De ce suferim?

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de mela me

Fie ca e vorba de probleme familiale, de serviciu, dragoste sau boala, moartea cuiva drag, razboi etc - de ce suferim asa mult in viata aceasta?
Mie imi vine in minte ca pentru pacatele noastre, pentru pacatul stramosesc,

Exact, v-ati dat singura raspunsul.

desi ma gandesc ca acesta a fost rascumparat cu sangele Mantuitorului.

Cu sangele Mantuitorului "care pentru multi se varsa" a fost rascumparat pacatul stramosesc insusi (pentru cei care se boteaza), dar nu consecintele in lume ale pacatului stramosesc. Nu aplecarea spre rau, nu razvratirea trupului, nu "vesmintele de piele". Cu Cristos, prin Cristos si in Cristos avem, cu totii, a doua sansa. Dar conditiile acestei a doua sanse sunt mai dure decat ale celei dintai.

Totusi, de ce atata suferinta, chin de multe ori oricat de puternici am fi?

Odata, un tanar bogat l-a intrebat pe Domnul ce trebuie sa faca pentru ca sa se mantuiasca. Ca prima masura, Domnul ii recapituleaza Decalogul. Dar tanarul raspunde ca a indeplinit deja aceasta conditie. Atunci, Domnul il invita sa isi ia crucea si sa Il urmeze. Fara aceasta cruce a noastra, pe care sa o luam si sa il urmam pe Domnul, nu am putea avea merit. Asa cum aurul se probeaza in foc, asa se probeaza sufletul in suferinta. Acesta este sensul mantuitor al suferintei: atunci cand mergem, cu crucea noastra despre care a vorbit Domnul tanarului aceluia, la crucea Lui, pe care a suferit El Insusi.

Am auzit de multe ori spunandu-se: "ce bine e sa fii copil: nu ai nicio problema!". Un exemplu de afirmatie relativa: adevarata si falsa in acelasi timp. Imi amintesc, cand eram copil: ce probleme teribile aveam! Trenuletul electric nu mai functiona cum trebuie. Aparuse un nou model le locomotiva, pe boghiuri, pe cand a mea avea osii simple. Diana nu-mi daduse radiera, desi eu o ajutasem sa-si faca tema la aritmetica. Invatatoarea a zis sa vina tata la scoala, fara sa-mi spuna de ce. Parintii imi impuneau sa ma culc dupa "Noapte buna, Mihaela!", pe cand parintii altor copii ii lasau pana dupa Telejurnal. Si cate si mai cate!

Astazi, rad de acele suferinte. Motivele lor imi par ridicole. Tot asa ni se vor parea, odata, si suferintele de acum. Indiferent de starea sufletelor noastre. Cu cat ne indepartam in timp mai mult, cu atat suferintele trecute ne par mai mici. Peste doar o mie de ani, daca vom fi in rai, ne vom mira singuri, zicand: "cat de bun este Domnul! Pentru asa o suferinta mica, mi-a dat o asemenea rasplata!". Iar daca vom fi in iad, vom spune: "mare cretin am fost: cat de usor mi-ar fi fost sa ma mantuiesc!", gand care va contribui el insusi la starea noastra mizerabila.

Traim durerile facerii, mela_me! Durerile facerii, atunci cand facerea are loc, sunt atroce: medicii le folosesc ca termen de referinta ca sa aprecieze intensitatea durerii pe o scala. Sunt teribile nu doar pentru mama, care e cuprinsa de o contractie sfasietoare care pare a nu se mai sfarsi, desi nu dureaza nici doua minute. Sunt teribile si pentru copil, care se vede nevoit sa plece dintr-o piscina calda, unde se deprinsese sa se balaceasca de noua luni, printr-un tunel negru, stramt, la capatul caruia oameni mascati, garbiti sa il insface iute il asteapta avand in mainile lor: clesti, foarfeci si alte obiecte reci, taioase ori ascutite.
Dar cat de repede trece aceasta suferinta si cat de mare e bucuria de dupa!