Adevarul despre mineriade

[Florinvs]

Insa evenimente mult mai dramatice s-au consumat in timpul celei de-a patra mineriade, din septembrie 1991. Atunci multi ceferistii (aflati in uniforma si in timpul serviciului) au fost agresati si batuti de minieri, si s-a pus grav in pericol siguranta circulatiei pe calea ferata.

Mineriada din septembrie 1991 a fost provocata de rezultatele dezastroase a conducerii Regiei Autonome a Huilei Petrosani, de inrautatirea conditiilor de viata si de munca a minierilor, dar si de reactia cu totul ezitanta a guvernului Petre Roman, dar si a fortelor de ordine din subordinea ministerului de interne.

Desi inca din luna august 1991, conducerea SRI (Virgil Magureanu) l-a informat pe Petre Roman despre starea de profunda nemultumire a minierilor de Valea Jiului, despre situatia tensionata si exploziva de acolo, totusi Petre Roman nu a dispus luarea vreunei masuri concrete si eficiente pentru dezamorsarea acestei situatii!

-In primul rand, cunoscând aceasta situatie, Petre Roman trebuia sa dea dispozitii ministrului de interne (Doru Viorel Ursu) de intarire si inarmare a fortelor de ordine din Valea Jiului (politia municipiului Petrosani si a oraselor din zona), si de protejare a statiilor CFR si a altor obiective economice si sociale din zona Vaii Jiului, cu cadre MI inarmate cu munitie de razboi, si care sa aibă ordine ferme si clare (daca minierii ataca fortele de ordine sau personalul CFR, sa se execute intai foc de avertisment in plan vertical, si daca nu se sta la somatie, sa se execute foc la picioare).
In 1977, când s-au primit informatii despre starea de nemultumire a minierilor din Valea Jiului, conducerea de atunci a Romaniei (prim-ministru Manea Manescu, ministru de interne Teodor Coman) a procedat mult mai bine si mai eficient sub acest aspect.

-Apoi Petre Roman trebuia sa demita conducerea Regiei Autonome a Huilei si sa se deplaseze personal in Valea Jiului (cum a facut Nicolae Ceausescu si Ilie Verdet in 1977), si sa discute fata in fata cu minierii, sa asculte revendicarile si nemultumirile sociale ale acestora.

În 24 septembrie 1991, minerii din Valea Jiului intră în grevă generală și cer primului ministru, Petre Roman, să vină la Petroșani pentru a le asculta problemele.
Liderul sindical, Miron Cozma, i-a amenințat pe reprezentanții Guvernului că dacă nu se rezolvă aceste nemulțumiri cît mai repede posibil, ei vin în număr mare la București.

Primele acțiuni violente au fost făcute la Petroșani unde au intrat în primărie și l-au agresat pe subprefectul Ionel Botoroaga și pe directorul Regiei Autonome a Huilei, Benone Costinaș.

Apoi minierii se deplaseaza la statia CFR Petrosani, unde agreseaza personalul CFR si produc importante pagube materiale, punând grav in pericol siguranta circulatiei feroviare.
Astfel, la 24 septembrie 1991, minerii condusi de Miron Cozma vin in gara Petrosani si solicita trenuri pentru deplasarea spre Bucuresti. Fiind refuzati, ei devasteaza gara, agreseaza personalul CFR, ocupa acceleratul 244 si deturneaza alte doua garnituri de trenuri.
Miron Cozma l-a „somat” pe seful de tura de la regulatorul de circulatie sa puna la dispozitie garnituri pentru minieri. Minierii l-au sechestrat pe adjunctul sefului de statie Petrosani Marin Pera. Personalul de manevra a incercat sa se opuna, dar a cedat dupa ce minierii l-au lovit in cap cu o coada de topor la Iulian Geamanu.
Minierii invadeaza apoi biroul de miscare a statiei Petrosani, obligandu-l pe impiegatul de miscare sa execute parcursul si sa expedieze trenurile spre Bucuresti.
In aceste conditii, s-au format doua garnituri cu trenuri pentru minieri, ce pleaca spre Bucuresti.
Impegatul de miscare din statia Livezeni primisera aviz negativ de circulatie a trenurilor cu minieri.

Mecanicul de locomotiva Mircea Marin a declarat ca in halta Cotofeni, unde trenul a stationat cateva minute din cauza unei pene de curent, minerii l-au amenintat „ca-i vor lua gatul” daca nu pune trenul in miscare.
Un alt mecanic de locomotiva declara ca a fost la un pas de comiterea unui accident feroviar la intrarea in gara Lainici, cand tensiunea de alimentare a liniei de contact a fost oprita. Mecanicul a reusit sa opreasca garnitura cu putin timp inainte de Lainici, iar atunci cand a consultat registrul de dispozitii al sefului garii, in el figura un ordin al conducerii S.N.C.F.R. ca trenurile cu mineri sa fie oprite si parasite de ceferisti, in apropierea anumitor statii.

Din ordinul primului ministru Petre Roman, a sefilor politiei si a conducerii S.N.C.F.R., garniturile cu mineri sunt oprite in gara Craiova.
Traian Basescu (pe atunci ministru al transporturilor) sustine ca ar fi solicitat interventia trupelor speciale a SRI, pentru eliberarea personalului de locomotiva. Din pacate, seful SRI de atunci nu a dat curs cererii!
A fost o decizie neinspirata, minerii devastand gara Craiova. Relevanta in acest sens este declaratia adjunctului sefului statiei Craiova, Marin Ghinea: „A fost o adevarata teroare, securi, topoare, bate, un vandalism cum n-am mai vazut in viata mea. Au intrat peste femeile de la casele de bilete, au spart geamurile si tot ce-au intalnit in cale.Era imposibil sa vorbesti cu ei, pentru ca multi erau beti. Nu stiu a cui mana este, pentru ca nu cred ca niste oameni obisnuiti pot face, din mintea lor, asa ceva.Traim sub teroare, mai rau ca pe vremea lui Ceausescu”.
Impegatul de miscare este doborat la pamant cu o lovitura de bata. Prabusit la pamant, este lovit in continuuare cu bate si furtunuri!
Petre Roman declara ca aprobat venirea trenurilor cu mineri la Bucuresti, dupa ce a primit informatii de la Ministerul Transporturilor ca mecanicii de locomotiva si ceilalti ceferisti erau amenintati cu cutitele de mineri, existand pericolul ca sa fie maltratati. Roman a spus ca a luat aceasta decizie cand trenurile cu mineri ajunsesera deja in gara Craiova.
La sosirea in Bucuresti, liderii minerilor i declara sefului statiei Bucuresti-Baneasa, Ilie Popa, ca „urmaresc schimbarea guvernului si a presedintelui tarii”.

La aflarea veștii că minerii se îndreaptă spre capitală, primul ministru și președintele au încercat mai multe manevre de împiedicare a acestora de a ajunge la destinație, însă toate au fost în zadar.
Conduși de liderul lor sindical, Miron Cozma, prima oprire au făcut-o în Piața Victoriei, unde au cerut o întâlnire cu premierul Petre Roman. Deoarece acesta nu a apărut, și-au schimbat motivul pentru care au venit și au cerut demisia acestuia din funcție. O delegație a minerilor a reușit să vorbească cu primul ministru.
Cornel Tomescu, șef sector în cadrul Secretariatului General al Guvernului a declarat că la sosirea în Piața Victoriei, minerii nu erau violenți ”Minerii erau calmi, nu strigau lozinci la adresa Guvernului sau a președintelui și stăteau așezați pe caldarîm.” Un militar, aflat la un etaj al Palatului a aruncat în mijlocul adunării de mineri o grenada lacrimogenă, fapt care a aprins spiritele deja încinse. Au început violențele și atacurile asupra clădirii Guvernului. În acel moment funcționarii care se aflau în clădire au fost evacuați. Spre seară minerii, conduși de Cozma, s-au îndreptat spre Televiziunea Română și Piața Universității. Au făcut o vizită la Palatul Cotroceni pentru a discuta cu președintele Ion Iliescu condițiile în care se vor retrage. Miron Cozma îi cere demiterea premierului în schimbul liniștii din capitală.

În ziua de 26 septembrie minerii atacă cu forțe noi clădirea Guvernului și cer în continuare demiterea Guvernului, crezând că astfel situația lor se va îmbunătăți. Au avut loc discuții cu ușile închise. Miron Cozma amenință că dacă până la ora 12.00 nu este anunțată demisia premierului, el cheamă 40.000 de sindicaliști din Pipera, acesta adăugând că probabil nimeni nu dorește un război civil. La ora 12.00, Alexandru Bârlădeanu, președintele Senatului, a anunțat la televiziunea publică demiterea Guvernului Roman. Liderul sindical al minerilor le cere acestora să plece acasă pentru ca le-au fost rezolvate revendicările. Cu toate acestea, lucrurile iau o întorsătură neașteptată. În după-amiaza acelei zile, minerii intră în Sala de ședințe a Adunării Deputaților și cer demisia Președintelui Ion Iliescu și rezolvarea tuturor revandicărilor pentru care au venit la București. În cele din urmă s-au potolit și s-au întors în Valea Jiului, cu promisiunea făcută că tot ceea ce au cerut se va rezolva. Două zile mai târziu Miron Cozma și președintele țării Ion Iliescu semnează un comunicat prin care încheie tragicul episod al celei de-a patra mineriadă.

[Florinvs]

Descrierea celei de-a patra mineriade- din septembrie 1991, din articolele publicate in ziarul "Atac"! A fost cea mai grava mineriada, cand multi ceferisti (aflati in uniforma si in timpul serviciului) au fost batuti si maltratati de minieri, multe statii si bunuri ale CFR au fost distruse, punandu-se grav in pericol siguranta circulatiei feroviare!

La nivel central, era bine cunoscut faptul că în Valea Jiului mocneşte o stare de profundă nemulţumire, datorată lipsurilor. De asemenea, era demonstrat faptul că marea masă a minerilor este foarte uşor de manipulat. Ultimele luni anunţau ce urma să se întâmple. La 14 august 1991, minerii schimbului II de la Exploatarea Lupeni au refuzat să intre în subteran, deoarece nu primiseră salariile.

Activitatea a fost reluată două zile mai târziu, după ce ortacii şi-au primit drepturile băneşti. La 27 august, Liga Sindicatelor Miniere Libere din Valea Jiului, prin Consiliul de Coordonare, înaintează preşedintelui, primului-ministru, Ministerului Muncii, Ministerului Economiei şi Finanţelor şi Ministerului Industriilor o petiţie prin care se solicită: indexarea salariilor de bază, creşterea salariului brut, majorarea sumelor alocate pentru masa caldă şi majorarea alocaţiilor pentru copii. Prin aceeaşi petiţie, se face o invitaţie primului-ministru de a se deplasa în Valea Jiului pentru a purta cu reprezentanţii minerilor o discuţie pe teme social-economice.

La 10 septembrie, Consiliul de Coordonare a Ligii trimite la Preşedinţie şi Guvern un protest privind „modul antidemocratic şi nelegal în care au fost tratate problemele cuprinse în petiţia 225". Minerii protestau, în special, împotriva lipsei de reacţie a premierului la invitaţia lor.
„În cazul nesoluţionării problemelor ridicate până la 21 septembrie 1991, sindicatele afiliate Ligii din Valea Jiului urmează să intre în grevă generală, începând cu schimbul I din 23 septembrie 1991. Mai harnici, minerii de la Lonea declanşează o grevă care a durat patru zile pentru că nu au primit primele pe care le ceruseră. La 15 septembrie, cu ocazia festivităţilor de la Ţebea şi în urma cererii exprese a lui Ion Iliescu, premierul Petre Roman se întâlneşte cu directorul Regiei Autonome a Huilei din Valea Jiului, Costinaş Benone, şi cu liderul sindical Miron Cozma. Nu s-a mai pus problema venirii în Vale a capilor ţării şi s-a căzut de acord ca data fixată pentru tratative la Bucureşti să fie devansată cu două zile. Supărat că nu a fost invitat la masa oficială de către preşedinte şi premier, Miron Cozma afirma: „... eu i-am pus, eu îi dau jos!".


La 16 septembrie, minerii declară deschis conflictul de muncă, în urma nesoluţionării favorabile a cererilor lor. A doua zi, o delegaţie a minerilor, condusă de Cozma, este primită la Guvern, la premier şi ministrul Industriilor. La 18 septembrie se cade „la pace", iar la 20 septembrie Liga anunţă stingerea conflictului de muncă. Peste câteva zile începea prăpădul.

Unul dintre motivele importante ale declanşării grevei generale din Valea Jiului în data de 23 septembrie 1991, grevă, de altfel, ilegală, l-a constituit informarea tendenţioasă sau defectuoasă a minerilor, în legătură cu discuţiile privitoare la soluţionarea conflictului de muncă, pe care conducătorii minerilor le purtaseră la Bucureşti, în zilele de 17 şi 18 septembrie. Liderii de atunci afirmă că au anunţat toţi minerii despre anularea grevei, dar realitatea este că aceştia trăiau într-o stare de confuzie. Fie nu ştiau nimic despre rezultatul negocierilor, fie cunoşteau doar în parte revendicările şi gradul lor de soluţionare.

Comunicatul de presă al Ligii a apărut în ziarul „Adevărul" din 21-22 septembrie şi în ziarul local „Zori noi". Cu toate acestea, numărul 4 al publicaţiei comune a Ligii Sindicatelor Miniere Libere Valea Jiului şi al Ligii Autonome a Huilei Petroşani, „Curierul minerilor", ediţia din 20-30 septembrie, anunţă soluţionarea conflictului de muncă, dar nu face nici o referire la renunţarea la grevă. În schimb, au apărut, cu titluri de-o şchioapă, documentele: „Protest", „Petiţie" şi „Sesizare".


Pe fondul acestei stări de totală nemulţumire a întregii mase a minerilor, în data de 23.09.1991, în jurul orelor 5.30, după ce se efectuase prezenţa în sala de apel, minerii din schimbul I de la Exploatarea Minieră Vulcan refuză să mai intre în mină. Cel care i-a incitat pe mineri a fost lăcătuşul Gheorghe Barbu, care făcuse în jur de 100 de fluturaşi - manifest şi îi împărţise ortacilor. Aceştia l-au ales rapid conducătorul grevei şi l-au însărcinat să negocieze, în numele lor, revendicările.

Toate acestea, considerând că liderii de sindicat nu luptă pentru ei. Unul dintre mineri declara, câteva luni mai târziu, membrilor comisiei parlamentare de anchetă: „A luat cuvântul preşedintele sindicatului pe mina Vulcan, domnul Croitoru, care nu a putut să vorbească mult, deoarece a fost huiduit de mineri şi l-au scos din sala în care ne aflam noi şi aceasta deoarece sindicatul nu ne rezolvă niciodată problemele noastre". În câteva zeci de minute, la mină a sosit şi Miron Cozma, pentru negocieri.

În jurul prânzului, după discuţii aprinse, se ajunsese la concluzia că lucrul urma să fie reluat, începând cu schimbul III. Minerii au început să iasă din sala unde se desfăşuraseră negocierile. În acel moment au apărut două dube cu mineri de la Exploatarea Minieră Bărbăteni. Aceştia au început să-i aducă lui Cozma acuzaţii legate de afacerea cu berea „Venus" care fusese distribuită cu ocazia „Zilei minerului". Încercând să păstreze controlul, Cozma ameninţă: „Dacă nu mă ascultaţi, plec!". Şi chiar încearcă să plece. Spre surprinderea sa, minerii îl aduc înapoi cu forţa, fără nici un menajament.

Ceilalţi lideri ai minerilor, care se adunaseră la Vulcan, au început să discute despre greva generală. Miron Cozma a fost ameninţat cu schimbarea din funcţie, pe motiv că s-a vândut Guvernului. În jurul orelor 19.00, liderul minerilor a hotărât declanşarea grevei generale. Prin telefon, a luat legătura cu toate exploatările miniere şi a cerut ortacilor să întrerupă lucrul şi să trimită reprezentanţi la Vulcan. Revendicările au fost completate şi cu cererile reprezentanţilor de la Petrila, ajungându-se în final la 14 puncte.

[Florinvs]

La chemarea lui Cozma, la Vulcan au venit nu doar minerii, ci şi foşti mineri, daţi afară pe motive disciplinare, majoritatea foarte tineri. Mulţi dintre ei se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice. La fiecare mină au fost trimise grupuri de mineri care să se asigure că lucrul va fi întrerupt.

În unele cazuri, cum a fost la Livezeni şi Paroşeni, acest lucru s-a realizat abia după ce trimişii au recurs la violenţă. Mai mult decât atât, trimiterea reprezentanţilor minerilor la Vulcan s-a făcut din ordinul personalului administrativ al Regiei. De altfel, şi deplasarea s-a făcut cu mijloacele de transport ale exploatărilor, cu acceptul chiar al unor directori.

În timpul negocierilor, înainte de a se ajunge la un rezultat, Cozma l-a sunat pe primarul Petroşaniului, Wilhelm Kleibel. L-a anunţat pe acesta că situaţia scapă de sub control şi i-a cerut să comunice la Preşedinţie că minerii solicită venirea premierului Petre Roman în Vale, pentru negocieri.

Răspunsul primit a fost că Roman nu se poate deplasa în Valea Jiului, dar că va fi prezent la negocieri prefectul Hunedoarei, Costel Alic. Acesta a venit de la Deva seara, la 20.30, şi, împreună cu ambii subprefecţi, au încercat să dea de premier. Acesta nu a putut fi găsit, însă. La 21.30, Alic a luat legătura cu Preşedinţia. S-a convenit ca negocierile să se reia în dimineaţa următoare. Între timp, în cursul nopţii, la Vulcan au continuat să sosească grupuri de mineri.

În timp ce liderii lor stabileau revendicările şi acţiunile ce urmau să aibă loc, mai multe grupuri de ortaci au mers în piaţa din Vulcan, unde au agresat ţăranii şi au furat circa 600 de kilograme de pepeni. Doljeanul Ion Enea, un producător particular ce vindea pepeni a ajuns în spitalul din Vulcan. Deşi a fost transferat la Petrila, apoi la Craiova, medicii nu au mai putut face nimic, iar omul a murit, în urma loviturilor primite. Nici gospodăriile particulare sau societăţile comerciale aflate în vecinătatea minei Vulcan nu au scăpat poftei de distrugere a celor puşi pe „fapte mari".

A doua zi, dimineaţa, negocierile au reînceput. În jurul orei 8.00, a sunat şi Ion Iliescu, pentru a cere informaţii. Minerii îl voiau, în continuare, pe Petre Roman. Acesta, însă, a declinat „invitaţia", motivând că trebuie să plece în Austria, la o întâlnire foarte importantă. În zona minei Vulcan au fost instalate pichete de pază, din ordinul lui Miron Cozma, pichete care nu au mai permis minerilor să se disperseze. La sediul Regiei Autonome a Huilei Petroşani au fost transmise telefonic revendicările, grupate în două liste, una adresată Regiei, iar cealaltă, Guvernului.

Directorul Regiei a dispus efectuarea unor calcule pentru a se verifica încadrarea în disponibilităţile financiare ale societăţii, iar aceste calcule au demonstrat că acest lucru nu este posibil fără o suplimentare substanţială a subvenţiilor de la bugetul statului. Potrivit disponibilităţilor financiare, Regia Autonomă a Huilei putea suporta o sumă de maximum 3.000 de lei pentru fiecare salariat.

S-a luat imediat legătura cu ministrul Economiei şi Finanţelor, Eugen Dijmărescu. Acesta i-a propus directorului Fâcea să-şi dea demisia. Până la urmă, s-a convenit să se definitiveze calculele şi să fie trimise la minister prin fax, pentru aprobare. După două ore, de la Bucureşti sosea răspunsul favorabil, sub forma aprobării unei sume de 15 miliarde lei, sumă suficientă pentru acoperirea financiară a revendicărilor.

[Florinvs]

Dezinformare

Între timp, la exploatările miniere unde erau adunaţi ortacii se răspândise zvonul că urmează să sosească Petre Roman. Se organizaseră chiar pichete de ordine formate din mineri care purtau banderole albe. Convingerea se formase în urma unuia dintre discursurile ţinute de Miron Cozma. Corespondentul local al Radio-Televiziunii i-a luat un interviu liderului sindical şi a transmis la Bucureşti o ştire care urma să fie difuzată la ora 13.00. În paralel, liderii Regiei lucrau la un proiect de comunicat al Guvernului, în care se făcea referire la rezolvarea celor 14 revendicări.

După ce s-a consultat cu prefectul Alic, corespondentul local Dorin Corpade Popescu a telefonat la Bucureşti şi s-a convenit ca ştirea să fie scoasă din program, urmând ca la orele 15.00 să fie difuzat comunicatul Guvernului. Revenind la Vulcan, Corpade este înconjurat de către mineri, care îi reproşază într-un mod agresiv faptul că nu a fost difuzat nimic la radio în legătură cu greva lor. Corespondentul este ameninţat cu sechestrarea în clădirea dispeceratului, aşa că sună la Bucureşti şi roagă ca materialul să intre în emisiunea de ştiri. Pentru că ştirea sa se pierduse prin Radio, o dictează din nou, prin telefon.

Termen limită

Minerii şi liderul lor susţineau că, dacă nu era difuzat comunicatul Guvernului la ora 15.00, ei vor pleca spre Bucureşti. După ce Roman refuză încă o dată să vină în Vale, se cade de acord cu autorităţile locale ca proiectul de comunicat să fie transmis prin fax la cabinetul primului ministru, în principiu existând acordul asupra punctelor conţinute de acesta. În mod surprinzător, proiectul este trimis foarte târziu, respectiv la ora 14.20. Deja minerii instalaseră în curte boxe, pentru a amplifica transmisia buletinului de ştiri. Roman a modificat personal comunicatul, apoi l-a transmis la Radio, la ora 15.05.

Cinci minute mai târziu, acesta a fost transmis şi în Valea Jiului. Între timp, la 14.55 fusese difuzată ştirea corespondentului local, programată iniţial pentru ora 13.00. Mihnea Constantinescu, purtătorul de cuvânt al Guvernului suna disperat la Radiodifuziune, cerând întreruperea imediată a programului şi difuzarea comunicatului. Pentru a nu se crea nelinişte în toată ţara, emisiunea de muzică de operetă a continuat până la 15.30, când emisiunea s-a întrerupt şi a fost difuzat comunicatul. Acesta a fost reluat, apoi, din oră în oră.

Prea târziu

Minerii nu mai aveau răbdare. Înainte de ora 15.00, ei scandau, periodic: „Bucureşti! Bucureşti!". Difuzarea ştirii corespondentului local a fost considerată un afront, pentru că venea în locul comunicatului aşteptat. Cozma a ţinut un discurs, în care a afirmat: „Acum noi, cei care avem dreptate şi care am aşteptat de la cei care ne reprezintă dreptatea, suntem sătui de regimul ceauşist, de foame, de minciuni, de reforme. Iau următoarea decizie, în deplinătatea facultăţilor mintale şi în deplinătatea puterii pe care o am. Aşa cum ne-am organizat la început. Minerii turci au mers 100 de kilometri la Ankara. Mergem la Petroşani şi cerem primăriei mijloace de plecare la Bucureşti". Zis şi făcut. S-a pornit, pe jos, către Petroşani. Se scanda: „Cozma e cu noi!", „Muncim! Luptăm! Pe Cozma-l apăram", „Bucureşti! Bucureşti!", „Cât mai repede!", „Iliescu şi Roman vrem să intre-n subteran!", „Nu-l lăsăm pe Cozma!", „Iliescu şi ai lui să se ducă dracului!", „Jos Roman bişniţarul", „La Palatul Cotroceni cântă cucuveaua, Iliescu şi Roman şi-au găsit beleaua!".

„O greşeală"

Pe drumul dintre Vulcan şi Petroşani, care măsoară în jur de 11 Km, numărul protestatarilor a crescut. Câteva gospodării personale, magazine private, dar şi persoane „civile" au avut de-a face cu furia ortacilor. Speriaţi, cei de la Regia Autonomă a Huilei au sunat la Guvern, pentru a întreba de ce nu s-a difuzat comunicatul. Răspunsul a venit repede şi sec: „A fost o greşeală". În schimb, Ion Iliescu a sunat de două ori şi a vorbit cu prefectul Alic, în timp ce minerii se deplasau către Petroşani.

În jurul orei, 17.00, minerii au ajuns în „capitala" Văii Jiului, Petroşani, unde s-au grupat în faţa casei de cultură, acolo unde se afla sediul Ligii Sindicatelor Miniere Libere din Valea Jiului. Cozma a refuzat invitaţia directorului Fâcea de a veni să vorbească la telefon cu preşedintele Iliescu, iar minerilor le-a spus, de la balconul casei de cultură, că „se pare că primul ministru a plecat cu un elicopter către Valea Jiului" şi le-a cerut să rămână pe loc. De asemenea, încearcă să prezinte comunicatul Guvernului, dar se scandează puternic: „Hoţii! Hoţii!". Atunci afirmă: „Cum am decis la Vulcan, e sfânt!". Se scandează: „Bucureşti! Bucureşti!".

Un comunicat mâncat de mineri

„Trebuie să-mi fac datoria, am un document. Pentru a nu fi acuzat că nu l-am citit, eu am să-l citesc şi voi îmi spuneţi dacă sunteţi de acord cu el". Pe fondul creşterii intensităţii protestelor minerilor, cărora persoane rămase neidentificate le puseseră la dispoziţie băuturi alcoolice, Cozma citeşte primele puncte ale comunicatului, apoi se interesează: „Întrebare pentru dumneavoastră: mai citim ce e aici?". După ce se plânge că în ultimii doi ani nu au fost vizitaţi, el afirmă: „Nu au venit aici, mergem noi la ei". O parte dintre hârtiile pe care le avea în mână îi cad.

Minerii le rup şi le mănâncă, pur şi simplu. Totul arăta că în Valea Jiului se fac pregătiri masive pentru o plecare în masă din zonă. Minerii deveneau din ce în ce mai agitaţi şi cereau tot mai insistent să se plece la Bucureşti. Liderii lor se simţeau obligaţi să le cânte în strună, pentru a nu cădea în dizgraţie. În acest timp, Televiziunea Română închiriază un elicopter militar şi reporterul Mircea Hamza pleacă spre Valea Jiului, pentru a realiza un material. Sosirea elicopterului a făcut ca toţi cei prezenţi la mitingul din faţa casei de cultură să fie convinşi că a sosit premierul Petre Roman.

Reporterul urcă la balconul casei de cultură pentru a lua un interviu liderului minerilor. Cozma pune paie pe foc: „Propun lui Mircea Hamza să ne întâlnim mâine dimineaţă, la Palatul Victoria. (...) Am o rugăminte: domnii care sunt la Primărie, de cealaltă parte a baricadei, dacă ne aud, să ia măsuri să vorbească la Timişoara să avem vagoane, să plecăm la Bucureşti. Sunt informat că la unele unităţi miniere oamenilor nu li s-a dat voie să vină aici. Am să iau legătura de dincolo, de la Primărie". Răspunsul masei de mineri a fost cel aşteptat, aceştia scandând numele liderului lor şi pe cel al Capitalei. Răspunsurile la întrebările puse de reporter, Cozma le dă la microfon, întreţinând atmosfera „caldă". După ce elicopterul pleacă, iar minerilor li se promite că înregistrarea va fi difuzată la ora 20.00, în Petroşani încep să fie trase clopotele la biserici.

[Florinvs]

Liderii au intrat în şedinţă pentru a lua hotărârea cea mare. Traian Băsescu, ministrul de atunci al Transporturilor, îi refuzaze, telefonic, lui Cozma, alocarea de vagoane pentru deplasarea la Bucureşti. În timpul şedinţei, Ion Iliescu a încercat să ia legătura cu Miron Cozma, dar acesta nu a putut fi scos din sala în care se afla. Rezultatul discuţiilor s-a anunţat tot de la balcon: „Nu pleacă nimeni de aici. Rămânem aici până vom aduce de la toate unităţile miniere toate dubele şi maşinile şi cu acestea vom pleca. S-ar părea că cei care sunt la gară nu au găsit garnituri. Ne aliniem şi plecăm în coloană la Bucureşti.

Într-un interviu dat Televiziunii Deva, Cozma afirmă: „Hotărârea de a pleca la Bucureşti este definitiv luată, indiferent de ce va face Guvernul. L-am adus pe Ceauşescu în Valea Jiului. Nu-i nimic. O să-l aducem şi pe primul-ministru în Valea Jiului, mergem noi după el şi-l aducem în Valea Jiului". Declară că este convins că populaţia Bucureştiului va fi alături de ei pentru că revendicările lor sunt ale întregii ţări, iar „mişcarea nu este politică şi nu va cădea în plasa partidelor politice, deoarece minerii nu au fost conduşi niciodată de nici un partid politic, nici înainte, nici după Revoluţie".

„A fost preşedinte"

Acesta a fost răspunsul dat de Cozma şefului Secţiei Deva a Serviciului Român de Informaţii, după ce acesta l-a anunţat că preşedintele doreşte să aibă cu el o convorbire telefonică. Acelaşi lucru i-au transmis şi alţi reprezentanţi ai autorităţilor. Rezultatul a fost că circa 3.000 de mineri au plecat către gara din Petroşani. Pe drum, ca şi în gară, celor 3.000 li s-au mai adăugat şi alţii, unii dintre ei foşti mineri sau localnici. Pe drum, au devalizat câteva magazine şi au făcut „ordine" în piaţă. 10 dintre ţăranii agresaţi au depus, ulterior, plângeri la Poliţie.

Parolă de recunoaştere

La ora 21.30, Cozma îi cere şefului de gară să-i pună la dispoziţie cele 14 vagoane aflate acolo şi îi dă termen să rezolve problema până la ora 22.00. Între timp, pentru ca printre ei să nu se infiltreze persoane străine, minerii organizează echipe de ordine cu banderole la mână şi stabilesc parola de recunoaştere: „ortac". Şeful staţiei le aduce la cunoştinţă că nu se pot pune la dispoziţie trenuri speciale. Pentru ca acest lucru să fi fost posibil, trebuia să se facă o cerere cu trei zile înainte şi să se achite taxele de transport. Supăraţi, minerii trec la represalii: adjunctul şefului de staţie, Pera Marin, este molestat de minerii conduşi de Cozma Miron; grupurile de mineri care invadaseră încăperile staţiei Petroşani ameninţă personalul C.F.R. că „vor distruge prin incendiere şi dinamitare clădirile staţiei", că „cei prezenţi vor fi supuşi torturilor şi că vor fi omorâţi". Bineînţeles că se răspândeşte şi zvonul că Miron Cozma a fost arestat.

Este invadat şi distrus sediul poliţiei TF, iar poliţiştii sunt loviţi şi înjuraţi. Adjunctul şefului de staţie este luat ostatic, ca măsură suplimentară de convingere a şefului gării. Şi pentru că tot se aflau acolo, minerii s-au jucat puţin şi cu mijloacele de comunicare, punând în pericol circulaţia trenurilor de pe traseu.

„Răpirea" unui tren

Şeful gării acceptă cererea minerilor şi o transmite, conform uzanţelor, Regionalei Timişoara, solicitând un număr de 29 de vagoane. Între timp, minerii care se îndreptau către gară reuşesc să comită şi un viol asupra unei muncitoare ce ieşea de la fabrică. La ora 23.10 soseşte în staţia Petroşani trenul accelerat 224, care circula pe ruta Deva-Petroşani-Bucureşti. Trenul este reţinut abuziv de mineri, care ocupă ultimele patru vagoane, obligând călătorii să se refugieze în celelalte. Se condiţionează plecarea trenului de sosirea garniturii speciale. Pentru a se împiedica plecarea din staţie, este tras semnalul de alarmă.

De şase ori. La 23.50, Regionala Timişoara comunică faptul că nu aprobă nici un tren special. În mod „firesc" este devastată gara Petroşani. Şeful de tură dispune formarea garniturilor speciale, fără aprobări legale. Din cele trei trenuri, ultimul pleacă din staţie acceleratul 244, cu o întârziere de 207 minute. În locomotive urcă mineri pentru a-i supraveghea pe mecanici şi a asculta ce comunică aceştia prin radio cu personalul staţiilor aflate pe traseu.

Încă un hop

Cinci kilometri „mai târziu", din ordinele date de la Timişoara şi Craiova, trenurile sunt oprite, aproape de Livezeni. Urmarea - un grup masiv de mineri coboară din tren, merg pe jos până în gara Livezeni şi se opresc direct la impiegatul de mişcare. Îl bat, îi rup hainele şi îl ameninţă că îl vor omorî şi vor distruge gara dacă trenurile nu pornesc. Mai sunt jefuite un bar, o discotecă şi o consignaţie, aşa că trenurile pornesc din nou. În halta Jupâneşti sunt oprite din nou, în urma unui ordin dat de Ministerul Transporturilor. Istoria se repetă. Iniţial, este lăsat să treacă doar acceleratul 244, dar după alte bătăi şi distrugeri, pornesc şi celelalte două. În staţia Gilort, unde trenurile au fost din nou oprite, s-au devastat clădirea gării şi cea a şefului staţiei, iar personalul a fost bătut crunt.

La Ţânţăreni, primul tren este oprit cu ajutorul semnalului de alarmă pentru a fi ajuns de celelalte. Minerii pedepsesc personalul staţiei, care nu acceptase intrarea trenului în gară. Să nu uităm că ortacii din locomotive ascultau toate comunicaţiile. Normal că nu s-a mai pus problema opririi şi că garniturile au pornit atunci când minerii au dispus. Trenurile groazei se apropiau acum de capitala Olteniei, Craiova.

[DragosP]

Adică cum "pedepsesc"? I-a pus 5 minute la colț, sau ce?

[Florinvs]

Cele două trenuri suplimentare ajung în gara Craiova la primele ore ale dimineţii, la o distanţă de cinci minute unul de altul. Acceleratul 244 ajunsese cu două ore mai înainte în gară, dar nu şi-a mai putut continua traseul, pentru că minerii trăgeau repetat semnalul de alarmă spre a fi ajunşi de restul „comandoului". Din ordinul ministrului Apărării Naţionale, generalul maior Marin Ilie, şeful Armatei a 3-a Craiova, a încercat să negocieze cu liderii minerilor din gară. O delegaţie a acestora a acceptat să se deplaseze în garnizoană, pentru a lua legătura, telefonic, cu membrii Guvernului şi a negocia o eventuală discuţie în Bănie. Ulterior, Miron Cozma s-a răzgândit şi a hotărât să pornească spre Capitală.

Vandalismul continuă
Circa 200 de mineri au hotărât să vandalizeze gara. Au fost distruse prin spargere geamurile, telefoanele, monitoarele color şi instalaţiile electrice de afişaj din staţie, biroul de mişcare, biroul şefului de staţie şi alte încăperi adiacente, inclusiv cantina C.F.R. Au fost sparte geamurile de la tonetele particulare din zona staţiei, fiind sustrase sau distruse bunuri în valoare de peste un milion de lei. S-a aruncat cu pietre şi alte obiecte în personalul de serviciu aflat în staţie. În urma acestei acţiuni, se scoate din funcţiune şi aparatura prin care personalul căilor ferate asigura circulaţia trenurilor în deplină siguranţă.

De asemenea, i-au agresat pe şeful coordonator al staţiei, pe prefectul judeţului Dolj, un general de armată, iar plutonierului major Stănescu Octavian din poliţia militară i-au fracturat braţul drept, lovitura fiind destinată comandantului Armatei a 3-a. Majoritatea minerilor se aflau sub influenţa alcoolului. Au existat încercări ale unor grupuri violente de mineri de a se deplasa către sediul direcţiei de poliţie T.F. şi spaţiile comerciale din spatele gării, dar, observând forţele de ordine aflate în dispozitiv, s-au retras spre vagoane. Minerii au oprit în staţia Craiova o locomotivă Diesel care urma să se retragă la depou, cerând personalului să-i transporte la Bucureşti. Fiind refuzaţi, mecanicul a fost bătut, iar locomotivei i-au fost sparte geamurile cu pietre şi răngi.

La drum
În aceste condiţii, minerii au fost lăsaţi să plece cu cele două trenuri. În locomotiva primului, Miron Cozma deschidea calea către Bucureşti. Nici pe drum, oamenii ieşiţi din minele de cărbuni nu s-au liniştit. Au aruncat, din tren, cu pietre şi cu tot ce le-a căzut în mână, în impiegaţii gărilor prin care au trecut. În fine, la orele 13.20, respectiv 13.46, din cele două garnituri debarcau pe peronul gării Bucureşti Băneasa în jur de 3.500 de mineri.

Cei rămaşi „acasă" nu au vrut nici ei să rămână mai prejos. Astfel, la Petroşani, alte grupuri de mineri „rechiziţionează" un tren personal. „Dacă în 15 minute nu pleci cu trenul, îţi vom lua gâtul", povestea, mai târziu, mecanicul locomotivei modul în care au decurs relaţiile sale cu ortacii. „Convins", acesta porneşte garnitura şi circulă fără oprire până la staţia Coţofeni.

In această staţie, trenul se opreşte la ora 21.23, ca urmare a întreruperii energiei electrice de „Renel". Văzând aceasta, minerii solicită prin radio să se asigure o locomotivă Diesel, dând un ultimatum de 15 minute, după care ameninţă că vor executa mecanicii luaţi ostatici şi vor arunca trenul în aer cu dinamită. În timpul staţionării în gara Coţofeni, un grup de mineri înarmaţi cu topoare şi bâte, mulţi dintre ei aflaţi în stare de ebrietate, se deplasează în incinta Parcului 2 Brădeşti - secţia compresare gaz sondă, de unde iau legătura telefonică cu colonelul Gheorghe Popa, de la Poliţia T.F. În timpul convorbirii telefonice, transmit din nou ultimatumul lor şi ameninţă cu aruncarea în aer a staţiei de compresoare şi cu incendierea parcului de sonde. Un alt grup s-a deplasat la staţia C.F.R.

Işalniţa, de unde minerii au ameninţat de asemenea cu uciderea mecanicilor, incendierea gării şi a garniturii de tren şi aruncarea în aer a staţiei de compresoare. Între timp, minerii deplasaţi în gara Coţofeni au devastat biroul de mişcare, sustrăgând bani din casă, jefuind un bar şi un restaurant. Impiegatul de mişcare a părăsit postul din ordin. În acelaşi timp, un alt grup de mineri se deplasează la şoseaua naţională, aflată la circa 150 m de calea ferată, opresc circulaţia rutieră timp de 30 de minute, întorcându-se apoi la tren, cu mâncare şi băutură luate de la şoferii maşinilor, opriţi să circule pe şosea. Ca urmare a situaţiei create, conducerea Regionalei Craiova, cu acordul Ministerului Transporturilor, trimite în staţia Coţofeni o locomotivă Diesel, trenul fiind repus în circulaţie, până la Bucureşti-Băneasa.

Ocupaţie zonală
Nu numai de la Petroşani se pornea către Bucureşti. De la Lupeni se mai ia un tren cu japca şi se merge la Petroşani, pentru regruparea forţelor. Se porneşte la drum, fără să se ţină cont că semnalul de ieşire din staţie arăta „oprire". Un fost impiegat de mişcare dă o mână de ajutor şi toate semnalele sunt puse pe „liber". În disperare de cauză, feroviarii opresc curentul. Urmarea este că minerii ameninţă că vor da drumul trenului la vale, către Târgu Jiu, fără control.

La Tg. Jiu sosesc 300 de mineri, cu autobuzele. Au asupra lor topoare, lanţuri, furtune şi bâte. Impiegatul de mişcare este ameninţat că va fi aruncat pe geam, de la etajele superioare ale gării, iar apoi clădirea va fi aruncată în aer, cu dinamită. Reuşesc şi ei să ajungă la Bucureşti.
Direcţia Generală-Mişcare dispune ca ruta unui tren accelerat să fie modificată prin Filiaşi, pentru a nu mai trece prin gara Petroşani. Doar că şi aici aşteptau minerii, în număr de 130.

Îl iau ostatic pe şeful staţiei, îl urcă în locomotivă şi îl obligă să îndrepte garnitura către Petroşani. Pe drum, acesta reuşeşte să sară din mers din locomotivă şi să se întoarcă la post cu un alt tren. La Petroşani, „oamenii negri" opresc trei vagoane, mai adaugă unul din staţie şi pornesc şi ei către Bucureşti, unde ajung în ziua de 27 septembrie 1991, la ora 0.46. Era ultimul grup care venea „la luptă".

În Bucureşti erau deja mii de mineri. Lămpaşele puteau fi văzute peste tot. Pentru locuitorii capitalei începea coşmaru, iar pentru România, unul dintre cele mai umilitoare şi neverosimile episoade din istoria sa.

[Florinvs]

Minerii bătuseră deja la porţile Capitalei şi fuseseră primiţi. Trenurile cu care aceştia plecaseră, ilegal, din gările Văii Jiului au fost îndreptate către gara Băneasa, pe considerentul că, astfel, se va împiedica un contact imediat între aceştia şi populaţia Bucureştiului. După ce ortacii au declarat că singurul lor scop este deplasarea către Guvern, s-a instituit un dispozitiv format din 210 poliţişti şi trei echipaje auto, care i-au condus până în Piaţa Victoriei. La orele 15.00, piaţa era ocupată de oamenii cu lămpaşe.

S-a constituit imediat o comisie ministerială împuternicită pentru negocieri, condusă de ministrul de stat Eugen Dijmărescu, care urma să discute cu reprezentanţii minerilor. Miron Cozma, însă, a refuzat orice propunere de discuţii, cerând imperativ ca primul-ministru să coboare în piaţă, iar discuţiile să se poarte acolo. Cum era şi firesc, premierul a declinat „invitaţia". În schimb, au fost aduse pâine, apă şi conserve, solicitate de mineri. Apa a fost adusă chiar din clădirea Guvernului. Aşa se face că unele grupuri de manifestanţi au trecut de cordoanele de ordine, reuşind chiar să pătrundă în clădire.

Începe lupta
La ora 16.15, în holul clădirii Guvernului se aflau circa 40 de mineri, veniţi să ia apă. Unii dintre ei se aflau sub influenţa alcoolului. Nu este de mirare că între aceştia şi forţele de ordine s-a produs o altercaţie. În acelaşi timp, grupuri mari de mineri se apropiau, din exterior, de intrarea „B". Grupul din clădire a fost, până la urmă, evacuat de forţele de ordine. Afară, însă, a făcut joncţiune cu grupurile din exterior, urmarea fiind o nouă încercare de pătrundere în clădire. În hol a explodat o petardă pentru a se împiedica accesul.

Minerii din apropierea intrărilor au forţat şi ei accesul. Forţele de ordine s-au regrupat în interiorul clădirii, de unde au ripostat cu petarde şi gaze lacrimogene. Lupta începea să se încingă. Presiunea a început să crească. Minerii şi persoanele care îi ajutau foloseau arsenalul deja cunoscut: pietre, bucăţi de moloz, bâte, răngi, lanţuri, sticle şi cocteiluri „Molotov". Sticlele cu benzină aruncate la parter şi la primul etaj au provocat incendii, fapt ce a îngreunat operaţiunea de apărare. Stingerea incendiilor a fost anevoioasă, deoarece presiunea apei a scăzut până aproape de zero.

Sprijin „civil"
Mulţi dintre civilii care au participat la violenţe i-au instigat continuu pe mineri să nu renunţe la atac. Nu poate fi uitat episodul care a fost transmis, în direct, de Televiziune. Minerii au furat de pe un şantier o autobasculantă, i-au aruncat numerele de înmatriculare şi au încercat, cu ajutorul ei, să smulgă uşile de la intrarea principală în clădirea Guvernului. În zonă au fost identificate 13 mijloace de transport, proprietatea unor societăţi comerciale, şi 18 autoturisme proprietate personală, care au sprijinit, direct sau indirect (transport de pietre, răngi, bare cornier şi sticle goale, livrări de benzină) grupurile de atacatori.

Imposibilitatea de moment de a se trece la despresurare i-a făcut pe ofiţerii care asigurau apărarea Guvernului să ia hotărârea evacuării tuturor demnitarilor aflaţi în clădire. La ora 17.30, primul-ministru şi ceilalţi demnitari au fost scoşi prin spatele clădirii, la insistenţele comandantului SPP.

În acest timp, pe latura dinspre strada Paris a clădirii Guvernului, grupuri de mineri şi alte persoane, după mai multe încercări nereuşite de a pătrunde, au aruncat cu sticle incendiare la parter şi la subsol, provocând serioase pagube materiale şi focare de incendiu, care au fost stinse cu dificultate. Aceste distrugeri au condus la căderea circuitelor telefonice în clădirea Guvernului. Începând cu 25.09.1991, ora 17.30, până în dimineaţa zilei de 26.09, legăturile cu exteriorul nu s-au realizat decât prin telefoanele operative şi prin circuitul special al armatei. În aceeaşi zonă a clădirii a fost incendiat un grup electrogen şi s-a încercat desfacerea capacului unui rezervor de motorină.


În toată această perioadă, Miron Cozma s-a aflat în piaţă, gardat de un grup numeros de mineri. În jurul orei 18.00 s-a întâmplat ceva care, conform declaraţiilor lui Cozma, a influenţat mersul evenimentelor. Un militar din trupele de jandarmi s-a deplasat cu arma între grupurile de mineri, cerând să vorbească cu Cozma. Ajuns în faţa acestuia, i-a spus: „Domnule Cozma, eu cu băieţii care sunt înăuntru trebuie să ne facem datoria. Dumneavoastră, la locul de muncă, trebuie să vă faceţi datoria, da? De fapt, dumneavoastră vă bateţi cu noi şi în palat nu mai este nimeni, Roman a fugit, clădirea e goală, dar noi avem obligaţia s-o apărăm şi să ne facem datoria...". „În urma acestui episod, mi-am retras oamenii", declara, mai târziu, liderul minerilor. Ora aşa-zisei retrageri coincide cu cea a despresurării efectuate de forţele de ordine.


Momentul despresurării a fost bine ales, deoarece atacurile scăzuseră în intensitate, Piaţa Victoriei era plină de fum şi gaze lacrimogene, făcând aerul greu respirabil, iar grupurile de mineri erau împrăştiate. Piaţa a fost degajată în 35-40 de minute.

În jurul orelor 18.30, au fost împuşcaţi Andrei Frumuşanu şi Aurica Crăiniceanu. „Faptul că atât Frumuşanu, cât şi Crăiniceanu se aflau în mijlocul unui grup de persoane care asistau pasiv la evenimente, la limita perimetrului Pieţei Victoriei, ne arată că împrejurările în care cele două persoane au decedat trebuie neapărat clarificate, întrucât există suficiente motive să credem că au fost victimele unei grosolane încercări de provocare şi de reescaladare a violenţelor", notau în raport membrii Comisiei parlamentare de anchetă a evenimentelor din septembrie 1991. Cum au fost clarificate împrejurările morţii celor doi tineri nevinovaţi, ştim cu toţii.

Minerii goniţi din Piaţa Victoriei s-au îndreptat către alte puncte ale Capitalei: unii spre Romană şi Universitate, alţii spre Televiziune. În Capitala României se auzeau, din ce în ce mai des, focuri de armă, iar liderul ortacilor apărea pe micile ecrane din toată ţara.