Rânduri pentru tineri

[TINERI PENTRU ROMANIA]

FAMILIA

-I-

Familia… Cu câtă afecțiune şi gravitate rostim acest cuvânt la orice vârstă! Copii când Familia e pentru noi adăpost şi viaţă. Tineri în drum spre o existență independentă când Familia e pentru noi locul unde sunt ființe dragi. Tați când Familia devine pentru noi centrul preocupărilor şi oaza de liniște în mijlocul luptelor vieții. Toţi cei cu inimă duioasă şi cu suflet mare fac din Familie obiectul atașamentului lor, al respectului lor şi al venerației lor.

Națiunile cu adevărat puternice se sprijină pe o robustă constituție morală şi legală a Familiei. Fără această bază niciun Popor nu poate trăi, niciun Stat nu e solid. Familia e principala instituţie a omenirii, e societatea naturală, originea şi embrionul tuturor societăţilor organizate. Fără ea dezvoltarea, progresul, civilizația nu ar fi fost posibile. Familia i-a dat omului forţă, l-a apropiat de semenii săi, a generat sub imboldul nevoii sentimentul şi practica solidarităţii umane.

Şi astfel, cu timpul, prin dezvoltarea rațiunii, din Familie s-a născut Cetatea. Ea s-a constituit din alianțele care au creat Familii noi, din raporturile, din interesele comune care au fost consecinţa lor. Cetatea extinsă la toţi oamenii aceleiași Naţiuni, la ansamblul teritoriului lor, a dat la rândul său naștere Patriei. Patria e Familia noastră cea mare. Familia e Patria noastră cea mică. Patria şi Familia, aceste două nume ne răsună în urechi la fel de plăcut, de nobil, de mândru. Spre ele se îndreaptă sufletul nostru, forţa şi energia noastră vitală.

-II-

Antichitatea, ai cărei fii suntem, şi-a întemeiat instituțiile politice şi religia pe cultul Familiei. Nu se știe mai nimic despre cultul Familiei la daci. Romanii întrețineau permanent un foc în semn de venerație pentru Familia lor şi principali zei la care se închinau erau larii, zeii casei, strămoșii. Fiul se prosterna cu același respect religios în faţa tatălui şi bunicului ca în faţa altarului ridicat în cinstea înaintașilor comuni. Având o puternică instituţie a Familiei romanii au stăpânit lumea.

Cultul strămoșilor din Roma antică se mai practică încă în Asia. Popoarele de acolo îi sunt atât de atașate că propagarea Religiilor şi ideologiilor care nu-l admit e aproape imposibilă la ele. Practicile lor religioase legate de ascendenții morți sunt dublate de dovezile vizibile ale unui mare respect pentru părinții în viaţă. Moravurile, care au dat Familiei în aceste ținuturi îndepărtate o forţă şi o coeziune atât de mari, au făcut posibilă formarea unor Naţiuni viguroase. Datorită solidității Familiilor lor asiaticii vor stăpâni lumea.

-III-

Noi nu putem să practicăm un cult al oamenilor care ne-au precedat în viaţă şi din care ne tragem. Putem însă să le păstrăm un loc în sufletul nostru. Să ne gândim la ei şi să le reconstituim existenţa cu ajutorul cunoștințelor istorice. Îi vom vedea în viforul secolelor trecute şi le vom admira curajul în viaţă, în muncă şi în luptă care le-a permis să ne lase ca moştenire o Patrie frumoasă şi bogată. Chiar şi aceia dintre ei care au fost umili sunt demni de respect pentru că mulţi dintre ei şi-au dat viaţa ca România să trăiască.

Să învățăm deci să ne cunoaștem strămoșii, să-i iubim, să-i respectăm. Ar fi bine dacă ne-am scrie istoria propriei noastre Familii chiar dacă nu avem date decât până la bunici, chiar dacă faptele nu par demne de interes. Această istorie ar fi titlul nostru de noblețe, noblețea unor oameni obișnuiți, cinstiți, muncitori, demni şi dârji.

-IV-

Sentimentele pe care le avem faţă de rude necunoscute moarte înainte să ne naștem, sunt vagi prin forţa lucrurilor. Ele sunt de aceeași natură cu acelea pe care le avem faţă de părinți dar de o intensitate diferită. Iubirea de părinți e tangibilă, obiectivă, profundă făcută din tandrețe, din recunoștință, din respect. Ea e instinctivă la copil. Acela care nu-şi iubește părinții e o excepție.

Când copilul creşte, când personalitatea începe să i se formeze, iubirea de părinți e întărită de rațiune, de ideea pe care şi-o face despre datorie. Ne iubim părinții pentru că aşa e firesc şi pentru că știm că le datorăm iubire. E o îndatorire agreabilă şi sfântă uşor de îndeplinit în orice situaţie. Religia creștină spune „Cinstește-i pe tatăl şi pe mama ta”. Legea însăși impune obligații faţă de părinți.

Să ne iubim, să ne cinstim, să ne ajutăm părinții, iată ce totul în noi şi în afara noastră ne cere şi ne impune. Datoria de recunoștință faţă de ei începe cu viaţa pe care ne-au dat-o crescând apoi datorită iubirii cu care ne-au copleșit şi sacrificiilor pe care le-au consimțit pentru noi. Putem calcula câte eforturi au făcut, câte umilințe au acceptat, câte nopți nu au dormit cu gândul la noi, la viitorul nostru? Le-ar fi fost uşor, dacă i-ar fi imitat pe egoiștii care dau înapoi în faţa greutăților familiale, care vor să-şi ofere totul lor înşile, care vor să trăiască doar pentru ei. Spre deosebire de aceștia părinții noștri au trăit pentru noi, grija pentru sănătatea şi viaţa noastră a fost preocuparea lor de toate zilele, călăuza existenței lor.

E ceva mai bun pe lume ca afecțiunea fără margini, fără compromisuri, care înconjoară şi care ocrotește copilul? E ceva comparabil cu intensitatea iubirii dezinteresate a unei mame? Fiul cel mai tandru şi cel mai devotat nu-i va putea înapoia niciodată mamei sale ce a primit de la ea, nu o va putea iubi niciodată atât de mult cât ea l-a iubit. O mamă știe aceasta şi-şi iubește copii şi mai mult.

-V-

Iubirea pentru părinți, recunoștința, respectul pe care li le datorăm, se traduc prin felul cum ne purtăm cu ei. Modul în care omul matur îşi îndeplineşte îndatoririle faţă de părinți diferă de cel al copilului. Micile extravaganțe, iertate unui adolescent, nu se mai potrivesc unui tânăr. Tânărul datorează tatălui său şi mamei sale un respect mai constant, o stimă mai profundă, chiar dacă nu mai e constrâns la aceeași ascultare. Voinţa lor nu o va înlocui niciodată pe a sa în viaţa de fiecare zi. Dar în lucrurile grave, unde ei au dreptul să-şi spună cuvântul, trebuie să țină cont de părerea lor.

Când copii şi părinții se iubesc totul între ei e uşor. Afecțiunea e talismanul care îndepărtează dificultățile şi relele. Trebuie să ne iubim părinții la orice vârstă, trebuie să rezervăm o parte a sufletului nostru acestui trecut venerabil şi drag, oricât de apropiate şi de acaparante sunt prezentul şi viitorul personificate de Familia pe care ne-am întemeiat-o. Trebuie să ne iubim părinții până la sfârșitul lor şi chiar dincolo de mormânt. Omul care s-a realizat în viaţă şi care se înclină cu respect în faţa acelora care i-au dat ființă, care le aduce ca omagiu binele făcut de el, succesele obținute de el, se înnobilează, creşte.

Iubindu-ne părinții, fiindu-le devotați, ne înţelegem şi îndatoririle faţă de ceilalţi membri ai Familiei. Frații, surorile, sunt o parte din noi înşine, un pic tata sau mama dacă sunt mai mari ca noi, un pic copii noștri dacă sunt mai mici ca noi. Să-i iubim e firesc şi uşor. Să-i ajutăm, să-i sprijinim e o datorie. Să le rămânem apropiați pe tot parcursul existenței, indiferent de împrejurări, ne dă şi le dă o forţă eficientă material şi moral.

-VI-

Tot ce asigură coeziunea Familiei şi o continuă e bine în sine, bine pentru societate. Unitatea şi soliditatea Familiei dau unitate şi soliditate Naţiunii. Omul bun şi cetățeanul util îşi dobândesc principalele virtuți în Familie. Patriotismul apare şi se dezvoltă în Familie. În Familie şi doar în Familie se dobândeşte respectul pentru femeie specific societăţilor civilizate cu moravuri oneste şi pure.

Atașamentul faţă de Familie ne determină să ne dorim o reputație bună. Vrem să impunem respect nu doar pentru noi, ci şi pentru ai noștri. Vrem să le transmitem copiilor un nume fără pată aşa cum şi noi am primit. Suntem mândri de Familia noastră şi dorim ca descendenții noștri să fie la rândul lor mândri de ea.

Motive de ordin personal şi social, interesul superior al Ţării, impun apărarea Familiei.
Voi spune deci cu convingere pentru a rezuma ce am scris:
− să-i iubim şi să-i respectăm la orice vârstă, în orice situaţie pe cei care ne-au dat viaţă;
− să rămânem apropiați prin afecțiune şi devotament de rudele noastre de toate gradele;
− să fim devotați ideii de Familie normală formată dintr-un bărbat şi dintr-o femeie;
− să dobândim, odată cu respectul profund pentru femeie, calitățile şi virtuțile care nu se găsesc decât în Familie.

Dordea Cosmin