcând mult timp afaceri în halele „Pionierul”.

Fabrica „Pionierul”. Ruine în ruină

Patronul unei săli de sport din Tăbăcarilor, nr. 7: „De aici încolo, e mai greu. Pentru că şi cei care voiau să vină, cum să le mai dăm explicaţii? Până acum, le spuneam „fosta fabrică Pionierul”, „Maternitatea Bucur”. Iar acum, ce putem să-i spunem? „Unde s-a întâmplat tragedia”? E inuman.

Sergiu Dură, administrator judiciar al Pionierul SA: „Vă daţi seama că un asemnea eveniment o să ne aducă pierderi. Există riscul să plece clienţi din această clădire. Avem o lipsă a folosinţei, acolo este închis acum. Se fac anchete, se fac... nu ştim nici noi deocamdată. Societatea noastră nu are nicio implicare în organizarea acestei activităţi. Societatea nu este decât proprietarul spaţiului şi, eventual, va avea o pagubă materială în cadrul unui eventual proces.”

Până să intre pompierii în Colectiv, fabrica de încălţăminte „Pionierul” s-a stins, încet, sub ochii celor care au condus-o. Înainte de 1970, aici se făceau pantofi, pâslari şi galoşi pentru piaţa internă. Contractul cu Adidas, semnat în anii '80, o transformă în cel mai mare exportator de încălţăminte de sport al României.

[cristiboss56]

fabrică de renume ajunsă cenușă

Pe Splaiul Dâmboviţei încep să se croiască adidaşii din piele albă cu trei dungi care ajung în Franţa şi Germania. Toată încălţămintea merge la export. Rebuturile ajung pe piaţa neagră românească.



Ioana Tudor, maistru, fost angajat la „Pionierul”: „Nimeni nu avea. Foarte greu. Da... ce pe sub mână? Eu nici nu am văzut. Numai ce lucram şi ei plecau. Eu nu am văzut niciodată la cineva pe stradă”.

În magazinele României socialiste, intră doar adidaşii Rosprint şi Rostart, fără bride, dar la fel de trainici. Privilegiaţi să primească, din când în când, câte o pereche de pantofi sport de export sunt doar angajaţii.

Înainte de 1989, 8000 de oameni lucrau la „Pionierul”. Atelierele şi halele acoperă aproape 135.000 de metri pătraţi. Treptat, numărul angajaţilor scade la 5000, ca să ajungă, în prezent, la 12: conducerea şi paza.

Angela Pache e numită director cu câteva luni înainte de Revoluţie. Avea 35 de ani şi venea de la „Flacăra Roşie”, a doua mare fabrică de încălţăminte din Bucureşti.

Angela Pache, fost director la „Pionierul”: „Am ajuns la Pionierul în 1989, pe 1 februarie, şi am rămas până în 1 martie 1997, în funcţia de director general. Produceam 4.000 de perechi pe zi, până la 5.000 de perechi pe zi. Aveam până la 5.000 de salariaţi, în două schimburi. Aveam şi tăbăcării, care astăzi aproape au dispărut în ţară. Cifra de afaceri era de aproximativ 11 milioane de dolari pe an.”

Primii ani de după Revoluţie aduc la „Pionierul” semnele declinului şi apoi pe cele ale unei morţi sigure. În 1990, fabrica se confruntă cu lipsuri acute, dar şi cu riscul de prăbuşire. Substanţele toxice, folosite zeci de ani la tratarea pielii şi pătrunse în beton macină armătura din oţel. Un film de prezentare din 1990 o confirmă: „Clădirea are cam peste 70 de ani vechime, tehnologiile vechi probabil că erau şi mai poluante decât cele actuale. Am avut surpriza să găsim la stâlpii de la parter în număr destul de mare, armătura complet distrusă. Aceeaşi situaţie o întâlnim şi în planşee şi în grinzi şi în plăci”.

În decembrie 1990, Guvernul Roman o transformă în societate pe acţiuni, iar în aprilie 1993 este preluată de Fondul Proprietăţii de Stat. Imagini de arhivă ilustrează „Pionierul” în contrast cu ce există astăzi: „Societatea comercială Pionierul S.A. din Bucureşti beneficiază de 75 de ani experienţă fiind, ca să zicem aşa, nepoata vechii societăţi comerciale Talpa, înfiinţată în 1917 cu sucursale în multe oraşe ale României. Dotările recente, liniile tehnologice moderne, personalul de înaltă calificare conferă acestei unităţi capacitatea de a concura pe piaţa liberă cu firme similare din ţară şi străinătate”.

La scurt timp, vine privatizarea. În 1994, statul îşi vinde integral acţiunile, dar nu unui investitor, ci prin Programul Acţiunilor Salariaţilor. Câţiva foşti angajaţi, ale căror nume nu sunt publice, preiau fabrica.

Regimul de colaborare cu firmele străine se schimbă. Cei care comandau pantofi sport la „Pionierul” încep să trimită feţele croite şi cusute şi folosesc doar mâna de lucru ieftină, pentru asamblare. Germanii renunţă la contract, francezii îl păstrează, dar numai pentru o scurtă perioadă. O bună parte din ateliere îşi pierd activitatea, iar angajaţii sunt trimişi în şomaj.

Angela Pache, fost director la „Pionierul”: „În primul rând, a scăzut mult numărul de muncitori, au scăzut mult contractele cu URSS, au scăzut contractele Adidasului şi ne-am confruntat câţiva ani de zile cu mari probleme de contracte. După care am prospectat marile firme de sport şi am lucrat foarte bine, până la 1 milion de perechi pe an, cu Lotto”.

Italienii care vin să supervizeze contractele încep, pe fondul declinului marilor fabrici din România, să îşi deschidă ateliere de încălţăminte proprii în Bucureşti. Iau de la Pionierul mare parte din angajaţii cu experienţă. La fel face şi Angela Pache, care îşi lansează în 2010, împreună cu fiica sa, propria afacere.

[cristiboss56]

Un tun bine pregătit

La Pionierul, Zelivanski ţinteşte, din start, terenul. Preţul acestuia pe piaţa liberă depăşeşte, însă, 15,6 milioane de euro, aşa că omul de afaceri gândeşte un mecanism financiar prin care să îl ia de patru ori mai ieftin. Mai întâi identifică acţionarii cu pachete reprezentative din Pionierul SA. Apoi face achiziţiile prin ZG PROIECT DEVELOPER SRL, firma înfiinţată la adresa fabricii Suveica. Din decembrie 2006 până în iulie 2008, negociază individual cu acţionarii şi semnează 37 de contracte de cesiune. Cu 3,6 milioane de euro, preia 65,5% din acţiuni şi, implicit, controlul companiei.



Imediat după intrarea lui Zelivanski în Pionierul SA, în 2007, compania îşi extinde domeniul de activitate la dezvoltare imobiliară, prin cumpărarea şi vânzarea de terenuri, până când renunţă definitiv la fabricarea de încălţăminte. Al doilea pas după cumpărarea celor 65% este majorarea de capital pentru diminuarea participaţiilor acţionarilor minoritari.

Consiliul de Administraţie pe care îl conduce decide, de asemenea, majorarea indemnizaţilor membrilor săi la 10.000 de euro pe lună şi obligă micii acţionari să îi vândă cu prioritate lui Zelivanski. Aşa ajunge să deţină 91,5% din Pionierul şi, implicit, domeniul imobiliar.

La scurt timp, Pionierul începe să scoată la vânzare terenuri de 15.681 de metri pătraţi, cu tot cu clădiri, la un preţ de 13,9 milioane de euro. Simultan, înfiinţează o nouă firmă, PIO DEVELOPMENT SRL, căreia îi vinde sub prețul pieței un teren de 2000 de metri pătrați și clădirile aferente. În cei cinci ani cât funcționează, firma are cifră de afaceri zero. În schimb, își reduce activele, acumulează pierderi, apoi este radiată.

Planul lui Gideon Zelivanski de a scoate din teren un profit rapid se blochează, însă. Pe de o parte, nepoţii lui Nicola Prodanof deschid procese de revendicare a dreptului de proprietate. Pe de alta, Mostafa Gozal, unul din foştii acţionari de la care Zelivanski cumpărase 27,5% din Pionierul îi face o plângere pentru că nu-şi primise integral banii. ANAF şi DNA încep investigaţiile la fosta fabrică şi în firmele implicate.

O inginerie spre paguba statului

Ancheta scoate la iveală o „inginerie financiară” şi mai complexă.

Pentru a evita sechestrul, în 2008, ZG PROIECT se retrage pentru a face loc, până azi, unui offshore cipriot: TEAMSET CONSULTANTS LTD, reprezentat de acelaşi Gideon Zelivanski.

Terenul retragerii firmei înregistrate în României era pregătit încă din 2006, când ZG PROIECT a început să se împrumute de la TEAMSET pentru a cumpăra acţiuni la Pionierul.

Cele două companii încheie 12 contracte de împrumut. În contul celor 3,6 milioane de euro cu care Zelivanski cumpărase Pionierul, se pun garanţie acţiunile. La momentul oportun, TEAMSET îşi cere banii, ZG PROIECT nu plăteşte, iar offshore-ul cipriot devine majoritar. În spatele lui e tot Gideon Zelivanski, susţin procurorii.

Tranzacţia se face la preţul de 2,5 lei pe acţiune, de 18 ori mai mic decât cel al pieţei. Statul este prejudiciat cu 4 milioane şi jumătate de lei doar prin neplata la valoarea reală a impozitului pe profit.

În raportul din 8 mai 2010 al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Argeş se arată că, „prin modul de acordare a împrumuturilor, dobânzile practicate şi clauzele de restituire s-a urmărit în final transferul profiturilor din România către firma din Cipru”.

Atât Zelivanski, cât şi cele două firme sunt condamnaţi penal în 2014, în primă instanţă, pentru evaziune fiscală şi înşelăciune. Ca parte civilă, Ministerul Finanţelor reclamă un prejudiciu de 11,9 milioane de lei.

În toţi aceşti ani, la Pionierul nu se investeşte nimic.

Rechizitoriul DNA prin care omul de afaceri și forma sa sunt trimiși în judecată reține că „Gideon Zelivanski a urmărit, încă de la început, dobândirea terenului aparţinând S.C. PIONIERUL S.A., fapt recunoscut de acesta”, iar „S.C. Z.G. PROIECT SOLID DEVELOPER S.R.L. nu avea nicio activitate, fiind folosită doar pentru a dobândi controlul asupra S.C. PIONIERUL S.A., prin pachetul majoritar de acţiuni”.

Gideon Zelivanski nu e de găsit. La singura adresă indicată în dosarul de insolvenţă deschis recent de Pionierul SA stă o altă persoană.

[cristiboss56]

Pană la clarificarea viitorului companiei rămase azi cu terenurile, în curtea fostei fabrici Pionierul se strânge scrumul. E cenuşa trecutului unor oameni care încălţau altădată occidentalii, a unei fabrici căreia i s-a grăbit sfârşitul şi a unei afaceri care s-a terminat tragic.