Ce inseamna exces, lacomie a pantecelui? Unde este granita?

[sophia]

În prealabil postat de Mihailc

Atât pentru monah cât şi pentru laic lăcomia pântecelui este o patimă.
Nu există creştinism strong pentru călugări şi creştinism light pentru ceilalţi, e acelaşi Duh Sfânt pe care-L invocăm toţi pentru a sfinţi orice lucrare a noastră.
Gabriel Bunge oferă doar un reper bine documentat şi structurat despre ce înseamna asceza la începuturile monahismului, nu trasează reguli pentru cititori. Măsura asumării fiecăruia este determinată de râvna de a dobândi o libertate sporită faţă de tirania trupului în vederea unirii cât mai desăvârşite cu Dumnezeu în toate compartimentele existenţei noastre catalizate în jurul rugăciunii. Acesta este postul, asceza în secvenţa negativă a renunţării de bunăvoie la condiţia de sclavi ai voluptăţilor limitate şi iluzorii oferite de simţuri. Până aici lucrurile par aparent clare, suntem în stadiul golirii vasului de otravă şi decontaminării lui. Întrebarea următoare e: ce punem în micile spaţii câştigate în urma procesării voinţei în secvenţa negativă? Cum tocmim locul rămas liber prin alungarea din fiinţele noastre a relelor împachetate înşelător în plăceri egolatre?

Inceputul mesajului nu-si are rostul. Restul imi place.
Este acelasi crestinism, cel putin aceleasi dogme, dar exista alte reguli si limite. Exact, Evagrie se refera la asceza monahilor.
Si printre monahi unii sunt mai tari, mai imbunatatiti (termenul consacrat, ciudat mie) si exista si extremi, exista si eremiti etc.

Chiar ieri am dat peste un articol in care am gasit o fraza foarte buna. Nu mai tin minte autorul ei (in ierarhia monahiceasca).
Am gasit:

http://www.cuvantul-ortodox.ro/2014/...r-sa-l-mananc/

Si fraza care mi-a placut, desi tot articolul este superb.

"Deși aveți virtuți exterioare, deși ați rămas fecioare, deși ați făcut nenumărate fapte, nu ați izbutit însă esența, care are mai mare însemnătate decât toate. Dacă nu ai izbutit aceasta, la ce îți folosesc celelalte? La ce-mi folosește dacă astăzi mănânc mâncare cu untdelemn sau nu? Se poate să nu mănânc mâncare cu untdelemn, însă să-l mănânc pe fratele de dimineață până noaptea."

Revin la Mihailc:
Da, ceea ce scrii tu cu golul imi aminteste de o pilda. Se spune ca trebuie sa ai grija de sufletul tau. Daca ai alungat raul si te stradui sa-l tii curat si gol de rele exista pericolul ca cel rau sa se intoarca si sa-l umple tot cu rau (poate mai mult). De aceea trebuie sa punem ceva buna il dupa ce am alungat raul.
Nu am la indemana pilda.

In locul gol din camara sufletului nostru curatat ar trebui sa punem iubire si balsam. Sa nu ne doar nici pe noi si nici pe altii.

În prealabil postat de sophia

Da, ceea ce scrii tu cu golul imi aminteste de

24. Când duhul cel necurat iese din om, umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă, şi, negăsind, zice: Mă voi întoarce la casa mea, de unde am ieşit.
25. Şi, venind, o află măturată şi împodobită.
26. Atunci merge şi ia cu el alte şapte duhuri mai rele decât el şi, intrând, locuieşte acolo; şi se fac cele de pe urmă ale omului aceluia mai rele decât cele dintâi.


Multumesc. Cu ocazia asta am inteles si eu la ce se refera aceste versete.

[Mihailc]

Pentru economie de timp şi evitarea repetiţiilor, trimit la o postare mai veche despre ascetica bigotă:

http://www.crestinortodox.ro/forum/s...04&postcount=2

În prealabil postat de Mihailc

http://www.crestinortodox.ro/forum/s...04&postcount=2

Excelente precizări!
Pentru că am trecut şi eu, măcar în parte, prin etapa asta (şi probabil mai trec încă), îndrăznesc să spun ce mi-a fost mie de folos: deprinderea cu lucrarea rugăciunii (înţelegînd prin asta ridicarea gândului, cât mai firesc şi mai frecvent, cu un "Doamne!" înainte de orice - iar prin asta înţeleg, printre altele, şi "a pune început bun")
şi consultarea constantă a duhovnicului, mărturisirea amănunţită a stării şi petrecerii lăuntrice, mai întâi.
Mărturisesc că lucrarea rugăciunii are puterea minunată de a developa cu acurateţe orice abatere a duhului spre anomalii ori ciudăţenii. Cu adevărat pomenirea deasă a Numelui Domnului este scut şi medicament fără egal.
Iar duhovnicul/îndrumătorul e de mare folos în ceasurile de cumpănă sau de confuzie etc. Şi mai ales când ţi se pare că, nu-i aşa, e mare lucru de capul tău...

Gândurile celui rău, nălucirile lui, idolii lui (ideile fixe ale lui), momelele sale, aceştia sunt pruncii vaviloneşti, sau "puii de drac", după cum îi numeşte Sf. Maxim Mărturisitorul. Iar piatra este Hristos sau credinţa în El, temelia cetăţii sufletului, piatra cea din capul unghiului, pe care zidarii vremii de atunci n-au băgat-o în seamă. Ori, întru nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer nici un alt nume, dat nouă, oamenilor, întru care să ne mântuim. De piatra aceasta trebuie să lovim pruncii vaviloneşti. Căci, cine va cădea pe piatra aceasta se va sfărâma, iar pe cine va cădea ea, îl va spulbera. De aceea Sf. Ioan Scărarul zice: "Ca numele lui Iisus Hristos, armă mai tare, în cer şi pe pământ nu este!" Cerul este mintea şi pământul inima, în care trebuie să se depene rugăciunea neîncetată a preasfântului nume: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, milueşte-mă pe mine păcătosul", întorcându-se ca o armă mereu întinsă asupra vrăjmaşului. Căci Dumnezeu Tatăl i-a dat (Mântuitorului) un nume mai presus de tot numele: ca întru numele lui Iisus tot genunchiul să se plece şi al celor cereşti şi al celor pământeşti şi al celor de dedesubt.

Cuvântul acesta poate însemna tot aşa de bine, pe rând, următoarele lucruri, în înţelesul literei: Cerul sunt sfinţii, Biserica biruitoare, îngerii; pământul, locuitorii pământului, Biserica luptătoare şi cel aruncat pe pământ, având mânie mare; cele de dedesubt, cei mutaţi din viaţa aceasta, dar care nu sunt în Biserica biruitoare, ci în închisorile fărădelegilor sau iadul. Altă însemnare poate fi aceasta: cerul e mintea, pământul e inima cu poftele ei, iar cele de dedesubt ar fi cele din subconştient, de care de obicei nu ştim şi nu ne dăm seama, dar le purtăm în noi.

Dacă la ceasul de război, mai bine-zis în clipa de luptă, lovim momeala cu numele lui Dumnezeu, depanând rugăciunea, vom vedea lucru minunat: pentru ostaş luptându-se Împăratul – tocmai întors de cum e în războiul văzut. Căci Împăratul nostru s-a luptat până la moarte, şi încă moarte de cruce, şi printr-însa trecând, a rupt zăvoarele şi a spart porţile iadului, biruind pentru ostaşii Săi şi slobozindu-i. Iar de atunci biruie ca un Dumnezeu, oriunde e chemat pe nume. Şi: II cheamă dragostea.

Iată ce ne învaţă Sf. Marcu Ascetul, privitor la această clipă de mare însemnătate a războiului: "Cunoaşte deci, o omule, că Domnul priveşte la inimile tuturor; şi celor ce urăsc prima răsărire de gând rău, îndată le vine în ajutor (le face dreptate), precum a făgăduit, şi nu lasă roiul vălmăşagului de gânduri să năpădească şi să întineze mintea şi conştiinţa lor. Iar pe cei ce nu stârpesc primele înmuguriri, prin credinţă şi nădejde, ci se lipesc cu dulceaţă de ele, pe motivul că vor să le cunoască bine şi să le probeze, pe aceia îi lasă - ca pe unii ce nu cred ci vreau să se ajute singuri - să fie izbiţi şi de gândurile ce urmează, pe care de aceea nu le surpă fiindcă vede că momeala lor este iubită în loc să fie urâtă de la prima ei mijire".

(extras din "Cărarea Împărăţiei", Ierom. Arsenie Boca, pg. 176-177)

În prealabil postat de ovidiu b.

... iar cele de dedesubt ar fi cele din subconştient, de care de obicei nu ştim şi nu ne dăm seama, dar le purtăm în noi.

......:)
E vorba despre inconstient, frate Ovidiu. Tocmai pentru ca "nu stim si nu ne dam seama, dar le purtam in noi", numim acestea toate cu un termen sintetic "viata inconstienta" sau, mai scurt, inconstient. (personal prefer expresia adjectivala si nu substantivul, acesta din urma putind duce si la o obiectualizare a psihismului, deloc potrivita cu natura acestuia)

Subconstientul, insa, contine informatii si scheme de lucru automatizate (deprinderi, rutine, patternuri) de care suntem cu usurinta constienti, cand voim sau cand avem nevoie. Exceptind uitarea sau lapsusul, fenomene care au, deja, legatura cu influente ale inconstientului...

Astfel, viata subconstienta e formata din schemele invatate (dobandite) ale: mersului, vorbitului, scrisului, cititului si din multe alte actiuni automatizate. Precum si din informatii de care ne servim foarte des (si de aceea sunt usor accesabile, au un inalt nivel de activare, apropiat de cel al constiintei), cum ar fi: numele nostru si al unor persoane semnificative pentru noi, data nasterii, sexul (ma rog, exceptind cazurile celor care se conformeaza noilor paradigme ale culturii gay si lesbi), adresa locuintei, numarul de telefon, numarul la pantofi etc. etc.

Deci textul se refera, riguros vorbind, la inconstient.
Dupa gustul meu personal, atunci cand utilizam termeni consacrati intr-un domeniu (aici psihanaliza si, cu vremea, psihologia generala), e bine sa respectam conventiile si regulile domeniului respectiv. Macar pentru a nu crea confuzie...:)

Toate cele bune si, te rog, pune in subconstient cele redactate de mine aci. Nu, insa, in inconstient! .....:)

P.S. Excelenta postarea ta, multumesc frumos!

Cu drag! Mergând pe firul discuţiei găsesc potrivite următoarele texte:

Despre rugăciune - Părintele Teofil Părăian

N-am ajuns să fac performanţe în legătură cu rugăciunea aceasta, dar am zis-o intensiv şi m-a ajutat. Cum m-a ajutat această rugăciune? Spunând această rgăciune s-au dezlănţuit în sufletul meu nişte furtuni, nişte stări sufleteşti pe care nu mi le-am dorit şi pe care nici nu le-am putut înlătura. Dar am cerut ajutor de la Dumnezeu. Şi am zis: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul". Şi m-a ajutat Domnul Hristos. Cum m-a ajutat? Întâi, mi-a dat posibilitatea să mă gândesc la mizeria din sufletul meu. Deci, înainte de a te întâlni cu Domnul Hristos, dacă te angajezi la rugăciunea aceasta, nu te întâlneşti decât cu tine însuţi, cu mizeria din sufletul tău. Fiecare dintre noi vine din străfunduri de existenţă, cu bune şi cu rele. Şi când zicem: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul" se răscolesc răutăţile.
Când zici rugăciunea "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul" te întâlneşti inconştient cu cele din subconştient şi din neconştient.


Patimile şi facultăţile sufletului - Părintele Dumitru Stăniloae

Aceasta invatatura ne da putinta sa stabilim punti intre doctrina crestina despre suflet si psihologia moderna, cu toate ca doctrina crestina cuprinde ceva care este o intregire a acestei psihologii. Psihologia moderna, in mare parte, admite existenta unui subconstient, pentru a rezerva un loc in care se depoziteaza amintirile si in care se fauresc idei, inspiratii, intuitii, tendinte.

Precum vedem, crestinismul admite si el existenta unei regiuni a sufletului care nu cade sub lumina constiintei. Totusi termenul de subconstient nu este potrivit pentru a indica aceasta regiune, atat pentru particula "sub", care-l plaseaza intr-o zona inferioara, subalterna, cat si pentru faptul ca mai este incarcat si cu ereditatea freudista a atator tendinte si ganduri inavuabile, pe care constiinta le tot refuleaza, rusinandu-se sa le dea pe fata.

Admitand ca exista si un subconstient pentru bagajul intunecos ce-l purtam cu noi, socotim ca este potrivit ca pentru regiunea unde se cuprind virtual energiile umane ale sufletului si prin care intra in el energiile divine, sa utilizam termenul de transconstient, sau de supraconstient. Subconstientul ar fi camara de-a stanga sau pivnita intunecoasa a constiintei, unde s-au adunat cele rele ale noastre, nascand resorturile patimilor; ar fi locul de pornire al poftei si maniei. Iar transconstientul sau supraconstientul ar fi camara de-a dreapta, sau foisorul de sus, unde stau depozitate si lucreaza energiile superioare, gata sa inunde in viata constienta si chiar in subconstient, cu forta lor curatitoare, atunci cand le oferim conditii.

Astfel "duhul" sufletului, sau al "mintii", ar fi partea cea mai de sus, sau cea mai din launtru, caci in ordinea sufleteasca ceea ce este mai sus este ceea ce este mai launtric, mai intim. Credem ca termenul de "inima" tot la aceasta parte se refera. De pilda, Diadoh al Foticeii foloseste, pentru locul intim din suflet, unde se ascunde harul de la Botez, cand expresia "adancul mintii", cand cuvantul "inima", cand cuvantul "duh".