Parintii sunt impotriva

[ioan67]

Daca tot am intrat in discutie pe topic, legindu-ma deocamdata de unele trimiteri catre psihologie (alcoolism, codependenta, utilitatea unui psi), as vrea sa scriu cateva randuri despre modul in care vad casnicia si iubirea.

In primul rand sunt putin nedumerit ca discutia de pe topic s-a tot deplasat pe aspecte exterioare ale iubirii si ale casniciei, iar nu pe miezul lucrurilor.
Ce numesc, mai intai, "exterior"?
Ei bine, exterior si secundar este, pentru mine, jobul ori profesia celor care se iubesc. Mi se pare si comic si stupid ca un barbat si o femeie sa puna problema iubirii in termeni de job/salariu/meserie etc. Acestea sunt aspecte care au rostul lor in relatia maritala dar nu cred ca tin de miezul dragostei.

In al doilea rand, sunt inca mai nedumerit ca discutam despre iubire fara a aminti caracterul personal al acestui tip de relatie si fiintare umana. Cei care se iubesc sunt persoane! In afara acestui inteles preliminar (si final) al iubirii, nu prea inteleg ce putem vorbi... Ca doar nu se iubesc intre ele normele, regulile, preceptele morale, joburile, obiectele sau institutiile...

In al treilea rand, ma mira ca initiatoarei topicului i s-au dat o multime de sfaturi si de directii de urmat fara a o intreba in prealabil cum intelege ea insasi iubirea, casnicia, eventual si prin prisma identitatii de om crestin.
Poate ca Bublisor ar avea ceva material de meditatie, care sa o ajute in decizie si luarea unei hotarari, daca ar intelege mai nuantat/bogat/aprofundat cum e cu iubirea si cu casnicia, discutind cu oameni de aici care iubesc sau care au iubit candva...

Voi incerca sa scriu si eu cateva randuri despre iubire si casnicie, desi sunt constient cat este de delicat subiectul. Pentru mine e subiectul cel mai greu pe care cred ca il dau la examenul vietii, asa ca sper la oarece ingaduinta din partea cititorilor...

*

Bunul Dumnezeu mi-a daruit sa intalnesc, cand eram in armata, un cuplu casatorit de peste 70 de ani. Trecusera amandoi pragul varstei de 90 ani si, poate, tocmai de aceea mi se pareau un pic ireali, asa cum ii percepeam in intalnirea lor neverosimila, cumva atemporala...
Eu si domnul X eram vecini de pat, in acelasi salon al unui spital din Sibiu. Ne aflam la Contagioase, fiecare cu infectia si suferinta lui... Vorbeam putin si rar intre noi, ne sustineam cum puteam si ne eram reciproc recunoscatori pentru tacere si discretie.
Intr-o seara a venit in vizita sotia domnului X.
Din clipa cand doamna a intrat in salon, mi-am dat seama ca se petrece un fapt neobisnuit. Marturisesc ca am resimtit deindata o stare de liniste bucuroasa (sau de bucurie linistita) si oarecare uimire... Nu pricepeam ce se intampla dar impresia produsa de intalnirea celor doi oameni mi-a ramas viu intiparita in memorie. Liniste, bucurie, lumina...

Si-au zambit deindata, chipul lor s-a luminat, bucuria cuprinzind treptat intreaga lor faptura.
Asistam la un fenomen pe care nu il puteam integra, in "ceva"-ul lui aparte, desi scena era cat se poate de banala, de obisnuita: s-au imbratisat usor, in tacere, s-au sarutat (pe gura), s-au privit... Imi amintesc bine ca doamna s-a asezat cu atentie pe marginea patului si ca i-a luat, usor, mana sotului. Comunicau privindu-se, tacut, zambind. Era atata liniste in ei, intre ei, cu ei si. O pace care ma legana si pe mine...

Participam atunci la o intalnire a doi indragostiti. Nu banuiam ca acesti oameni fusesera casatoriti 70 de ani! Constatam doar ca era pace si lumina, cum nu mai experiasem, si ca acesti oameni pareau ... unul! Era ca si cum de la sot la sotie si de la sotie la sot trecea un ceva nevazut prin care fiecare se daruia celuilalt, cu tainica bucurie. Ceea ce trecea de la unul la altul, imi dadea impresia ca ii uneste, ii contopeste. Un singur om, nu stiu cum sa formulez, un singur om se afla acolo sub chipul celor doi. Parca nu erau, repet, un barbat si o femeie care aveau, impreuna, aproape 200 de ani, ci parca traiam in preajma unui om, a unei persoane fara de varsta aflata in pace nesfarsita si bucurie. Ce implinire! Ce stare a unui vis glorios vedeam intrupat chiar acolo, langa mine!

Dupa o vreme si-au soptit doua-trei vorbe, doamna a scos cateva lucruri dintr-o sacosa, s-au mai tinut cateva clipe de mana, apoi s-au imbratisat, s-au sarutat (tot pe gura!) si... asta a fost totul. Doamna a plecat, domnul a petrecut-o cu privirea pana cand usa s-a inchis usor.

A fost cea mai simpla si mai profunda intalnire a doi oameni care se iubesc, o intalnire a carei amintire am pastrat-o totdeauna, pana azi, ca pe un lucru deosebit de pretios. Imi este reper, inteleg ca si eu sunt chemat, impreuna cu sotia mea, catre aceeasi tinta, catre aceeasi stare, catre aceeasi minune a iubirii conjugale. Sa devenim ca ei, sa putem fi asemenea lor cand vom experia sfarsitul vietii... ar fi si pentru noi, cei de aici de acasa, cu adevarat o izbanda.

Dar cate oare s-au petrecut, cu ei si intre ei, pana la acel deznodamant luminos al implinirii? - ma intreb acum... Si imi spun ca asta doar ei si Dumnezeu cunosc.

[Demetrius]

În prealabil postat de ioan67

....

*

Bunul Dumnezeu mi-a daruit sa intalnesc, cand eram in armata, un cuplu casatorit de peste 70 de ani. Trecusera amandoi pragul varstei de 90 ani si, poate, tocmai de aceea mi se pareau un pic ireali, asa cum ii percepeam in intalnirea lor neverosimila, cumva atemporala...
Eu si domnul X eram vecini de pat, in acelasi salon al unui spital din Sibiu. Ne aflam la Contagioase, fiecare cu infectia si suferinta lui... Vorbeam putin si rar intre noi, ne sustineam cum puteam si ne eram reciproc recunoscatori pentru tacere si discretie.
Intr-o seara a venit in vizita sotia domnului X.
Din clipa cand doamna a intrat in salon, mi-am dat seama ca se petrece un fapt neobisnuit. Marturisesc ca am resimtit deindata o stare de liniste bucuroasa (sau de bucurie linistita) si oarecare uimire... Nu pricepeam ce se intampla dar impresia produsa de intalnirea celor doi oameni mi-a ramas viu intiparita in memorie. Liniste, bucurie, lumina...

Si-au zambit deindata, chipul lor s-a luminat, bucuria cuprinzind treptat intreaga lor faptura.
Asistam la un fenomen pe care nu il puteam integra, in "ceva"-ul lui aparte, desi scena era cat se poate de banala, de obisnuita: s-au imbratisat usor, in tacere, s-au sarutat (pe gura), s-au privit... Imi amintesc bine ca doamna s-a asezat cu atentie pe marginea patului si ca i-a luat, usor, mana sotului. Comunicau privindu-se, tacut, zambind. Era atata liniste in ei, intre ei, cu ei si. O pace care ma legana si pe mine...

Participam atunci la o intalnire a doi indragostiti. Nu banuiam ca acesti oameni fusesera casatoriti 70 de ani! Constatam doar ca era pace si lumina, cum nu mai experiasem, si ca acesti oameni pareau ... unul! Era ca si cum de la sot la sotie si de la sotie la sot trecea un ceva nevazut prin care fiecare se daruia celuilalt, cu tainica bucurie. Ceea ce trecea de la unul la altul, imi dadea impresia ca ii uneste, ii contopeste. Un singur om, nu stiu cum sa formulez, un singur om se afla acolo sub chipul celor doi. Parca nu erau, repet, un barbat si o femeie care aveau, impreuna, aproape 200 de ani, ci parca traiam in preajma unui om, a unei persoane fara de varsta aflata in pace nesfarsita si bucurie. Ce implinire! Ce stare a unui vis glorios vedeam intrupat chiar acolo, langa mine!

Dupa o vreme si-au soptit doua-trei vorbe, doamna a scos cateva lucruri dintr-o sacosa, s-au mai tinut cateva clipe de mana, apoi s-au imbratisat, s-au sarutat (tot pe gura!) si... asta a fost totul. Doamna a plecat, domnul a petrecut-o cu privirea pana cand usa s-a inchis usor.

A fost cea mai simpla si mai profunda intalnire a doi oameni care se iubesc, o intalnire a carei amintire am pastrat-o totdeauna, pana azi, ca pe un lucru deosebit de pretios. Imi este reper, inteleg ca si eu sunt chemat, impreuna cu sotia mea, catre aceeasi tinta, catre aceeasi stare, catre aceeasi minune a iubirii conjugale. Sa devenim ca ei, sa putem fi asemenea lor cand vom experia sfarsitul vietii... ar fi si pentru noi, cei de aici de acasa, cu adevarat o izbanda.

Dar cate oare s-au petrecut, cu ei si intre ei, pana la acel deznodamant luminos al implinirii? - ma intreb acum... Si imi spun ca asta doar ei si Dumnezeu cunosc.

Cuvintele tale mi-au descris o iubire mai frumoasa chiar decat descrierea ta neintrecuta.
Mi-ai dovedit ca vocabularul meu e sarac fiindca n-am cuvinte disponibile sa exprim imaginea pe care mi-ai revelat-o.

[ioan67]

...........:)
Hristos in mijlocul nostru!

[vsovi]

În prealabil postat de ioan67

.....

Bunul Dumnezeu mi-a daruit sa intalnesc, cand eram in armata, un cuplu casatorit de peste 70 de ani. Trecusera amandoi pragul varstei de 90 ani si, poate, tocmai de aceea mi se pareau un pic ireali, asa cum ii percepeam in intalnirea lor neverosimila, cumva atemporala...

Adică aşa de superstiţios eşti şi atît de naiv şi visător romantic încît să te laşi păcălit de un cuplu de gerontocraţi libidinoşi?.. punînd asta pe seama lui Dumnezeu? Nu se poate!

Eu si domnul X eram vecini de pat, in acelasi salon al unui spital din Sibiu. Ne aflam la Contagioase, fiecare cu infectia si suferinta lui... .......
Din clipa cand doamna a intrat in salon, mi-am dat seama ca se petrece un fapt neobisnuit. Marturisesc ca am resimtit de indata o stare de liniste bucuroasa (sau de bucurie linistita) si oarecare uimire... Nu pricepeam ce se intampla dar impresia produsa de intalnirea celor doi oameni mi-a ramas viu intiparita in memorie. Liniste, bucurie, lumina...

Confunzi lumina cu întunericul şi pacea cu bordelăria... şi asta pentru că tu priveşti foarte romantic şi folosind chiar scripturile pentru viziunea asta ''frumoasă'' şi ''idilică'' a ta. Unde vezi tu acolo bucurie în obijnuinţa de a mima buna dispoziţie şi în grija lumească ipocrită de a părea veseli şi fericiţi? Păi revederea soţiei în public niciodată nu te predispune la giugiuleală publică decît ca să mimezi trufia vieţii... că ''iată ce blondă mi-am potrivit cu BMV-ul sau cu SUVul''... doar atunci întîlnirile în public cu a nu ştiu cîta soţie te face să-ţi permiţi să o şi pipăi în public. (Ruşinică mare!)

......
Asistam la un fenomen pe care nu il puteam integra, in "ceva"-ul lui aparte, desi scena era cat se poate de banala, de obisnuita: s-au imbratisat usor, in tacere, s-au sarutat (pe gura), s-au privit... Imi amintesc bine ca doamna s-a asezat cu atentie pe marginea patului si ca i-a luat, usor, mana sotului. Comunicau privindu-se, tacut, zambind. Era atata liniste in ei, intre ei, cu ei si. O pace care ma legana si pe mine...

Participam atunci la o intalnire a doi indragostiti. Nu banuiam ca acesti oameni fusesera casatoriti 70 de ani! Constatam doar ca era pace si lumina, cum nu mai experiasem, si ca acesti oameni pareau ... unul! Era ca si cum de la sot la sotie si de la sotie la sot trecea un ceva nevazut prin care fiecare se daruia celuilalt, cu tainica bucurie. Ceea ce trecea de la unul la altul, imi dadea impresia ca ii uneste, ii contopeste. Un singur om, nu stiu cum sa formulez, un singur om se afla acolo sub chipul celor doi. Parca nu erau, repet, un barbat si o femeie care aveau, impreuna, aproape 200 de ani, ci parca traiam in preajma unui om, a unei persoane fara de varsta aflata in pace nesfarsita si bucurie. Ce implinire! Ce stare a unui vis glorios vedeam intrupat chiar acolo, langa mine!

...

Să vede că erai grav bolnav şi cu febră mare dacă ai rămas impresionat şi marcat ''pozitiv''... de giugiulelile unor coptături... mie mi se pare greţos să stai şi să te uiţi la aşa ceva... mi s-ar fi făcut ruşine şi greaţă instant şi aş fi întors privirea cu decenţă ca să nu se ia, să nu cumva să mă molipsesc.

Păi decenţa iubirii, mai ales la vîrsta aia nu-ţi permite să te săruţi în public şi nici să laşi să se înţeleagă de către alţii, tentaţiile şi aluziile şi apropourile trupeşti ale iubirii... sexuale, extrem de nefireşti la o vîrstă înaintată.

Iubirea şi căsnicia trebuia să însemne la vîrsta lor înaintată depăşirea stadiului de plăceri fizice ''romantice'' ce apar chimic între între doi viermi înfometaţi. Ei trebuiau să se iubească duhovniceşte, mîntuitor, îndumnezeuitor... şi nu ca adolescenţii pe care îi duc de nas şi de ochi orice ispită, orice privelişte, orice glumeţie grozavă... ca să se giugiulească ei în public aşa k gLumea făcînd în ciuda celor vîrstnici care îi mustră din priviri.

Păi tocmai ei, gerontocraţii tăi pe care i-ai luat şi ni-i dai tu ca model, trebuia să fi depăşit ei stadiul despre care vorbeşti pe la vîrsta de maxim 50 de ani... şi treptat în căsnicia lor iubirea trebuia să devină tot mai duhovnicească, mai curată şi mai mîntuitoare... mai smerită şi mai tainică.

Deci nu cred că poţi să îndemni pe Bublişor la ceva bun cu astfel de exemple de Stan şi Bran sau Benny Hill şi să zici că sunt pozitive.

Păi decît să se iubească sexual şi libidinos la vîrsta aia ca doi tineri îndrăgostiţi, mai bine se urau sincer ca Al Bundy din serialul ăla despre căsătoria reală.

''Căsătoria e sacul cu păcate, mărită-te şi ia-l în spate'' sf. prooroc. Arsenie Boca

PS: deci Bublişor, dacă vrei şi dacă te decizi, atunci ia sacul ăla greu în spate şi nu în faţă, nu ca pe un vis frumos prezentat de fratele Ioan67 vorba lui Igor!... prin care acei gerontocraţi şi-au dovedit josnicia la o vârstă aşa de înaintată.

[ioan67]

.......:))))

[vsovi]

În prealabil postat de ioan67

.......:))))

::::::::::::::: .... :)))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))

[Igor_Paslusnik]

Doamne Iisuse... ce iad e în unii oameni... vai ce face mândria cu omenirea... vai... ce abisuri de iad aduce răzvrătirea şi nemulţumirea... Sunt atât de mulţi oameni în acele abisuri... Atât de mulţi... Doamne ai milă de noi... Doamne nu ne lăsa...

Iar ţie, frate Ioane, mulţumesc pentru împărtăşire. Mulţumim Domnului. Mulţumesc că ne-ai adus şi pe noi de faţă acelor minunate roade ale dragostei sădite de Domnul în oameni... Să ne învrednicim a împlini măcar o parte şi noi, din ce învăţăm şi iubim.

[vsovi]

În prealabil postat de Igor_Paslusnik

Doamne Iisuse... ce iad e în unii oameni... vai ce face mândria cu omenirea... vai... ce abisuri de iad aduce răzvrătirea şi nemulţumirea... Sunt atât de mulţi oameni în acele abisuri... Atât de mulţi... Doamne ai milă de noi... Doamne nu ne lăsa...

Iar ţie, frate Ioane, mulţumesc pentru împărtăşire. Mulţumim Domnului. Mulţumesc că ne-ai adus şi pe noi de faţă acelor minunate roade ale dragostei sădite de Domnul în oameni... Să ne învrednicim a împlini măcar o parte şi noi, din ce învăţăm şi iubim.

Tu nu vezi că nu te rogi ci din necredinţa ta lăudăroasă eşti ironic insinuînd că n-am dreptate? Nu vezi cu iar mă acuzi de: ce iad e în unii, mîndria, abisuri, răzvrătire, nemulţumire...

Ca apoi să te dai călugăr prin a-l face frate pe Ioan ca să-ţi gîdîli visurile lui cu gerontocraţi ''îndrăgostiţi'' pe care iată că le aprecizi şi tu...

Păi n-am avut dreptate în ce am scris?

Lasă deoparte necredinţa ta lăudăroasă la adresa credinţelor mele şi zi că n-am dreptate... te rog ai curajul şi aplaudă perversiunile sexuale făcute de nişte bătrîni fără ruşine şi cu tupeu în faţa sărmanului frate Ioan67 aflat sărmanul în stare de febră din pricina infcţiilor contagioase.

El nici nu şi-a dat seama de ce infecţii păcătoase mai contagioase s-a molipsind privind la ''relaţia'' şcolărească a doi gerontologi.

Păi dacă ai terminat Teologia... ar fi trebuit să-ţi dai seama de diferenţa dintre dragostea de sine şi cea de Dumnezeu.

Tu însă, marele teolog, iată cum te plîngi şi te vaiţi ca vicleanul defapt ca să mă acuzi pe mine care l-am păzit şi pe Ioan şi pe Bublişor de alunecările cele lungi, cît toată viaţa, în senzualism ''romantic''.

Mai lipsea ca cei doi babalîci să şi aprins în salon cîteva lumînări roşii şi să-şi fi întins o masă cu tot felul de fineţuri.

Credeam că ai încetat cu lamentările şi josniciile şi că ţi-ai lămurit starea josnică de necredinţă lăudăroasă în care aluneci... şi nu te laşi, nu te laşi ci persişti în ea.

Păi dacă ieri ţi-ai cerut iertare şi te-am iertat şi văd că ţi-ai schimbat şi poza de profil, şi mă bucur de asta, căci deschisul întîmplător al cărţii nu e recomandat de ortodoxie... acum iar ţi-ai amintit şi iar mă osîndeşti aşa lamentîndu-te viclean ca să scoţi că eu am credinţă greşită?

Ce e greşit în ce cred? Păi sunt mirean din BOR şi cred în plus faţă de tine şi în celelalte 7 Trîmbiţe Apocaliptice.

Dacă tu nu poţi crede atunci am eu iad în sufletul şi în inima mea?

Păi văd că tu ai iad dacă asta le recomanzi tu celor căsătoriţi: să ajungă nişte gerontocraţi cu dragoste adolescentină trupească şi lascivă şi publică chiar în spital cînd unii sunt internaţi chiar pe patul de moarte.

Deci am dreptate sau nu... şi nu veni iar cu lamentări şi cu vaiete de parcă ai ştii tu ce e în sufletul altora. Nu mai tot venii cu insinuări josnice şi atacuri josnice călcînd în picioare şi înfierînd cu iadul, cu dracii, cu duhurile rele, cu mîndria, cu răzvrătirea, cu neascultarea, cu sectele şi cu ereticii şi cu tot felul de răutăţi cu care încerci să-ţi auto-îndreptăţeşti părerile (unele bune altele greşite) folosind pentru asta în demonstraţii halucinante toate scripturile, toţi sfinţii şi tot ce ai citit tu, punîndu-te împreună şi zicînd aşa ca şi comuniştii impersonal şi osînditor: noi, adică voi ăia care împreună cu Dej băgaţi spaima în burgheşi ca să ne arăţi nouă cît de bine şi de mult ai învăţat tu.

Te rog frumos dragă Emiliane spune ce ai de spus cinstit cu argumente dar fără să ridici tot praful şi toată pulberea ca să faci un fel de furtună de nisip într-o halbă de bere. Ok?

Ştii că te iubesc şi ştiu că nu poţi pricepe de ce cred eu şi în Trîmbiţe... dar pentru că tu nu ai plusul din credinţa mea, ca să mă jigneşti sau să mă contrazici, nu-ţi adu părtaşi toate iadurile şi toate josniciile căci aici noi nu ne jignim şi nu ne acuzăm ci ne iubim şi conversăm frumos şi liber şi nu cu voie de la tine sau cu permisiune de la voi... voi ăia teroriştii care suflaţi un vînt pustiitor.

Deci dragul meu Emilian, spune mai bine ce părere ai de gerontocraţii respectivi. Să-i urmeze Bublişor sau nu? Am dreptate că nu? Sau ce părere Teologică ai... dar nu-i împuia capui cu luminiţele colorate şi cu grozăviile necredineţi tale care face tot ce se poate...

Dacă nu ne iubeşti cu adevăart... cum crezi tu că ai putea să ne mîntuieşti?

Copleşindu-ne cu citate şi cu vorbire călugărească neaoşe şi exagerată sau cu ce vrei tu să ne înăbuşi? Ia spune dragul meu, de ce vrei să ne scoţi din minţi pomenind mereu tot ceea ce ţi-e frică ţie?

Noi nu ne temem de nimic, nu înţelegi? Nici de secte, nici de eresuri, nici de draci, nici de satane, nici de duhurile rele, nici de terorişti şi de păcătoşii care se ridică la luptă, nici de noapte, nici de potop, nici de iad... nici de anateme, caterisiri, afurisiri şi alte răutăţi cu care ne tot ameninţi şi pe mine, şi pe Simona şi pe Bublişor şi pe alţii... ci noi ne temem doar de Dumnezeu ca să nu păcătuim, ca să nu jignim şi să nu călcăm libertatea cuiva sau să-i înfierăm memoria colectivă cu tot felul de superstiţii şi nebunii. Atît.

Hai dragă Emiliane, că doar Teologia nu te lasă să mergi tot în jos pe tobogan ci ea te ajută să crezi şi dacă poţi să crezi şi ca mine ceva în plus faţă de ortodoxia clasică.... de exemplu ai putea crede păcar în una din cele 7 sfinte Trîmbiţe Apocaliptice... şi atunci ţi-ai face o mai bună pregătire pentru întîlnirea cu Dimnul Iisus Hristos.

[nacu simona]

În prealabil postat de vsovi

Tu nu vezi că nu te rogi ci din necredinţa ta lăudăroasă eşti ironic insinuînd că n-am dreptate? Nu vezi cu iar mă acuzi de: ce iad e în unii, mîndria, abisuri, răzvrătire, nemulţumire...

Ca apoi să te dai călugăr prin a-l face frate pe Ioan ca să-ţi gîdîli visurile lui cu gerontocraţi ''îndrăgostiţi'' pe care iată că le aprecizi şi tu...

Păi n-am avut dreptate în ce am scris?

Lasă deoparte necredinţa ta lăudăroasă la adresa credinţelor mele şi zi că n-am dreptate... te rog ai curajul şi aplaudă perversiunile sexuale făcute de nişte bătrîni fără ruşine şi cu tupeu în faţa sărmanului frate Ioan67 aflat sărmanul în stare de febră din pricina infcţiilor contagioase.

El nici nu şi-a dat seama de ce infecţii păcătoase mai contagioase s-a molipsind privind la ''relaţia'' şcolărească a doi gerontologi.

Păi dacă ai terminat Teologia... ar fi trebuit să-ţi dai seama de diferenţa dintre dragostea de sine şi cea de Dumnezeu.

Tu însă, marele teolog, iată cum te plîngi şi te vaiţi ca vicleanul defapt ca să mă acuzi pe mine care l-am păzit şi pe Ioan şi pe Bublişor de alunecările cele lungi, cît toată viaţa, în senzualism ''romantic''.

Mai lipsea ca cei doi babalîci să şi aprins în salon cîteva lumînări roşii şi să-şi fi întins o masă cu tot felul de fineţuri.

Credeam că ai încetat cu lamentările şi josniciile şi că ţi-ai lămurit starea josnică de necredinţă lăudăroasă în care aluneci... şi nu te laşi, nu te laşi ci persişti în ea.

Păi dacă ieri ţi-ai cerut iertare şi te-am iertat şi văd că ţi-ai schimbat şi poza de profil, şi mă bucur de asta, căci deschisul întîmplător al cărţii nu e recomandat de ortodoxie... acum iar ţi-ai amintit şi iar mă osîndeşti aşa lamentîndu-te viclean ca să scoţi că eu am credinţă greşită?

Ce e greşit în ce cred? Păi sunt mirean din BOR şi cred în plus faţă de tine şi în celelalte 7 Trîmbiţe Apocaliptice.

Dacă tu nu poţi crede atunci am eu iad în sufletul şi în inima mea?

Păi văd că tu ai iad dacă asta le recomanzi tu celor căsătoriţi: să ajungă nişte gerontocraţi cu dragoste adolescentină trupească şi lascivă şi publică chiar în spital cînd unii sunt internaţi chiar pe patul de moarte.

Deci am dreptate sau nu... şi nu veni iar cu lamentări şi cu vaiete de parcă ai ştii tu ce e în sufletul altora. Nu mai tot venii cu insinuări josnice şi atacuri josnice călcînd în picioare şi înfierînd cu iadul, cu dracii, cu duhurile rele, cu mîndria, cu răzvrătirea, cu neascultarea, cu sectele şi cu ereticii şi cu tot felul de răutăţi cu care încerci să-ţi auto-îndreptăţeşti părerile (unele bune altele greşite) folosind pentru asta în demonstraţii halucinante toate scripturile, toţi sfinţii şi tot ce ai citit tu, punîndu-te împreună şi zicînd aşa ca şi comuniştii impersonal şi osînditor: noi, adică voi ăia care împreună cu Dej băgaţi spaima în burgheşi ca să ne arăţi nouă cît de bine şi de mult ai învăţat tu.

Te rog frumos dragă Emiliane spune ce ai de spus cinstit cu argumente dar fără să ridici tot praful şi toată pulberea ca să faci un fel de furtună de nisip într-o halbă de bere. Ok?

Ştii că te iubesc şi ştiu că nu poţi pricepe de ce cred eu şi în Trîmbiţe... dar pentru că tu nu ai plusul din credinţa mea, ca să mă jigneşti sau să mă contrazici, nu-ţi adu părtaşi toate iadurile şi toate josniciile căci aici noi nu ne jignim şi nu ne acuzăm ci ne iubim şi conversăm frumos şi liber şi nu cu voie de la tine sau cu permisiune de la voi... voi ăia teroriştii care suflaţi un vînt pustiitor.

Deci dragul meu Emilian, spune mai bine ce părere ai de gerontocraţii respectivi. Să-i urmeze Bublişor sau nu? Am dreptate că nu? Sau ce părere Teologică ai... dar nu-i împuia capui cu luminiţele colorate şi cu grozăviile necredineţi tale care face tot ce se poate...

Dacă nu ne iubeşti cu adevăart... cum crezi tu că ai putea să ne mîntuieşti?

Copleşindu-ne cu citate şi cu vorbire călugărească neaoşe şi exagerată sau cu ce vrei tu să ne înăbuşi? Ia spune dragul meu, de ce vrei să ne scoţi din minţi pomenind mereu tot ceea ce ţi-e frică ţie?

Noi nu ne temem de nimic, nu înţelegi? Nici de secte, nici de eresuri, nici de draci, nici de satane, nici de duhurile rele, nici de terorişti şi de păcătoşii care se ridică la luptă, nici de noapte, nici de potop, nici de iad... nici de anateme, caterisiri, afurisiri şi alte răutăţi cu care ne tot ameninţi şi pe mine, şi pe Simona şi pe Bublişor şi pe alţii... ci noi ne temem doar de Dumnezeu ca să nu păcătuim, ca să nu jignim şi să nu călcăm libertatea cuiva sau să-i înfierăm memoria colectivă cu tot felul de superstiţii şi nebunii. Atît.

Hai dragă Emiliane, că doar Teologia nu te lasă să mergi tot în jos pe tobogan ci ea te ajută să crezi şi dacă poţi să crezi şi ca mine ceva în plus faţă de ortodoxia clasică.... de exemplu ai putea crede păcar în una din cele 7 sfinte Trîmbiţe Apocaliptice... şi atunci ţi-ai face o mai bună pregătire pentru întîlnirea cu Dimnul Iisus Hristos.

Vad ca vrei sa-l faci praf pe Igor.
Dar am si eu o obiectie: cine l-a canonizat pe Arsenie Boca de-l numesti sfant si prooroc? Ce-ar fi sa ne aducenm toti cate o lista cu sfinti canonizati de noi insine si sa umplem Biserica de asa-zisi sfinti dintre care unii credeau in reincarnare si pictau eretici pe peretii bisericii. Nu vreau sa deschidem o polemica, chiar te rog nu, doar atat te rog, pana nu va fi canonizat te rog nu mai face prozelitism in Biserica, pentru ca eu, si foarte multi altii avem alta viziune asupra credintei ortodoxe. Asa as avea si eu cateva nume de duhovnici mari, cu lucrari importante in teologie si cu harisme(unul dintre aceste nume este marele teolog Dumitru Staniloae) caruia insasi Biserica ii recunoaste meritele in tara, dar renumele lui a ajuns si in strainatate, fara sa-l numeasca sfant, desi multi il considera sfant. Ori tocmai c ei mai mari teologi romani au dat marturie despre inselarea lui Arsenie Boca, fara insa a bate toaca. Deci daca nu vrei sa starnesti polemici, te rog nu mai numi sfinti decat pe cei canonizati. Eu am avut duhovnici teologi recunoscuti, dintre care unul plin de har care a facut multe minuni in viata si dupa moarte.Dar nu as indrazni sa-l numesc "sfantul Cutare".
Un alt exemplu este si Pr.Sofian Boghiu, despre care se vorbea in taina(atentie deci) ca ar fi avut multe intalniri cu Maica Domnului.Dar ucenicii lui niciodata nu au facut tam-tam despre sfintenia lui, desi a facut multe minuni, iar cei care se spovedeau la el erau ajutati de un mare har, datorita rugaciunilor parintelui.
Despre Arsenie Boca insusi Dumitru Staniloae a spus ca l-a dezamagit profund.
Lui Arsenie Boca nu i se cunoaste duhovnicul,nu a dat nimeni marturie ca i-a fost duhovnic( ceea ce nu este admisibil in ortodoxie), apoi a fost caterisit( el insusi a spus unei maicute ca a fost "dezbracat de haina" si ca nu a mai fost primit in manastire decat ca magazioner).S-a lepadat de calugarie.
Iarta-ma daca te lezez cu ceva, dar nadajduiesc ca nu esti si tu cuprins de idolatria fata de om. Sa avem rabdare pana la canonizare, stie Dumnezeu cand sa trimita semn.
Inca o data, iarta-ma!
Doamne ajuta!

[ioan67]

Iubirea, linistea, lumina vin in viata unui om si ca sa ii dea curaj.
Nu inteleg prea bine de ce si cum, dar dupa o experienta a luminii si a dragostei parca esti ceva mai puternic in confruntarea cu durerea, cu mizeria, cu suferinta de neinteles uneori.

In seara aceea a venit medicul insotit de o asistenta si mi-a spus sa ma pregatesc pentru o punctie. Febra era mare si constanta, cum bine a presupus vsovi. Imi era foarte rau si domnul doctor credea ca am vreo meningita, ceva... Asa ca, in sprijinul ipotezei sale, medicul a adus o seringa mare (parca era pentru cai!) si mi-a zis ca imi vor extrage putin lichid cefalorahidian din maduva spinarii... Sa faca niste analize, zicea.

Nu prea intelegeam eu bine ce insemna asta, cert e ca m-a apucat spaima si mi-a venit s-o sterg. Dar n-am fugit, mai facusem experienta durerii si stiam ca o pot scoate cu bine la capat, daca am rabdare.
Cand au facut interventia, insa, nu prea imi nimereau canalul cu lichid, asa incat doctorul impungea cu acul, parca la intamplare, prin materia mea cenusie din maduva lombara... Ma atingea cu acul acela grosolan cand intr-o parte, cand in alta, cautind locul... Eu urlam la fiecare atingere. Nu am mai trait o durere atat de mare nici inainte nici dupa interventia aceea.
Membrele mele tasneau spasmodic, in toate partile, fara sa le pot controla... Parca eram un broscoi! Sa iti umble careva cu acul prin substanta cenusie a maduvei lombare nu e lucru de saga... Parol!
Si, mai mult mort decat viu, am ramas acolo nauc si moale ca o carpa, de parca durerea imi rapise toata vlaga. Vreo doua ore am stat nemiscat, privind doar tavanul. Asa erau instructiunile, cica daca ma miscam as fi putut sa raman cu niste sechele.... Si imi era o sete!...

Cand sa plece din salon, insa, doctorul s-a intors si mi-a zis un pic inciudat: "fricosule!, ce urlai asa, mah?!". Si atunci, in sfarsit, am auzit vorba blanda si hotarata a batranului: "Nu e fricos, domnule doctor, cum sa fie fricos? Daca era fricos ar fi fugit deindata, vazind cat de neindemanatic sunteti! Dar el a ramas si a suportat toata nepriceperea dumneavoastra... Nu asa se face o punctie!"

Intr-adevar, iubirea vine sa ne intareasca in clipe grele. Macar pentru asta si tot ar trebui sa o pretuim ceva mai mult, ceva mai serios. Si sa ii aratam recunostinta, tinind cont ca nu vom putea niciodata sa o rasplatim indeajuns.