Alcoolul

[CristianR]

În prelungirea descrierii făcute de Alin: Alcool.

[Urbanophon]

Interesanta dezbatere...nu prea optimista, dar i-am dat atentie sincera. O sa imi dau silinta sa o raresc, sa o duc spre 0. Sper sa ma ajute Dumnezeu si poate va departa acest duh rau de la mine.

Cat despre sport, o fac acum cand imi permite timpul, am avut o perioada foarte sedentara. In tinerete am facut si sport de performanta, dar cand sa pasesc in "frontul" european m-am imbolnavit. M-am lasat, dar nu imi pare rau, pentru ca un sport de performanta nu iti lasa timp pentru alte lucruri, mai intelectuale. Fotbalul l-am evitat pentru ca e vulgar si eu sunt un om mai linistit...Am redescoperit aceasta pasiune recent. Ziceati ceva de tutun. Nu fumez.

Multumesc pentru interes! Doamne ajuta!

[Urbanophon]

P.S: in umea artistica alcoolul si narcoticele sunt delicii omniprezente. Credeti-ma. Am cunoscut muzicieni poeti, sculptori, actori etc. Totusi, am evitat pe cat posibil sa devin mizerabil. Am incercat si droguri, m-am analizat si mi-am dat seama ca deschide alte porti...pe unde intra prietenii nostrii negrii fara nici un obstacol. E foarte greu sa combini credinta cu arta. Artistii se cearta cu Dumnezeu. Totusi, am zis ca e mai bine sa te certi cu El decat sa il ignori.

Inca o data, va multumesc. Nu imi place sa fac confesiuni prea intime in mediul virtual. Totusi mi-au placut majoritatea raspunsurilor.

[gpalama]

Salut,
Am citit threadul si din ce vad sincer din punctul meu de vedere sunt tare curios daca tu chiar ai o problema reala cu alcoolul in momentul asta. Din ce vad eu, tu vorbesti de cateva lucruri:

1. Zici ca ai un mediu favorizant pentru un anumit obicei pe care il repeti continuu. Sa bei bere.
Lucrul asta pare sa fie o problema de tip OBISNUINTA de tipul ies cu baietii beau o cafea, ies cu baietii fumez o tigara, ies cu baietii in pauza fac asta pentru ca asa m-am obisnuit.

E posibil sa fie o obisnuinta de care nu poti sa scapi si la care poti sa renunti prin:
- renunti complet la context daca tu ca om esti prea slab sa-i faci fata
- prin hotarare: te hotaresti de azi inainte sa nu mai faci deloc si te tii de decizia ta
- inlocuiesti obisnuinta cu altceva mai putin daunator si la care renunti in timp.

Eu de exemplu obisnuiam sa beau Cola in cantitati foarte mari. Solutia pentru mine a fost a 3-a. Am inlocuit Cola cu Fanta (sau alt sampon colorat) si dupa 1 luna reuseam sa scap de Cola. Dar in mod direct nu am reusit sa scap niciodata

2. Dependenta reala de o substanta externa: alcool, droguri, tutun, medicamente este una pe care o vezi cu ochiul liber.
Si e simplu de identificat daca este o problema: daca esti privat de substanta un timp, atunci intri in sevraj mai mic sau mai mare si trebuie sa alimentezi din nou corpul cu substanta respectiva.

3. Tratament
Toate sfaturile sunt bune insa poti sa incepi sa te duci sa vorbesti direct cu un medic sa-ti explice daca ai o problema si ce trebuie sa faci. Un ajutor direct fata in fata cu un specialist pe probleme de tipul asta iti va clarifica TOTUL. Daca e ceva real, cum rezolva cineva care se ocupa profesionist de asa ceva problema. Cel putin ca discutie initiala merita sa faci asa ceva, poti sa previi o cadere mare (dar e cazul).

[Urbanophon]

Am dus-o la extrem crede-ma. In studentie nu prea am bagat de seama. In special daca stai prin camine, eu am stat la Cluj...in Observator...plus toata nebunia de acolo. Cine a trecut prin studentie in centre universitari mari, stie ce vorbesc.

Totusi, nu mai sunt pustan, am 27 de ani si recent m-am recapitulat. Am ajuns sa trag 3-4 betii pe saptamana. Si cand zic betie, asta e pana dimineata cu vreo 8-10 beri plus shoot-uri de Jagermeister (singura tarie care o consum ocazional). De multe ori am zis ca ma las de tot. Dar nu reusesc. Si gandul asta radical nu imi face bine. Adica zic ca nu mai, si ma trezesc in mijlocul "actiunii" si zic: "fuck it" si ii dau garla. Iar urmatoarele zile, imi zic ca si asa nu am fost in stare asa ca ii dau inainte.

Mi-am zis ca trebuie sa pacalesc gandurile astea. Asa ca mi-am scos din minte ca ma las. Daca e locul si oamenii faini, beau niste beri detasat. Fara sa imi reprosez nimic, gen: "ai zis ca nu mai". Si reduc. Saptamana asta nu am mai dat nici o betie. Am baut marti doua beri dupa o sesiune de 6 ore de studio, iar ieri dupa fotbal 3 beri. M-am ridicat de la masa dupa si am venit acasa.

Mi-am dat seama ca am o problema cu alcoolul, au trecut ceva ani buni de cand o duc intr-un ritm euforic.

Mda....Inca mai ai de petrecut, de risipit, de pierdut... Cunosc, am trecut prin asta, au trecut multi altii.
Sper doar ca la nevoie iti vei aminti acest nume: AA.

[AlinB]

În prealabil postat de Urbanophon

Am dus-o la extrem crede-ma. In studentie nu prea am bagat de seama. In special daca stai prin camine, eu am stat la Cluj...in Observator...plus toata nebunia de acolo. Cine a trecut prin studentie in centre universitari mari, stie ce vorbesc.

Totusi, nu mai sunt pustan, am 27 de ani si recent m-am recapitulat. Am ajuns sa trag 3-4 betii pe saptamana. Si cand zic betie, asta e pana dimineata cu vreo 8-10 beri plus shoot-uri de Jagermeister (singura tarie care o consum ocazional). De multe ori am zis ca ma las de tot. Dar nu reusesc. Si gandul asta radical nu imi face bine. Adica zic ca nu mai, si ma trezesc in mijlocul "actiunii" si zic: "fuck it" si ii dau garla. Iar urmatoarele zile, imi zic ca si asa nu am fost in stare asa ca ii dau inainte.

Mi-am zis ca trebuie sa pacalesc gandurile astea. Asa ca mi-am scos din minte ca ma las. Daca e locul si oamenii faini, beau niste beri detasat. Fara sa imi reprosez nimic, gen: "ai zis ca nu mai". Si reduc. Saptamana asta nu am mai dat nici o betie. Am baut marti doua beri dupa o sesiune de 6 ore de studio, iar ieri dupa fotbal 3 beri. M-am ridicat de la masa dupa si am venit acasa.

Mi-am dat seama ca am o problema cu alcoolul, au trecut ceva ani buni de cand o duc intr-un ritm euforic.

Daca deschideai topicul asa, postarile care vorbeau despre baut alcool dar cu moderatie erau ca si inexistente.

[Omul care rade]

În prealabil postat de Urbanophon

Am dus-o la extrem crede-ma. In studentie nu prea am bagat de seama. In special daca stai prin camine, eu am stat la Cluj...in Observator...plus toata nebunia de acolo. Cine a trecut prin studentie in centre universitari mari, stie ce vorbesc.

Totusi, nu mai sunt pustan, am 27 de ani si recent m-am recapitulat. Am ajuns sa trag 3-4 betii pe saptamana. Si cand zic betie, asta e pana dimineata cu vreo 8-10 beri plus shoot-uri de Jagermeister (singura tarie care o consum ocazional). De multe ori am zis ca ma las de tot. Dar nu reusesc. Si gandul asta radical nu imi face bine. Adica zic ca nu mai, si ma trezesc in mijlocul "actiunii" si zic: "fuck it" si ii dau garla. Iar urmatoarele zile, imi zic ca si asa nu am fost in stare asa ca ii dau inainte.

Mi-am zis ca trebuie sa pacalesc gandurile astea. Asa ca mi-am scos din minte ca ma las. Daca e locul si oamenii faini, beau niste beri detasat. Fara sa imi reprosez nimic, gen: "ai zis ca nu mai". Si reduc. Saptamana asta nu am mai dat nici o betie. Am baut marti doua beri dupa o sesiune de 6 ore de studio, iar ieri dupa fotbal 3 beri. M-am ridicat de la masa dupa si am venit acasa.

Mi-am dat seama ca am o problema cu alcoolul, au trecut ceva ani buni de cand o duc intr-un ritm euforic.

E important sa identifici cauza. Eu pana la varsta de 22 de ani nu am baut. Iar apoi am inceput. Putin cate putin. La inceput dupa 4 beri eram crita, pt ca nu eram obisnuit. Cu toate astea, nu m-am oprit. Si uite asa, dupa 1 an de zile, incepeam sa beau cu un amic pe la 3 dupa-amiaza si ne opream undeva pe la 5 dimineata. Am reusit sa tin numarul pana la a 15-a bere, dupa care am pierdut sirul. Plus ca fumam f mult, atat de mult incat simteam ca nu mai am spatiu in plamani in care sa trag orice; dar continuam. A 2-a zi eram rupt, insa nu aveam de gand sa ma las. Si incetul cu incetul am trecut la 2-3 beri baute singur in fiecare zi, iar apoi am mers mai departe la nopti petrecute una dupa alta singur, prin baruri, cu berea langa mine. Stiam ca nu e bine ce fac. Dar nu voiam sa ma opresc. Pana cand am ajuns intr-un punct critic in care lucrurile au luat-o razna de tot, nu reuseam sa mai inteleg nimic din ce se intampla in jurul meu, imi doream sa fiu mereu beat doar ca sa nu ma mai gandesc la problemele mele. Apoi am inceput sa fac psihoterapie si mi-am dat seama, incet-incet, ca ma razbunam pe mine, pe boala mea, epilepsia. Dupa vreo 2 ani de zile de lupta continuua, acum sunt ok. Si partea cea mai interesanta este ca dupa ce m-am operat pe creier pt a scoate focarul epileptic (moment din care crizele au disparut), nu am mai pus in gura picatura de alcool. Si nici macar o tigara. A fost mai usor decat as fi putut sa cred. O singura data eram la o intalnire cu niste amici si am baut 1 o bere, si am inceput sa simt ca pierd controlul, lucru care mi-a displacut. Voiam sa fiu treaz. Vreau sa fiu treaz, pt ca asa vad cel mai clar si rational realitatea si viata in sine. Inca muncesc si ma straduiesc sa mentin starea de normal, pt ca, sincer iti spun, e mult mai bine sa fii intr-o stare de calm, de liniste, cu o carte langa tine sau cu gandul la Dumnezeu, decat intr-un bar cu berea si jagerul, urland si incercand sa fugi de propriii monstri ce te urmaresc.

Eu imi doresc sa-ti gasesti drumul cel bun si sa ramai pe el.

Numai bine!

[ioan67]

În prealabil postat de Omul care rade

E important sa identifici cauza. Eu pana la varsta de 22 de ani nu am baut. Iar apoi am inceput. Putin cate putin. La inceput dupa 4 beri eram crita, pt ca nu eram obisnuit. Cu toate astea, nu m-am oprit. Si uite asa, dupa 1 an de zile, incepeam sa beau cu un amic pe la 3 dupa-amiaza si ne opream undeva pe la 5 dimineata. Am reusit sa tin numarul pana la a 15-a bere, dupa care am pierdut sirul. Plus ca fumam f mult, atat de mult incat simteam ca nu mai am spatiu in plamani in care sa trag orice; dar continuam. A 2-a zi eram rupt, insa nu aveam de gand sa ma las. Si incetul cu incetul am trecut la 2-3 beri baute singur in fiecare zi, iar apoi am mers mai departe la nopti petrecute una dupa alta singur, prin baruri, cu berea langa mine. Stiam ca nu e bine ce fac. Dar nu voiam sa ma opresc. Pana cand am ajuns intr-un punct critic in care lucrurile au luat-o razna de tot, nu reuseam sa mai inteleg nimic din ce se intampla in jurul meu, imi doream sa fiu mereu beat doar ca sa nu ma mai gandesc la problemele mele. Apoi am inceput sa fac psihoterapie si mi-am dat seama, incet-incet, ca ma razbunam pe mine, pe boala mea, epilepsia. Dupa vreo 2 ani de zile de lupta continuua, acum sunt ok. Si partea cea mai interesanta este ca dupa ce m-am operat pe creier pt a scoate focarul epileptic (moment din care crizele au disparut), nu am mai pus in gura picatura de alcool. Si nici macar o tigara. A fost mai usor decat as fi putut sa cred. O singura data eram la o intalnire cu niste amici si am baut 1 o bere, si am inceput sa simt ca pierd controlul, lucru care mi-a displacut. Voiam sa fiu treaz. Vreau sa fiu treaz, pt ca asa vad cel mai clar si rational realitatea si viata in sine. Inca muncesc si ma straduiesc sa mentin starea de normal, pt ca, sincer iti spun, e mult mai bine sa fii intr-o stare de calm, de liniste, cu o carte langa tine sau cu gandul la Dumnezeu, decat intr-un bar cu berea si jagerul, urland si incercand sa fugi de propriii monstri ce te urmaresc.

Eu imi doresc sa-ti gasesti drumul cel bun si sa ramai pe el.

Numai bine!

Felicitari, frate! Domnul fie laudat!
Si mii de multumiri pentru marturisire...:)

[AlinB]

În prealabil postat de Urbanophon

P.S: in umea artistica alcoolul si narcoticele sunt delicii omniprezente. Credeti-ma. Am cunoscut muzicieni poeti, sculptori, actori etc. Totusi, am evitat pe cat posibil sa devin mizerabil. Am incercat si droguri, m-am analizat si mi-am dat seama ca deschide alte porti...pe unde intra prietenii nostrii negrii fara nici un obstacol. E foarte greu sa combini credinta cu arta. Artistii se cearta cu Dumnezeu. Totusi, am zis ca e mai bine sa te certi cu El decat sa il ignori.

Inca o data, va multumesc. Nu imi place sa fac confesiuni prea intime in mediul virtual. Totusi mi-au placut majoritatea raspunsurilor.

Unii se cearta pentru ca nu cunosc pe Dumnezeu, desi ar vrea, altii pentru ca il cunosc (macar intuitiv) pe Dumnezeu si El nu le ofera compromisurile pe care le doresc ca "normalitate" si stil de viata binecuvantat.