Sfantul si Marele Sinod - anunțuri, stiri si comentarii de ultimă oră

[dobrin7m]

Si preotul acesta din Bucuresti e nebun, cand spune ca dialogul cu cei de alte credinte nu rezolva nimic.

"Voi sunteţi în Biserică, vă spovediţi şi participaţi la viaţa Bisericii şi a parohiei noastre. Vouă trebuie, am misiunea de a vă răspunde la orice întrebare, de a vă ajuta în măsura în care îmi stă în putinţă. Parte din voi îmi sunteţi fii duhovniceşti, iar toţi suntem fraţi întru Hristos şi formăm, împreună cu toţi credincioşii, Biserica. Tocmai din cauza asta stăm la masă şi vorbim orice poate fi ziditor pentru fiecare dintre noi. Dar, la fel cum n-am motiv şi nu vorbesc cu voi lucruri de felul acestora – decât, dacă mă întrebaţi – tot astfel nu vorbesc, şi nici voi nu trebuie să vorbiţi, lucrurile noastre de credinţă, faţă de cei care nu ne sunt fraţi. Eu, ca preot, îmi înţeleg misiunea aşa: să primesc şi să îngrijesc pe oricine vine în pridvorul bisericii, pe oricine porneşte pe calea dreptei credinţe – şi nu să caut să atrag, prin diferite gesturi meşteşugite, pe cei care sunt în afară. Ortodoxia nu înseamnă competiţie şi nu se află în nici un fel de concurs – cu nici o „altă" „credinţă" sau cu mai ştiu eu ce nebunie de ocultisme sau zen sau yoga şi celelalte. Ceea ce urmărim să cucerim noi, să obţinem până la sfârşitul zilelor noastre, nu poate fi înlocuit: noi vrem mântuirea; fiecare dintre noi, separat, şi cu toţii mântuirea neamului nostru; şi acest lucru nu depinde de cum ne situăm faţă de celelalte aiureli cu denumirea de „credinţe", ci este în strânsă legătură, în legătură de dependenţă de raportul nostru cu Hristos, înţeles aşa cum cere dogma şi Tradiţia Sfinţilor Părinţi. Vedeţi? Aşa stau lucrurile la noi, în credinţa noastră.". „Bine dar, a obiectat Rafael, cei mai mulţi dintre cei din jurul nostru spun că problema noastră este să atragem cât mai mulţi fraţi în credinţa noastră. Să-i ajutăm pe cei care au nevoie să devină ortodocşi, să cunoască dreapta credinţă. Ceea ce înseamnă că e cu totul greşită atitudinea lor.". „Fără îndoială – a continuat Părintele Constantin – că e greşită şi, deopotrivă, foarte păguboasă, cu consecinţe dintre cele mai îngrijorătoare pentru biserica noastră. În primul rând, trebuie să aveţi foarte clar că acei din afara Bisericii nu sunt fraţii noştri întru Hristos – nu sunt duşmanii noştri dar nu ne sunt nici fraţi. Apoi, oamenii care intră în Biserică astfel – ca urmare a vreunei acţiuni de prozelitism -, sunt cei care mai târziu se vor delimita de Hristos şi vor aduce multă stricăciune în rândurile credincioşilor noştri, care i-au văzut şi care îi ştiau ca fraţi de credinţă – pot să vă dau foarte multe exemple; de altfel, cred că le ştiţi si voi. De altfel – ne privi sever Părintele – cred că n-aţi uitat că v-am interzis să discutaţi dogmă, cu cei cu care nu sunteţi fraţi întru Hristos!". Am încuviinţat că n-am uitat – cum era să uităm? „Discuţiile – a urmat Părintele Constantin – sunt ziditoare pentru noi, pentru fiecare dintre noi, doar dacă se fac în faţa lui Hristos, adică între cei de dreaptă credinţă. În rest, sunt fie vorbe goale, fie vorbe pierzătoare, fie înşelare de-a dreptul – ştiu că ştiţi lucrurile acestea!". Ne-a privit semnificativ şi a continuat: „Noi nu facem prozeliţi - ca cei mai mulţi dintre „ceilalţi" – şi nici nu ne „modernizăm" liturghia, pentru a fi pe placul „cetăţenilor", sau pentru a nu pierde „credincioşi" – care credincioşi? - şi nici nu suntem „deschişi" sau „democratici" (adică, n-avem păreri despre credinţa noastră), pentru că Hristos nu se negociază, El este Adevărul, Calea şi Viaţa – acestea nu sunt vorbe goale! Hristos trebuie propovăduit şi nu „promovat" - aşa cum se spune astăzi, foarte adesea. Pe de altă parte, cum se face că unii ajung în pridvorul bisericii noastre şi vor să se împărtăşească cu Sfintele Taine? Iată un lucru pe care noi nu îl stăpânim; cred că cel mai corect ar fi să spunem că aceasta este iconomie dumnezeiască."

Cei de la masa de praznic erau o singură privire, ca şi cum toate privirile se tranformaseră într-una singură. Părintele s-a oprit – ne spusese ceea ce noi trebuia să ştim. La rândul nostru, am rostit tare – unii au spus că mult prea tare, deplast de tare: „Binecuvântaţi şi iertaţi-ne!". Părintele Constantin, a început să râdă şi întorcându-şi privirile către comeseni: „Da, fraţilor, să nu ne pierdem pe noi înşine, să nu ne rătăcim de Hristos, să avem permanent, în faţă, mântuirea noastră şi a neamului nostru. Să ne ţinem strâns de Hristos!".

http://vremurivechisinoi.blogspot.co...antin.html?m=1