Cugetari din Dharma

[florin.oltean75]

Bunatatea mamei

(1)

Din punct de vedere al budhismului, indiferenta sau neutralitatea fata de celelalte fiinte este o atitudine gresita, non-virtuoasa. Cu atat mai mult, orice forma de agresivitate indreptata impotriva fiintei este considerata o violentare a insasi esentei budhadharmei.

Inima budhista este atenta, treaza, imbratiseaza cu dragoste toate fapturile.

Scopul suprem al efortului spiritual in budhism nu se limiteaza doar la salvarea proprie din oceanul suferintei samsarice, ci il reprezinta eliberarea si iluminarea deplina a tuturor fiintelor, fara exceptii.

Aceasta motivatie care anima toate miscarile interioare si exterioare ale budhistului se numeste bodhicitta.

Bodhicitta este o stare de rugaciune neincetata, patrunsa de o dragoste adanca, in forma compasiunii, pentru toate fapturile samsarice.

Bodhicitta este o stare sufleteasca care ia nastere in urma mai multor rationamente si contemplatii privind conditia existentiala a fapturilor samsarice in general, a omului in particular.

Bodhicitta este considerata virtutea virtutilor, forma in care se regasesc subsumate toate celelalte virtuti.

Un factor determinant pentru aprinderea, formarea acestei stari volitive interioare exceptionale, il reprezinta meditatia cu privire la bunatatea tuturor fiintelor.

Budhistul mediteaza nu doar la bunatatea lui Buddha Primordial, ci si la bunatatea fapturilor, aceasta din urma fiind considerata la fel de importanta ca si prima.

Unii lama considera ca meditatia cu privire la bunatatea fapturilor ar fi chiar mai importanta decat cea asupra bunatatii lui Budda Primordial, pentru ca fara aceasta caderea in egocentrism devine mai probabila. Egocentrismul dezbraca spiritualitatea de insasi esenta ei, credinta ramane doar la nivelul de credinta formala, un esec spiritual de facto.

[bin000]

În prealabil postat de florin.oltean75

Bunatatea mamei

(1)

Din punct de vedere al budhismului, indiferenta sau neutralitatea fata de celelalte fiinte este o atitudine gresita, non-virtuoasa. Cu atat mai mult, orice forma de agresivitate indreptata impotriva fiintei este considerata o violentare a insasi esentei budhadharmei.

Inima budhista este atenta, treaza, imbratiseaza cu dragoste toate fapturile.

Scopul suprem al efortului spiritual in budhism nu se limiteaza doar la salvarea proprie din oceanul suferintei samsarice, ci il reprezinta eliberarea si iluminarea deplina a tuturor fiintelor, fara exceptii.

Aceasta motivatie care anima toate miscarile interioare si exterioare ale budhistului se numeste bodhicitta.

Bodhicitta este o stare de rugaciune neincetata, patrunsa de o dragoste adanca, in forma compasiunii, pentru toate fapturile samsarice.

Bodhicitta este o stare sufleteasca care ia nastere in urma mai multor rationamente si contemplatii privind conditia existentiala a fapturilor samsarice in general, a omului in particular.

Bodhicitta este considerata virtutea virtutilor, forma in care se regasesc subsumate toate celelalte virtuti.

Un factor determinant pentru aprinderea, formarea acestei stari volitive interioare exceptionale, il reprezinta meditatia cu privire la bunatatea tuturor fiintelor.

Budhistul mediteaza nu doar la bunatatea lui Buddha Primordial, ci si la bunatatea fapturilor, aceasta din urma fiind considerata la fel de importanta ca si prima.

Unii lama considera ca meditatia cu privire la bunatatea fapturilor ar fi chiar mai importanta decat cea asupra bunatatii lui Budda Primordial, pentru ca fara aceasta caderea in egocentrism devine mai probabila. Egocentrismul dezbraca spiritualitatea de insasi esenta ei, credinta ramane doar la nivelul de credinta formala, un esec spiritual de facto.

"Tot aşa şi voi, fiilor duhovniceşti, supuneţi-vă preoţilor; şi toţi, unii faţă de alţii, îmbrăcaţi-vă întru smerenie, pentru că Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har." (I Petru 5,5)

Tu te crezi mai destept si mai bun decat preotii si Biserica lui Hristos si Hristos te lasa sa te "saturi" din fructul trufiei,ratacind pe cararile celui pe care il asculti si i te supui(satana).Amare sunt fructele trufiei...toti le stim gustul.

[florin.oltean75]

În prealabil postat de bin000

"Tot aşa şi voi, fiilor duhovniceşti, supuneţi-vă preoţilor; şi toţi, unii faţă de alţii, îmbrăcaţi-vă întru smerenie, pentru că Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har." (I Petru 5,5)

Tu te crezi mai destept si mai bun decat preotii si Biserica lui Hristos si Hristos te lasa sa te "saturi" din fructul trufiei,ratacind pe cararile celui pe care il asculti si i te supui(satana).Amare sunt fructele trufiei...toti le stim gustul.

Cu siguranta ca am multe neajunsuri in aceasta privinta. Recunosc.

Incerc doar sa expun perspectiva spirituala budista in cadrul acestei sectiuni, care o consider demna de admirat.
-------------------------

Un Bodhisattva nu se supune doar preotilor, ci intregii fapturi, prin slujire.

Ochiul sau priveste cu iubire in toate directiile, nu face discriminari intre fapturi, fie preoti, prieteni, dusmani...

Ceilalti, prin dragoste, sunt mai importanti decat sinele propriu.

Un Bodhisattva nu se poate considera deasupra altora, pentru ca vede limpede ca nu are nicio calitate care sa-i apartina.

[AlinB]

În prealabil postat de florin.oltean75

Scopul suprem al efortului spiritual in budhism nu se limiteaza doar la salvarea proprie din oceanul suferintei samsarice, ci il reprezinta eliberarea si iluminarea deplina a tuturor fiintelor, fara exceptii.

Nu exista in crestinism "suferinta samsarica" ci "pacatul".

In "budhismul" tau dimpotriva, pacatul nu are granite bine delimitate, exista doar notiunea generica de "atasament".
Si binenteles ca s-au gasit "destepti" gen MISA & Co care sa sustina ca nu exista efecte rele daca "pacatuiesti" fara "atasament"

Aceasta motivatie care anima toate miscarile interioare si exterioare ale budhistului se numeste bodhicitta.
Bodhicitta este o stare de rugaciune neincetata, patrunsa de o dragoste adanca, in forma compasiunii, pentru toate fapturile samsarice.

Fiind binenteles o stare de sentimentalism si nu o autentica stare spirituala, se naste printr-un efort personal de autoconvingere, hipnoza interioara.

Unde este conceptul e Har aici? Unde este Dumnezeu Duhul Sfant?
Nicaieri, in concluzie,nu este nimic autentic duhovnicesc in chestia asta.

Un factor determinant pentru aprinderea, formarea acestei stari volitive interioare exceptionale, il reprezinta meditatia cu privire la bunatatea tuturor fiintelor.

Vezi ce prostii ajungi sa spui daca urmezi aiureli cu pretentii spirituale?

Nu exista "bunatatea tuturor fiintelor".
Exista fiinte mai bune, mai putin rele sau complet diabolice (diavolul) sau desavarsit de bune (sfintii, ingerii)
Exista liber arbitru. Si unii aleg rautatea si cu ea merg in vesnicie.

Sau tu nu crezi ca exista diavol sau ca diavolul este si el "bun" in esenta lui?