26 de ani de la revoluție!

[Mihnea Dragomir]

Multe lucruri le pot privi cu ingaduinta. Dar nu nostalgia comunismului. Nu apologia, nici pe apologetii unui sistem care a dus la domnia raului pe pamant. Care l-a aruncat in inchisoare pe bunicul meu. Pe bunica mea. Pe tata, in anii lui de liceu. Nu un sistem care mi-a scos Biserica in afara legii si i-a introdus pe episcopii ei in inchisori. Nu un sistem care mi-a omorat episcopul in bataie, in beciurile Securitatii. Nu un sistem care mi-a trimis duhovnicul sa lucreze in minele de plumb.

Unii au avut o scuza. Ca Foris sau ca Patrascanu, care au platit iluziile cu pretul vietii, fiind omorati de sistemul pentru care luptasera o viata, victime ale lui Frankenstein dezlantuit. Sau precum Panait Istrati, care s-a trezit in ceasul al 12-lea, atunci cand a vazut, cu ochii lui de turist privilegiat in Uniunea Sovietica, ce este ascuns dincolo de fatada de mucava a potemkiniadei bolsevice. Si, oarecand intorcandu-se, a plans amar, scriind trilogia "Vers l'autre flamme".

Inca am intelegere pentru cei care au vazut, dar au tacut. Frica scuza multe lucruri, a mai fost odata discutia asta, acum vreo mie si sase sute de ani, cand Biserica vorbea despre botezatii care au tamaiat idolii.

Mai am resurse de intelegere pentru batranii care, oftand dupa dictatura ca-n Rusia, ofteaza, de fapt, pentru tineretea lor. Acestia nu pe Ceasescu il canta, ci canta "pusca si cureaua lata".

Iarasi, mai pot gasi unele resurse de intelegere, nu in plan spiritual crestin, ci in plan uman psihologic, pentru profitorii de ieri, pentru descaunatii Lovilutiei din Decembrie. Ei isi regreta osul care li se parea averea lor cea mai de pret, comoara de care si-au lipit inimile lor.

Dar nu am intelegere pentru cei care au vazut, care au cunoscut prin ei insisi sau in familiile lor oroarea si care continua, acum, in epoca de dupa Edictul de la Bucuresti, sa tamaieze idolii. Nu am intelegere pentru cei care, vorbind despre un sistem in care un ucenic cizmar criminal ajunge secretar general al Partidului si prim tartor al natiunii, sa il tamaieze retrospectiv pe acesta, strigandu-i, de nimeni siliti: "Ave Caesar imperator!"

Adesea, peste Poporul sau care slabise in credinta, Domnul a trimis urgia Sa. Si Poporul Sau s-a trezit, strigandu-L. Si Dumnezeu a iertat iarasi si iarasi, Sion-ul renascand ca din cenusa. Vedem, in robia egipteana, in robia babiloniana si in alte nenorociri justitia si pedagogia dumnezeiasca. Dar Dumnezeu este neputincios si nu are ce face cu cei carora, ca ultima resursa, le-a trimis urgia Sa si, dupa dezrobire, continua sa creada in Baali si Astartee, zicand "Bine ne era noua sub asirieni!".