![]() |
![]() |
|
|
#1
|
||||
|
||||
![]()
Fiecare om, fiecare „eu”, are o istorie, un „roman” al vieții sale, pe care și-l scrie cumva singur, „prelucrând” datele existențiale. Nu evenimentele scriu istoria, ci felul în care le trăim și le interpretăm noi. Fiecare copil își țese, din percepțiile și emoțiile evenimentelor din viața timpurie, o poveste, un „scenariu”, care să-i asigure starea de bine pe care o cere firea din adâncul ei cel de necontrolat din exterior. Dumnezeu ne-a „urzit” din iubire și pe un „rost” de iubire pentru a fi capabili, pe măsură ce creștem cu trupul și cu duhul, să ne bucurăm de El, de comuniunea intimă cu El, Cel ce este Iubire, și de lumea creată ca dar pentru desfătarea noastră duhovnicească și trupească. Lumea, spune un Părinte, este iubirea lui Dumnezeu pentru om, făcută văzută, bună și frumoasă!
Omul însă a căzut din această stare, alegând să privească lucrurile doar la suprafața lor sensibilă, fără să le mai vadă „rațiunile” dumnezeiești și fără să mai simtă prezența lui Dumnezeu prin ele. Prin cădere, omul n-a mai socotit ca bine desfătarea duhovnicească și ca rău lipsa bunurilor spirituale, ci s-a obișnuit să se centreze pe viața trupească și doar pe aspectul material al lumii. Astfel, bun pentru el a devenit ceea ce produce plăcere pentru simțirea trupului și rău ceea ce produce durere. Așadar, cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul, plăcerea și durerea au apărut prin pervertirea puterilor sufletului prin care omul era menit să caute bunurile duhovnicești și să evite pierderea lor. Aceste puteri sunt pofta sau dorirea, pentru căutarea celor bune, și iuțimea sau mânia, pentru păzirea lor. După cădere, energia acestor puteri s-a revărsat cu totul în simțirea trupească. (Monahia Siluana Vlad)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#2
|
||||
|
||||
![]()
Părinte , de unde credeți că pornește criza familiei?
– Dragă, din criza elementelor care formează familia. Suntem fiecare cu starea noastră, cu măsurile noastre și nu ne putem angaja cu alte măsuri la lucruri care cer o măsură mai mare. Sunt atâtea familii care se destramă, sunt atâtea încercări de refacere a familiei sau de a-ți reface situația de familist într-o altă conjunctură și toate acestea, în general, nu duc unde trebuie, pentru că cine nu este bun într-un loc, nu este bun nici în altul. Și cineva care nu este capabil să susțină o căsătorie binecuvântată de Dumnezeu și stricată apoi de om, înseamnă că în realitate nu e capabil de mai mult sau că degeaba cere celuilalt ceea ce nu poate să facă. Neputința omenească este o realitate și aceasta trebuie avută în vedere de la început. Dacă se începe rău, nu se poate ajunge la bine, pentru că majoritatea oamenilor care se căsătoresc au în vedere în principal sexualitatea și mulți sunt uzați gata când se căsătoresc și, după aceea, pentru că se insistă tot pe latura aceasta și nu pe latura duhovnicească, se ajunge foarte repede la desfacerea căsătoriei. (Arhimandrit Teofil Părăian, Bucuriile credinței, Editura Mitropoliei Olteniei, Craiova, 2004, p. 234)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#3
|
||||
|
||||
![]()
Cand binecuvântezi, realitatea se transformă, se preface, cu harul lui Dumnezeu, în loc de întâlnire cu El. Și, de exemplu, în loc să fie în fața ta doar cineva care țipă la tine sau îți face reproșuri, vei simți că este acolo și Domnul, Care îți dă putere să vezi: ce ai greșit tu; ce neputință are celălalt; cât e de bolnav sufletește; ce vrea Dumnezeu de la tine în acea situație.
Tu poate că vrei, cum este și firesc, să vadă cel din fața ta că nu are dreptate, că a greșit, că exagerează și să nu te mai chinuie. Domnul vrea însă ca tu să poți iubi și în aceste condiții, să vezi că sufletul celui din fața ta e rănit, ca și al tău, și să-ți fie milă și să te rogi pentru el. Dacă cel ce te stresează ar fi rănit, mușcat de un câine și, din cauza durerilor și a fricii ar striga și te-ar lovi cu mâinile când ai vrea să-l ajuți, te-ai supăra pe el? Nu, pentru că mila și dorința de a-l ajuta te-ar face să nu simți durerile. Dar noi nu vedem încă sângerările sufletului aproapelui, și din această cauză nu avem milă... (Monahia Siluana Vlad)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#4
|
||||
|
||||
![]()
„Tot ce stiu e ca nu stiu nimic.” Si asa si este, pentru ca altfel functioneaza aceasta ucenicie. Aici, in cele duhovnicesti, este de ajutor sa realizeze omul, intr-un fel sau altul, ca este un „zero”, un nimic.
Una este sa gandeasca omul acest lucru doar teoretic si altceva este sa ajunga in clipa in care simte sentimentul nimicniciei in sufletul sau, in profunzi*mea existentei sale. „Ce sunt, Doamne? Nimic nu sunt! Nu numai ca sunt un nimic, dar sunt un nimic pacatos!” Si atunci sa vina harul lui Dumnezeu si din nimic sa te faca om al Sau. Se spune in cartea Facerii: „La inceput a facut Dumnezeu cerul si pamantul” (Facere 1, 1) A facut. Din ce a facut? A gasit oare Dum*nezeu undeva materia sau i-a oferit-o un alt dumnezeu si, luand-o, a facut tot ceea ce a facut? Nu. Verbul ποιω este folosit in Sfanta Scriptura numai cu referire la Dumnezeu si semnifica faptul ca Dumnezeu a facut acel ceva din nimic. „La inceput a facut Dumnezeu cerul si pamantul”. Atunci cand nu exista nimic, nimic, nimic – numai singur Dumnezeu exista – a creat El materia si a facut cerul si pamantul. Acesta este si sensul, dintr-un anumit punct de vedere, al celor ce le-a spus Hristos apostolilor la Marea Tiberiadei, atunci cand i-a „chemat”: „Veniti dupa Mine si va voi face pescari de oameni” (Matei 4, 19) Haideti si va voi face! Intelesul lui “va voi face” aici acesta este: veti ucenici, veti vedea cine sunteti de fapt si dupa aceea veti deveni pescari de oameni. Fara indoiala, nimeni nu vede cine este cu adevarat imediat. Trebuie sa uceniceasca, trebuie sa se lupte, trebuie sa se stradu*iasca. Lupta crestinului are in mare masura aceasta insemnatate: te lupti si esuezi, te lupti si nu iese nimic, te lupti si la sfarsit mai pacatos iesi, mai indaratnic, mai rau iesi din aceasta lupta. Asa este! Pana ajungi in final sa te convingi ca nu poti face nimic de unul singur — ceea ce spune si Domnul: „Cel ce ramane intru Mine si Eu in el, acela aduce roada multa, caci fara Mine nu puteti face nimic“. (Ioan 15, 5) Si asa ajunge omul de la convingerile sale, de la simtirile si trairile sale, la asta: ca este un nimic. Si numai daca va pune Dumnezeu mana Sa asupra lui, va iesi ceva. Atunci vine Duhul lui Dumnezeu si se naste omul din nou. Dar mai intai este nevoie de toata aceasta lucrare, care poate parea negativa, in timpul careia progresezi de la simtirea starii de pacat la o simtire din ce in ce mai adanca a starii tale de pacat. Asa ceva se intampla. Insa asa cum incep toate acestea, vine si clipa potrivita cand devii tot un nimic, dar in mainile lui Dumnezeu. Si atunci El te va transforma cu usurinta dintru nimic in omul Sau. Un om care are parte de viata teandrica. Adica Dumnezeu te uneste in El, Se uneste cu tine, te poarta inlauntrul Sau. Avem aici pe Dumnezeul teandric, care ne face pe noi toti sa fim ceea ce este si El. Ne daruieste viata teandrica sau, mai degraba, face ca toata fiinta noastra sa fie plina de viata indumnezeita. “…dar nu le puteti purta”. Inca sunteti oameni obisnuiti Aici am putea spune ca „multe am sa va mai spun, dar nu le puteti purta” are un inteles dublu. In primul rand este ca si cand ne-ar spune Domnul: „Nu va grabiti, nu va grabiti, mai sunt multe de spus, dar nu sunteti inca indeajuns de copti incat sa le auziti. Nu a venit inca vremea, nu s-au copt inca lucrurile.” ascultare de HristosVedeti, nu ne maturizam imediat, ci incet-incet. Si atunci, prin urmare, vom capata curajul necesar, incet-incet, pana cand sa ne spuna Domnul toate cate are sa ne spuna si sa le putem si duce, pentru ca sa primim tot binele pe care vrea El sa-l faca sufletului nostru. Insa are si un alt inteles, ca si cand ne-ar spune Domnul: „Asa cum luati voi lucrurile acum, asa cum le percepeti si asa cum sunteti, nu poate nimeni sa va spuna nimic din ceea ce vrea. Ar putea sa vi le spuna, dar voi n-ati putea inca sa le duceti.“ Iata, noi, aici, la intalnirile noastre, cate am mai avea sa ne mai spunem, asa, mai concret! Insa cum toata starea noastra este negativa – ca si cand am fi fara de simtire, ca si cand nu am avea dispozitia sau cheful necesar, ca si cand am spune, precum in pilda celor chemati la nunta, „nu putem veni” – nu ne incredem in Dumnezeu. Cum iti va arata El vointa Lui si cum te va face sa te increzi in El, daca tu nu arati ca esti dispus? „Iar cand va veni Acela, Duhul Adevarului, va va calauzi la tot adevarul” (Ioan 16, 13) Vedeti, din nou aici e ca si cand ar spune Dom*nul: „Orice ar fi sa se intample cu sufletele voastre, de la ucenicia voastra se trage — ca v-ati straduit din rasputeri, ca v-a fost greu, cand v-am dojenit uneori sau v-am certat. Insa tot oameni obisnuiti sunteti inca si, pentru asta, toate cele pe care ar trebui sa vi le spun in mod normal, nu puteti sa le purtati acum, caci nu sunteti gata. Atunci, insa, cand va veti fi copt indeajuns la minte si cand veti fi deschisi Duhului Sfant, atunci va veni Duhul si va va face sa puteti duce toate cele pe care nu puteti acum.” ----------------------------------------------------- Este nevoie sa te lepezi de tine insuti, dar nu dupa cum crezi si voiesti tu, ci dupa cum trebuie. Pentru ca este posibil sa te lepezi de tine insuti, insa sa te lepezi doar de unele lucruri superficiale, care nu conteaza, in timp ce pe adancul sinelui tau nu-l primejduiesti cu nimic. (din: Arhim. Simeon Kraiopoulos, “In pustiul lumii”, Editura Bizantina, 2014)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#5
|
||||
|
||||
![]()
Dupa ce Mântuitorul s-a coborât din muntele Taborului, unde S-a schimbat la Față, l-a întâmpinat un tată cu un copil lunatic, la a cărui rugăminte copilul a fost vindecat. La întrebarea Apostolilor, „Pentru ce noi n-am putut să izgonim demonul?”, El le-a răspuns: „Pentru puțina voastră credință... căci acest neam de demoni, cu nimic nu poate ieși, decât cu rugăciune și cu post” (Matei 17, 20-21; Marcu 9, 28-29).
Din aceste cuvinte rostite de Domnul nostru Iisus Hristos ne putem da seama de un mare adevăr, și anume că rugăciunea, pentru a fi primită sau, mai bine zis, pentru a fi lucrătoare, trebuie să fie însoțită de post, împreună fiind ca două aripi, cu ajutorul cărora vom putea urca la înălțimea viețuirii duhovnicești, adumbriți în permanență de darul lui Dumnezeu. (Protosinghel Nicodim Măndiță)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#6
|
||||
|
||||
![]()
Ca si-n univers, Dumnezeu lucrează mari minuni în sufletul și în trupul omului. Transformarea mâncării, băuturii și aerului ce-l respirăm, în sânge curat ‒ un om sănătos are cam 5 kg sânge; având în fiecare milimetru cub aproximativ cinci milioane de globule roșii. Globulele din sângele unui om sănătos, normal, înșirate una lângă alta, s-a calculat de oameni învățați că ar forma un fir de o lungime imensă, cu care s-ar putea încinge globul pământesc de vreo trei ori ‒, în carne, în nervi, în vene și în felurite organe digestive, respiratorii, circulatorii, arată pe Dumnezeu, Care veșnic lucrează tainic în om.
Cele cinci simțuri: văzul, auzul, mirosul, gustul, pipăitul, cu minunatele lucrări ale creierului și corpului omenesc, arată tainic minunata lucrare a lui Dumnezeu în om. Lucrările minunate pe care Dumnezeu le lucrează în mare, cu exactitate ‒ în univers sau în lumea mare, cum se mai zice ‒ le lucrează aidoma și în mic, în fiecare om sănătos ‒ căruia i se mai zice și lume mică. (Protosinghel Nicodim Măndiță)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#7
|
||||
|
||||
![]()
Lipsa smereniei este cauza multor tulburări. Omul smerit știe să rabde, să cedeze, să-și păstreze nădejdea. Smerenia nu are nimic de-a face cu nefericirea, nu provoacă milă, nu este o atitudine lipsită de demnitate, înjositoare. Smerenia este o virtute plină de sens; îngăduie, îndură, tace, lasă loc mâniei. Smerenia este putere și nu slăbiciune. Nu înseamnă, firește, că celălalt îl exploatează și-l chinuiește pe omul smerit. Femeile se plâng adeseori de duritatea și violența bărbaților. Dar faptul că bărbatul se impune prin forță și brutalitate vădește în realitate lipsă de bărbăție, lipsă de educație, stări psihice nesănătoase provenite din conflicte din copilărie. Familia nu este o arenă a disputelor unde domină adversarul mai puternic și mai tare, ci tărâm sfințit al tăcerii, al păcii, al dragostei, al seninătății, al liniștii, al simplității și al bucuriei adevărate.
Deci când conviețuirea nu aduce bucurie, cei doi vor căuta în altă parte bucuria. Infidelitatea conjugală a luat proporții uriașe, iar rănile care rămân în urma ei sunt multe și nelecuite. Păcatul adulterului este astăzi în floare, iar oamenii, din păcate, îl îndreptățesc cu multă ușurință, îl tolerează, iar unii chiar se laudă și se fălesc cu el. Cineva se simte atras spre adulter din pricină că dragostea pentru cel pe care spunea că îl va iubi întreaga viață slăbește. Aceasta este cauza principală în jurul căreia se împletesc, desigur, și diferite alte pricini. Infidelitatea este și una dintre principalele cauze ale divorțului. Criza prin care trece o căsnicie este câteodată, am putea spune, firească, la fel ca norii pe cer, dar trebuie să mai existe și părerea de rău, iertarea, pocăința, refacerea relației, o atitudine mai călduroasă și schimbarea. Astăzi, în epoca noastră liberală, lipsită de opreliști și amețitoare, în numele sacrosanctelor drepturi care uită sistematic de îndatoriri, flutură stindardul colorat cu inscripția „nepotrivire de caracter” menită să justifice un divorț imediat. Dar cine a zis vreodată că există un om care să se potrivească în mod absolut cu altul în ceea ce privește caracterul său? Faptul că nu ne simțim identici nu înseamnă că este cazul să ne despărțim, să nu mai vorbim niciodată, să ne ucidem. Căsătoria nu este o soluție temporară, ci trai împreună pentru toată viața, spre întregire a unuia prin altul, desăvârșire și îndumnezeire. (Monahul Moise Aghioritul)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|