|
|
|
|
|
|
|
#1
28.03.2016, 20:38:53
|
|||
|
|||
Nu ca mai certati va rog,stiu cauzele,pe o parte ispita diavolului si pe o parte functionalitatea corpului.Pana acum este bine,nu am mai cazut.
|
|
#2
28.03.2016, 20:55:15
|
||||
|
||||
|
Citat:
Iti admir curajul sa stii!
|
|
#3
28.03.2016, 23:15:09
|
|||
|
|||
|
Citat:
(nu e nevoie sa imi raspunzi)
|
|
#4
28.03.2016, 23:19:09
|
|||
|
|||
|
Citat:
|
|
#5
28.03.2016, 23:46:11
|
|||
|
|||
|
Banuiam...:)
Tocmai de aceea te-am si intrebat. Asadar, ce ai pierdut in schimb pentru aceasta realizare? Ce ai dat? Unde ai pierdut? Scruteaza-ti sufletul! Sper ca nu vei spune "totul e o.k." Asa ceva nu exista sub soare... * Drumul virtutii, daca imi e ingaduit sa spun eu, consta in asumarea lucida a unei suferinte neincetate, plina de miez si de finalitate. Aceasta suferinta vine din jocul nesfarsit al unor pierderi si autoinselari la care se deda neincetat sufletelul nostru. El e desfranat din fire si trage la curvie si pacaleli de tot soiul. Dar putini oameni vor sa recunoasca asta, cu atat mai putin sa o faca in public. Publicului ii place triumful, imbatarea cu "vesti bune", are nostalgia reusitei (cam asa ca pica para malaiata). Cine isi asuma rolul de a fi detestat de si in public? (in general oamenii sunt sanatosi la cap, stiu sa-si poarte de grija, nu?) * Nu doar onania ci si celelalte incercari la care este supus sufletul, de-a lungul devenirii lui, se trateaza cu un pret. Nu poti izbandi intr-un plan fara sa pierzi in altul. De pilda, cand scapi de un viciu (asa crezi!) de obicei pici in altul mai puternic, de pilda in patima nesuferita a mandriei sau a prostiei fara de margini (adica fara pic de trezvie). Cu cat omul face vreun progres in lupta cu sine, cu atat haul se deschide mai adinc sub el, in el... La limita, cel desavarsit este mai adinc scufundat decat oricare alt muritor. Tocmai de aceea el este mai aprig agatat de Dumnezeu! El cunoaste ca din adancul acestui iad deplin (iadul virtutii) doar Dumnezeu il poate mantui. De aceea oamenii virtuosi sunt smeriti! Discreti, tacuti si nestiuti de nimeni in agonia lor tot mai incredibila, pe care nu le-o poate purta nimeni. Cu exceptia Domnului. Tinere frate, cand te lupti cu patimile eu te sfatuiesc sa iti pui intrebarea: "Doamne, oare sunt cu adevarat un purtator de suferinta demn de Tine?" Si sa iti dai singur raspunsul: nu, nu sunt. Si astfel sa Il rogi sa te ajute. Ca nimeni nu isi poate taia patimile fara o suferinta care nu e pe puterile omului. Ci-i prin Har. Fara suferinta nu se poate izbandi. Nu e salt decat prin pierdere dureroasa. De aceea te-am intrebat "cu ce pret". Seninatatea si bunavointa ta mi-au parut suspecte. Exista o onanie mult mai mare si mai infricosatoare decat aceea fizica. Este curvia sufletului care nu se lasa nuntit de smeritul lui Mire.
|
|
#6
29.03.2016, 00:01:36
|
|||
|
|||
|
Daca zici ca nu poti sa castigi ceva fara sa pierzi altceva,atunci poate am mai pierdut din smerenie,asta pe plan duhovnicesc.Pe plan fizic,lupta obisnuita,acum sunt inca la inceput,cred ca au trecut vreo 3 saptamani de cand am deschis topicul,din incercarile anterioare stiu ca tocmai de acum incepe greul.Acum am aplicat o tactica noua,cand simt ca mintea o ia razna,nu mananc nimic o zi,doua,cat e nevoie,si astfel revin unde trebuie.Daca stau nemancat o zi si am facut si sport in ziua aia numai de fete nu imi arde mie.Normal,fara ajutor de la Dumnezeu nu se poate,insa mereu El este cu mine in incercari,doar ca trebuie sa mai duc si eu putin greu.Datile trecute(au mai fost vreo 3 tentative de a ma lasa-odata am rezistat aproape 2 luni) nu am fost destul de puternic.
|
|
#7
29.03.2016, 00:05:03
|
|||
|
|||
|
Si acum crezi ca esti ... puternic????...
* Cand iti spuneam sa iti scrutezi sufletul, nu frecam tastatura degeaba. Imi pare rau ca porti lupte straine, imi pare rau. Domnul fie cu tine, cu noi toti!
|
|
#8
29.03.2016, 07:40:34
|
|||
|
|||
|
Citat:
|
|
|
Mod hibrid