Cugetari din Dharma

[florin.oltean75]

În prealabil postat de ahilpterodactil

Florin, în Biserică Dumnezeu nu este accesat prin diferite înţelegeri dintre care alegi să dai exemplu tocmai Sfânta Împărtăşanie. Aceasta nu e un sistem de înţelesuri! Ci Sfânt Trupul şi Sângele Domnului. Care este mâncat şi este băut de către credinciosul creştin.

A te împărtăşi cu Hristos Cel din Sfânta cuminecătură nu înseamnă a înţelege despre... Ci a-L cunoaşte direct, nemijlocit! Cum? Aşa cum a poruncit El: "Luaţi, mâncaţi...!" Şi încă, actul e eclesial, e act al comuniunii, nu strict personal, individual.

Domnul nu spune, "luaţi, înţelegeţi", ci spune "Luaţi, mâncaţi...!". Nu propune un discurs asociat, nu ne oferă o hrană alcătuită din semnificaţii (deşi acestea sunt inevitabile, dar rămân fenomene secundare), ci e vorba despre a mânca, pur şi simplu, Trupul şi Sângele Domnului. A-L introduce în propria fiinţă, întru iertarea păcatelor şi sfinţire.

Nu înţelegerea acestui fapt (care e o sfântă taină aflată mai presus de înţelegere) sfinţeşte şi mântuieşte, ci însăşi Împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului oferă accesul în Împărăţie.

Presupun ca Sfanta Cuminecatura nu are o putere intrinseca mantuitoare, ci are putere de mantuire pentru ca cel care o mananca crede aceasta.

Daca bucatica de paine muiata in vin ar fi data unui ateu sau unei persoane de alta confesiune, care nu ar sti ca este cuminecatura, care nu ar avea nicio idee despre crestinism si ar inghiti-o ca pe o mancare fireasca - ma indoiesc ca cel care o mananca ar fi umplut de Har (in afara cazului in care evenimentul ar fi o lucrare a Proniei / efect karmic in budism).

Fundatia spiritualitatii este credinta. Credinta se bazeaza pe un set de rationamente si intelesuri nedemonstrabile. Amploarea si profunzimea lor depinde de la persoana la persoana, de varsta duhovniceasca in continuumul aceleiasi persoane.

Unii castiga Harul fara efort, cu o simplitate uimitoare a credintei, unii se nasc cu el, unii trebuie sa se nevoiasca foarte mult si poate primesc doar o mica farama, altii se nevoiesc cu multe rationamente si contemplatii - pentru fiecare situatia este diferita, functie de o multitudine de cauze si circumstante.

Iar cât priveşte formularea ta, că "Dumnezeu se află deja în noi înşine", eu zic că e cam pretenţios spus...


În orice caz, sper că nu spui că Fiinţa Lui e deja în noi...! Cel mult lucrarea, harul sau anumite însuşiri omeneşti create după chipul Lui...

Dacă ai fi spus că Împărăţia Lui se află înlăuntrul nostru, ai fi dat, cel puţin, un verset din Evanghelie pe care îl puteam discuta. Cu referire la anumite însuşiri spirituale şi la un anumit fel de vieţuire. Dar aşa, rămâne să explici cum vine cu inovaţia asta, te rog. În ce fel se află deja Dumnezeu în noi înşine?

Toate cele bune!

Este un mic repros care poate fi adresat Sf. Augustin, care ne descopera aceasta in lucrarea sa "Confesiuni"

"Tu te aflai inlauntrul meu..."

Am întrebat pamântul si el mi-a raspuns: „Nu sunt eu”; si tot asa mi-au raspuns si cele care se afla pe acesta. Am întrebat marea si adâncurile si târâtoarele cu sufletul viu si mi-au raspuns si ele: nu suntem noi Dumnezeul tau; cauta deasupra noastra. Am întrebat adierile diafane si aerul cu toti locuitorii sai, si el mi-a raspuns: „Anaximene se înseala, eu nu sunt Dumnezeu”. Am întrebat cerul, soarele luna si stelele, si ele mi-au raspuns: „Nici noi nu suntem Dumnezeul pe care tu îl cauti (…) El este cel care ne-a facut pe noi.”

Târziu de tot te-am iubit, o, tu frumusete atât de veche, si totusi atât de noua; târziu de tot te-am iubit.

Si iata ca tu te aflai înlauntrul meu, iar eu în afara, si eu acolo, în afara, te cautam si dadeam navala peste aceste lucruri frumoase pe care tu le-ai facut, eu, cel lipsit de frumusete.

----

Relatia suflet-Dumnezeu (eu mic - Eu Mare), modul in care se unesc, despartite fiind, nu poate fi inteles decat din perspectiva apofatica, adica avand intelegerea goliciunii eului.