Predica de azi

[Mihnea Dragomir]

Este (ca si buna parte din cele de dinainte) o predica a preotului la care merg cel mai des Duminica. Un om cu har, din cea mai autentica noblete. Singur fiu al mamei sale, care a ales preotia. El a transformat micuta capela a castelului sau intr-o adevarata biserica, la care vin oameni (precum eu) de la 40 de kilometri, iar unii chiar de mai departe. Mari sunt roadele pastoririi sale! Singurul regret e acela ca are o varsta relativ inaintata. Intr-o intrevedere de zilele trecute i-am spus mirarea mea de a vedea in livada castelului o oaie. O oaie mica, neagra si stinghera, care tine companie unui magar care se plimba linistit, printre pomi fructiferi, mancand cu mare bucurie pere cazute la pamant. Raspunsul lui m-a fermecat: "asta ma dispenseaza de a plati pe cineva sa tunda iarba. Nu ai vazut ? Livada mea e ca un teren de golf si, cu toate astea, nu a tuns nimeni iarba anul asta".

In primul an aveam un preot foarta tanar, dar extrem de dibace in chestiuni morale. Cu ocazia unei intrevederi, i-am spus dubiul meu cu privire la prescrierea de anticonceptionale. Este aceasta un pacat, fiindca particip, prin prescriere, la un lucru impotriva vietii, sau nu este un pacat, fiindca nu eu sunt autorul ? A cazut doar o clipa pe ganduri, dupa care mi-a spus: "ai un magazin de arme. Sa vinzi arme, e meseria dumitale. Iata ca vine o femeie care iti cere sa-i vinzi un pistol. O intrebi pentru ce ii trebuie si ea iti raspunde: vrea un pistol ca sa-si ucida fiul. Ce faci ? I-l vinzi ? Ce crezi, un asemenea lucru e pacat sau nu ?" Pe urma, am adus in discutie care ar fi modalitatea mai potrivita de refuza. "Dar, parinte, daca le spun ca nu vreau sa le prescriu se vor simti contrariate si vor spune ca amestec convingerile mele cu profesia". "Dar nu le spuneti ca nu vreti sa prescrieti. Spuneti-le ca nu aveti dreptul. Fiindca nu aveti dreptul de a prescrie asemenea medicamente in asemenea scop. Intelegeti ? Vreti, dar nu puteti!"
In urma acelei intrevederi am scris un articol pe blogul meu, aici.

[Mihnea Dragomir]

Auzim ca toti cei care refuza "evidenta" evolutionismului sunt niste integristi obscurantisti. Nici macar nu merita sa li se dea raspuns la obiectiile lor stupide! Ei bine, e obligatoriu, in zilele noastre, sa admitem ca bunica noastra indepartata e maimuta aceea careia s-a pretins a-i fi adunat oasele raspandite pe suprafata unui hectar, printre alte oase, si careia i s-a dat numele de "Lucy". Sunt multi arheoloogii avizi de finantare si de o clipa de glorie, gata fiind pentru toate minciunile si mistificarile.

In realitate, nimic, absolut nimic nu a dovedit vreodata ipoteza nazdravana a lui Darwin. Dimpotriva, numeroase adevarate descoperiri stiintifice si arheologice converg in a demonstra stabilitatea speciilor. Si atunci, care sa fie motivul acestei incrancenari pentru ca oamenii sa inghita ideea ca maimutele au urcat in copac, in vreme ce ei au coborat din ele ?

Cine profita de asemenea minciuna ? Demonul, dusmanul lui Dumnezeu si al sufletelor noastre. Inventia satanica a evolutionismului este destinata sa discrediteze Sfanta Scriptura, care ne infatiseaza Creatia. Creatia lui Adam si Eva, Paradisul terestru, Pacatul Original, dezordinea care a urmat in natura, regresiunea omului pana la idolatrie. Si, apoi, lentul urcus intelectual, moral, spiritual, de-a lungul intregii Istorii Sfinte.

Intr-adevar, daca omul este descendentul amoebei ajunse pe Pamant cine stie cum, poate prin vreun meteorit, si care, pe urma, a evoluat pentru a deveni vertebrat acvatic, saurian, mamifer, primat, homo erectus, homo habilis, homo sapiens, homo sapiens sapiens si, astazi, homo connectus, atunci omul nu e decat o specie animala mai evoluata ca altele si care avanseaza, intr-un mars triumfal, spre mutantul care va fi, sa nu ne indoim: un supraom. Un supraom practicand telepatia, telekinezia, care va stapani "Forta". Ce mai, un mic dumnezeu, care nu mai are nevoie de Dumnezeu pentru fericirea lui.

Asemenea elucubratii nu au avut ca rezultat decat abrutizarea fiintelor umane care nu se mai stimeaza ca ontologic superioare maimutei, ne mai crezand in a fi alcatuite cu suflet nemuritor si spiritual. Ne mai fiind superioare ontologic maimutelor de la Gradina Zoo din Padurea Vincennes, s-au pus pe imitat moravurile lor. Fiindca, a accepta evolutionismul, inseamna a suprima orice baza moralei: daca nu exista suflet nemuritor, nu exista viata eterna, deci nici sanctiune posibila la sfarsitul vietii terestre.

Realitatea este cu totul alta. Daca omul apartine, cu adevarat, regnului animal, el se deosebeste fundamental de animale prin sufletul nemuritor dotat cu doua facultati pe care dobitoacele nu le au: inteligenta si vointa. La origine, Dumnezeu a facut bine toate cate le-a facut si primii nostri parinti erau bine in ordinea creaturilor. Toata Creatia era buna si era reflex al stiintei lui Dumnezeu.

Dar Pacatul Original este ceea ce a introdus haos, dezordine, in Creatie. Dumnezeu a vrut sa il faca pe om rege al Creatiei. Da, numai ca atunci cand regele face prostii mari de tot, intregul regat o ia la vale. Cand Adam si Eva au fost alungati din Paradisul Terestru, au avut amara experienta a dezordinii pe care au cauzat-o pe intregul Pamant. Plantele au fost modificate si au dobandit spini, maracini, organe veninoase. In acelasi moment animalele au devenit feroce. Asta, pe plan exterior. Dar, in ei insisi, vor cunoaste suferinta, ignoranta, munca grea, oboseala, foamea, setea, boala si moartea. Dar, mai ales, de atunci sunt separati de Dumnezeu de prapastia provocata de Pacatul Original. Inca de la zamislire, inainte chiar de nasterea lor, copiii sunt prada lui Satan. Regele Creatiei a cazut de pe tronul lui si Lucifer i-a luat locul, devenind Print al Acestei Lumi. Cine poate scapa de stapanirea sa aducatoare de moarte ? Numai acela care alearga ca sa se puna sub protectia Salvatorului care a invins lumea: Domnul nostru Isus Cristos.

Suntem incapabili de a ne salva prin noi insine. Incapabili sa scapam, prin puterile noastre, din spirala infernala a pacatului. Fara ajutorul lui Dumnezeu, fara interventia lui Cristos, suntem inexorabil pierduti. Nu exista scapare in afara de Cristos. In bunatetea Sa infinita, El a venit sa ne salveze pe cata vreme noi nu meritam altceva decat sa fim blestemati. Fara a-I repugna, El se apleaca asupra naturii noastre ranite, o ingrijeste, ii ofera tot ce are nevoie pentru a-L servi pe Dumnezeu. Este El, si El singur, cel care ne da capacitatea de a-L servi asa cum vrea. El este cel care ne face capabili sa formulam rugaciunile care ii plac. Chiar si in Vechiul Testament, Abraham, Isaac, Iacob, Iosif, Moise, David, Solomon si toti Profetii, toate rugaciunile lor magnifice vin de la Domnul nostru Isus Cristos care i-a facut capabili de a le formula.

Da, Dumnezeu este cel care ne salveaza, in sensul ca El este cel care are initiativa. Dar, sa nu uitam partea noastra. Si Sfanta Fecioara, si Apostolii, si sfintii din toate timpurile, ca si dreptii Vechiului Testament, toti, ca sa ajunga la Cer, au trebuit sa faca aceeasi alegere, aceeasi rugaciune ca si Cristos: "Parinte, nu voia mea, ci voia Ta sa se faca". Astfel, numai, omul isi atinge adevaratul scop, care nu e acela de a deveni un mutant, ci acela de a deveni un sfant in Cer.

[Mihnea Dragomir]

Predica de astazi a fost tesuta in jurul lecturii Epistolei catre Galateni, in care Apostolul vorbeste despre "faptele trupului" si cele ale Duhului (Gal 5: 16 sqq).

Parintele a facut o neasteptata speculatie, aratand ca aceasta dihotomie, aceasta opozitie dintre spirit si carne se regaseste la Abel si Cain. Daca am inteles bine (aceasta perspectiva teologica m-a uluit!) in faptul ca Abel jertfeste carnea, pe cand Cain nu, vede parintele motivul pentru care Dumnezeu cauta spre Abel, pa cand spre Cain nu. In orice caz, prima moarte a unui om care s-a inregistrat in univers nu a fost o moarte naturala, ci una violenta. Citim ca primul om a murit omorat de alt om. De fratele lui.

Revenind la textul apostolic, vedem cum Sf Paul vorbeste despre consecinte ale pacatelor trupului la care ne asteptam (adulter, desfranare, necuratie, destrabalare) pentru ca in versetul urmator sa enumere consecinte la care nu nu asteptam si despre care nu gandim ca ar avea legatura cu pacatul carnii: inchinare la idoli, vrajitorie, ucideri, etc.
Or, ca exista o legatura intre toate acestea si pacatul carnii, vedem in tot Vechiul si Noul Testament. Este vorba de optiunea fundamentala pe care o avem de facut si care e ideea principala a intregii scrisori catre Galateni: sa slujim trupului sau sa slujim lui Dumnezeu ? Sa nu ne iluzionam, zicand ca am putea sa nu facem nicio alegere, fiindca a nu-L alege pe Dumnezeu inseamna a-l alege lumea si pe printul ei. "Cine nu este cu Mine este impotriva Mea si cine nu aduna cu Mine, risipeste" spune Domnul. Iar alegerea asta nu se face o data pentru totdeauna, nu! Alegerea asta se face in fiecare zi. In fiecare dimineata, fiecare dintre noi este chemat sa il aleaga: fie pe Dumnezeu, fie pe tatal minciunii, pe conducatorul lumii.

Ceea ce s-a intamplat in istoria poporului evreu se poate intampla in istoria oricarui popor, inclusiv in zilele noastre. Atunci, evreii au fost pusi in fata unei alegeri. Unii, asa cum a fost Nicodim, asa cum au fost si apostolii si altii ca ei, L-au ales pe Dumnezeu. Altii, cei mai multi, l-au ales pe regele lumii. "Nu avem alt rege, decat pe Cezarul" au strigat ei, pusi in fata alegerii intre doua alternative foarte concrete. In fata lui Pontius Pilat, care se spala e maini, ei striga "sangele Lui asupra noastra si asupra copiilor nostri!". Teribil legamant, teribil blestem! Sa ceri rastignirea Regelui Universului si sa il proclami pe regele lumii, e ceva! Si ce le-a adus lor Cezarul ? In anul 67, adica dupa implinirea inca unui timp egal cu durata vietii pe pamant a Domnului, Cezarul distruge Ierusalimul. Toti cei care strigasera in capitala "Nu avem alt rege decat pe Cezarul", sau copiii lor au fost omorati din porunca Cezarului, dupa cum si se legasera. Templul a fost distrus incat, conform profetiei, nu a ramas din el nici piatra peste piatra. Si in restul tarii evreii care nu aveau alt rege decat Cezarul au fost ucisi, in afara de cei care au fost prinsi si facuti sclavi. Iar sclavul, in imparatia Cezarului, este un obiect. Nu mai e cineva, ci este ceva, neavand niciun fel de libertate (despre chemarea la libertate vorbeste Apostolul imediat mai inainte, in Gal 5: 13). Aceasta este soarta tuturor celor care isi spun: eu nu vreau sa slujesc lui Isus! Eu vreau sa fiu liber! Sclavi, mai intai, ai trupului, sfarsesc prin a nu avea niciun fel de libertate. Vrajitoriile, galcevile, dezbinarile, pizmele si uciderile sunt plata celor care nu vor alt rege decat pe regele lumii, dar si a acelora care cred ca pot sluji la doi stapani: lui Dumnezeu si banilor (Mamonei).

[florin.oltean75]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Predica de astazi a fost tesuta in jurul lecturii Epistolei catre Galateni, in care Apostolul vorbeste despre "faptele trupului" si cele ale Duhului (Gal 5: 16 sqq).

Parintele a facut o neasteptata speculatie, aratand ca aceasta dihotomie, aceasta opozitie dintre spirit si carne se regaseste la Abel si Cain. Daca am inteles bine (aceasta perspectiva teologica m-a uluit!) in faptul ca Abel jertfeste carnea, pe cand Cain nu, vede parintele motivul pentru care Dumnezeu cauta spre Abel, pa cand spre Cain nu.

Cine i-a invatat pe cei doi sa aduca jertfe? In Biblie nu se specifica ca ar fi fost o practica a protoparintilor in rai. Nici ca ingerii ar aduce jertfe Tatalui.

Cum a degenerat caracterul lui Cain, in ce fel, sub ce influenta, de nu a fost placuta jertfa lui in fata Lui Dumnezeu?

Munca campului, agricultura sa fie oare de vina?


Daca aflam raspuns la aceste intrebari, intelegem cum a fost posibila gelozia si primul act criminal.

[cristiboss56]

Sa dam slava lui Dumnezeu ca ne-a rinduit pe Sfantul Apostol Andrei sa ne crestineze si sa ne uneasca cu Hristos prin Botez si pocainta. Sintem o tara crestina de origine apostolica. Sa ne facem vrednici de aceasta tara. Sa pastram cu sfintenie poruncile Domnului scrise in Sfinta Evanghelie si propovaduite de Apostoli. Fara povatuitori nu ne putem mintui si fara preoti buni ratacim calea pocaintei. Dar daca ascultam de Domnul, ascultam si de Biserica.

Sfantul Apostol Andrei ne-a crestinat si a savirsit prima Sfinta Liturghie pe pamintul Romaniei. El ne-a eliberat de demoni si de patimi si ne-a unit cu Hristos prin jertfa si Liturghie. El ne-a invatat cum sa ne mintuim prin smerenie, prin rugaciune si prin iubire.

Sa ascultam de Sfintii Apostoli ca de Insusi Hristos. Sa ascultam de episcopi si de preoti ca de Apostoli, ca ei vor da seama pentru sufletele noastre. Sa nu lipsim de la biserica in sarbatori, ca aici este Hristos cu toti sfintii. Aici este mintuirea noastra, bucuria noastra, viata noastra. Sa nu ascultam pe trimisii lui antihrist, care se leapada de Biserica, de Cruce si de toate cele sfinte.

Apoi sinteti datori sa invatati copiii frica Domnului. Sa faceti misiune si apostolat prin scoli, prin spitale, prin casele crestinilor, prin milostenii si carti sfinte ortodoxe. Dar mai ales in casele dumneavoastra.

Sa traim cu Hristos, sa ajutam la mintuirea copiilor nostri si a celor din jur si nimic sa nu facem fara episcop, fara preot, fara duhovnic. Ei sint apostolii nostri pe pamint. De vom face asa, vom dobindi mintuirea sufletelor noastre, cu rugaciunile Maicii Domnului si ale Sfantului Apostol Andrei. Amin.
Parintele Ilie Cleopa.

[cristiboss56]

Fiul lui Dumnezeu nu a aflat în Vifleem casă unde să Se nască (Lc 2,7)



Fiul lui Dumnezeu nu află nici azi case sufleteşti unde să Se nască!

Evanghelia Naşterii ne spune că Iosif şi Maria „săvârşind călătoria”, n-au aflat în Vifleem gazdă unde să Se nască Fiul lui Dumnezeu (Lc 2, 7). Mântuitorul lumii nu a aflat nici o casă şi nu L-a primit nici o gazdă. Pentru El nu era loc. Abia pe urmă, atare om sărac l-a poftit în grajdul dobitoacelor sale.
„Văd că sunteţi osteniţi şi sălaş nu aflaţi, va fi grăit omul acela; poftim, intraţi în grajdul meu.”
„Într-un grajd?”, se va fi întrebat Iosif. Dar ce era să facă? Au intrat înăuntru şi pe urmă grajdul s-a umplut de Lumină.
Ah, ce lucru grozav s-a petrecut în noaptea Naşterii! Fiul lui Dumnezeu a trebuit să Se nască în ieslea unui grajd. Dar, vai, acest lucru grozav se petrece şi azi. Pentru Fiul lui Dumnezeu, nici oamenii de azi n-au loc. Pentru Evanghelie, nici creştinii de azi nu au loc; au loc pentru toate cele; au loc pentru tot felul de plăceri şi desfătări lumeşti, dar când e vorba să-l primească cu adevărat pe Iisus în casa sufletului lor nu mai au loc.
Iisus, Copilul cel Sfânt, umblă şi azi de la casă la casă, de la gazdă la gazdă, întrebând după sălaş. El caută şi azi case sufleteşti în care să Se nască şi să renască la o viaţă nouă pe cei din ele. El umblă şi azi de la casă la casă, zicând: „Iată, Eu stau la uşă şi bat” (Apoc 3, 20).
Dar, vai, ce puţini sunt cei care Îl primesc! La uşa celor mai multe case, Domnul Iisus bate şi azi în zadar. Pentru Hristos, inima celor mai mulţi oameni este încuiată cu lacăt greu. Păcatul şi fărădelegea a împietrit inima lor. Vai, ce lucru grozav este acesta! Fiul Omului nu mai are loc unde să-Şi plece capul (Mt 8, 20).
Dragă cititorule! Minunea din peştera Vifleemului trebuie să se petreacă şi în sufletul nostru. Iisus Mântuitorul trebuie să Se nască şi în peştera sufletului nostru.
Iisus Mântuitorul S-a născut într-un grajd, într-o peştera, care pe urmă s-a umplut de lumină şi de cântări îngereşti. Ce veste scumpă şi dulce este aceasta pentru noi!
Iisus Mântuitorul caută şi azi tocmai astfel de peşteri sufleteşti în care să Se nască. Oricât de păcătos ai fi tu, dragă cititorule, oricât de mult ţi s-ar fi făcut viaţa ta cea sufletească o peşteră plină de tâlharii păcatelor, o peşteră plină de întuneric, de necurăţenie şi de dobitoceştile patimi, află, dragă frate, că Iisus, Copilul Sfânt vrea să se nască tocmai în această peşteră a sufletului tău.
O, voi cei plini de păcate! O, voi cei căzuţi în dobitoceştile patimi, bucuraţi-vă! Îngerii cerului vestesc vouă bucurie mare. Iisus, Fiul lui Dumnezeu vrea să Se coboare în grajdul sufletului vostru ca să vă renască la o viaţă nouă.
El vrea să Se nască în peştera voastră cea plină de tâlhari pentru a-i alunga pe aceşti tâlhari.
De la noi nu se cere nimic altceva decât lacrimile noastre şi suspinul nostru: Iisus, Fiul lui Dumnezeu intră şi în peştera sufletului nostru… Intră în inima noastră, în viaţa noastră, în casa noastră, în vorbele noastre, în gândurile noastre, în faptele noastre…
Grăbeşte-te frate dragă, grăbeşte-te şi deschide-I uşa! Deschide-I uşa inimii tale şi lasă-L să intre! Ai stat destul, iubitul meu, cu lacătul cel greu pe inimă. Ai stat destul cu inima încuiată şi împietrită de păcate şi fărădelegi. Aruncă lacătul cât-colo! Deschide-ţi larg inima şi viaţa, ca să intre Cel născut în peştera Vifleemului. Lasă-L pe El să se facă Stăpân, Împărat şi Poruncitor în casa ta. Şi începe o viaţă nouă cu acest „Stăpân”.
Numai făcând aşa, Naşterea lui Hristos îţi va fi de folos şi de mântuire sufletească.
Părintele Iosif TRIFA

[cristiboss56]

D upă ce ieri am serbat Naşterea Domnului, astăzi, a doua zi, o serbăm şi pe cea prin care ne-a venit bucuria acestui mare praznic al creştinătăţii, Crăciunul, adică pe Maica Domnului, Fecioara în care Însuşi Hristos, Fiul lui Dumnezeu, S-a întrupat, pentru a noastră mântuire. Aceasta este una din sărbătorile de astăzi. (...).
Şi aţi auzit cântările Învierii, pentru că Duminica preaslăvim învierea Domnului, prima zi a săptămânii, în care am fost eliberaţi de păcat. Tot astăzi îl prăznuim şi pe Sfântul Eftimie cel Nou care, alături de Sfântul Sava cel Sfinţit, ne-a lăsat nouă rânduielile slujbelor.
Observaţi că rânduielile slujbelor sunt deosebite, organizate, cu scop precis şi cu semnificaţie. Tot ce se-ntâmplă, tot ce se spune, toate gesturile înseamnă ceva. Ei bine, el, cel pe care-l prăznuim astăzi, a consemnat aceste rânduieli şi aşa au ajuns până la noi. (...).
Tot astăzi prăznuim şi un sfânt din părţile noastre. Se numeşte Sfântul Nicodim de la Tismana. Acest Nicodim, trăitor în Sfântul Munte, a venit la noi şi a organizat viaţa călugărească pe teritoriul patriei noastre. Mai întâi a zidit o mănăstire cu numele Vodiţa, undeva lângă Porţile de Fier. Ruinele ei se pot vedea şi astăzi. Apoi a zidit o altă mănăstire, Mănăstirea Tismana – pe care mulţi o cunoaşteţi, pentru că aţi vizitat-o - unde-şi are mormântul. Moaştele lui nu sunt acolo, se păstrează numai un deget. De ce? Pentru că au fost ascunse de frica năvălitorilor şi Sfântul, până astăzi, n-a binevoit să le descopere. Unii sfinţi (...) nu lasă, având trecere la Dumnezeu, să se împartă corpul lor neputrezit. Alţii sunt mai binevoitori şi lasă ca o parte din corpul lor să se împartă la mai multe biserici, spre mai multă evlavie şi spre a se putea închina mai mulţi la corpul lor preaslăvit. De ce nu putrezeşte? Pentru că nu mai poate să putrezească ceva care a fost pătruns de Duhul Sfânt.
Aţi auzit astăzi, la Apostol, zicându-se aşa: „Roada Duhului este dragostea, bunătatea, îndelunga răbdare, blândeţea...”. Nu le avem pe acestea? Înseamnă că n-avem pe Duhul Sfânt în noi, adică puterea lucrătoare a lui Dumnezeu. De aceea, se cunoaşte care este creştinul care Îl are pe Duhul Sfânt şi care este creştinul care nu-L are pe Duhul Sfânt. Amândoi sunt creştini, dar unul Îl are şi altul nu-L are. Cum se cunoaşte? Din ce face el, din cum se manifestă el, din cum reacţionează el.
Sfântul Nicodim de la Tismana a făcut multe minuni. V-aş istorisi două, impresionante. Domnitorul Ungariei de atunci, sub a cărui stăpânire eram şi noi, avea o fată bolnavă de epilepsie. Închipuiţi-vă câţi bani cheltuise cu ea şi nimeni nu putuse s-o vindece. A mers la Sfântul, Sfântul s-a rugat şi a vindecat-o. Domnitorul i-a spus aşa: „Eu sunt catolic, vreau să trec la Ortodoxie. Ai făcut o minune pentru mine şi un bine. În Biserica Ortodoxă există puterea lucrătoare a lui Dumnezeu. Dar, pentru o mai bună încredinţare şi ca să o fac cu toată inima şi convingerea, fă te rog pentru mine o minune”. „Ce minune?”, a întrebat Sfântul, care era stareţul Mănăstirii Tismana. „Fă o minune. Stai în foc. Să facem un foc şi tu să stai în foc”. Şi au făcut un foc mare. Stareţul, Sfântul Nicodim, a slujit Sfânta Liturghie, la sfârşit a luat Sfânta Evanghelie şi Crucea şi îmbrăcat în veşminte, a intrat în foc. Şi a stat ce a stat acolo, până când domnitorul, plângând, a zis: „Ieşi, sfinte, de acolo şi botează-mă!”. S-a botezat şi a trecut la Ortodoxie.
Ca mulţumire, în fiecare an organiza hramul bisericii, la Adormirea Maicii Domnului. Când Adormirea Maicii Domnului pică lunea, miercurea sau vinerea, la mănăstire se mănâncă peşte, nu se mănâncă deloc carne.
Într-un an, neştiind el rânduielile, a venit pregătit să dea de mâncare la mulţime de credincioşi. Cred că vă închipuiţi cum arăta mănăstirea şi împrejurimile mănăstirii la vremea aceea. Cu mii, cu zeci de mii de credincioşi. Aşa era atunci... . Astăzi s-au mai răcit credincioşii şi vin mai puţini. Chiar şi de hram, chiar şi Duminica şi de sărbători, credincioşii noştri – nu numai la noi, ci în toată ţara - vin mai puţini la biserică. (...). Închipuiţi-vă, deci, la hramul Mănăstirii Tismana, câtă lume trebuia hrănită la vremea aceea. A venit domnitorul cu tot ce trebuie şi a preparat mâncare. A venit însă cineva şi i-a spus: „Ştie stareţul că tu ai preparat mâncăruri de carne în atâtea tuciuri, în atâtea vase?”. Zice: „Nu ştie, dar nu trebuie aşa?”. „Nu trebuie”. Astăzi este vineri, sărbătoarea a picat vineri şi se mănâncă numai peşte”. S-a înfricoşat el şi a ascuns fapta lui, a pus capacele peste toate vasele. Când stareţul a venit să binecuvânteze, a întrebat: „Ce aveţi aici?”. Domnitorul a spus: „Preacuvioase părinte, avem peşte”. „Bine. Faceţi rugăciunea”. Un diacon a zis rugăciunea cu tot poporul, iar Sfântul a dat binecuvântarea: „Doamne Iisuse Hristoase, binecuvântează mâncărurile acestea de peşte, care se vor da robilor Tăi şi pe robii Tăi, că Sfânt eşti întotdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin”. L-a salutat pe domnitor şi a urcat în peştera lui din munte, că era aşa de sfânt, puternic în rugăciune, ascet şi postitor, încât n-a rămas la masă. Şi s-a constatat minunea aceasta că, desfăcând vasele, ele erau pline cu peşte preparat.
Vedeţi, ce mare este Dumnezeu şi lucrător prin sfinţii Săi! „Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi!”. Şi multe alte minuni a făcut Sfântul Nicodim şi încă face. De aceea, când avem bani de cheltuit, să mergem la iarbă verde, dar să vizităm şi mănăstirile noastre. Să ne amintim, să întrebăm: „Ce-i aici? Cum e aici? Ce s-a întâmplat aici?”. Acolo întotdeauna există o carte cu istoria mănăstirii. Toate sunt pline de minuni, pline de lucruri importante. Se cade nouă să cunoaştem toate acestea. (...).
Dumnezeu să ne ajute să înţelegem semnificaţia Crăciunului, sărbătoarea de astăzi. Sărbătoarea de mâine: Sfântul Ştefan. Amin.