Despre pecete

În prealabil postat de CristianR

Pe mine m-a dus cu gândul la chip și asemănare. Și n-ar fi fost un timp pierdut dacă am fi fost preocupați mai mult de chip decât de cip.

Iar apropo de pecete, cuvântul ăsta e folosit și pentru a desemna amprenta pe care Chipul lui Dumnezeu, adică Hristos, a pus-o în ființa omului, făcândul pe acesta să fie „după chip”.

Oare cipuitii sunt in-chipuiti?
Dar cum ramane cu semnul acela, cu insemnarea? Nu recunoaste vicleanul pe cei ai lui decat daca au un semn desenat pe mana? Tocmai el, cel priceput la furtisagul de suflete, sa fie atat de dependent de un desen vazut pe piele?
Si invers, daca iti tatuezi o cruce (cum am vazut pe spatele musculos al unui amic) ai terminat, gata, cu toata problema mantuirii?
Pai ce simplu ar fi! Ce de ateliere de tatuaj ar inflori in sireaca Romanie, aci la colt de bulivard, daca ar trebui doar atat: sa ne desenam cruci, macar una mica, pe piept, pe deltoizi, pe ghiozdanele si mai stiu eu pe unde...
Si cand te gandesti ca noi am fost desenati, deja, pe foaia de carne si de sange a inimii cu mestesugul nemuritor al iubirii, al vietii...