Rai-Iad

[Allexa]

În prealabil postat de VHAlexandru

Mda, dar mi se pare ca nu e chiar tot una sa zici ca Dumnezeu il lasa pe un om intr-un cazan cu smoala si diavolii il impung cu furca etc... , si ca Dumnezeu il condamna , cum zic unii , sau sa zici ca omul nu vrea sa stea in prezenta lui Dumnezeu , nu ? In ambele cazuri e cumplit , dar in primul caz mi se pare mai rau pentru ca pare a fi si o suferinta fizica (si aici e alta dilema , caci Sf. Ioan Damaschin zice ca sufletul nu are forma, alti sfinti zic ca arata ca trupul ,etc. ) , si ca Dumnezeu i-ar da dreptul diavolului sa ii chinuie pe condamnati , nu?

Eu cred că e vorba de etapa în care se situează omul... cei începători în credință sunt, poate, mai receptivi la asemenea imagini concrete. Dar ele doar ilustrează o realitate - îndepărtarea de Dumnezeu. Rămâne, cred, o taină, această realitate dincolo de moarte. Pentru că nici corpul nostru nu va fi ca acum, dar nici nu vom fi suflete fără trup.
În orice caz, nu Îl văd pe Dumnezeu uitându-se satisfăcut cum diavolii îi împung pe oameni cu furca...

Reprezentarea iadului - Teodor Danalache - http://www.crestinortodox.ro/editori...ui-135000.html


Iadul este un loc si un mod de vietuire vesnica. Iadul este un loc deoarece trupurile inviate care se vor osandi la munci vesnice sunt materie transfigurata, deci ocupa un oarecare spatiu. Daca, unde este iadul, nimeni nu a marturisit pana acum, cum este iadul insa, multi au spus de-a lungul vremii. Rezumand toate definitiile iadului, putem spune ca iadul este adunarea la un loc a tot ce este rau si urat: intuneric, durere, chin, singuratate, lipsa, frica etc.

Reprezentare simbolica a iadului

Iadul nu este locul unde Dumnezeu nu este prezent, ci locul unde cei osanditi nu mai pot face nimic pentru a comunica cu semenii lor si cu Preasfanta Treime, sursa Vietii a toate cate sunt; datorita faptului ca s-au rupt pe veci de Izvorul Vietii, starea celor din iad se mai numeste si "moarte vesnica". Iadul apare astfel ca o singuratate absoluta, in care cei osanditi sunt constienti de existenta lor, de a celorlalti si de a lui Dumnezeu, insa nu pot face nimic spre a se apropia de ei.

Pictorul spaniol Salvador Dali (1904-1989), reprezentant de seama al curentului suprarealist in arta, infatiseaza chinul celor din iad intr-un mod original, asezand doi oameni spate in spate, intr-o imposibilitate de a-si vedea reciproc fata. Pozitia celor doi, sezand spate in spate, indica exact singuratatea absoluta de care aminteam putin mai sus, in care fiecare osandit ii simte pe toti ceilalti, insa nu poate face nimic spre a intra in contact si in comuniune cu ei.

Nevoia vitala a comuniunii cu Dumnezeu si cu ceilalti oameni se vede inca din aceasta viata, orice om sanatos sufleteste dandu-si seama ca nu poate trai intr-o singuratate absoluta. Diavolul cauta insa neincetat a batjocori nevoia omului de a trai in comuniune cu Dumnezeu si cu semenii, drept pentru care il si ispiteste neincetat pe om spre contrazicere, certuri si dezbinare. Care dintre oameni nu va ajunge la iubirea (comuniunea) de Dumnezeu si de semeni mai inainte de moarte, isi va lua plata pe care singur si-a pregatit-o, adica imposibilitatea oricarei comuniuni in iad.

Filosoful Jean Paul Sartre definea iadul intr-un mod nesanatos, insa vrednic de luat in seama: "Ceilalti, iata iadul!" Privind spre tabloul lui Salvador Dali si luand aminte la cuvintele Sfintilor Parinti, indraznesc sa spun ca iadul este mai degraba locul unde nu mai sunt ceilalti. Intr-un glas, Sfintii Parinti spun ca "in aproapele sta viata si moarte, raiul si iadul", adica, daca am ajuns sa-l iubim si sa ne jertfim pentru aproapele, am dobandit raiul, iar daca am ajuns sa-l uram pe aproapele si sa ne bucuram de raul patimit de acela, am dobandit iadul.

Iadul este singuratatea absoluta a celui mandru, care nu mai are inaintea cui sa se mandreasca; este singuratatea absoluta a celui desfranat, care nu mai are cu cine sa-si satisfaca poftele; este singuratatea absoluta a celui manios, care nu mai are pe cine sa isi verse veninul; este singuratatea absoluta a celui care nu a trait cu si pentru Dumnezeu si semenii sai. Patimile il insingureaza pe om, instrainandu-l pe acesta vesnic de tot ce este bun si frumos (filocalic).

Marturie din iad, descoperita Sfantului Macarie Egipteanul.

Povestea Sfantul Macarie Egipteanul unele ca acestea: "Umbland odata prin pustie, am aflat o capatana de om zacand jos si, miscand-o pe dansa cu toiagul de finic, am auzit glas dintr-insa si i-am zis ei: "Tu cine esti?" Iar aceea a zis: "Eu eram slujitor al idolilor si al elinilor ce petreceau in locul acela, iar tu esti Purtatorul de Duh Macarie. Deci sa stii ca in orice ceas te milostivesti de cei din munca si te rogi pentru ei, aceia se mangaie putin."

Intrebat-a batranul: "Care este mangaierea si care este munca?" Raspuns-a capatana: "Pe cat este de departe cerul de pamant, pe atat este si focul de sub noi de intins, din picioare pana la cap stand noi in mijlocul focului, si nu este cu putinta sa vada cineva pe altul fata catre fata, ci fata fiecaruia este lipita de dosul celuilalt. Pentru aceasta, atunci cand te rogi pentru noi, unul poate vedea din parte fata altuia, si aceasta este mangaierea." Iar, auzind batranul, greu suspinand si plangand, a zis: "Amar zilei intru care s-a nascut omul pacatos. Ca acestuia i-ar fi fost mai bine daca nu s-ar fi nascut, precum a zis Domnul despre Iuda."

Si a zis iarasi batranul catre capatana: "Este vreo alta munca mai rea decat aceasta?" Iar ea a raspuns, zicand: "O munca mai rea este dedesubtul nostru." Zis-a batranul: "Si cine este acolo?" Iar ea a zis: "Noi (necrestinii), ca cei ce n-am stiut pe Dumnezeu, macar ca putin si tot ne miluim, iar cei ce au cunoscut pe Dumnezeu si s-au lepadat de Dansul, sunt dedesubtul nostru si se muncesc mai rau." Si, luand batranul capatana, a ingropat-o pe ea si a trecut mai departe."