Cugetari din Dharma

[florin.oltean75]

În prealabil postat de ahilpterodactil

Intelegere apofatica?
A realitatii?....

Esti sigur ca asta ai vrut sa spui, Florin?
P.S. Intelegere sau, mai degraba, cunoastere? A realitatii sau, de fapt, a Dumnezeirii?

"Intelegerea" unui fenomen este o forma de cunoastere indirecta. Este articulata/mediata de "imagini generice", de procese conceptuale.

"Cunoasterea", in acest context, ar fi o cunoastere directa, nemediata de cuvinte, fara suscitarea unor intelegeri conceptuale.

Cand pronuntam cuvantul "Dumnezeu" avem, de fapt, o intelegere, formata prin asocierea unor idei achizitionate anterior - gen "Persoana", "Creator", "Atotprezent"... Nu este o cunoastere directa.

Intelegerea este antemergatorul cunoasterii directe, non-conceptuale.

Initial avem intelegeri.

--------

Intelegerea apofatismului unui fenomen, este intelegerea faptului ca fenomenului ii lipseste o esenta ultima, care sa-l defineasca intrinsec.

O esenta imuabila care sa fie proprie acestuia si numai acestuia.

Ii spunem apofatism de la apophemi, care inseamna "a nega/a respinge", pentru ca ii negam aceasta esenta ultima de identitate. Negarea nu este una dogmatica ci bazata pe observatie si rationament.

Negarea unei esente identificabile a Lui Dumnezeu (in terminologia crestina "Esenta" este echivalentul "Fiintei") este preponderent dogmatica, dar are la baza totusi si o logica de bun simt - daca Fiinta poate fi continuta in ceva manifestat atunci isi pierde calitatea de Dumnezeu, observatii pertinente facute de Sf. Ioan Damaschin.

-------------

Prin intelegerea apofatismului unui fenomen, initial, avem o fina senzatie de "cadere in gol", de usurare pentru ca acolo unde ne asteptam sa gasim o esenta solida a identitatii, nu gasim de fapt nimic. Experimentam un "spatiu vast" fara forma, fara limite, atemporal.

Aceasta intelegere maturata este transmutata in cunoastere directa.

Aceasta nu inseamna ca fenomenul nu exista cu desavarsire.

Fenomenul exista, insa ca expresie a acestui spatiu atemporal, nu ca expresie a unei esente proprii.

Toate fenomenele compuse se transforma in altceva prin procese de asamblare si dezintegrare, tocmai pentru ca le lipseste o esenta proprie. Toate fenomenele "gliseaza" deoarece le lipseste o esenta imuabila.

-----------

Apa nu ar putea fi transformata in vin, sau doua paini in mii de paini daca apa sau painea ar avea o esenta proprie neschimbabila.

Cand accesam acest spatiu toate sunt cu putinta. Insa, atunci nu ne mai intereseaza sa ne jucam cu formele. Lasam copilaria si devenim oameni maturi. Liberi.


"Cautati si veti afla!"

"Cauta" presupune parcurgerea distantelor de la neintelegere la intelegere si de la intelegere la cunoastere.

În prealabil postat de florin.oltean75

Prin intelegerea apofatismului unui fenomen, initial, avem o fina senzatie de "cadere in gol", de usurare pentru ca acolo unde ne asteptam sa gasim o esenta solida a identitatii, nu gasim de fapt nimic. Experimentam un "spatiu vast" fara forma, fara limite, atemporal.Aceasta intelegere maturata este transmutata in cunoastere directa.Aceasta nu inseamna ca fenomenul nu exista cu desavarsire.Fenomenul exista, insa ca expresie a acestui spatiu atemporal, nu ca expresie a unei esente proprii.Toate fenomenele compuse se transforma in altceva prin procese de asamblare si dezintegrare, tocmai pentru ca le lipseste o esenta proprie.Cand accesam acest spatiu toate sunt cu putinta. Insa, atunci nu ne mai intereseaza sa ne jucam cu formele.

[AlinB]

Cred ca cea mai tare replica de pe topicul asta

Se cheama "limbaj de lemn ideologic". Pe mine ma doare capul cand citesc asa ceva. D-l Oltean, se fumeaza sau se inhaleaza? Ca sa stiu si io, ca seamana cu Psilocybe. Si, spre deosebire de Psilocybe, pare legala.

[florin.oltean75]

Descoperirea vacuitatii fenomenelor, intradevar, este o senzatie tare, este o senzatie "cool". Cea mai tare - pentru cei dornici de adrenalina. Adevarul nu este plictisitor, ci fascinant, te lasa perplex.

Insa, este ecologic sa-l descoperi prin observatie, rationament, contemplatie. Numai asa, avem parte de o experienta stabila si profunda.

Simpla intelegere a faptului ca Fata Morgana nu are o realitate proprie siesi nu este suficienta pentru a fi considerata un act spiritual. Chiar daca este o descoperire minunata. A impletirii existentei cu non-existenta, manifestatului cu non-manifestatul.

Spiritualitatea incepe acolo unde constientizam acut efemeritatea proprie, efemeritatea lumii in general, cu toata manifestarea ei extrem de complexa. Acolo unde incepem sa ne temem de propria lancezeala si complacere in cele lumesti, in mirajul formelor de tot felul. Acolo unde ne lipim de Adevar asa cum un naufragiat se agata de o scandura in mijlocul unui ocean involburat. Atunci cand realizam ca fiecare clipa, fiecare zi, fiecare an ne apropie inexorabil de Marea Trecere.

"Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ţi se va cere înapoi sufletul."

Dar de cand vacuum/vacuitate (gol, vid) este acelasi lucru cu efemer (este si are insusirea de trecator)?
Ca lumea e trecatoare, ca fenomenele se inlantuie si se petrec, ca vesnicia nu e din lumea aceasta dinamica, schimbatoare - inteleg si accept.
Dar de unde, hodoronc pleosc, ca lumea sufera de vacuitate, de inconsistenta, de ...nimic?

Si acum o intrebare pentru tine ca ortodox (ca asa te prezinti, ortodox): Intruparea Fiului lui Dumnezeu este luarea vacuumului in ipostasul Dumnezeirii, spre a invesnici nimicul?
Sau luarea firii omenesti trecatoare, pieritoare, spre a o invesnici.

Ce a invesnicit Hristos prin Intrupare, prin Jertfa pe Cruce, Inviere, Inaltare si sederea la dreapta Tatalui: nimicul sau omul efemer? Ce voieste Domnul sa intoarca la Fiinta: nonexistenta (nimicul, absenta) sau omul care exista deja, ca parte a Creatiei, in ciuda faptului ca piere ca urmare a pacatului?

Daca Hristos Se jertfeste pentru a invesnici nimicul, atunci imi pare ca Il faci slujitor sau instrument al satanei.
Daca El Se jertfeste pentru a purta existenta trecatoare a omului (urmare a pacatului) in Lumina Neinserata a Vesniciei, atunci zic ca Il recunosti si marturisesti ca Fiu al lui Dumnezeu, Mantuitor al oamenilor muritori.

Cum ramane? Cum impaci acum Ortodoxia cu budismul? Ca nu prea vad sa fie cale de mijloc.

[AlinB]

Buna intrebare, dar sa vezi ce raspuns "apofatic" primesti.

[florin.oltean75]

În prealabil postat de ahilpterodactil

Dar de cand vacuum/vacuitate (gol, vid) este acelasi lucru cu efemer (este si are insusirea de trecator)?
Ca lumea e trecatoare, ca fenomenele se inlantuie si se petrec, ca vesnicia nu e din lumea aceasta dinamica, schimbatoare - inteleg si accept.
Dar de unde, hodoronc pleosc, ca lumea sufera de vacuitate, de inconsistenta, de ...nimic?

Lumea "nu sufera de vacuitate" ci este pur si simplu expresia ei, este expresia golului din care rasare.

Ca natura nu este diferita de gol. Asa a fost, este si va fi.

Asa cum o moneda de aur nu este diferita fundamental din metalul din care care este formata.

Moneda este doar o expresie a metalului din care este formata. Nu poate fi altceva.

Lumea este doar o expresie a propriei ei vacuitati. Este unitara in toate aspectele ei. Desi noi o percepem solida si fragmentata in fenomene care par autonome, independente, necorelate intre ele. Pare disociata de propria ei esenta.

De fapt, toate manifestarile formeaza un tot unitar, un singur Trup ("Biserica" daca extrapolam, universalizam semnificatia ei la tot ceea ce exista).

Acest gol nu inseamna "inexistenta". Dificil de exprimat si denominat pentru ca in limbile obisnuite ( romana, engleza...) nu exista cuvinte care sa-l desemneze. Daca ii spunem "gol"...exegetii celorlalte religii vor sari imediat acuzand budismul de nihilism (de inteles pozitiile partizane ale fiecarui tip de cler care urmareste sa-si valideze propria spiritualitate si sa le invalideze pe toate celelalte).

In tibetana, acest "gol" este denumit "don denpa" - intr-o traducere adaptata "pamant/taram sfant".

Atunci cand mintea acceseaza direct acest aspect fundamental al realitatii devine complet curata, unitara, libera de orice imaginatie, fixatie si parere - capata o inocenta adanc cunoscatoare ( nu inocenta copilului care este necunoscatoare). Nu se mai lipeste de forme, ne le mai respinge ci le lasa sa apara si sa se intoarca in propria lor matca. Le percepe direct dinlauntrul lor, intr-o completa stare de libertate launtrica, fara pic de patima.

O minte despatimita care se sfinteste contempland adevarul profund, care este infinit extatic.

Si acum o intrebare pentru tine ca ortodox (ca asa te prezinti, ortodox): Intruparea Fiului lui Dumnezeu este luarea vacuumului in ipostasul Dumnezeirii, spre a invesnici nimicul?
Sau luarea firii omenesti trecatoare, pieritoare, spre a o invesnici.

Ce a invesnicit Hristos prin Intrupare, prin Jertfa pe Cruce, Inviere, Inaltare si sederea la dreapta Tatalui: nimicul sau omul efemer? Ce voieste Domnul sa intoarca la Fiinta: nonexistenta (nimicul, absenta) sau omul care exista deja, ca parte a Creatiei, in ciuda faptului ca piere ca urmare a pacatului?

Daca Hristos Se jertfeste pentru a invesnici nimicul, atunci imi pare ca Il faci slujitor sau instrument al satanei.
Daca El Se jertfeste pentru a purta existenta trecatoare a omului (urmare a pacatului) in Lumina Neinserata a Vesniciei, atunci zic ca Il recunosti si marturisesti ca Fiu al lui Dumnezeu, Mantuitor al oamenilor muritori.

Cum ramane? Cum impaci acum Ortodoxia cu budismul? Ca nu prea vad sa fie cale de mijloc.

Hristos este aceasta Totalitate Infinita, infinit extatica, atotpatrunzatoare, atotprezenta, care este Persona si mult mai mult decat Persoana - inconceptibila pentru mintea omeneasca actuala. (kyab dab in tibetana)

Desi este "o Singura Fiinta" - adica "o singura Natura Ultima" - ipostasurile (formele/tiparele) sunt foarte diversificate - toate fara exceptie, avand acest unic Izvor (nu gresim denomindu-l ca si Creator - insa este si Distrugator).

Invesnicirea firii omenesti presupune despatimirea ei. Despatimirea inimii - intelegand prin "inima" nucleul gandirii.

Cand inima este sfintita ea nu mai poate imbraca un trup stricacios. Noul trup este nascut din Adevar - are acelasi continuum cu mintea.

Mintea si trupul actual sunt "defazate". Mintea doreste sa fie undeva dar trupul nu o urmeaza instantaneu. Aceasta datorita necuratiei necunostintei.

Un trup indumnezeit este complet pur, imaculat, este "Taboric".

Nu poate fi oprit de nimic, nu poate fi ranit, este imanent, cu desavarsire extatic.

In budism, dobandirea acestui trup imanent ("ingeresc") este explicata amanuntit, incepand in mod necesar cu moartea omului vechi (rastignirea acestuia) - "bringing ordinary death into the path of Truth Body".

Jertfa Lui Hristos este o lectie practica despre acest act launtric necesar pe care fiecare dintre noi trebuie sa-l facem la un moment dat, pentru a dobandi Viata Vesnica.

[flying]

Descoperirea vacuitatii fenomenelor, intradevar, este o senzatie tare, este o senzatie "cool". Cea mai tare - pentru cei dornici de adrenalina. Adevarul nu este plictisitor, ci fascinant, te lasa perplex.

Unele "adevaruri" sunt triste...daca te uiti dintr-un unghi...neplacut

[AlinB]

În prealabil postat de florin.oltean75

Descoperirea vacuitatii fenomenelor, intradevar, este o senzatie tare, este o senzatie "cool". Cea mai tare - pentru cei dornici de adrenalina. Adevarul nu este plictisitor, ci fascinant, te lasa perplex.

Sau mai bine zis "mort spiritual".

Insa, este ecologic sa-l descoperi prin observatie, rationament, contemplatie. Numai asa, avem parte de o experienta stabila si profunda.

Simpla intelegere a faptului ca Fata Morgana nu are o realitate proprie siesi nu este suficienta pentru a fi considerata un act spiritual. Chiar daca este o descoperire minunata. A impletirii existentei cu non-existenta, manifestatului cu non-manifestatul.

Da, stii care e cea mai mare viclenie a diavolului?
Sa-si convinga victima ca de fapt, el nu exista.

Spiritualitatea incepe acolo unde constientizam acut efemeritatea proprie, efemeritatea lumii in general, cu toata manifestarea ei extrem de complexa. Acolo unde incepem sa ne temem de propria lancezeala si complacere in cele lumesti, in mirajul formelor de tot felul. Acolo unde ne lipim de Adevar asa cum un naufragiat se agata de o scandura in mijlocul unui ocean involburat. Atunci cand realizam ca fiecare clipa, fiecare zi, fiecare an ne apropie inexorabil de Marea Trecere.

"Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ţi se va cere înapoi sufletul."

Bun bun, daca stii asta, ce facusi pentru sufletul tau?
In afara de contemplatii peste contemplatii si citit literatura pseudospirituala?

La Sf. Liturghie participi in fiecare duminica?
De spovedit te spovedesti?
Fapte bune pentru aproapele tau ai la activ?
etc.

Sau crezi ca un substitut perfect petru toate astea este sa invarti niste idei in cap, sa "meditezi" si sa tragi concluzia ca "lumea nu e reala"?

Si atunci pentru ce sa mai mergi la Sf. Liturghie dupa "forme si senzatii", sa ai discutii "lipsite de continut" cu duhovnicul, sa spovecesti pacate "iluzorii" sau sa faci fapte bune pentru a usura suferinta "iluzorie" a aproapelui?