Sfantul Apostol Andrei

[cristiboss56]

Andrei, „cel dintâi chemat la apostolie”
O veche traditie populară de la noi vorbeste despre Sfântul Andrei care, ajuns la portile Dobrogei de astăzi, a descoperit o lume tulburată de haitele de lupi ce misunau în vegetatia sălbatică din preajma Dunării. Apostolul, care avea darul vindecării si, mai ales, al minunilor, a vindecat rănile multora iar prin rugăciuni, „lega gura lupilor”. În felul acesta, toti îl aveau de sfânt si de mare ocrotitor.
Puterea de tămăduire, minunile cu care marele Apostol a impresionat populatia de la Istru, rămânând în constiinta locuitorilor până în zilele noastre, nu se pot explica decât prin puterile si minunile pe care Hristos Învătătorul le-a săvârsit în perioada scurtei si tragicei sale vieti pământene.
Sfântul Andrei a fost fratele lui Simon Petru, fiul unui pescar din Betsaida Galileii. În vremea în care Sf. Ioan Botezătorul stătea pe tărmul Iordanului cu doi dintre ucenii săi (cu Andrei si cu viitorul apostol si evanghelist Ioan), Mântuitorul trecea pe lângă ei. Atunci, Sf. Ioan îl zăreste si îl recunoaste zicând: „Iată Mielul lui Dumnezeu” (Ioan I, 29). Auzind aceasta, cei doi ucenici au pornit pe urmele lui Iisus. Când Mântuitorul a observat că cineva îl urmează, s-a oprit si i-a întrebat: „Ce căutati” iar ei au zis: „Rabi, unde locuiesti?”. El le-a zis: „Veniti si vedeti”. Au plecat împreună si au văzut unde locuia. Si au rămas cu El în ziua aceea. Unul dintre cei doi care auziseră cuvintele lui Ioan Botezătorul si merseseră după Iisus era Andrei, fratele lui Simon Petru. Andrei a dobândit convingerea că Iisus este Mesia cel asteptat. Cu mare bucurie s-a dus la fratele său Simon si i-a zis: „Noi am găsit pe Mesia” (Ioan I, 38-40). De aceea, Sfântului Andrei i se spune „Cel dintâi chemat” la apostolie.
Apostolul Andrei a fost, începând din acel moment, martor si participant direct la toate marile momente care au încununat viata pământească a lui Hristos. Autorii evangheliilor îl vor mentiona la înmultirea pâinilor si pestilor, când Mântuitorul s-a dus dincolo de Marea Galileei, urmat de o mare multime, „pentru că vedea semnele pe care le făcea cu cei bolnavi”. Andrei mai este mentionat după învierea lui Lazăr, când elinii l-au rugat pe Filip să le înlesnească întâlnirea cu Iisus: „Filip s-a dus si a spus lui Andrei, apoi Andrei si Filip au spus lui Iisus.” (Ioan XII, 22).
Deci, din momentul în care Sf. Ioan Botezătoru l-a descoperit pe Mântuitor celor doi ucenici, Sf. Andrei a fost alături de Acesta la nunta din Cana Galileei, a aflat despre femeia samarineancă, a cunoscut, evident, vindecarea de către Iisus a fiului unui slujbas împărătesc din Capernaum, apoi vindecarea bolnavului de 38 de ani lângă Poarta Oilor din Ierusalim, si s-a înfricosat, împreună cu ceilalti ucenici, atunci când L-au văzut pe Iisus umblând pe mare. Din momentul în care Iisus a intrat în Ierusalim a cunoscut si a fost martor, clipă de clipă, la toate patimile Mântuitorului ca să se bucure, apoi, de învierea Lui.
După Cincizecime, Apostolii au tras la sorti regiunile în care vor pleca să predice Evanghelia. Conform traditiei, cunoscută de Ipolit Romanul (†249), de scriitorul bisericesc Origen (†253) si de istoricul Eusebiu de Cezareea (†340), tinutul cuprins între Dunărea de Jos si Pontul Euxin, orasele grecesti de aici au fost evanghelizate de Sf. Ap. Andrei.
Între 1982-1686, Sf. Mitropolit Dosoftei scria în Proloagele sale pe luna noiembrie, la ziua 30: „Apostolului Andrei i-a revenit (prin sorti) Bitinia si Marea Neagră si Portile Propontului, Harcedonul si Vizantea unde-i acum Tarigradul, Tracia si Macedonia si sosind la Dunăre, ce-i zic Dobrogea si altele pe Dunăre, Tesalia si acestea tooate le-a umblat”.
Prezenta Apostolului Andrei pe teritoriile noastre este mentionată si în alte documente. Astfel, în Doctrina Syriacă a Apostolilor se arată că teritoriile evanghelizate de el „sunt Niceea, Nicomedia, Bithynia si...Gothia”. Omilia lui Pseudo Atanasie precizează că Sfântul Andrei „a făcut misiune printre greci si barbari”, iar scriitorul Hypolyt Romanul mentionează si el că „Andrei a vestit scitilor si tracilor”. Sinaxarul Bisericii din Constantinopol retine că „acesta (Andrei) a predicat în Pont, Tracia si Scythia”. Istoricul bizantin Nichifor Calist (sec. XIV) mentionează si el că Sf. Andrei „a predicat în cetătile Pontului stâng, locuit de greci, romani si geto-daci”.
„Vietile Sfintilor”, lucrare tipărită în 1811 la Mănăstirea Neamt, îl prezintă pe Sf. Andrei „retras în partea Mării Negre cea despre Răsărit”. Se pare că spre aceste teritorii a plecat însotit de apostolii Matia si Tadeu pe care i-a lăsat la Edesa. În aceiasi lucrare tipărită în anul 1910 sunt amintiti si trei ucenici ai săi, Imma, Rhima si Pina, care erau sciti de origine, fosti lucrători de pământ, si care au primit cununa muceniciei pe când Apostolul propovăduia în Scithya Mică. Nu este exclus ca acesti ucenici să fi trecut cu marele Apostol pe la Dervent, să-si fi odihnit trupurile si să se fi rugat împreună în pesterile de la Ioan Corvin, să fi fost, poate, chiar botezati în pârâiasul cu cele nouă izvoare în formă de cruce din apropierea pesterii.
Istoricul bisericesc Nichifor Calist, pe baza unor stiri mai vechi, scrie că Sfântul Apostol Andrei a plecat de la noi spre sud, trecând prin Tracia, a ajuns în Bizant (viitorul Constantinopol), iar de aici a trecut prin Macedonia si Tesalia, ajungând până în orasul Patras din Ahaia (Grecia). Acolo a suferit moarte martirică, fiind răstignit pe o cruce în formă de X (numită până azi „Crucea Sfântului Andrei”). Biserica primară a stabilit, încă de la sfârsitul secolului II, ca dată de prăznuire a pătimirii sale ziua de 30 noiembrie. Nu se cunoaste anul martiriului său, unii istorici îl fixează în timpul persecutiei împăratului Nero, prin anii 64-67, altii mult mai târziu, pe la sfârsitul veacului „apostolic”, în cursul persecutiei împăratului Diocletian.
Să ne rugăm dar Sfântului Andrei, încrestinătorul daco-romanilor, zicând:
„Pe propovăduitorul credintei la geto-daci si slujitor al Cuvântului, pe Andrei cel dintâi chemat să-l lăudăm, că pe strămosii nostri i-a adus la cunostinta lui Hristos, crucea în mâini tinând si izbăvind din înselăciunea vrăjmasului sufletele lor, pe care le-a adus la Dumnezeu ca dar bine primit. Pe acesta, toti românii să-l cinstim, ca să se roage neîncetat lui Hristos Dumnezeu, ca să ne ferească de toată răutatea si să mântuiască sufletele noastre. ” (Stihira glasului 6 la Utrenia din 30 noiembrie, cu unele adaptări)

[cristiboss56]

MIERCURI, 30 noiembrie, credincioșii îl sărbătoresc pe SFÂNTUL ANDREI, ocrotitorul românilor. Potrivit tradiției, ziua de 30 noiembrie este potrivită pentru ritualuri de vindecare a bolilor, dezlegare a farmecelor, blestemelor și atragerea norocului în căsnicie.
Sfântul Andrei este cel care a propovăduit creştinismul în Dobrogea, Macedonia, Tracia şi Ţarigrad. Apostolul a botezat greci şi geto-daci din aceste teritorii şi a hirotonit primii episcopi şi preoţi, aşa cum făcea Apostolul Pavel în călătoriile sale misionare.
Potrivit unor credințe populare, sărbătoarea bisericească a Sfântului Andrei ținea doar până la prânzul zilei de 30 noiembrie, după aceea fiind îngăduit să se lucreze. Conform altor obiceiuri, nu era voie a se munci întreaga zi, iar cei care încălcau această poruncă riscau să se îmbolnăvească, să aibă amețeli, să îi doară capul, să se înece, să fie arși cu apă fiarta, să fie bântuiți de strigoi, să aiba coșmaruri, să fie atacați pe drum de animale ori să le mănânce lupii vitele.
Pentru ca spiritele morţilor să nu ajungă în case, de Sfântul Andrei se goleşte cenuşa din sobe, iar oalele şi cănile sunt întoarse cu gura în jos. Tot de Sfântul Andrei, în unele zone din Bărăgan, fetele fac turtă din făină de grâu, cu apă şi multă sare, şi se spune că acel flăcău ce îi aduce fetei noaptea apă în vis, să-şi astâmpere setea, o va lua de nevastă.

În tradițiile românești, ziua Sfântului Andrei este supranumită și Ziua Lupului. În tradiția populară se spune că lupii coboară din munte și se adună în haite de câte doisprezece. Pe 30 noiembrie, oamenii se fereau a rosti numele acestor animale (astfel încât să nu se întâlnească cu ei în următorul an).
Potrivit spuselor din bătrâni, femeile nu au voie să se pieptene și nici să coasă pentru a nu le merge rău în anul care vine.
Conform tradiției, în această zi sfântă, românilor care țin post negru li se împlinesc dorințele legate de însănătoșire sau căsătorie. Tot de Sfântul Andrei, copiii pun crengi de copaci roditori în apă ca să înflorească și să sorcovească cu ele de Anul Nou.
Cine a fost SFÂNTUL ANDREI
Sfântul Andrei s-a născut în Betsaida, localitate aflată pe malul lacului Ghenizaret din Galileea, şi este fratele Sfântului Apostol Petru. El este unul dintre cei doisprezece apostoli, fiind primul care l-a urmat pe Hristos, după ce Sfântul Ioan Botezătorul a mărturisit dumnezeirea lui Iisus Hristos.
Petru şi Andrei au renunţat la îndeletnicirea de pescari, l-au urmat lui Hristos şi, după Învierea Domnului, au devenit „pescari de oameni".
Sfântul Andrei este numit şi „Cel dintâi chemat", deoarece a răspuns primul chemării lui Hristos la apostolat. Numele Andrei derivă din grecescul Andreas, care înseamnă „viteaz", „bărbătesc".
Sfântul Andrei, primul primul propovăduitor al Evangheliei la geto-daci
La aproximativ 80 de kilometri de Constanţa, în apropierea localităţii Ion Corvin, se află peştera în care s-a adăpostit Sfântul Apostol Andrei. Aici, la Betleemul neamului românesc, vin în fiecare an mii de credincioşi spre a-l cinsti pe Sfântul Andrei. Conform istoricilor bisericeşti, Sfântul Andrei a fost martirizat în cetatea Patras din Grecia de astăzi, prin răstignire cu capul în jos pe o cruce în formă de X, numită „crucea Sfântului Andrei".
Potrivit unor istorici şi teologi, Sfântul Andrei a fost primul propovăduitor al Evangheliei la geto-daci, în teritoriul dintre Dunăre şi Marea Neagră - cunoscut pe atunci sub numele de Scythia (Scitia), dar şi în teritoriile de dincolo de Prut, în nordul Mării Negre.



Sfantul Apostol Andrei,sa va binecuvanteze!